Substante de stingere

Substante de stingere

Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se gaseste in cantitati considerabile, este ieftina si relativ usor de procurat, si are o mare putere de racire.

Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin:

– racirea materialului care arde;

– izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer;

– actiunea mecanica, in special cand apa se foloseste sub forma de jet compact.

Efectul principal al apei la stingerea incendiilor il constituie racirea materialului care arde. Apa care vine in contact cu materialul aprins absoarbe caldura, o transforma in vapori si prin saturarea spatiului inconjurator limiteaza accesul aerului spre focarul incendiului. Capacitatea de patrundere a apei in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a jetului, de miscarea curentilor de aer si a produselor de ardere, de viteza de miscare a picaturilor, de gradul de evaporare a apei, de capacitatea apei de a prelua caldura de la suprafata substantei care arde si de proprietatile materialelor combustibile aprinse.

Apa poate fi folosita la stingerea incendiilor de materiale solide, de lichide combustibile miscibile cu apa, si la alte materiale, cand se afla sub forma pulverizata sau abur. Daca apa nu poate stinge complet un incendiu, se foloseste adesea impreuna cu alte substante stingatoare (pulberi stingatoare etc.).

Apa se refuleaza asupra zonelor de ardere sub forma de jet compact si jet pulverizat (ceata sau ploaie), solutii de apa neumectate si solutii ale substantelor apoase ale sarurilor.

Apa pulverizata se mai foloseste si la:

– dispersarea in atmosfera a gazelor si vaporilor combustibili grei;

– precipitarea fumului rezultat din arderea substantelor incendiate;

– protectia personalului care actioneaza la incendiu, in zone cu temperaturi mari;

– racirea elementelor de constructie si a celor metalice.

Apa imbunatatita chimic este recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de materiale bogate in celuloza, cum este lemnul, textilele, bumbacul, hartia etc.

Spuma chimica este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni reduse, fiecare bula fiind invelita intr-o membrana lichida umpluta cu dioxid de carbon, care se formeaza pe cale chimica in urma reactei dintre substantele care genereaza spuma (substanta acida si substanta bazica). Substanta acida este formata, de regula, din sulfat de aluminiu sau acid sulfuric de o anumita concentratie, iar cea bazica din bicarbonat de sodiu sau potasiu.

Spuma fizica sau mecanica se obtine prin dispersarea aerului in solutii din spumanti in apa, si ale caror concentratii de natura chimica sunt determinate de caracteristicile lor fizico-chimice. Aceste spume sunt formate din bule, al caror invelis constituie molecule de spumant umplute cu aer. Spumele fizice sau spumele mecanice sunt mai persistente, necorozive. Ca spumant se foloseste spumogenul lichid sau spumogenul praf. Cel mai bun spumogen se obtine din proteine (faina de copite si coarne).

Spumele mecanice si chimice se folosesc la stingerea substantelor lichide aprinse, care nu distrug invelisul de lichid al bulelor spumei, precum si a substantelor solide, care nu reactioneaza cu solutiile apoase ale sarurilor, ca si de gaze in regim redus de presiune.

Spuma se mai poate folosi la protectia materialelor si elementelor de constructie, impotriva caldurii radiate.

Apa usoara se obtine dintr-un spumant fluorurat. Se refuleaza asupra lichidelor nemiscibile cu apa, formand la suprafata acestora o pelicula care impiedica evaporarea lor; volatilitatea lichidului aprins scade pana la valori ce reduc aproape total intensitatea arderii. Apa usoara cu coeficient redus de infoiere se poate folosi si la stingerea incendiilor de aeroporturi.

Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu. In afara pulberii pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pulberi pe baza de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree si din diferiti compusi ai borului.

Pulberea stingatoare „Florex“ se foloseste la stingerea incendiilor de: combustibili petrolieri lichizi (benzine, petrol lampant, motorina, combustibil de calorifer, pacura, uleiuri etc.); lichide organice utilizate ca solventi in industria de lacuri si vopsele (benzen, toluen, solvent nafta etc.); produse polare (metanol, acetona, butanol, acetati de etil, metil, butil etc.). Se mai poate folosi si la stingerea incendiilor de gaze combustibile (metan, propan, butan, gaze de sonda, acetilena, gaz de cocserie, de cracare etc.)

Florexul nu se utilizeaza la stingerea incendiilor de sulfuri de carbon, pentasulfura de fosfor, metale piroforice si substante reductoare.

Dioxidul de carbon, gaz inodor si incolor, introdus in incaperea in care a izbucnit incendiul inlatura aerul, micsoreaza viteza de ardere, viteza de degajare a caldurii si scade temperatura de ardere si in final procesul de oxidare se intrerupe. CO2 actioneaza asupra focarului si prin efectul de innabusire si racire.

Azotul, gaz fara culoare si miros, mai usor ca aerul, se foloseste la stingerea incendiilor izbucnite in instalatii tehnologice, fiind refulat din instalatii fixe speciale de stins incendii.

Aburul ca agent de stingere este folosit in industria chimica, petrochimica, de lacuri si vopsele, in camere de uscare, in statii de pompe si la unele instalatii tehnologice.

Efectul de stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concentratiei de oxigen, pana la limita la care continuarea arderii devine imposibila.

Aburul ca substanta de stingere se foloseste in instalatii fixe, semifixe, in special acolo unde exista permanent o instalatie tehnologica de abur.

Apa fin pulverizata ca substanta de stingere prin reducerea continutului de oxigen, trebuie sa aiba particulele pana la 100m, obtinute prin pulverizarea apei sub inalta presiune sau prin utilizarea unor tevi pulverizatoare speciale. Efectul de stingere depinde de uniformitatea aparitiei picaturilor in flux si de densitatea jetului de apa.