Prevenirea incendiilor in industria alimentara

1. Mori sistematice

Cerealele depozitate in siloz contin multe impuritati (corpuri straine, nisip, pamant etc. ) si din aceasta cauza este necesara curatirea lor, operatie, care se face de obicei in acceasi cladire cu silozul. Inlaturarea corpurilor straine grosiere ca: paie, coceni, fasole, mazariche, rapita sau nisip se face cu ajutorul tararelor asezate in serie. In prima faza se inlatura aproape toate corpurile straine din cereale, obtinandu-se ca deseu principal praful negru: in a doua faza cerealele se supun unor tratamente fizice si chimice, spre a se obtine boabe cat mai bune pentru macinat, rezultand ca deseu praful alb.

Pe timpul tuturor acestor operatii se degajeaza mult praf care prezinta un mare pericol de incendii si explozii. Praful, depus pe diferite suprafete incalzite este destul de fin si uscat, astfel ca se poate aprinde si la 200 C. Temperatura de aprindere a amestecului de praf-aer este cuprinsa intre 410 si 500 C.

Praful de cereale, de tarate este mai periculos la explozie si incendiu decat praful de faina.

Particulele cu pericol de explozie au intotdeauna dimensiuni mai mici de 100 m

Pericolul de explozie a prafului de moara creste in lunile calduroase si secetoase, cand particulele fine se uscuca complet si scade pe vreme umeda.

Limita de explozie a prafului de cereale si de faina, practic este cuprins intre 20 si 2000 g/m³. La o concentratie de 100 g/m³ s-a constatat o presiune de explozie de 1, 50 kgf/cm², iar la 500 g/m³ de 2, 8 kgf/cm².

In instalatiile pneumatice folosite in mori se pot produce amestecuri de prafuri-aer intr-o concentratie de 1000 la 4000 g/m³ aer, deci in anumite conditii este posibila o explozie, concentratia apropiindu-se de limita superioara de explozie. Pericolul este mult micsorat datorita gradului de umiditate a fainii (in jur de 15% umiditate relativa) si aparitiei rare a unor surse de aprindere cu capacitate termica necesara initierii unei explozii sau rabufniri.

Concentratiile de praf cele mai mari se constata, in general, la insacuirea produselor finite si a deseurilor, repararea sacilor, incarcarea in vagoane a fainii, taritii, precum si in silozuri.

Intr-un depozit de faina, pericolul de explozie se poate constata practic, dupa vizibilitatea existenta. Astfel in momentul in care nu se mai vede la o distanta de peste 1, 00 m, in conditii de iluminare normala, inseamna ca s-a depasit limita inferioara de explozie.

Prezenta de picaturi de ulei mareste pericolul de incendiu usurand aparitia unor autoaprinderi la temperaturi scazute de 200 - 300 C.

In industria moraritului apare mai pregnant decat in oricare alta exploatare de produse pulverulente pericolul exploziilor in lanta din cauza turbionarii usoare a fainii, care in caz de aprindere, mocneste si nu arde cu flacara.

Sursele cele mai frecvente care pot genera explozii in industria moraritului le constituie caldura degajata prin frecarea lagarelor masinilor la mersul in gol al valturilor si scanteile formate in urma patrunderii corpurilor metalice in valturi. Majoritatea exploziilor sunt urmate de incendii.

Electricitatea statica generata de frecari la curelele de transmisie reprezinta, de asemenea, sursa a numeroase incendii si explozii. S-au inregistrat tensiuni de 13000 V la curelele valturilor cu latimea de 130 mm. Situatii similare se produc la instalatiile de transport pneumatic, daca conductele metalice nu sunt legate la pamant.

Explozia amestecului de praf-aer mai poate fi cauzata si de scanteile produse de lovirea de saiba a unei cupe metalice desfacute, izbirea unor piese metalice intre ele sau de alte corpuri tari etc.

Scurtcircuitele, flamele si scanteile electrice produse din cauza defectiunilor instalatiilor electrice produse din cauza defectiunilor instalatiilor electrice de iluminat si forta, in anumite conditii, ca de exemplu, existenta unui amestec de praf-aer sau chiar praf depus, pot provoca, de asemenea, incendii. Defectiunile la instalatia de ventilatie usureaza formarea amestecurilor explozive de praf-aer, a depunerilor de praf pe diferite aparate, obiecte, masini, motoare electrice etc. In asemenea situatii, orice sursa de foc deschis sau de natura electrica poate produce un incendiu datorita caldurii degajate.

La mori exista numeroase locuri unde formarea concentratiei periculoase de praf nu poate fi evitata. Ca atare, in aceste locuri trebuie luate masuri riguroase pentru inlaturarea pericolului de explozie si incendiu.

Deoarece cele mai multe incendii se declansarea la elevatoare, se recomanda ca actionarea lor sa se faca individual cu motoare electrice protejate impotriva prafului, sa se previna alunecarea lor de pe roti, sa fie just calculata viteza de miscare si numarul de cupe, iar impotriva mersului inapoi sa se prevada dispozitive de siguranta.

Celulele de siloz, dupa golire si cel putin odata pe an, se curata cu peria, de praf si de resturi.

O atentie deosebita trebuie acordata tuturor transmisiilor deoarece destul de des curelele de transmisie patineaza din cauza suprasarcinilor sau aluneca de pe saibe, producandu-se frecari cu degajari mari de caldura. Elevatoarele se prevad cu ferestruici cu geam pentru observarea functionarii. La trecerea curelelor de transmisie pe langa grinzi, prin plansee, locurile se captusesc cu tabla sau se monteaza pe role de ghidare, pentru a le feri lemnul de incalzire prin frecare.

In locurile de incarcare sau de descarcare a cerealelor pe benzile de transport sau in alte locuri de producere a prafului se instaleaza guri de absorbtie. La gurile de absorbtie instalate in partea de jos a elevatoarelor (piciorul elevatorului) se recomanda montarea unor capete sprinkler.

Masinile si cantarele automate se etanseaza si se prevad cu instalatii de aspirat praful.

Instalatiile de ventilatie si de transport mecanic se supravegheaza si se controleaza in permanenta, pentru a nu se desfecta, deoarece se creeaza multe perturbatii procesului tehnologic. Agregatele pentru ventilatie trebuie sa corespunda din punct de vedere constructiv si functional specificului morii. Instalatiile de transport, cat este posibil, trebuie sa fie inchise etanse la praf.

O instalatie de aspiratie bine dimensionata si exploatata este atat de importanta ca si o instalatie de filtrare.

Construirea unor instalatii inchise, inlatura posibilitatea producerii scanteilor produse la ventilatoare sau a altor surse de aprindere.

Inlaturarea posibilitatilor functionarii lagarelor si a agregatelor defecte, cu degajari mari de caldura, se asigura printr-un control sistematic, defectiunile inlaturandu-se imediat. Lagarele si angrenajele se ung la timp (o data pe schimb), se curata de praf si se controleaza o data pe saptamana.

Celulele silozurilor si sorburile se prevad cu armaturi etanse la praf.

Pentru evitarea concentratiilor si temperaturilor periculoase, este nevoie sa se ia urmatoarele masuri:

- prevenirea scaparilor de praf din utilaje, fapt ce se poate realiza, prin construirea de masini si instalatii etanse;

- functionarea utilajelor etanse la o usoara sub presiune, in scopul evitarii eliminarii de praf in exterior;

- amenajarea locurilor de insacuire sub forma de boxe iar daca aceasta nu este posibil, utilizarea de hote, deschiderile fiind reduse la minimum;

- evitarea stocarii de saci cu faina in incaperile de productie, in special in cele cu valturi si site;

- pastrarea unei curatenii prefecte si eliminarea prafului din incaperi, pe masura acumularii acestuia.

