1. Comportarea la foc a produselor pentru constructii

In aplicarea Directivei 89/106/CEE, prin decizii ale Comisiei Europene a fost stabilit sistemul de euroclase privind cerinta de securitate la incendiu si conditiile de clasificare a produselor pentru constructii din punct de vedere ale acestei cerinte, de exemplu Decizia Comisiei nr.00/147/CE din 8 februarie 2000 referitoare la clasificarea performantelor de reactie la foc ale produselor pentru constructii.Toate aceste decizii au fost preluate in legislatia nationala prin Regulamentul privind clasificarea si incadrarea produselor pentru constructii pe baza performantelor de comportare la foc, aprobat prin ordin comun -Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (nr.1822/07.10.2004) si Ministerul Administratiei si Internelor (nr.394/26.10.2004) cu modificarile si completarile ulterioare.

Deciziile Comisiei reflecta noua conceptie europeana privind testarea si clasificarea produselor pentru constructii din punct de vedere al comportarii la foc, rezultat al consensului intervenit dupa ani indelungati de cercetari.Astfel, a fost elaborat un sistem coerent, unitar si complex de euroclase de reactie la foc si, respectiv, de rezistenta la foc.

Sistemul de clasificare in euroclase nu este un sistem inchis, definitiv.El a fost si va fi completat in viitor prin alte clase pentru situatii si produse deosebite, scopul final fiind asigurarea unei caracterizari complete si corecte a tuturor produselor, pentru a asigura o protectie optima utilizatorilor si bunurilor.Aceste noi clase sunt incluse in modificarile corespunzatoare successive ale Regulamentului mentionat mai sus.

1.1. Reactia la foc

Cresterea importantei cerintei securitate la incendiu , in contextul prioritatii acordate pe plan european asigurarii vietii, sanatatii si sigurantei cetatenilor a determinat perfectionarea metodelor de incercare la foc pentru a corespunde situatiilor tot mai variate si mai complexe intalnite la alcatuirea unei constructii si la continutul ei.Documentul Interpretativ nr.2 indica limitarea initierii si propagarii focului si fumului in camera focarului prin limitarea contributiei la foc a produselor de constructii ca una din principalele masuri ce trebuie aplicate pentru a asigura cerinta securitate la incendiu . Ca urmare, noua conceptie europeana privind incercarea si clasificarea produselor de constructii din punct de vedere al reactiei la foc se bazeaza pe determinarea contributiei la foc/comportarii la foc a produselor respective, renuntandu-se la notiunea de combustibilitate . Conceptul de reactie la foc, parte componenta a comportarii la foc alaturi de rezistenta la foc, este mult mai larg decit combustibilitatea, incluzand nu numai comportarea la ardere, dar si fluxul de caldura degajat (ca principal parametru), emisia de fum si gaze de ardere, radiatia de caldura, propagarea flacarii s.a. asigurand astfel o caracterizare mult mai corecta a contributiei unui produs la initierea si dezvoltarea incendiului.

Sistemul de clasificare privind reactia la foc are la baza contributia produsului -in utilizarea finala -la initierea si propagarea incendiului in camera focarului sau intr-o camera data.

Scenariul de referinta ia in considerare un incendiu, initiat intr-o camera, care se poate dezvolta si care poate atinge eventual flash-over. Scenariul include 3 situatii de incendiu, corespunzand celor 3 faze in dezvoltarea incendiului:

initierea incendiului prin aprinderea unui produs cu o flacara mica, pe o suprafata limitata a produsului;

dezvoltarea incendiului-ce poate atinge flashover, simulata de un singur produs arzind in coltul camerei (metoda SBI) generand un flux de caldura pe suprafetele adiacente;

faza post-flashover, cand toate produsele combustibile contribuie la incendiu.

Deoarece contributia la foc a unui produs depinde de proprietatile sale intrinseci, de actiunea termica, dar si de modul de folosire, devine esentiala incercarea produselor in conditiile de utilizare finala.Conditiile de utilizare finala reprezinta conditiile de exploatare prevazute, la care un produs va fi supus pe timpul duratei sale de utilizare normala, daca este folosit conform recomandarilor producatorului.Deoarece contributia potentiala la foc a unui produs poate varia in functie de conditiile de utilizare finala, un produs poate fi incadrat in euroclase diferite (in functie de suportul folosit, de pozitia de montare - vertical sau orizontal, de adezivi, etc).

