Tehnologii de refacere-substituire a arboretelor degradate, slab productive, din arealul speciilor de cvercinee

Particularitati  tehnologice ale lucrarilor de reconstructie ecologica a padurilor

1.1. Consideratii generale

Padurile constituite din sau cu participarea speciilor de stejar, fiind situate in regiuni usor accesibile si mai dens populate, au fost in multe situatii gospodarite abuziv si intens pasunate. Ca urmare, majoritatea acestora se abat mai mult sau mai putin de la potentialul lor natural bioproductiv. Capacitatea de productie relativ scazuta de biomasa a padurilor din cuprinsul arealului speciilor de stejar este consecinta dereglarii echilibrului ecologic al ecosistemelor forestiere actuale, fenomen care se face remarcat atat in biotop cat si in biocenoza. Multe paduri, regenerate vegetativ, se prezinta sub forma unor cranguri bracuite si chiar avansat degradate, cu solul intelenit, tasat si compact, in asemenea conditii arboretele se caracterizeaza printr-o stare lanceda de vegetatie, mai cu seama in cazul celor rezultate din a doua sau chiar a treia generatie din lastari. De asemenea, sunt necorespunzatoare sub raport bioproductiv si arboretele partial sau total derivate cu specii secundare (teisuri, carpinete etc.), care in prezent populeaza de regula statiuni de bonitate superioara pentru speciile mezofite de stejari (pedunculat sau gorun), unde aceste specii pot alcatui cele mai complexe si valoroase ecosisteme forestiere.

Starea actuala nesatisfacatoare a multor paduri din arealul speciilor de stejar reclama interventia artificiala vizand redresarea ecologica a capacitatii lor de productie. Respectarea principiilor de ordin ecologic presupune ca interventiile sa fie orientate spre reconstituirea tipurilor naturale fundamentale de ecosisteme forestiere. Ca urmare, padurile de productivitate scazuta din arealul speciilor de stejar trebuie parcurse, dupa caz, in functie de natura si intensitatea degradarii, cu refaceri, ameliorari sau substituiri.

Cu lucrari de refaceri sunt vizate in prima urgenta arboretele avansat degradate, cu consistenta sub 0,4, indiferent de varsta, precum si cele bracuite (cu consistenta 0,4 - 0,6) ajunse la sau aproape de varsta de exploatare, indiferent de modalitatea lor de regenerare, generativa sau vegetativa, intrucat degradarea consistentei a condus la inrautatirea componentei edafice a biotopului, reusita culturilor instalate este conditionata de atentia acordata tehnologiilor de pregatire a terenului si indeosebi a solului.

in cazul arboretelor cu consistenta subnormala sau bracuite, insa cu o stare destul de buna de vegetatie, aflate la varste tinere sau relativ tinere, se recomanda interventia cu ameliorari pentru prevenirea inrautatirii si mai pronuntate a conditiilor de vegetatie, determinata de rarirea arboretului. Interventia se materializeaza atat in biotop, prin protejarea solului impotriva intelenirii, cat si in biocenoza, prin refacerea treptata a masivului, ambele influentand favorabil starea de vegetatie a arboretului, care poate fi astfel condus pana la varsta exploatabilitatii.

La substituiri se supun in primul rand arboretele derivate. Productivitatea scazuta a unor asemenea arborete este determinata de potentialul biologic redus ai speciilor care alcatuiesc arboretele actuale, motiv pentru care se intervine activ in biocenoza, urmarindu-se reconstituirea structurii compozitionale proprii tipurilor fundamentale de padure, in astfel de arborete, solul este putin sau deloc degradat, receptivitatea acestuia pentru noile culturi putand fi asigurata prin tehnologii simplificate de pregatire, mai putin costisitoare comparativ cu cele aplicate in cazul refacerilor.