Masura cea mai eficace pentru inlaturarea exploziilor consta in evitarea depunerilor de praf in incaperi, pe masini, obiecte etc. Praful depus este foarte periculos si din aceasta cauza este necesar sa fie indepartat la timp si din toate locurile oricat de inaccesibile ar fi (colturile elevatoarelor, spatiile ascunse etc. ).

Pentru inlaturarea efectelor exploziilor, suprafata ferestrelor este recomandabil sa fie 1/5 din suprafata podelei. Atenuarea pericolului de explozie mai poate fi asigurata si prin folosirea ventilatiei de siguranta, care se declaseaza la o anumita presiune. Declansarea instalatiei se produce la o presiune de aer mai ridicata, premergatoare exploziei amestecului de praf-aer intr-o camera de explozie preventiva, avand drept consecinta inchiderea clapetelor si deci intreruperea circulatiei prafului si aerului. Dupa aceasta se pune imediat in functiune instalatia de semnalizare acustica si optica de stingere.

Urmarile exploziilor si propagarea incendiilor se pot reduce si prin:

- separarea prin ziduri antifoc a silozurilor de cladirea precuratatoriei si de sectia de macinat, a curatatoriei si precuratatoriei, precum si a sectiei de macinat la magazia de faina;

- construirea de plansee rezistente la foc si explozie;

- separarea prin constructii rezistente la foc a sectiilor de productie de casele de scari;

- asigurarea de instalatii speciale de stingere (sprinklere si drencere);

- folosirea instalatiilor pneumatice de transport si a tubulaturii metalice.

Pentru eliminarea corpurilor metalice, care eventual s-ar gasi in cereale, la tarare se monteaza coloane de magneti si guri aspiratoare de praf, inaintea intrarii cerealelor in decojitoare. Indepartarea corpurilor metalice de pe magneti, se face de 4 ori pe schimb. Masinile decojitoare trebuie sa functioneze fara trepidatii. O buna functionare se asigura printr-un control periodic al distantei dintre paletele rotorului si manta, care trebuie sa fie de 20 mm. Pentru a nu se produce scapari de piese in interior, se controleaza suruburile si piulitele.

Masinile descojitoare vor functiona cu usitele si capacele de vizitare inchise. Deseurile rezultate in sectii din curatirea cerealelor se evacueaza zilnic.

Locurile unde s-ar putea produce frecari (piese, curele de transmisie etc. ) se descopera prin observare sau prin zgomotul produs.

Functionarea valturilor nu este permis sa se faca in gol si nici cu sistemul de cuplare-decuplare defect, deoarece se pot produce scantei datorita frecarilor intre piesele metalice; in momentul realimentarii cu produs valtul se cupleaza.

Blocarea cu saci de faina a cailor de acces la hidrantii de incendiu nu este permisa.

Se recomanda folosirea la site a panzelor de matase ignifugate. Sectia de valturi si de site plane se prevede cu instalatie de spriklere, care trebuie curatita de praf si verificata periodic.

In magaziile de faina, atentia trebuie indreptata asupra respectarii regulilor de stivuire a sacilor, a cantitatii admise de depozitare, a folosirii corespunzatoare a utilajului de transport si de manipulare (macarale, electrocare etc. ).

La morile care au planseele si podurile combustbile, acestea se trateaza cu substante ignifuge.

Utilajul si intregul aparataj electric (motoare electrice, intrerupatoare, prize etc. ) trebuie protejate impotriva prafului. Se folosesc motoare protejate impotriva prafului, prize etanse, intrerupatoare in ulei si tablouri de distributie capsulate.

2. Fabrici de amidon

Materia prima pentru fabricarea amidonului o constituie cerealele. Pericolul de incendiu si explozie pe timpul depozitarii si transportului cerealelor este similar cu cel de la morile sistematice.

Pe timpul desfasurarii procesului de fabricare a amidonului, dupa operatiile de pregatire si spalare se produce praf de amidon. Sectiile de uscare, macinare, cernere si de incarcare in saci a amidonului sunt cele mai periculoase din punct de vedere al incendiilor si exploziilor, la acestea se mai adauga si cele de uscare a borhotului si de prajire a amidonului pentru a se transforma in dextrina.

Praful de amidon, dupa unii cercetatori, , este mai putin exploziv decat cel de faina, el avand limita inferioara de explozie de 22 g/m³ aer, la o umiditate relativa sub 8%, particulele fiind in marea lor majoritate, sub 60 m. Amidonul de orz, dat fiind continutul lui relativ mare de cenusa, este mai putin periculos la explozie decat amidonul de porumb sau de grau.

Dupa pericolul de explozie si incendiu pe care-l prezinta, s-a stabilit urmatoarea succesiune a felurilor de amindon; de porumb, de grau, de orz, de secara si carfoni. Uscarea amidonului se face in uscatorii, in general incalzite cu radiatoare, la o temperatura de aproximativ 70 C; o asemenea temperatura nu este periculoasa pentru praful de amidon, indifent daca este depus in suspensie. Concentratia de praf de amidon se formeaza in special in elevatoare (capetele elevatoarelor), in instalatiile de transport, in buncare si mai cu seama la incarcarea amidonului in saci si a pudrei de amidon in ambalaje. Amidonul destinat pudrei de amidon se usuca in uscatoare cu tambur, in care se formeaza amestecuri explozive. Pericolul se datoreste si aerului cald, care se introduce in uscator la o temperatura de 120 C. Focarele de praf de amidon prezinta un pericol de abia la 350 C, insa focul se transmite cu greu din cauza zgurificarii sticloase care se formeaza pe stratul de amidon. Cele mai periculoase locuri unde se pot declansa explozii si incendii sunt morile, indiferent daca sunt cu valturi, cu discuri sau de alt tip. In unele tari s-au distrus fabrici intregi datorita exploziilor produse in asemenea mori.

Aprinderea amestecurilor de praf-aer se datoreste scanteilor, sau jerbelor de scantei ce se pot produce din cauza frecarii corpurilor metalice (cuie, saibe, piulitze, etc. ) patrunse interiorul morilor.

Explozii si incendii s-au declansat si din cauza descarcarii sarcinilor electrostatice, produse in special la frecarea curelelor de transmisie la mori si la sitele de cernere a amidonului.

In afara cauzelor amintite, exploziile si incendiile mai pot fi cauzate de scurtcircuite electrice, sudura, foc deschis sub forma de flacara de la lampile de benzina, chibrituri si tigari aprinse aruncate in locuri in care s-a acumulat praful de amindon, de supraincalzirea lagarelor si a diferitelor role din instalatia de transport. Praful de amidon existent in masini sau in aparate inchise este aproape fara pericol, daca nu apare dintr-o cauza sau alta vreo sursa de aprindere.

Pentru inlaturarea pericolului de incendiu si explozie, este necesar sa se ia o serie de masuri, de prevenire printre care: etansarea tuturor masinilor, aparatelor, instalatiile de transport, in felul acesta se inlatura posibilitatea scaparii in spatiu a prafului de amidon.

In toate incaperile unde sunt posibile degajari de praf combustibil este necesar sa se prevada instalatii de ventilatie corespunzatoare sau dispozitive locale de aspiratie. In spatiile cu pericol de explozie controlul concentratiei amestecurilor explozive de praf-aer, trebuie efectuat cu regularitate.