Criteriile de performanta, respectiv parametrii care descriu reactia la foc a unui produs sunt descrisi in tabelul de mai jos:

TABEL 2.1. Criterii de performanta pentru reactia la foc

Metodele de incercare stabilite ca standarde de referinta sunt urmatoarele:

SR EN ISO 1182          Incercarea de incombustibilitate

SR EN ISO 1716          Incercarea de determinare a puterii calorifice superioare

SR EN ISO 11925-2    Aprinzibilitatea produselor pentru constructii la contactul direct cu flacara

SR EN 13823               Incercarea Un singur produs arzand (SBI)

SR EN ISO 9239 -1     Determinarea reactiei la foc utilizand o sursa de caldura radianta

Euroclasele de performanta privind reactia la foc sunt:

Clasa F - Produse pentru care nu se determina performante si care nu pot fi clasificate in clasele A1, A2, B, C, D, E.;Pentru incadrarea in clasa F nu se cer criterii de performanta.

Clasa E

Produse capabile sa reziste pentru o scurta perioada la actiunea unei flacari mici fara propagarea

semnificativa a flacarii;Are loc flashover in mai putin de 2 minute, pentru un flux de caldura HRR de 900kW.

Clasa D - Suplimentar fata de clasa E : produse care rezista o perioada lunga la actiunea unei flacari mici si sunt capabile sa suporte actiunea termica a unui singur produs arzand, cu o degajare limitata de caldura;Are loc flashover in mai putin de 5 minute, pentru un flux de caldura HRR de 900kW.

Clasa C - Suplimentar fata de clasa D : produse care la actiunea unui singur produs arzand prezinta o propagare limitata a flacarii laterale;Are loc flashover in mai putin de 20 de minute, pentru un flux de caldura HRR de 700kW

Clasa B - Suplimentar fata de clasa C : conditii mai severe.Nu are loc flashover.

Clasa A2 - Produse care intr-un incendiu in faza dezvoltata nu contribuie semnificativ la sarcina termica si dezvoltarea incendiului;Nu are loc flashover.

Clasa A1 - Produse care nu contribuie la foc in nici o faza a incendiului, ele satisfac automat toate cerintele celorlalte clase.

In lipsa unei baza de date privind performantele de comportare la foc ale produselor se pot folosi datele din specificatiile tehnice ale producatorilor si din agrementele tehnice nationale.Se va tine seama ca un produs (vata minerala, polistiren s.a.) poate avea clase de reactie la foc diferite in functie de producator.

1.2..Rezistenta la foc

Sistemul european de clasificare in euroclase de rezistenta la foc, in vigoare si in Romania, conform Regulamentului mentionat mai sus, cuprinde urmatoarele elemente definitorii:

cerinte unitare pentru incercari (aceeasi aparatura (cuptor) de incercare definita de familia de standarde SR EN 1363/1,2,3, care prezinta cerintele constructive si functionale);

criterii de apreciere a performantei, principale si secundare (prezentate mai jos);

exprimare diversificata a claselor de rezistenta la foc;

standarde, criterii si clase de rezistenta la foc specifice fiecarei familii de produse, care permit caracterizarea specifica si deplina a produselor respective (de exemplu, pentru usi rezistente la foc avem standardele SR EN 1634/1-usi rezistente la foc, SR EN 1634-2- feronerie, SR EN 1634/3 usi etanse la fum, dar si SR EN 179 si SR EN 1125 - dispozitive pentru iesiri de urgenta s.a.).

Document online: Definirea, caracteristicile, principiile si notiunile de baza ale negocierilor Referat: Chestionar de interese profesionale - holland -

Prin urmare, prin acest sistem, produsele sunt incercate, evaluate si clasificate specific utilizarii preconizate, iar utilizatorul primeste, prin clasele declarate de producator, informatii complete asupra performantelor produsului clasificat, in conditiile de utilizare finala.

Criteriile principale de apreciere a performantei sunt definite astfel :

Capacitate portanta ( Stabilitate la foc) - R este aptitudinea unui element de constructie de a rezista expunerii la incendiu, pe una sau mai multe fete, pentru o anumita perioada de timp, fara a-si pierde stabilitatea structurala.

Etanseitatea la foc - E este aptitudinea unui element de compartimentare, atunci cand este expus la foc pe o fata, de a impiedica trecerea flacarilor si a gazelor pe fata neexpusa, pe o durata determinata, in timpul unei incercari standardizate de rezistenta la foc.