Tot cu substituiri se parcurg si unele arborete artificiale constituite din specii nelocale, indigene sau exotice, instalate in conditii pedoclimatice limitative potentialului lor silvobiologic. Se inscriu aici unele salcamete amplasate pe terenuri cu soluri grele, tasate si compacte sau cu soluri superficiale si scheletice, bogate in carbonat de calciu etc. Aceeasi solutie de principiu se adopta si in cazul culturilor de plop instalate in statiuni proprii sleaurilor de lunca, ca si pentru o serie de arborete artificiale de stejar pedunculat instalate in statiuni de garnitete sau garniteto-cerete si cu atat mai mult cele instalate in silvostepa. Asemenea arborete au stare lanceda de vegetatie, sunt afectate de fenomene de uscare intensa, consistenta este rarita si soiul puternic inierbat. in consecinta, interventia se soldeaza cu modificarea compozitiei, insa sub raport tehnologic aceasta se identifica cu refacerile.

Avand in vedere faptul ca padurile de stejar se extind din silvostepa pana in regiunea de dealuri, fiind localizate in statiuni cu particularitati climato-edafice de o mare diversitate, reusita culturilor instalate in scop de refacere-substituire este conditionata pe de o parte de cunoasterea in detaliu a conditiilor stationale locale, respectiv de natura si intensitatea fenomenelor de degradare suportate de arboreteie existente, pe de alta parte. Pentru reconstructia arboretelor degradate, in ultimele decenii s-au intreprins numeroase si ample cercetari care au vizat, in esenta, fundamentarea pe baze ecologice a tehnologiilor de interventie cu lucrari de refacere-substituire.

Lucrarile de refacere-substituire ofera largi posibilitati de interventie in biocenoza, in sensul valorificarii cat mai complete a potentialului bioproductiv de catre noile culturi forestiere, comparativ cu ecosistemele naturale, in acest sens, la stabilirea compozitiilor de impadurire in actiunea de refacere-substituire a arboretelor cu productivitate redusa din arealul speciilor de stejar, se va tine seama de urmatoarele recomandari de principiu:

in silvostepa, la alegerea speciilor trebuie acordata prioritate stejarului brumariu
in detrimentul celui pufos, procedandu-se chiar la substituirea partiala sau totala a
celui din urma;

substituirea partiala in unele statiuni a stejarilor xerofiti cu alte specii mai
productive in anumite circumstante pedoclimatice din silvostepa de campie si
dealuri. Astfel, in silvostepa de campie se recomanda salcamul, dar numai pe soluri
texturale usoare, profunde si bogate, cu franjul capilar al apelor freatice accesibil
radacinilor. Pinul negru este indicat pe soluri textural grele sau superficiale, formate
pe substraturi dure (calcare, gresii calcaroase, diabaze etc.), caracteristice
statiunilor de bonitate inferioara pentru stejar pufos, indeosebi din silvostepa externa a Podisului Dobrogei, dar si a insulelor de silvostepa din zona forestiera de dealuri, caz in care, pe substraturi gresoase sau alternante de gresii cu marne, se acorda prioritate pinului silvestru;

spre partea interna a silvostepei, la interferenta arealelor se recomanda
cresterea proportiei cerului, dar mai ales a garnitei, eventual a stejarului pedunculat
in statiuni de lunca, conditii in care aceasta specie patrunde adanc in silvostepa;

in zona forestiera se recomanda reducerea proportiei de cer in toate formatiile
de amestec cu garnita, sau cu stejar pedunculat si gorun, conditii in care aceasta
specie devine invadanta;

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

extinderea culturii stejarului rosu, in buchete in toate formatiile de cer si garnita,
in statiuni cu conditii edafice corespunzatoare acestei specii;

cresterea proportiei speciilor valoroase de amestec: cires, frasin, paltin, tei etc.,
mai cu seama in arealul speciilor de stejari mezofiti (pedunculat si gorun);

la interferenta altitudinala a arealelor stejarilor mezofiti din regiunea de dealuri,
pentru dozarea amestecului intre aceste specii trebuie acordata o mai mare atentie
corelarii particularitatilor lor ecologice cu specificul climato-edafic microstational
determinat de caracteristicile reliefului;

cresterea proportiei gorunului in amestecurile cu fag din regiunea de dealuri si
chiar introducerea acestei specii in fagete de dealuri in statiuni proprii gorunului, de
unde foarte probabil a fost inlaturat de fag in decursul timpului.