Pentru limitarea efectelor unor eventuale explozii, in incaperi este necesar se se prevada: clapete contra exploziilor in conductele si canalele de ventilatie ale acestora; electrofiltre; filtre ; sisteme de recuperare a prafului; canale de colectare a acestuia; sisteme de colectare prin intermediul apei; sisteme de umectare a mediului in sectiile de productie (gasirea unui agent de umectare cu caracter universal constituie o tendinta moderna in acest scop); aspiratoare mobile de praf etc. Aceeasi importanta trebuie acordata si inlaturarii surselor de aprindere. In acest scop, in spatiile de productie, unde este posibila formarea unor concentratii explozive se interzice folosirea echipamentului electric neetans, la praf, sudarea peselor metalice fara luarea unor masuri speciale de siguranta, folosirea focului deschis, indiferent sub ce forma, utilizarea unor scule care, prin izbire sau lovire, pot produce scantei mecanice capabile sa aprinda praful depus sau in suspensie, utilizarea utilajului metalic si a conductelor nelegate la pamant, folosirea unor suprafete incalzite peste temperatura de aprindere si de ardere mocnita a prafului respectiv.

ESEU: Pompele rotative comandate electronic (Bosch) ESEU: Confectionarea Garniturilor Din Materiale Textile

Inlaturarea corpurilor feroase, generatoare de scantei prin frecare, se realizeaza prin montarea la capetele elevatoarelor si a snecurilor, la intrarea in uscatorie si in mori, a magnetilor sau electromagnetilor. Ei trebuie supravegheati continuu si legati in serie cu lampi de control, care sa indice continuitatea functionarii.

Pentru a se inlatura posibilitatea scaparii diferitelor corpuri metalice neatrase de magneti, din cauza ca acestea sunt infasurate in particule de amidon, inaintea magnetilor se aseaza un sfaramator care desprinde de pe acestea corpuri de faina de amidon.

Pentru scurgerii electricitatii statice, toate partile metalice ale sitelor, morilor, ale instalatiilor de transport si transmisie se leaga la pamant.

La incarcarea sacilor se monteaza instalatii de aspiratie. Inlaturarea frecarilor se asigura printr-un control permanent al instalatiilor de transport si printr-o ungere corespunzatoare a angrenajului.

O atentie deosebita se va acorda uscarii borhotului, prin verificarea functionarii tobelor cilindrice de uscare, in scopul inlaturarii posibilitatii formarii cuiburilor de borhot suprauscate. Tobele cilindrice de uscare se prevad cu instalatie de stingere cu abur.

La fabricarea dextrinei, orice oprire a malaxorului din cauza unor defectiuni trebuie sa fie urmata si de oprirea sursei de caldura si evacuarea amidonului.

2. Fabrici de spirt

Pentru fabricarea spirtului se folosesc porumbul, cartoful, melasa si ovazul. Depozitarea materiei prime se va face separat. Cerealele se vor aerisi pentru a se inlatura vaporii de apa si caldura care se degaja prin respiratia cerealelor. Orzul adus umed se aseaza in magazii, intins pe suprafete cat mai mari, temperatura controlandu-se in adancime si ori de cate ori se constata o crestere a acesteia se trece imediat la lopatare.

Folosirea acidului sulfuric la acidularea plamezii de drojdie (la prelucrarea cerealelor) si a melasei, pune problema respectarii unor masuri de protectia muncii la transportul si manipularea lui. Transportarea acidului sulfuric din rezervoare pana la locul de folosire se face in vase plumbite sau in damigene.

Procesul de distilare fiind continuu, impune o buna etansare a intregii aparaturi, totusi se mai pot produce si scapari de vapori, care pot forma cu aerul amestecuri explozive. Conductele si aparatele nu trebuie solicitate peste debitul normal, deoarece se poate defecta regulatorul de borhot, se poate intrerupe scurgerea plamezii spre fundul coloanei din cauza presiunii prea mari din coloana, patrunderea ei fiind in deflegmator si apoi in racitor.

Spirtul obtinut de la distilare cu o concentratie de 80 – 92% se depoziteaza in incaperi racoroase in care, temperatura pe cat posibil sa nu depaseasca 10 C.

In rezervoarele care nu sunt complet umplute cu spirt se degajeaza vapori ce formeaza cu aerul amestecuri explozie.

Regulile si masurile de prevenire a incendiilor la asemenea rezervoare sunt similare depozitelor de benzina si se refera in principal la: asigurarea unei bune etanseitati la conducte si vane; asigurarea unei perfecte curatenii; inlaturarea tuturor cauzelor care ar putea da nastere la un incendiu (foc deschis, fumat etc. ); construirea unor rezervoare de rezerva pentru evacuarea spirtului in caz de incendiu sau de deteriorare a unui rezervor; ingradirea depozitului; construirea de instalatii de stingere cu apa etc. (alcoolul diluat cu apa multa nu arde).

Rezervoarele cu vase de colectare a spirtului cu un continut mai mare de 70% din volum trebuie sa fie inchise etans si prevazute cu dispozitive de aerisire, care sa impiedice producerea suprapresiunilor sau depresiunilor periculoase. Dispozitivele de aerisire trebuie sa aiba aerisire in aer liber si sa fie protejate prin supape regulamentare, contra propagarii flacarilor sau a exploziilor.

In cazul prevederilor rezervoarelor cu plutitor, deschiderile prin care se trec cablurile sau tijele vor fi bine etansate. In aparatele de distilare si rectificare nu este admis sa nu depaseasca presiunea de 0, 5 at, deoarece poate duce la deteriorarea conductelor (la cuplari), permitand iesirea in aer a vaporilor de alcool.

Supravegherea atenta a functionarii intregii operatii constituie cheia inlaturarii tuturor defectiunilor. Atentia trebuie indreptata spre sticlele de nivel, spre coloanele de fractionare spre ventile si conducte. In sectiile de distilare, rectificare si deshidratare, ventilatie trebuie sa functioneze in bune conditiuni; vaporii de spirt fiind mai grei decat aerul, gurile de absorbtie se monteaza la partea de jos.

Conductele de ventilatie nu trebuie sa prezinte coturi bruste, deoarce in asemenea cazuri aerul nu circula normal sau aproape de loc, in coturi adunandu-se amestecuri de vapori de spirt si aer.

Toate deschiderile de ventilatie se construiesc si cabluri, trebuie bine etansate impotriva patrunderii vaporilor de spirt. Pardoselile se construiesc din materiale incombustibile sau greu combustibile si astfel incat sa se poata inlatura

lichidele care se scurg, eliminarea lor facandu-se in exterior sau in incaperi alaturate fara pericol de incendiu. Instalatia de iluminat si forta trebuie sa corespunda normativelor in vigoare, verificata si controlata pentru ca orice defectiune sa fie inlaturata la timp.

In sectiile de distilare si rectificare nu este admisa instalarea de motoare electrice necorespunzatoare, intrerupatoare, prize, iar corpurile de iluminat trebuie sa fie de tipul protejat contra exploziilor. Conductele de transportat abur vor fi bine izolate termic; ele trebuie sa nu vina in contact cu elementele combustibile.

In fabricile de spirt nu este admis focul deschis, fumatul, incaltaminte cu cuie, sau sudarea fara respectarea regulilor specifice.

Incarcarea, descarcarea spirtului in ambalaje si curatirea ambalajelor se va face cu multa atentie, folosindu-se aparate si unelte din materiale neferoase. Spalatul se va face numai cu abur, la lumina zilei sau se folosesc lampi de siguranta.

4. Fabrici de zahar

In industria zaharului, datorita materiei prime si desfasurarii procesului tehnologic, in marea lui majoritate in mediul umed, se pare ca nu ar exista pericol de incendiu.

Totusi pe timpul uscarii si depozitarii borhotului, precum si pe timpul ambalarii zaharului exista, in primul caz pericol de incendiu, iar in cel de al doilea, pericol de explozie. Statistica arata ca in cadrul fabricilor de zahar cele mai multe incendii s-au produs la uscatoriile si la magaziile de depozitare a borhotului.