Izolarea termica - I este aptitudinea unui element de constructie de a rezista expunerii la foc, pe o singura parte, fara propagarea incendiului, ca rezultat al unui transfer semnificativ de caldura de la partea expusa la partea neexpusa. ceasta propagare trebuie limitata astfel incat suprafata neexpusa sau un material din imediata vecinatate a acestei suprafete sa nu fie aprinse.

TABEL 2.5. Criterii de performanta pentru rezistenta la foc

Radiatia termica - W - constituie criteriu principal optional.Radiatia termica este aptitudinea unui element de constructie de a rezista expunerii la foc pe o singura parte, astfel incat sa reduca probabilitatea propagarii incendiului ca rezultat al unei radiatii semnificative de caldura, fie prin element, fie de la suprafata neexpusa a elementului la materialele invecinate.

1.3. Comportarea unor materiale la incendii

1.3.1.Materiale plastice

O parte din ce in ce mai importanta din sarcina termica in incendii o reprezinta materialele plastice care se regasesc sub forma polimerilor sintetici.

Proprietatile care caracterizeaza materialele plastice depind de structura si forma moleculelor, de fortele intermoleculare si de capacitatea lor de formare.Dupa modul de obtinere se deosebesc:

- materiale plastice obtinute prin polimerizare (polietilena, polistiren, policlorura de vinil, poliacetat de vinil, polimetaacrilat s.a.) ;

- materiale plastice obtinute prin policondensare, caracterizate printr-o compozitie cu totul deosebita de cea a monomerilor de la care se porneste (poliamide, poliesteri, poliuretan ,s.a.).

Dupa comportarea la temperaturi inalte materialele plastic se clasifica in:

- materiale plastice termoplastice care se modifica reversibil, inmuindu-se prin incalzire si intarindu-se prin racire; dupa racire, produsul fasonat poate fi adus din nou in stare plastica prin incalzire; au in general o structura moleculara sub forma de catena liniara.In timpul arderii, produc picaturi de topitura care se aprind usor, capabile sa produca arsuri grave si sa declanseze incendii (pericol mare de incendiu).In absenta unei flacari pilot, printr-o incalzire continua peste temperatura de inmuiere, materialele termoplastice se topesc si se depolimerizeaza sau se descompun termic (de exemplu: polietilena, poliester, P.V.C., polistiren, polipropilena).

- materiale termorigide care odata prelucrate nu mai pot fi aduse in stare plastica prin incalzire; au o structura moleculara tridimensionala care la incalzire sufera transformari ireversibile (de exemplu:fenol-formaldehida-bachelita-, rasini epoxidice, textolit).

Fiind de natura organica, materialele plastice sunt produse combustibile.Gradul de inflamabilitate difera in functie de natura polimerului, compozitia retetei, s.a.Prezenta oxigenului, a gruparii nitro si a hidrogenului in molecule favorizeaza aprinzibilitatea, pe cand prezenta halogenilor reduce capacitatea de ardere.Prezenta plastifiantilor (materiale de umplutura, de regula esteri fosforici si esteri ai acidului propionic si ai acizilor grasi) intensifica arderea.Spre exemplificare, o epruveta din policlorura de vinil plastifiat are temperatura de aprindere de 440^oC, iar neplastifiat, temperatura de aprindere de cca. 630^oC.

In general, materialele plastice ard cu flacara, fenomen in care apare un front de ardere alimentat de volatilele dezvoltate prin degazeificare.Reziduul compus din substante anorganice nu formeaza jar.

Din punct de vedere al comportarii la foc se pot distinge urmatoarele tipuri de materiale plastice:

materiale cu ardere rapida si stingere dificila (de exemplu, materiale poliacrilice);

materiale care se aprind cu usurinta si continua sa arda independent dupa indepartarea sursei de flacara (placile din celuloid, polietilena, polistiren, stiplex, poliuretan, spuma policlorvinilica);

materiale la care arderea continua max. 30 s dupa indepartarea flacarii (policarbonati, aminoplaste. PVC granule);

materiale la care arderea inceteaza imediat dupa indepartarea sursei de aprindere ((PVC dur, acetat de celuloza si PVC plastifiat cu intarzietori de flacara, poliamide, poliester clorat, rasina de melamina)

materiale incombustibile, care se carbonizeaza fara flacara (policarbonati, rasini fenolice cu adaosuri minerale).