Refacerea-substituirea arboretelor degradate, cu productivitate scazuta, din arealul speciilor de cvercinee se recomanda sa se faca etapizat (2-3 reprize), din considerente atat de ordin economic (evitarea disfunctionalitatii padurii), cat si cultural (protejarea culturilor tinere de catre arboretul existent). Instalarea culturilor se poate face (a) la adapost (in urma deschiderii de culoare sau ochiuri) si (b) sub adapost (dupa rarirea corespunzatoare a arboretului de refacut) prin metoda plantatiilor sau a semanaturilor directe.

1.2. Instalarea la adapost a culturilor forestiere

Pentru instalarea la adapost b culturilor, cel mai frecvent se recurge la procedeul in coridoare si utilizarea puietilor ca material de impadurire. Latimea coridoarelor este variabila in functie de inaltimea arboretului si de conditiile climatice. Astfel, in silvostepa, latimea este mai mica, de 1,5 - 2,0 inaltimi de arbore si poate ajunge pana la 3,0 inaltimi, in regiunea de dealuri, in prima repriza, coridoarele deschise in arboretul existent printr-o taiere rasa, alterneaza cu benzi de arboret netaiat, avand latimi egale sau duble fata de cea a coridorului, functie de numarul de reprize adoptate pentru exploatarea intregului arboret. Orientarea coridoarelor se face, de regula, pe directia est-vest in cazul terenurilor fara panta sau cu panta mica, respectiv in lungul curbelor de nivel, pe terenuri cu panta mare, unde apare riscul declansarii eroziunii accelerate a solului. Pe terenuri plane si orizontale sau cu relief valurat, inmlastinate sau expuse fenomenului de inmlastinare, oriei coridoarelor trebuie facuta pe directia nord-sud.

Instalarea la adapost a culturilor se poate face si prin deschiderea de ochiuri [n arboretul de refacut, de forma circulara sau eliptica, cu suprafata de pann Dispunerea lor se face cat mai uniform in cuprinsul arboretului, distantele de amplasare fiind corelate cu numarul de etape (doua sau trei) prevazute pentru regenerarea intregului arboret.

Tehnologiile de lucru pentru instalarea la adapost a culturilor prin plantatii se diferentiaza in functie de gradul de intelenire a solului, precum si de prezenta si abundenta subarboretului si a semintisurilor din specii de ajutor.

in cazul arboretelor puternic rarite, fara subarboret, cu soluri intelenite si tasate, pregatirea terenului si a solului (scoaterea cioatelor, scarificarea si desfundarea) trebuie sa se faca pe intreaga suprafata a coridorului in vederea instalarii culturilor, intrucat se exclude posibilitatea regenerarii pe cale naturala, in compozitiile de impadurire trebuie prevazute toate categoriile de specii (principale, secundare si arbustive) indicate de statiune. Plantatiile se executa cu puieti de talie obisnuita, in dispozitiv de 1,5 x 0,75 m, corespunzator unei desimi initiale de 9000 puieti/ha. Este tehnologia cea mai costisitoare si aplicarea ei se impune cu precadere la refacerea-substituirea arboretelor degradate din silvostepa.

Pentru arboretele degradate de cvercinee cu subarboret in care se remarca si prezenta speciilor secundare, precum si pentru arboretele derivate, se recomanda pregatirea partiala a terenului si a solului in fasii late (2-3 m) sau inguste (0,7 - 0,8 m), cu sau fara extragerea cioatelor si scarificarea terenului. O asemenea modalitate de pregatire a solului ofera posibilitatea regenerarii vegetative a speciilor secundare si arbustive, astfel ca in compozitiile de regenerare se prevad numai speciile principale (de baza si de amestec). Pentru instalarea culturilor se utilizeaza puieti de talie mica, la o desime de 5000 puieti/ha, plantati in dispozitive de 4,0 x 0,50 m, cand pregatirea solului se face in benzi late si de 3,00 x 0,65 m daca aceasta pregatire se face in benzi inguste.