In tamburii de uscare, aprinderea borhotului se poate produce din cauza depasirii temperaturii la care se executa uscarea borhotului umed. In interiorul tamburului temperatura creste in urmatoarele cazuri: la oprirea functionarii tamburlui, la introducerea in cantitati insuficiente a taiteilor umezi sau la intreruperea introducerii acestora. Resturile de taitei uscati, ramasi in tambur se pot aprinde la reluarea procesului de uscare cu o cantitate insuficienta de taitei umezi.

In situatia folosirii instalatiilor de ardere in focarele din apropierea tamburelor de uscare, pericolul de incendiu creste. In acest caz flacarile ar putea patrunde in tambur si la anumit grad de uscare a borhotului sa-l aprinda. In interiorul tamburului pe conducta de introducere este posbil sa ramana taitei, care se usuca in timp si apoi se carbonizeaza transformandu-se in carbune pirofor, un carbune activ foarte avind de oxigen; pericolul de incendiu creat de acest carbune creste in special la depunerea lui pe lagarele incalzite. Acesti taitei carbonizati trebuie inlaturati la timp, odata cu curatirea interioara a tamburului si conductei; de fapt curatirea se face automat odata cu rotirea tamburului.

In anumite situatii taiteii se supraincalzesc in tambur; de aceea ei trebuie sa fie transportati in magazie (depozit) dupa cel putin 30 min.

Experientele executate pentru stabilirea gradului de aprindere a borhotului uscat au stabilit ca la 80 C acesta incepe sa distile la 135 C se aprinde, iar la 250 C arderea se produce cu incandescenta.

Borhotul uscat iese din tambur cu o temperatura de circa 90 - 100 C. Depozitarea la o asemenea temperatura favorizeaza procesul de autoaprindere. In depozit, borhotul trebuie sa ajunga la o temperatura de 25 - 30 C si acest lucru este posibil numai daca exista un tambur de racire sau transportul de la tamburul de uscare pana la depozit, se face printr-un transportor, pe o distanta destul de lunga pentru a asigura o racire corespunzatoare.

Procesul de uscare si de transportare a borhotului trebuie in permanenta supravegheat si controlat, pentru ca temperatura si presiunea aerului sa nu fie depasite. In acest scop, uscatoriile noi din tara noastra sunt prevazute cu aparate de masura si control de la distanta pentru temperatura si presiunea aerului, precum si cu instalatii de abur si apa pentru stingerea incendiilor ce eventual s-ar declansa in tambur. Borhotul uscat depozitat nu este in afara pericolului de incendiu deoarece este supus autoaprinderii de natura biologica.

Autoaprinderea borhotului este influentata de o serie de factori, dintre care se enumera: posibilitatea de acumulare intr-un loc a caldurii datorita procesului biologic, efectul catalizator, gradul de umiditate, temperatura mediului inconjurator, prezenta in masa borhotului a prafului, tendinta substantei combustibile spre autoaprindere.

La formarea cuiburilor de caldura din masa borhotului depozitat, o mare contributie o aduc taiteii supraincalziti sau in stare de incandescenta, scapati sub acesta forma din tamburul de uscare. Factorii enuntati mai sus, ca si altii, ajuta inceperea procesului de fermentatie datorita actiunii microorganismelor si ca urmare se produce un proces de autoincalizire, care trece in autoaprindere daca nu se iau masuri de intrerupere.

Procesul de fermentatie, deci si cel de autoaincalzire nu poate avea loc daca: borhotul contine cel mult 10% apa; are temperatura sub 30 C; nu se depoziteaza in grosimi mai mari de 10 – 12 m; se inlatura toate posibilitatile de patrundere a apei in magazie prin acoperis si ferestre.

Temperatura critica care devine primejdioasa pentru autoaprindere este de 80 C. De fapt, la temperaturi mai mari de 60 C fenomenul de autoincalzire nu mai este rezultatul activitatii biologice a microorganismelor, ci al unei reactii chimice specifice borhotului, ca urmare a prezentei simultane a aminoacizilor si a zaharurilor reductoare. Acest fenomen care poarta numele de reactia „Maillard”, este insotit intotdeauna de ridicarea brusca a temperaturii. Prin descompunerea borhotului depozitat, insotit de ruperi moleculare, se ajunge in cele din urma la formarea unor produsi carbonizati asemanatori cu cocsul.

Tinand seama ca borhotul de vrac depozitat in cantitati mari, se poate autoaprinde cu multa usurinta in anumite conditii de umiditate, se impune ca la temperaturi de 40 – 50 C gramezile de borhot sa fie supravegheate in permanenta, iar atunci cand temperatura este in crestere sa se determine cat mai exact pozitia cuiburilor de fermentare si borhotul din aceste locuri sa se evacueze.

Magaziile de borhot trebuie prevazute cu instalatii de masurare a temperaturii, la diferite adancimi.

Pentru inlaturarea pericolului de incendiu la uscatoriile si magaziile de borhot este recomandabil ca acestea sa fie corespunzatoare din punct de vedere constructiv, iar reglarea gazelor care intra in tambur sa se faca automat, in functie de temperatura gazelor care ies din tambur si de cantitatea de borhot umed care intra in acestea.

Autoaprinderea borhotului in magazii se poate evita prin: respectarea spatiilor admisibile la depozitare si a inaltimii vracului (10 – 12 m); respectarea gradului de umiditate (10 – 12%) si a temperaturii (25 – 30 C); controlul automat al temperaturii si depistarea la timp a cuiburilor de fermentare (focare de autoaprindere); inlaturarea posibilitatilor de patrundere a apei prin acoperis si ferestre si respectarea regulilor generale de prevenire si stingere a incendiilor.

Pe timpul transportului si asezarii borhotului in magazie trebuie sa se evite pe cat posibil formarea si imprastierea prafului, in spatiul ramas liber. Este recomandabil sa se organizeze expedierea catre consumator a borhotului rezultat din prelucrarea sfeclei, pentru a se evita supraincarcarea magaziilor.

Daca intr-o magazie se constata focare de autoincalzire, desfacerea si evacuarea acestora se vor face numai dupa ce in prealabil s-au asigurat mijloace de stingere. Cele mai indicate substante stingatoare sunt pulberile stingatoare si bioxidul de carbon. Folosirea apei nu este recomandabila deoarece taiteii de sfecla in contact cu apa isi maresc volumul (se umfla) prezentand astfel pericolul pentru magazie.

In afara pericolului de aprindere, in fabricile de zahar exista si pericolul exploziei prafului de zahar.

In industria zaharului exista pericolul de explozie la sectiile de uscare a borhotului si la cele de zahar farin, atat in decursul procesului tehnologic de uscare, maruntire si ambalare, cat si pe parcursul depozitarii si pastrarii lui, in special in silozuri.

Granulele de dimensiuni de peste 0, 25 mm nu sunt explozive. Granulele cu dimensiuni sub 0, 2 mm, care reprezinta 1 – 30% dintr-un amestec de praf de zahar, se pot aprinde numai in cazul prezentei unei surse violente de aprindere. Energia unei scantei cu o lungime de 4 mm nu este suficienta pentru a provoca o astfel de aprindere.

Granulele de zahar de peste 0, 2 mm depuse pe instalatiile de transport sau pe peretii incaperilor nu favorizeaza propagarea exploziei ci, dimpotriva, micsoreaza intr-o oarecare masura violenta acestuia.

Depunderile de praf se comporta la o aprindere primara violenta cu un nor omogen. Posibilitatea aparitiei explozieii in lant apare numai la granule sub 0, 25 mm si la concentratii minime de 30 g/m³.