In raport de compozitia lor, materialele plastice pe timpul arderii se comporta diferit. In timp ce unele dintre ele ard cu flacara luminoasa, in cele mai dese cazuri de culoare galbuie si cu degajari de fum intens si gaze iritante (ca de exemplu PVC, polieti­lena, poliamide, polistiren, poliuretani, celuloid etc), altele ard cu flacari mici si cu degajari slabe ele fum (rasini fenolice, plexiglas etc).Vitezele de ardere variaza intre 140 g/min (la celuloid) la 24 g/min (polistiren) si 6 g/min (polietilena).

Pentru viteza de ardere in cazul polimerilor sintetici se utilizeaza relatia:

(4.6.)

in care : m - viteza masica de ardere;

L_v - caldura de formare a volatilelor (in cazul lichidelor, caldura de vaporizare);

Q_a - fluxul de caldura din exterior, care are doua componente : Q_F - fluxul de caldura de la flacara la suprafata si Q_E - fluxul de caldura de la sursa de radiatie exterioara;

Q_p -fluxul pierderilor de caldura.

In cazul unui incendiu de incinta, fluxul de caldura cu care materialul contribuie la caldura din compartiment poate fi calculata cu relatia:

Q_c = m g H_c A_C             (4.7.)

in care: H_C - caldura de ardere a volatilelor;

A_c - aria suprafetei combustibilului;

g - un parametru care tine seama de arderea incompleta ( g

Notand Q_ef    fluxul de caldura ce ajunge efectiv la suprafata si notand rezulta relatia:

(4.8.)

Fluxul de caldura degajat de un material care arde intr-o incinta este proportional cu raportul numit raport de combustibilitate.Solidele au pentru acest raport valori intre 3 (stejar) 6,6 (PVC granule) si 30 (spuma polistiren).Lichidele combustibile au valori mult mai mari incepand cu 93 pentru heptan.O exceptie o reprezinta metanolul cu valoarea de 16,5, datorita caldurii latente de vaporizare mari si valorii relativ mici pentru H_c.

Ignifugantii pot influenta raportul de combustibilitate prin modificarea lui H_c si/sau L_V, fie schimband mecanismul pirolizei, fie diluand combustibilul prin ingredientii de umplutura, ca de exemplu hidratul de aluminiu (a se vedea si relatia 4.1.).

1.3.2.Lemnul

Spre deosebire de polimerii sintetici, lemnul este un material neomogen si anizotrop.Este un amestec complex de polimeri naturali cu greutate moleculara mare: celuloza (50 %), semiceluloza (25 %), lignina (25 %).Proportiile variaza de la specie la specie.

Celuloza este unul din principalii constituenti ai celulelor vegetale si, de aceea, are un rol esential in comportarea la foc a produselor cu aceasta origine.Bumbacul este practic celuloza pura, alte fibre textile (inul, canepa, iuta,s.a.) sunt foarte bogate in celuloza. Paiele, hartia contin in proportie mare celuloza.Celuloza este un polizaharid, produs prin polimerizarea a-glucozei, cu formula moleculara          (C₆H₁₀O₅)_n unde n = 600.900 pentru celuloza din lemn si n=2000 pentru celuloza din bumbac.Semiceluloza are o structura similara, dar bazata pe pentoza.

Lignina are o structura mult mai complexa.Este formata din carbon, hidrogen, oxigen, dar nu se cunoaste precis proportia componentilor si structura chimica.Este o substanta cu caracter aromatic in care inelul aromatic este legat de o catena cu trei atomi de carbon.Exista mai multe tipuri de lignina, care depind de natura speciei din care provine.

Cei trei constituenti principali ai lemnului se descompun si genereaza volatile la temperaturi diferite: semiceluloza 200-260^oC, celuloza 240- 350^o C, lignina 280-500^oC.

Atunci cand o mica cantitate de celuloza este incalzita lent in absenta aerului, ea incepe sa piarda apa de hidratare.Atat timp cat apa absorbita nu este eliminata, temperatura interna nu depaseste 60-70^oC.Dupa eliminarea apei, se initiaza o reactie de descompunere ireversibila, relevata printr-o imbrunare accentuata.Reactia predominanta este o depolimerizare cu formarea unor compusi de tipul anhidro-1,6 glucopiran.O descompunere pirolitica mai accentuata, in absenta aerului, duce la formarea a patru categorii de produse: gaze necondensabile; produsi pirolignosi, bogati in apa; gudroane; carbune de lemn. Proportia relativa a acestor patru constituenti variaza in functie de viteza de crestere a temperaturii, de masa aflata in combustie si de proprietatile fizice, mai ales de porozitate.