Pregatirea solului in benzi late cu mijloace mecanizate reclama in prealabil scoaterea cioatelor si scarificarea terenului. O asemenea modalitate de pregatire a terenului este indicata indeosebi in statiuni cu soluri grele, podzolite, compacte, cu drenaj intern si extern imperfect, intens afectate de fenomene hidromorfe pana aproape de suprafata, in asemenea situatii, dupa defrisarea si inlaturarea materialului lemnos, desfundarea terenului se realizeaza printr-o aratura de toamna, la o adancime care sa nu depaseasca orizontul B. Pentru afanarea mai profunda este indicata lucrarea solului cu subsolier. Primavara se recomanda aplicarea unei araturi superficiale inainte de discuire, daca se remarca tasarea mult prea pronuntata a solului. Pe terenul astfel pregatit se instaleaza prin plantatii culturile cu structura compozitionala indicata de statiune. Asemenea tehnologii de instalare a culturilor forestiere se recomanda cu deosebire in arboreie degradate, cu consistenta mult subnormala, din arealul garnitei si cerului, precum si al stejarului pedunculat in zona forestiera de campie, pe terenuri plane sau concave, cu fenomene de inmlastinare. in ultimul caz, pregatirea solului se face uneori in biloane (coame de brazda), cu sau fara eliminarea apelor in exces de pe suprafete mici sau mari si coborarea nivelului apelor freatice. Pentru asigurarea unor sanse bune de reusita a culturilor, la plantarea puietilor in lungul biloanelor se recomanda utilizarea pamantului de imprumut.

Pregatirea terenului in benzi inguste (0,7 - 1,0 m) se recomanda pentru soluri cu insusiri fizice mai bune (textural mai usoare, afanate, regim favorabil de umiditate etc.) sau in conditii de relief accidentat si pante pronuntate (peste 12°). in asemenea situatii, extragerea cioatelor este facultativa, acestea putand fi evitate prin ocolire sau prin intreruperea benzilor. Pe terenuri foarte inclinate, pentru prevenirea siroirilor de suprafata, se amenajeaza benzi terasate (pregatirea solului in terase) in contrapanta, iar daca exista multe obstacole se recurge la pregatirea partiala a solului in vetre.

in cvercetele de amestec cu specii de ajutor, dar mai cu seama in arboreteie partial sau total derivate din arealul speciilor de stejar, rezultate deosebit de promitatoare s-au obtinut in lucrari de refacere-substituire prin utilizarea puietilor de talie mijlocie. In acest caz, pregatirea terenului si a solului se face in tablii de 2,0 x 2,0 m, amplasate la distante de 4,0 x 4,0 m (625 tablii/ha), in fiecare tablie se planteaza de regula 5 puieti (4 spre colturile tabliei si unul central, la intersectia diagonalelor). Desimea culturilor este de 3125 puieti/ha. Compozitiile de impadurire sunt alcatuite exclusiv din specii principale (de baza si de amestec), compozitia de regenerare indicata de statiune fiind asigurata si prin promovarea speciilor secundare si arbustive din vechiul arboret.

Indiferent de modalitatea de pregatire partiala a solului, pentru prevenirea efectului negativ al vegetatiei existente (lemnoase si ierbacee) asupra culturilor instalate, se procedeaza la inlaturarea acesteia. La speciile lemnoase, daca inlaturarea se face fara defrisare, se provoaca lastarirea lor abundenta, tineretul rezultat constituind un real pericol pentru speciile introduse artificial. Tinerea lui intr-o stare subordonata prin degajari este obligatorie pana la realizarea reusitei definitive, care se prelungeste pana la 4-6 ani in cazul utilizarii puietilor de talie mica. Puietii de talie mijlocie suporta cu relativa usurinta concurenta lastarisurilor. Ca urmare, prin folosirea acestui sortiment de puieti si cu sprijinul regenerarilor naturale pe cale vegetativa, culturile pot atinge reusita definitiva la numai 2-3 ani de la instalare. Acest fapt constituie unul din marile avantaje ale tehnologiei respective, insa aria sa de aplicare este limitata de particularitatile climatului regional. Rezultate bune se obtin numai in zone cu precipitatii anuale de peste 600 mm, din care ce! putin jumatate (300 mm) cad in perioada estivala.

intretinerea culturilor rezultate din plantatii cu puieti de talie mica consta in aplicarea anuala in primii 3-4 ani de la instalare a urmatoarelor tipuri de lucrari: primavara - revizuiri, completari si eventual recepari, urmate in vara de mobilizari de sol (3-4 pe sezon), in continuare, pana la reusita definitiva se mai efectueaza dupa necesitati 1-2 mobilizari sau descoplesiri-degajari. in cazul folosirii puietilor de talie mijlocie, durata de intretinere este mult mai scurta (2-3 ani) si consta in principal in mobilizarea solului de pe suprafata tabliilor si, eventual, receparea lastarilor mai vigurosi, care pot intra in competitie si dezavantaja exemplarele speciilor principale instalate artificial.