In incaperile inguste, exploziile se propaga cu viteze de peste 200 m/s, presiunea de explozie pe pereti fiind relativ redusa. In consecinta, deschiderile de decomprimare pe pereti sunt fara efect.

Pulberea cu dimensiuni sub 0, 06 mm se considera ca prezentand pericol de explozie, indiferent de proportia granulelor respective in amestecul de pulbere.

Linia inferioara de explozie a prafului de zahar este de 20 g/m³, dupa unele surse bibliografice 17, 5 g/m³. La limita superioara de explozie, practic, in fabricile de zahar nu se poate ajunge. Dupa unii cercetatori germani, ea are valoarea de 135 g/m³, iar dupa cei americani 262 g/m³.

Presiunea care se formeaza in urma exploziei amestecului de praf de zahar – aer este de 4 kgf/cm², ea crescand odata cu finetea si cu marimea suprafetei specifice a particulelor de praf, iar temperatura de explozie de 540 – 645 C.

Explozia nu este posbila fara contactul amestecului exploziv cu o sursa de aprindere de o anumita capacitate termica. Se considera ca sursa posibila de aprindere orice corp a carui temperatura depaseste 360 C. Din totalul incendiilor si exploziilor din industria zaharului, 36% sunt provocate de scantei mecanice, scantei de la sudura si scurtcircuite.

Fenomenul de aprindere este influentat si de faptul ca prin incalzire la 135 C, zaharul se descompune treptat, iar daca incalzirea este de durata, apare o pojghita de zahar topit, care se aprinde instantaneu, in cazul unei oxidari intense. In consecinta, conductele de abur pot constitui surse de explozii chiar daca nu au temperaturi corespunzatoare punctului de aprindere a zaharului.

Se mentioneaza posibilitatea initierii unei explozii datorita caldurii degajate in urma frecarii unor piese intre ele, fapt confirmat de practica. Sarcinile electrice care se formeaza in urma frecarilor pot initia o explozie daca nu sunt conduse la pamant pentru descarcare. Aceste sarcini, odata formate, se pot mentine pe suprafetele de frecare respective pana la o ora si jumatate.

La contactul prafului de zahar cu piese supraincalzite se formeaza un fel de carbune piroforic, capabil, in anumite conditii, sa aprinda amestecul de praf de zahar – aer.

Energia necesara pentru aprinderea pulberii de zahar variaza, in functie de granulatie si de alti parametri, intre 10 si 16 mj, ea fiind sub cea a scanteilor provocate de scurtcircuite. Pentru aprinderea prafului de zahar depus in straturi de catre descarcarile electrostatice, este necesar un gradient de 60 kV/cm, iar a celui sub form a de nor – un gradient de minimum 10 kV/cm.

Praful de zahar depus in straturi prezinta pericol din doua considerente: pe de o parte, el poate izola sarcinile electrostatice, formate in conducte, in masini etc. , impiedicand conducerea electricitatii la pamant, iar pe de alta, cresterea stratului de praf depus duce la dezvoltarea incendiului sau a exploziei, deoarece in acest caz exista posibilitatea alimentarii incendiului cu o cantitate mai mare de praf. Praful de zahar, ridicat in atmosfera, face cu putinta producerea unei noi explozii sau poate da nastere la o serie de explozii in lant.

In general, explozia amestecului de praf de zahar – aer deprinde de forma spatiului in care se afla amestecul, de existenta sursei de formare a prafului, de distanta fata de sursa de aprindere si in mare masura, de energia sursei de aprindere.

Cand s-a ajuns la concentratia care reprezinta limita inferioara de explozie (20 g/m³), vizibilitatea este de 1 m, iar la 50 g/m³ lumina data de o lampa de 25 W nu mai poate fi vazuta clar de la distanta de 3 m.

Temperatura de autoaprindere a prafului de zahar este de 410 C.

Exploziile si incendiile de praf de zahar pot fi prevenite daca se iau masuri corespunzatoare. Astfel, in incaperile de productie nu trebuie sa existe concentratii sau depuneri de praf care sa depaseasca limita inferioara de aprindere. Pentru a se evita depunerile de praf pe transportoare, se recomanda evitarea ulizarii instalatiilor care functioneaza pe pricipiul impingerii, cum sunt transportoarele elicoidale, instalatiile cu lanturi inecate si jgeaburile vibratoare. Pentru uscare se indica numai instalatii care sa evite formarea de praf, cum sunt de exemplu, uscatoarele cu talere. Se prefera uscatoarele cu valturi netede in locul celor riflate.

Capetele de predare intre transportoare trebuie prevazute cu instalatii de aspiratie. Aceasta recomandare se refera si la instalatiile de cernere, la racitoare, uscatoare si masini de insacuit. Este necesar ca instalatiile de desprafuire sa fie conduse centralizat, iar separatoarele de praf sa fie amenajate in incaperi speciale, separate de camerele de productie. Capacitatea exhaustoarelor trebuie astfel calculata incat sa nu se depaseasca limita inferioara de aprindere.

Pentru incalzirea depozitelor se recomanda folosirea radiatoarelor netede.

Presiunea de explozie poate fi redusa daca sunt montate dechideri de decomprimare acoperite cu panouri usoare. Amplasarea optima a deschiderilor de comprimare se va face in apropierea surselor de aprindere. Situatia cea mai nefavorabila apare in cazul surselor de aprindere amplasate in mijlocul incaperilor. Amplasarea utilajelor pe langa pereti, in imediata apropiere a suprafetelor de decomprimare, corespunde cerintelor de prevenire a exploziilor.

Pentru realizarea suprafetelor de decomprimare se poate utiliza sticla cu grosimea de maximum 3, 2 mm. Se prefera, de regula, geamurile rabatabile care se deschid la depasirea unei anumite presiuni.

Conform unor norme elaborate in strainatate, suprafetele de decomprimare se calculeaza tinandu-se seama de raportul 1 m²/24 m³.

In cazul incaperilor de beton armat usor, suprafata de decomprimare se calculeaza pe baza prevederilor normelor in vigoare.

Pentru reducerea concentratiei de praf de zahar, din incaperi se folosesc instalatii de ventilatie prevazute cu desprafuitoare umede. Viteza aerului din conductele de aspiratie trebuie sa fie de peste 10 m/s, pentru a nu genera depuneri de praf de zahar. Se prefera instalatii locale independente, cu amplasarea colectoarelor de praf in incaperi separate, la nivelul cel mai de sus al cladirilor si prevazute cu pereti antifoc si acoperis usor. Astfel apare pericolul ca explozia produsa sa se propage, prin instalatia de ventilatie, de la o sectie la alta, fenomenul declansandu-se in lant.

Sectiile de zahar pudra se vor amplasa in incaperi izolate de restul fabricii, la ultimult etaj, si vor fi protejate cu instalatii de ventilatie si de colectare a prafului. In acoperis, se prevad clapete de explozie sau deschideri de comprimare. La aceste sectii instalatia de ventilatie trebuie pornita cu 15 min inainte de inceperea lucrului, urmand sa functioneze tot atata timp si dupa terminarea lucrului. Daca nu este posibila evitarea elevatoarelor cu cupe, se recomanda masura de a se folosi cupe din materiale plastice.

Chiar daca incaperile in care se degaja praf de zahar sunt prevazute cu instalatii de desprafuire, se indica curatirea zilnica a dusumelelor, agregatelor si conductelor.

Pentru reducerea cantitatii de praf de zahar este necesar sa se ia masuri de inlaturare a formarii acestuia prin frecare, proces influentat de calitatea cristalelor, umiditatea zaharului si de instalatiile de transport. Praful prezent intre cristale este usor de antrenat de curentii de aer dupa uscare, generand aparitia unor nori de praf.