Gazele rezultate din reactie cuprind CO₂, CO, H₂, precum si o mica cantitate de hidrocarburi, in special metan.Primele gaze apar la cca.200^oC.

Produsii pirolignosi apar spre 200^oC, disparand in jur de 350^oC si au in componenta: apa 70%, acid acetic 20 acid propionic 5% , formol 3% s.a.Produsii rezultati din distilarea uscata a lemnului contin in plus cantitati importante de alcool metilic.

Gudroanele apar dupa 300^oC.Sunt produse complexe (mai mult de 100 de compusi organici diferiti, in proportii foarte variabile) cu putere calorifica intre 20 si 30 MJ/kg

Carbunele de lemn variaza, de asemenea, atat in proportie, cat si in compozitie.Puterea calorifica inferioara creste pe masura imbogatirii in carbon, atingand 29 MJ/kg la 1000^oC.

La incalzirea lemnului peste 400 - 450^oC sau la arderea lui, intre 15 - 25 % din masa ramane ca reziduu carbonos, majoritatea provenind din continutul de lignina. Numai 50 % din lignina se volatizeaza.

Ignifugantii utilizati pentru imbunatatirea comportarii la foc a lemnului, fazorizeaza procese de formare a carbunelui.Totodata, produsele de ignifugare care contin fosfati si borati modifica compozitia volatilelor, in favoarea gudroanelor.Ca urmare, caldura de ardere a volatilelor descreste, ceea ce va diminua cantitate de caldura transferata de la flacara catre suprafata.Stratul de carbune va proteja lemnul neafectat de dedesubt fiind necesar un flux de caldura mai mare pentru a genera volatile.

Lemnul fiind anizotrop, conductivitatea termica paralela cu fibra este de cca.2 ori mai mare ca cea perpendiculara pe fibra, iar permeabilitatea la gaze de peste 100 de ori.Experimental se observa ca volatilele generate de catre lemnul incalzit se degaja mai usor de-a lungul fibrei decat perpendicular pe suprafata: apar jeturi de volatile si flacari la capetele placilor din lemn sau in dreptul nodurilor.

In procesul arderii produselor din lemn se pot distinge mai multe etape:

- la 110^oC are loc deshidratarea si incepe degajarea volatilelor ;

- la 150⁰C lemnul capata o culoare galbena si se intensifica degajarea volatilelor

- intre 150-210^oC se carbonizeaza si devine maroniu;

- la 210-280^oC se degaja o cantitate mare de produse gazoase care se aprind in aer;

- la temperaturi mai mari de 300^oC structura fizica incepe sa se rupa rapid.Aceasta se manifesta intai la suprafata, cand apar mici fisuri in carbune, perpendicular pe directia fibrei, usurand degajarea volatilelor.Fisurile se largesc gradual, odata cu cresterea stratului de carbune, ducand la un model fisurat cunoscut ca de tip crocodil

Viteza de ardere la inceputul combustiei, exprimata prin pierderea procentuala de masa a epruvetei, creste considerabil daca densitatea lemnului scade.Experimental, s-a constatat ca viteza de ardere la lemnul cu densitate de 350 kg/m³ este de aproape 2 ori mai mare decat la lemnul cu densitate de 6200 kg/m³. Din observatiile directe, rezulta o viteza de ardere a lemnului de 0,6 - 2 mm/min.In incendii reale, geometria si configuratia incintei, cantitatea de aer existenta, prezenta altor materiale combustibile, pot provoca interactiuni care influenteaza puternic comportarea la ardere a lemnului.

Utilizarea produselor de ignifugare intarzie momentul aprinderii lemnului si mareste viteza de carbonizare, dar nu impiedica arderea.

1.3.3. Metale

Cel mai des intalnit in constructii, dintre metale si aliajele lor este otelul.                                                                                                 Proprietatile mecanice si termice ale otelului difera cu compozitia acestuia, modul de elaborare, tratamentele speciale.Oricare ar fi tipul de otel utilizat, rezistenta lui se diminueaza rapid incepand cu 350-400^oC si coeficientii de siguranta admisi in mod curent nu mai pot compensa aceasta diminuare incepand cu 500-550^oC, considerata temperatura critica, cand elementele metalice incep sa cedeze. Conductivitatea termica a otelului este mare, in medie de 3,7·10^-2 W/cm,^oC si ca urmare este posibil ca grinzile de otel sa propage incendiul de la o incapere la alta.