Refacerea fasiilor de arboret ramase intre coridoare sau ochiuri se face dupa inchiderea starii de masiv in suprafetele regenerate anterior, cu aplicarea aceleiasi tehnologii de lucru. Daca s-a optat ca lucrarea sa se incheie in doua reprize, se exploateaza ras benzile de arboret ramase intre coridoarele sau ochiurile deschise in prima etapa, in masura in care s-a adoptat varianta in trei reprize de interventie, se deschid noi coridoare, de aceeasi latime, plasate alaturi de precedent» • cazul ochiurilor, in a doua etapa se procedeaza la largirea ochiurilor existente Lucrarile de refacere-substituire inainteaza pe directia sud pe terenuri mai mult sau mai putin orizontale si respectiv in aval pe terenuri in panta, indiferent do modul '!•• instalare la adapost a noilor culturi (in coridoare sau in ochiuri).

1.3. Instalarea sub adapost a culturilor forestiere

La instalarea sub adapost a culturilor in scop de refacere a arboretelor slab productive de cvercinee sau de substituire a arboretelor derivate din arealul acestora, se poate adopta atat metoda semanaturilor directe cat si a plantatiilor. Instalarea sub adapost a culturilor se recomanda in cazul arboretelor slab productive cu consistenta de peste 0,6 si solul neinierbat sau slab inierbat, fara sa necesite pregatirea lui prealabila pe toata suprafata.

in functie de starea de degradare a arboretului si de prezenta semintisului natural, se executa rarirea arboretului in vederea reducerii consistentei la 0,4-0,5, in ochiuri de forma eliptica, orientate cu axa mare pe directia est-vest, pe terenuri plane si orizontale, si in lungul curbelor de nivel, pe terenuri inclinate. Ochiurile se dispun cat mai uniform pe intreaga suprafata propusa pentru refacere, acordandu-se insa prioritate portiunilor cu semintis natural utilizabil. Suprafata acestora trebuie sa reprezinte 30-50% din suprafata totala a arboretului, astfel incat refacerea lui integrala sa fie realizata in 2-3 reprize.

in ochiurile delimitate, odata cu rarirea arboretului, se extrage subarboretul si semintisul preexistent neutilizabil, prin taierea tulpinilor de sub colet. Dupa pregatirea terenului, toamna sau primavara, se executa semanaturile directe sub masiv, cu ghinda de provenienta locala, apartinand speciei de stejar corespunzatoare tipului fundamental de padure. Regenerarea celorlalte specii de amestec, principale, secundare si arbustive se va asigura natural, pe cale vegetativa. Daca asemenea specii lipsesc sau sunt in proportie nesatisfacatoare in raport cu compozitia de regenerare indicata de statiune, se introduc ulterior prin plantatii, dupa efectuarea taierii de punere in lumina a semintisurilor. Aceasta se realizeaza prin extragerea arboretului matern intr-o singura repriza, dupa 1-2 ani pentru culturile de stejar pedunculat si dupa 2-3 ani, la celelalte specii de cvercinee (gorun, cer, garnita, stejar rosu). Pe terenuri asezate, cu soluri grele, compacte, cu drenaj extern si intern insuficient, existand pericolul mmlastinarii, taierea de punere in lumina se amana cu 1-2 ani. Pe masura constituirii starii de masiv, la semintisurile instalate anterior, ochiurile se largesc pe o raza egala cu inaltimea arboretului, prin rarirea acestuia la consistenta 0,4-0,5. Pe suprafata astfel pregatita se instaleaza in continuare culturile forestiere, dupa aceeasi tehnica de lucru.

in ochiurile delimitate si pregatite, se executa semanaturi directe sub masiv, care sa asigure cel putin 15.000 puieti de cvercinee la unitatea de suprafata (hectar), in acest scop se adopta procedee diferite de semanare in functie de gradul de inierbare a solului si de reprezentare a semintisufui utilizabil sau a densitatii subarboretului.