Cu cat zaharul este mai uscat, cu atat tinde mai mult sa se transforme in praf, in anumite conditii. In consecinta umiditatea nu trebuie scazuta sub 0, 02%. Se prefera folosirea de uscatoare tip talere, care genereaza cu 75% mai putin praf decat cele de tip turn.

Silozurile trebuie astfel construite incat sa previna formarea de bolti sau cratere la umplere ori la golire. In caz de necesitate, se umezeste zaharul din siloz pana la umiditati de 0, 30 – 0, 50%. In interiorul celulelor de siloz nu trebuie sa se gaseasca dispozitive sau aparate care, in contact cu zaharul in cadere, sa provoace aparitia de scantei sau de sarcini electrostatice.

5. Fabrici de ulei

In tara noastra, marea majoritate a materiei prime pentru fabricarea uleiului comestibil o constituie semintele de floarea soarelui. Acestea se depoziteaza in silozuri compuse din celulele propriu-zise, turnul elevatoarelor cu aspiratoare cascade si podul silozului, in care se gasesc transportoarele orizontale pentru repartizarea semintelor in celule. Cu toate masurile care se iau pentru preintampinarea incendiilor, totusi se mai produc incendii, care in general au drept cauza autoaprinderea.

In masa semintelor de floarea-soarelui se produc procese exoterme in stransa legatura cu transferul de apa si cu reactiile chimice oxidative. In anumite puncte se degaja o mare cantitate de caldura. Aceasta nu se poate transmite in mediul inconjurator atat din cauza bioxidului de carbon rezultat din reactia de oxidare a semintelor, cat si mai ales datorita slabei conductibilitati termica variaza intre 0, 12 – 0, 20 kcal/m h C. Caldura produsa neputand fi evacuata, duce implicit la crearea unor centre de autoincalzire. La aparitia si dezvoltarea centrelor de autoincalzire un rol insemnat il are si respiratia microorganismelor, cum sunt bacteriile si mucegaiurile, la care se mai adauga prezenta impuritatilor si a daunatorilor, cum ar fi de ex. insecte, soareci, sobolani etc. Distrugerea invelisului semintelor de catre daunatori, mai ales in centrele de autoincalzire, fac posibilia scurgerea uleiului, accentuarea oxidarii si degajarea deci a unei mari cantitati de caldura.

Apa existenta in masa semintelor constituie unul din factorii esentiali ai aparitiei fenomenelor de autoincalzire si autoapridere.

La aparitia autoincalzirii influenteaza si caldura solara in conditiile de depozitare a semintelor de floarea-soarelui, in magazii. De cele mai multe ori cuiburile de autoincalzire apar, in stratul superior, in cel mai de jos sau lateral catre peretele batut de soare.

Cazurile de autoincalzire apar cel mai frecvent toamna si primavara, din cauza ca se depoziteaza seminte umede, rancede, nematurizate cu impuritati si fara a se exercita un control riguros si sistematic al temperaturii.

Pentru evitarea autoincalzirii se impun o serie de masuri in special pentru reducerea umiditatii semintelor. Semintele de floarea soarelui trebuie sa fie bine uscate (coapte) inca de la recoltare. Inainte de introducerea in magazii este necesar sa fie curatite de impuritati (buruieni, frunze, paie, nisip, pietricele, cioburi de sticla), precum si de corpuri metalice (saibe, cuie, suruburi etc. ).

Impuritatile de natura vegetala favorizeaza procesul de autoincalzire, iar corpurile metalice, prin provocarea de scantei mecanice, pe timpul operatiilor de curatire a semintelor pot initia explozii de amestecuri de praf-aer.

Uscarea semintelor de floarea-soarelui se poate realiza prin folosirea diferitelor tipuri de uscatoare, insa temperatura nu trebuie sa fie ridicata; in general nu trebuie sa depaseasca 180 C. Uscatoarele tip tambur trebuie bine supravegheate pe timpul functionarii pentru a se evita carbonizarea sau aprinderea semintelor datorita particulelor incandescente de combustibil sau a temperaturii ridicate a agentului termic. In lipsa uscatoarelor este necesar sa se faca ventilarea semintelor sau in cel mai rau caz, prefirarea lor.

Umiditatea care nu influenteaza buna depozitare a semintelor este cea de 8 – 9%. Si in acest caz trebuie sa se execute controlul permanent al temperaturii, pentru a nu depasi 25 C.

Pentru unele seminte, cum ar fi cele de ricin sau de bumbac, nu se recomanda de a se pastra in silozuri celulare, doarece sub actiunea greutatii proprii s-ar strivi.

Pe timpul functionarii instalatiilor de transport se degaja foarte mult praf; snecurile si elevatoarele se pot bloca din cauza supraincalzirii sau a unor defectiuni avand drept urmare puternice frecari pe saibe (patinari), cu mari degajari de caldura.

La prelucrarea semintelor impuritatile pot provoca ruperea pieselor de la masini si o uzura accentuata a acestora.

Pe timpul decojirii semintelor de floarea soarelui se degaja foarte mult praf, care formeaza cu aerul amestecuri explozive.

Pericolul de incendiu exista si la prajitoare, deoarece se lucreaza la temperaturi ridicate. In sectia de prese, panzele si filtrele imbibate in ulei si lasate in contact cu aerul se autoaprind.

Incendiile mari pot fi provocate de: caldura degajata pe timpul frecarilor puternice in lagare; scurtcircuite, scantei sau flame electrice, cauzate de suprasarcini sau datorita exploatarii si intretinerii nerationale a instalatiilor electrice; scantei mecanice produse la izbiri, loviri, ale corpurilor feroase intre ele sau de alte corpuri tari (unelte, incaltaminte cu cuie etc. ); focul deschis (flacara, tigara, chibrituri etc. ).

Pentru evitarea incendiilor trebuie luate o serie de masuri de prevenire. Astfel la instalatia de curatire a semintelor de floarea-soarelui, separatorul preliminar si cel definitiv se prevad cu magneti si electromagneti, asezati pe fundul zgeaburilor pe care curg semintele. Magnetii si electromagnetii se prevad si la masinile de decojit si valturi, pentru culegerea eventualelor corpuri feroase scapate de la instalatiile de curatire.

Masinile separatoare de impuritati, elevatoarele pentru transportul semintelor, cantarele automate se prevad cu aspiratoare de praf (guri de adsorbtie). Sacii filtrelor se curata periodic si automat; curatirea de praf a suprafetelor filtrelor se face prin scuturarea sacilor si prin suflarea in acelasi timp cu aer a tesaturii, in directia opusa functionarii normale.

Ciclonul si colectorul de praf se curata la timp si cu multa grija.

Conductele de transport seminte de floarea-soarelui, inainte si dupa filtre se prevad cu obturatoare cu inchidere automata, pentru limitarea propagarii incendiilor. Supravegherea si exploatarea a mijloacelor de transport si curatirea florii-soarelui constituie o masura eficienta, care inlatura multe cazuri de incendiu.

Supapele pentru indepartarea amestecului si a cojii si suvegheaza permanent pentru a nu se infunda.

La orice zgomot anormal si la o debalansare a masinilor, acestea se opresc imediat, pentru a se inlatura cauzele. Cojile semintelor de floarea-soarelui trebuie depozitate departe de constructii, recomandandu-se folosirea lor in diferite scopuri, pe masura evacuarii din sectia de productie.

La prajitoare este necesara montarea unor instalatii de racire sau de inundare cu abur (in caz de incendiu).

Pastrarea curateniei in jurul benzii rulante care transporta amestecul de prajitoare si supravegherea functionarii ei inlatura multe inceputuri de incendiu.

Panzele de filtru, imediat dupa incetarea lucrului, se sufla cu aer si se spala; spalarea si uscarea trebuie sa se faca in camere destinate special acestui scop.

