Imprumutul poate fi de folosinta (comodatul) sau de consumatie (propriu-zis).

Imprumutul de folosinta este contractul in temeiul caruia o persoana numita comodant remite spre folosinta temporara si gratuita unei alte persoane numita comodatar, un bun individual determinat cu obligatia pentru aceasta din urma de a-l restitui in natura la un anumit termen .

Imprumutul de consumatie este acel contract in temeiul caruia o persoana numita imprumutator transmite altei persoane numita imprumutat proprietatea asupra unei cantitati de bunuri de gen in vederea consumarii lor, cu obligatia ca la scadenta sa restituie o cantitate egala de bunuri de acelasi gen si aceeasi calitate .

Vom prezenta in linii generale caracteristicile fiecarui contract. Precizam ca ambele contracte au caracter unilateral, sunt cu titlu gratuit (imprumutul de consumatie poate fi si cu titlu oneros, imprumutatorul avand posibilitatea de a obtine o dobanda in schimbul imprumutului acordat) si real (nu pot lua nastere vaalbil doar prin simplul consimtamant al partilor, ci doar prin remiterea materiala a bunului asupra caruia poarta).

Comodatul poate avea ca obiect atat bunuri mobile, cat si bunuri imobile, nefungibile, in timp ce imprumutul propriu-zis are ca obiect doar bunuri fungibile si consumptibile.

Ambele contracte dau nastere la obligatii in sarcina ambelor parti, desi ele au caracter unilateral (in principiu generand numai obligatii in sarcina imprumutatului, respectiv a comodatarului).

Comodatarul este obligat sa conserve lucrul imprumutat, sa-l foloseasca potrivit destinatiei sale, sa suporte cheltuielile de folosinta (spre exemplu, cheltuielile legate de hrana unui animal de povara, de combustibilul necesar unui autovehicul), sa restituie lucrul la scadenta in natura, in starea in care a fost predat.

Comodantul este obligat sa restituie cheltuielile pe care comodatarul le-a facut cu lucrul imprumutat pe parcursul derularii contractului, sa repare pagubele produse comodatarului de viciile lucrului imprumutat, sa repare pagubele suferite de comodatar prin faptele delictuale ale comodantului .

Imprumutatul are obligatia de a restitui lucrul imprumutat in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, natura, la termenul stabilit de parti (scadenta). In cazul in care nu s-a stabilit un termen pentru restituire, la cererea imprumutatorului, instanta de judecata poate sa stabileasca ea un termen in functie de imprejurarile concrete ale cauzei (art.1582 C.civ.).

Daca in contract s-a prevazut ca imprumutul se restituie atunci cand imprumutatul va putea sau cand va avea mijloace, instanta de judecata este aceea care va fixa termenul de restituire (art.1583 C.civ.).

Imprumutul se restituie la locul stabilit de parti, iar in lipsa unei asemenea stipulatii se va restitui la locul incheierii contractului (art.1585 alin.2 C.civ.).

In ipoteza in care imprumutatul nu mai are posibilitatea sa restituie bunuri de aceeasi calitate (spre exemplu, nu mai exista asemenea bunuri) restituirea se va face prin echivalent banesc. Totodata imprumutatul are obligatia de a plati dobanda in cazul in care imprumutul s-a facut cu dobanda.

Potrivit art.1 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti , aprobata prin Legea nr.356/2002 , partile sunt libere sa stabileasca in conventiile lor rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti. Daca in contract se stipuleaza doar faptul ca imprumutul este cu dobanda, atunci se va plati numai dobanda legala, care in materie comerciala este egala cu nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, iar in celelalte cazuri este egala cu nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, diminuat cu 20% (art.2, art.3 alin.1 si alin.3 din O.G. nr.9/2000 aprobata prin Legea nr.356/2002).

In conformitate cu dispozitiile art.5 din O.G. nr.9/2000, in raporturile de drept civil dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an, sub sanctiunea nulitatii absolute prevazuta de art.9 al actului normativ amintit. Dobanda se calculeaza numai asupra capitalului (suma imprumutata), anatocismul (dobanda la dobanda) fiind interzis (art.8 alin.1 din O.G. nr.9/2000). Prin exceptie, alineatul 2 al art.8 permite capitalizarea dobanzilor, care pot produce dobanda, doar daca exista incheiata o conventie speciala in acest sens, numai dupa scadenta lor si numai pentru dobanzile datorate pe cel putin 1 an.

Imprumutatorul, in principiu, nu are obligatii, deoarece contractul de imprumut este unilateral. Totusi el raspunde pentru pagubele cauzate imprumutatului de viciile ascunse ale lucrului, pe care desi le-a cunoscut nu le-a comunicat imprumutatului.

Incetarea contractului de imprumut

Incetarea contractului de comodat are loc la momentul restituirii bunului obiect al contractului la termenul stabilit in contract sau dupa satisfacerea nevoilor comodatarului, prin dobandirea de catre comodatar a dreptului de proprietate asupra bunului (prin cumparare de la comodant, prin mostenirea comodantului), prin reziliere in cazul neindeplinirii obligatiilor de catre comodatar (spre exemplu, utilizarea lucrului in alte scopuri), prin moartea comodatarului.

Incetarea contractului de imprumut propriu-zis (de consumatie) are loc prin plata, prin moartea oricarei parti contractante, prin reziliere in cazul neindeplinirii obligatiilor de catre imprumutat (in cazul in care imprumutatul pe langa obligatia de restituire isi asuma si alte obligatii pe care insa nu le respecta; spre exemplu, in cazul imprumutului cu dobanda rezilierea poate interveni daca imprumutatul nu plateste dobanda sau in cazul imprumutului acordat cu un scop anume, rezilierea intervine daca lucrul imprumutat se foloseste in alt scop decat cel pentru care  s-a acordat imprumutul).

Contractul de imprumut de consumatie mai poate inceta prin compensatie , confuziune , darea in plata , remiterea de datorie .