Pe terenuri neinierbate si fara semintis natural, cu soluri revene si afanate, semanaturile se recomanda sa se faca in randuri distantate la 1-1,5 m, cu intreruperi de aceeasi lungime pe rand, folosind 10 ghinde la metrul de rand, cu incorporarea lor in sol la adancimea optima prin procedeul in despicatura. Pentru reducerea consumului de ghinda, semanatura se poate face si in cuiburi amplasate la 1,5 x 1,0 m, folosind 6 ghinde la cuib.

Pe terenuri slab inierbate si cu solul mai compact, semanaturile se fac in vetre de 1 x 1 m, cu solul bine pregatit, in lungul unor rigole dispuse echidistant la 0,33 m, folosind 10-15 ghinde/m. Vetrele respective se amenajeaza in centrul unor tablii de 2 x 2 m, cu solul in prealabil mobilizat, amplasate la 4 x 4 m una fata de alta.

in cazul terenurilor mijlociu inierbate, cu semintis neutilizabil si subarboret dens se procedeaza anticipat la pregatirea partiala a terenului prin defrisare, urmata de mobilizarea solului in tablii de 2 x 2 m distantate la 4 x 4 m. in solul mobilizat din cuprinsul tabliilor, semanarea se face in 5 cuiburi, 4 dispuse spre colturi si unul in centru, utilizand 5 ghinde la cuib.

in principiu, semanaturile directe cu ghinda nu se recomanda pe terenuri cu inclinare mai mare de 30° si in cele cu profil concav, in treimea inferioara a versantilor, ca si pe terenuri puternic inierbate sau pe cele cu subarboret abundent in astfel de situatii semanaturile pot fi compromise ca urmare a spalarii solului sau colmatarii culturilor, iar plantulele dupa rasarire fac cu greu fata concurentei vegetatiei daunatoare locale.

Pana la taierea de punere in lumina, intretinerea culturilor forestiere instalate sub adapost consta anual din: revizuiri executate primavara devreme, 1-2 descoplesiri si 1-2 mobilizari in cazul solurilor inierbate, care se executa in tablii sau numai in jurul puietilor, in functie de procedeul de semanare adoptat. Dupa aplicarea taierii definitive, cu ocazia revizuirilor (primavara), se face receparea puietilor vatamati in timpul exploatarii si scosul materialului lemnos, precum si completarea prin plantatii a culturilor. Pe langa aceste lucrari, culturile trebuie parcurse anual cu 1-3 descoplesin, eventual mobilizari, timp de 4-6 ani, pana la realizarea reusitei definitive.

Instalarea sub adapost, prin plantatii, a culturilor in scop de refacere-substituire, se realizeaza, in general, dupa aceleasi tehnologii de lucru ca si in cazul semanaturilor directe, in acest caz, insa, se recomanda o rarire mai puternica a arboretului (sub 0,4) si efectuarea la timp a taierii de punere completa in lumina. Luand in considerare aceste particularitati tehnologice si faptul ca puietii plantati pot suporta vatamari insemnate cu prilejul efectuarii taierii definitive, pentru speciile de stejar este de preferat ca instalarea prin plantatii a culturilor sa se faca la adapost, in ochiuri sau coridoare rezultate in urma aplicarii exploatarilor rase, adoptandu-se una din variantele tehnologice descrise anterior.

in ceea ce priveste compozitiile de impadurire in lucrari de refacere-substituire, acestea se stabilesc in functie de recomandarile precizate la grupele ecologice delimitate in arealul speciilor de stejar, intrucat interventiile artificiale urmaresc in principiu reconstructia ecologica a tipurilor fundamentale de ecosisteme forestiere, specia principala de baza va fi una din speciile de stejar indicata de statiune. Alaturi de aceasta specie nu trebuie sa lipseasca speciile insotitoare arborescente (principale de amestec si secundare) si arbustive, atunci cand nu se poate conta pe regenerarea lor naturala sau aceasta ar fi mult prea redusa.