Intr-o fabrica de ulei sectia extractie prezinta un accentuat pericol de incendiu si acesta datorita folosirii benzii de extractie. Vaporii de benzina pot forma in orice moment amestecuri explozive, destul de periculoase daca nu se iau masuri corespunzatoare de prevenire.

In procesul rafinarii se folosesc acidul sulfuric, acidul clorhidric si o serie de reactivi speciali, iar acolo unde albirea se face pe cale chimica, se folosesc peroxizi.

Srotul ca de altfel si turtele din piesele mecanice, prezinta tendinta spre autoaprindere. Fenomenul de autoaprindere apare datorita autoincalzirii ce are loc in masa materialului ca urmare a continutului de ulei si a actiunii diferitelor bacterii si ciuperci. Autoaprinderea turtelor si srotului este influentata de mai multi factori care se enumera: posibilitatea de acumulare a caldurii in anumite centre din masa materialului, caldura rezultata in urma transformarii materiei si a actiunii microorganismelor; gradul de umiditate; temperatura mediului inconjurator; timpul de depozitare etc.

La turtele oleagenoase procesul de autoaprindere incepe la 70 - 90 C.

In sectia de extractie nu se admite, la descarcarea extractoarelor, folosirea lopetilor din metale feroase; se intrebuinteaza lopeti din lemn, alama, aluminiu sau alte materiale neferoase.

Pentru a se evita producerea unor rabufniri sau a exploziilor, inainte de a se descarca extractorul, evacuarea gazelor se face prin orificiul de descarcare.

Garnitura de la usa de descarcare a extractoarelor se unge cu grafit, pentru a se asigura o buna etansare.

Scurgerile de benzina pe la imbinari, robinete trebuie inlaturate imediat ce se produc. Sectia de extractie se prevede cu o instalatie de stingere cu abur.

Srotul se tine in extractor pana ce aburul din el elimina toata benzina; pentru aceasta se cere o atentie si o constiicioasa supraveghere a procesului de fabricatie.

Snecul de transportat srotul se verifica permanent, pentru a se inlatura frecarile, caldura si eventualele scantei.

Srotul trebuie bine racit, inainte de depozitare pe un timp mai indelungat. Racirea cu apa pana la cel putin 40 C se poate face, fie prin stropire cu apa pe tot timpul transportarii din sectie in depozit fara a depasi o umiditate de 4 – 6%, fie prin depozitare in straturi foarte subtiri.

Pentru evacuarea prafului si a vaporilor de benzina se construiesc instalatii de ventilatie adecvate si independente, agregatele de ventilatie montandu-se in exterior ca de altfel si prizele de curent electric.

Iluminatul electric sa se faca din exterior, iar motoarele electrice vor fi de tipul sigur contra exploziilor. Lampile portative se folosesc numai in cazuri speciale, alimentate din exterior la 12 V.

In sectia de extractie se recomanda folosirea pompelor actionate cu abur.

In secita de rafinare este necesar un control permanent al tuturor aparatelor care lucreaza sub presiune. Aparatele de rafinare se prevad cu conducte si ventile pentru evacuarea uleiului in caz de incendiu.

Pe langa unele fabrici de ulei functioneaza si sectia de solidificare (hidrogenare). De obicei, hidrogenul folosit la solidificare se obtine pe cale electrolitica. Folosirea hidrogenului in procesul de fabricatie prezinta un accentuat pericol de explozie, deoarece formeaza cu aerul amestecuri explozive, urmate de incendii.

Acest lucru este posibil ori de cate ori se produc scapari de gaze pe conducte, la robinete sau la aparatul de solidificare.

Hidrogenul se aprinde usor in contact cu o flacara si se autoarprinde la o termperatura de 570 C el formeaza cu aerul amestecuri explozive intre 4 si 74%.

Pentru inlaturarea pericolului de incendiu in sectiile de hidrogenare este necesar sa se asigure etansarea perfecta a tuturor conductelor prin care circula hidrogenul. In spatiile unde sunt posibile scapari de hidrogen trebuie sa functioneze instalatii de ventilatie, absorbtia facandu-se la partea cea mai ridicata a incaperii.

In cazul folosirii ventilatiei mecanice, ventilatoarele vor avea carcasa sau rotorul din materiale neferoase.

Aparatura electrica trebuie sa fie de tip antiexploziv. Utilajele si conductele prin care circula hidrogenul, aburul si uleiul vor fi legate la pamant, pentru scurgerea electricitatii statice. Actionarea utilajelor se vca face cu motoare antiexplozive si numai prin intermediul curelelor de transmisie de tip antistatic.

Conductele de gaze vor fi asezate in mod obligatoriu la distante de 0, 80 m, fata de sursele de caludura. Ele vor fi prevazute cu manometre si supape de siguranta, legate la returul de hidrogen la sursa sau pentru elibererea in atmosfera.

Procesul tehnologic trebuie condus cu o deosebita atentie in limitele parametrilor optimi stabiliti, urmarindu-se in permanenta starea autoclavei de hidrogenare pentru a se evita o explozie.

La oprirea fabricatiei pentru reparatii tehnice trebuie indepartat hidrogenul din aparatura sectiei de autoclave, prin suflarea cu aer sau gaze inerte. Repunerea in functie se va face periodic numai dupa ce conductele in care urmeaza sa se introduca hidrogenul vor fi tinute sub vacuum timp de 0, 5 h. In sectia de hidrogenare scaparile de hidrogen din conducte sau diferite utilaje se vor depista cu solutie de sapun si se vor face periodic determinari de concentratie a gazelor periculoase.

Reguli generale de prevenirea incendiilor ca: interzicerea folosirii focului deschis, a fumatului, sau a executarii unor lucrari care produc scantei, trebuie respectate cu cea mai mare strictete.

Personalul sectiei va purta incaltaminte cu talpa de cauciuc.

6. Instalatii frigorifice

Procesul tehnologic se refera, in general, la producerea frigului artificial, uneori pana la – 30 C si chiar - 40 C si in continuare la conservarea prin frig a diferitelor produse alimentare. Pare paradoxal ca la asemenea temperaturi scazute instalatiile frigorifice sa prezinte pericol de incendiu. Este aproape de necrezut ca de la congelare sa se ajunga la topire si aceasta dintr-o cauza oarecare, care de cele mai multe ori apare si in urma unor neglijente omenesti.

Pericolul de incendiu si explozie este generat de existenta materialelor izolante de natura combustibila si de inflamabilitatea unora dintre agentii frigorifici. La aceste materiale si substante se mai adauga si produsele alimentare combustibile depozitate in cantitati mari cum sunt grasimile, carnea etc.

Ca materiale izolante se folosesc pluta, pluta bituminizata Asko (pentru pardoseli), rumegusul de lemn si in ultimul timp placile de polistiren expandat.

O caracteristica a acestor materiale este arderea mocnita, cu mare degajare de fum, care creeaza mari dificultati in stabilirea focarului si in interventie. Astfel de incendii, uneori, se descopera cu intarziere.

Pluta ca si celelalte materiale folosite ca izolatie se pot aprinde de la orice sursa de aprindere. Pluta bituminoasa incepe sa se inmoaie la 120 C, iar la 200 C degaja produsi volatili, la 250 C se descompune termic, iar la 350 C arde cu flacara.

Polistirenul expandat se aprinde usor chiar si de la un chibrit, arde rapid, cu fum negru gras, iar prin topire formeaza picaturi care continua sa arda, contribuind astfel la propagarea incendiului. Polistirenul expandat arde cu o viteza mult mai mare decat a celui obisnuit.