Tabel 4.14 : Temperatura de topire a unor metale si aliaje uzuale[^oC]

Betonul

Betonul este un material de constructii compus din ciment, agregat (pietris si nisip) si apa.Proprietatile termice ale betonului variaza functie de o serie de factori: raportul apa-ciment, dozajul de ciment, granulometria s.a.In cazul incalzirii betonului (inclusiv a betonului armat) fiecare componenta va avea o comportare diferita, avand coeficienti de dilatare proprii, ceea ce conduce la aparitia si dezvoltarea unor microfisuri si in final la fenomenul de degradare termica a betonului la temperatura.

Cedarea la foc a elementelor si structurilor din beton armat poate avea loc prin:

atingerea temperaturii critice in armatura (cca 550^oC la betonul armat si 450^oC la betonul precomprimat) datorita desprinderii totale sau partiale a stratului de acoperire al armaturii in timpul incendiului sau prin atingerea locala a temperaturii critice in dreptul unei fisuri;

pierderea aderentei dintre beton si armatura din cauza dilatarilor inegale ale armaturii si betonului,cu smulgerea armaturilor ancorate si prabusirea brusca a elementului;

explozia betonului, fenomen care se manifesta prin desprinderea rapida a unor bucati de material de pe suprafetele incalzite ale elementelor de constructii dupa 5-15 minute,cu efecte sonore caracteristice (bubuituri).Explozia este provocata la cca.400-500^oC de dilatarea puternica a gazelor, precum si a vaporilor de apa rezultati din umiditatea legata, aflate intr-un sistem inchis prin impermebilizarea stratului superficial datorita particulelor de liant care inchid porii de filtrare.Existenta unor microfisuri care permit evacuarea gazului,precum si umiditatea insuficienta impiedica aparitia fenomenului.

corodarea rapida a armaturilor din beton datorita actiunii agresive a unor substante chimice rezultate in urma interventiei pentru stingerea incendiului (exemplu : acidul clorhidric rezultat din contactul apei cu produsii de ardere ai policlorurii de vinil).

Elementele de constructii supuse la momente de incovoiere si la forte taietoare cedeaza mai repede sub actiunea focului decat cele supuse la compresiune.

Majoritatea betoanelor isi schimba culoarea in roz la cca.300^oC.La 500-600^oC betonul devine gri si friabil.La 1200^oC betonul sinterizeaza, formand o suprafata fisurata de culoare galbena,cu pete brune. Sticla

Spargerea sau topirea geamurilor ferestrelor este un moment important in evolutia oricarui incendiu.Spargerea geamurilor prin soc termic are loc la o diferenta intre fata calda si cea rece de cca. 70^oC. In timpul incalzirii, sticla sufera transformari succesive.La cca.700^oC sticla prezinta usoare deformari; la 800^oC apar deformari mari si rotunjirea colturilor; la 850^oC apar primele semne de topire iar la 900^oC sticla se topeste si se formeaza acumulari de topitura care se solidifica in timp.

Materialele textile

Mai mult de 80% din materialele textile se aprind cu usurinta.Pentru a realiza aceeasi temperatura in sistem, bumbacul, din care sunt confectionate majoritatea materialelor textile actuale, are nevoie de o absorbtie de caldura de cca.100 de ori mai mica ca la lemn (capacitatea de a absorbi caldura emisa de o sursa externa si de a se incalzi pana la temperatura de aprindere este data de inertia termica definita in 4.1.3). Ca urmare, aprinderea textilelor poate fi realizata de la surse de nivel termic redus (muc de tigara incandescent, flacara de chibrit, particule incandescente).

Durata de aprindere si viteza de propagare a flacarii depinde de greutatea materialului pe unitatea de suprafata si de structura teasaturii.Tesaturi subtiri din bumbac ard foarte repede, pe cand serjul din lana cu greutate mult mai mare (258g/m² fata de 52 g/m² la voalul de bumbac) are o durata de aprindere si viteza de ardere de peste 2 ori mai mica.

In cazul tesaturilor din fibre sintetice, poliamidice si poliesterice, arderea inceteaza dupa indepartarea sursei cu flacara, iar zona carbonizata este mica.In unele cazuri, materialul se topeste, fuge din calea flacarii.

Tabel 4.15. Comportarea materialelor textile la temperaturi ridicate