Arzand, de exemplu, 160 g polistiren sub forma de placi, intr-o incapere cu un volum de 70 m³ se produce atata fum incat se pierde complet vizibilitatea. Comparativ, la aceeasi cantitate de brad se dezvolta un fum deabia perceptibil.

Formarea unei cantitati asa de mari de fum prezinta un mare pericol pe timpul incendiului.

Indiferent de natura ei izolatia combustibila creeaza un accentuat pericol de incendiu.

Pe timpul manipularilor in antrepozite cad pe pardoseala diferite firimituri de carne in special seu, uneori si grasimi care se imbiba in asfalt, in asa masura incat este practic imposibil sa fie indepartate. Pe asemenea pardoseli, incendiul se propaga mai repede, iar fumul, abundent si inecacios, devine insuportabil.

O instalatie frigorifica incumba si agenti frigorifici. In prezent ca agenti frigorifici sunt utilizati peste 30 compusi chimici, dar numai circa 10 au o larga utilizare. Cei mai intrebuintati sunt amoniacul, clorura de metil, bioxidul de carbon, bioxidul de sulf si in ultimul timp freonii (freon 12, freon 22, ca cei mai intrebuintati).

Cu toate ca printre conditiile impuse agentilor frigorifici figureaza si acela de a nu fi nocivi si inflamabili, pana in prezent nu s-a ajuns inca la aceste deziderate.

Amoniacul prezinta pericol de incendiu si explozie. Ca agent frigorific, amoniacul continua sa fie preponderent in instalatiile frigorifice, date fiind cantitatile sale. Intr-o situatie refrigirenta de capacitate mijlocie se gaseste o cantitate de 3000 – 3500 kg amoniac, iar pentru pierderile normale prin scapari de vapori este necesara complectarea a 40 –50 kg amoniac in fiecare luna.

Amoniacul ataca cuprul si aliajele sale; de asemenea bronzul si alama. In aer se autoaprinde la 651 C, dar in continuare amoniacul arde destul de greu. In amestec cu aerul si in concentratie de 16 – 25% amoniacul formeaza amestecuri explozive.

Explozia produsa nu se poate compara din punctul de vedere al presiunii de explozie, al efectelor dinamice, de exemplu cu cea a unui amestec de acetilena-aer.

Totusi este neintemeiata parerea unor care considera amoniacul ca pe o substanta fara pericol de incendiu si explozie.

In instalatiile frigorifice amoniacul este mentinut la o suprapresiune relativ ridicata (la 30 C aproximativ 11 at).

In caz de avarie a instalatiei, amoniacul se poate scurge relativ usor si aduna in aerul inconjurator in concentratii ridicate. Fiind mai usor ca aerul se acumuleaza in partea de sus a incaperii.

Datorita insa mirosului sau intrepator scurgerile prin neetanseitati se pot depista la timp.

Scurgerile prin conducte se pot produce datorita unei pozitati, din cauza sudurii sau lipiturilor executate necorespunzator.

Scurgeri de amoniac mai pot avea loc si la compresoare, din lipsa de etansare corespunzatoare a axului si a diferitelor piese ale compresorului.

Clorura de metil, datorita faptului ca se lucreaza la presiuni relativ reduse, este unul dintre cei mai utilizati agenti frigorifici, in instalatiile frigorifice mici automatizate.

Scaparile de clorura de metil in cantitati mici, de obicei, nu pot fi detectare dupa miros.

Clorura de metil in amestec cu aerul in proportie de 8 – 19, 7% devine exploziva.

In instalatiile frigorifice exista multe masini si aparate electrice la care se pot produce defectiuni urmate de scantei si in anumite conditii chiar si de incendii. De asemenea, se gasesc cabluri de forta si automatizare, pozate pe anumite trasee (pasarele, tuneluri etc. ) orizontale si verticale, care din diferite motive se pot scurtcircuita.

Defectiuni se pot produce si la aparatele de protectie in special la contactorul cu releu termic. De asemenea si la automatele de protectie defectiunile in anumite conditii, pot genera incendii (arderea bobinei electrocmagnetice, arderea releelor etc. ).

La electromotoarele cu colector si perii se pot produce scurtcircuite intre lamele colectorului, ca si la bobina.

Pentru asigurarea securitatii depozitelor frigorifice impotriva incendiilor sunt necesare de masuri constructive si de exploatare.

Urmarile incendiilor declansate la unele instalatii frigorifice precum si greutatile aparute la stingerea lor, au facut pe specialisti sa dea cateva noi solutii constructive in ideea asigurarii unei interventii mai operative. Asa, de ex. , ar fi nevoie ca boxele sa fie prevazute cu usi care sa dea in exterior. Daca acest lucru nu este posibil s-ar putea prevedea goluri in pereti, obturate cu panouri sau zidite cu anumite materiale care la nevoie sa fie usor dislocate. Parte de zid construita din umplutura ar putea fi prevazute de exemplu cu o foaie de tabla la partea interioara si cu carlig la cea exterioara pentru a putea fi smulsa cu ajutorul unui cablu tras de o masina.

In unele tari se remarca tendinta inlocuirii izolatiei combustibile cu sticla spumoasa. Acest material deosebit de durabil si rezistent se poate folosi pentru pereti si pardoseala.

Pardoseala mai trebuie indeplineasca si alte conditii si anume, sa fie rezistenta la sarcinile dinamice, sa nu fie alunecoasa si sa permita o curatenie usoara.

Pentru inlaturarea pericolului de incendiu generat de agentii frigorifici este necesara o rationala exploatare a instalatiei.

Agentul frigorific, de exemplu, nu trebuie sa atace metalele folosit in instalatie, pentru ca altfel se produc scapari de vapori sau lichid.

Pericolul de explozie al agentului frigorific sa fie pe cat posibil redus, iar efectul toxic sau daunator asupra organismului uman sa fie cat mai neinsemnat.

De asemenea, este necesara stabilirea cat mai usoara a defectelor de etansare din instalatia aflata in exploatare. Remedierea neetanseitatilor consta in detectarea si repararea defectului, refacerea vacuumului in instalatie si reincarcarea ca agentul frigorific respectiv, operatii care trebuie facute numai in ateliere si stati speciale de incarcare.

Buteliile cu agenti frigorifici, neceasare complectarii incarcaturii instalatiei, se vor tine la un loc ferit de incalizare (sursa de caldura) si in mod special de foc deschis.

Este complet interzis ca in timpul incarcarii agregatului sa se incalzeasca butelia cu flacara, indiferent de sursa ei, deoarece apare pericolul de explozie.

Pentru incarcare in bune conditii butelia se va introduce intr-un vas cu apa calda si anume in perioada in care compresorul aspira.

Uleiul folosit in mod curent in instalatiile frigorifice trebuie sa aiba punctul de autoaprindere in jurul a 160 - 180 C, aceasta pentru a nu transforma compresorul masinii frigorifice in motor cu explozie.

Pentru evitarea scaparilor de agenti frigorifici din compresor este absoluta nevoie de o perfecta etansare a axului compresorului, care trebuie realizata cu ajutorul unei presetupe cu inel de grafit.

Automatizarea masurarii anumitor parametrii tehnologici si a semnalizarii asigura si evitarea unor surprize generatoare de incendii.

O astfel de instalatie indeplineste operatii ca: reglare automata si indicarea nivelului de amoniac, semnalizarea optica si acustica a depasirii limitelor admise la temperaturi, presiuni si nivele in diferite puncte ale instalatiei, reglarea automata a temperaturilor, semnalizarea lipsei de ungere la compresoare, semnalizarea optica si acustica a ramanerii din neglijenta a unui om in camera frigorifica.

Incaperile instaltiilor frigorifice care folosesc agenti frigorifici inflamabili trebuie bine aerisite, in care scop se prevad sisteme de ventilatie corespunzatoare.