MARIMEA SI DIMENSIUNEA UNITATILOR AGRICOLE

1. Conceptele, indicatorii de exprimare si factorii de influenta

Concomitent si in interdependenta cu procesele de specializare si integrare, in agricultura se desfasoara si procesul de concentrare a productiei care are la baza o crestere a volumului principalelor mijloace de productie la nivelul unitatilor agricole (suprafete de teren, efective de animale) si ca rezultat organizarea unor unitati de dimensiuni mari, insotita si de o crestere a volumului productiei acestora.

Caile de realizare si nivelele concentrarii productiei sunt determinate de o serie de factori generali si specifici printre care se pot enumera: nivelul de dezvoltare a tehnicii si tehnologiilor; progresele stiintifice in biologie si in management; politicile pentru agricultura si pentru zootehnie; piata si concurenta; particularitatile culturilor; speciilor si categoriilor de animale; sistemele de cultura si de crestere a animalelor; nivelul de intensivitate a productiei; formele de exploatare a pamantului si de organizare a productiei etc.

In procesul de concentrare a productiei la nivelul unitatilor agricole in general este necesar a se face distinctie intre conceptul de dimensionare si de marime a acestora.

Dimensiunea unei unitati este data in primul rand de volumul principalului mijloc de productie, completat de volumul celorlalte resurse si conditii de desfasurare a proceselor de productie.

In productia vegetala, principalul mijloc de productie il reprezinta pamantul. Suprafata de teren a unei unitati exprima prima conditie a existentei ei si indicatorul de baza al dimensiunii.

In zootehnie, efectivele de animale sunt cele care dau productiile, numarul de animale reprezentand indicatorul de dimensiune a unitatilor zootehnice. In functie insa de specia si categoria de animale, indicatorii de dimensiune a unitatilor zootehnice utilizati sunt urmatorii: la fermele de taurine pentru lapte - efectivul de vaci; la fermele de ovine - numarul de oi fatatoare; in complexele de porci - numarul de porci grasi livrabili anual; in complexele de ingrasare a taurinelor sau ovinelor si in fermele de pasari - numarul de locuri la populare (sau cele proiectate).

Caracteristicile naturale (categorii de terenuri, fertilitatea naturala a acestora, amplasarea geografica) si biologice (rase, linii, hibrizi) ale principalelor mijloace de productie din agricultura, determina numai potentialul de productie, valorificarea eficienta si sporirea lui depinzand si de celelalte resurse: munca, capital, management. Din acest motiv, in teoria dimensiunii unitatilor se adauga drept indicator in aprecierea ei, numarul de salariati sau volumul de munca in ore-om, considerandu-se ca el reflecta dimensiunea sociala a unei unitati, iar efectivele de animale, suprafetele de teren, numarul de mijloace mecanice la societati de mecanizare reflecta dimensiunea tehnica sau latura tehnica a dimensiunii unei unitati.

Marimea unei unitati evidentiaza modul in care ansamblul resurselor sale au fost atrase, alocate, combinate si utilizate in cadrul proceselor de productie si care este reflectat de rezultatele obtinute. Deci indicatorii de marime, sunt legati de iesirile din sistemul - unitate si se refera la: Venitul agricol global si net, Contul exploatatiei (cu marimea cheltuielilor si veniturilor); Cifra de afaceri, ca indicatori care reflecta latura financiara a marimii, la care se poate adauga: Valoarea adaugata, Produsul exploatatiei sau Valoarea productiei (produsele vegetale, animale, autoconsumul, variatia de inventar la animale) ca indicatori care exprima latura economica a marimii.

In unele tari vestice ale Europei se utilizeaza in clasificarea exploatatiilor dupa marime, indicatorul Marja bruta standard, calculat ca diferenta intre valoarea realizarilor brute si cheltuielile variabile aferente.

Utilizarea indicatorului - cifra de afaceri - pentru gospodariile agricole taranesti trebuie privit cu rezerva intrucat ele sunt orientate in etapa actuala in mare parte pe autoconsum ori, cifra de afaceri reflecta rentabilitatea comerciala.

Unii autori considera ca venitul net ar putea fi un indicator mai complet intrucat la calcularea lui se pot lua in considerare nu numai rezultate din activitatea de productie, ci si cele legate de activitatea de comert, servicii etc., si care pot avea un rol hotarator in potentarea marimii si viabilitatii exploatatiei.

In general, atat pentru dimensiune cat si pentru marimea unei unitati, in vederea aprecierii corecte, se recomanda luarea in calcul a mai multor indicatori, intrucat fiecare luat separat evidentiaza numai o latura a acestui proces.  

In mod cert insa, dimensiunea unitatilor agricole trebuie abordata in interdependenta cu marimea, pentru ca o crestere a dimensiunii reprezinta o conditie principala sau poate fi un factor al cresterii marimii unitatii, dar nu singurul. Marimea unei unitati (exprimata de exemplu prin venitul global agricol) poate creste actionand in trei directii: cresterea dimensiunii, pastrarea dimensiunii dar cresterea gradului de intensificare; cresterea dimensiunii concomitent cu intensificarea productiei.

Procesul de intensificare are la baza cresterea volumului de investitii alocate succesiv pe unitatea de productie ceea ce poate duce la sporirea capitalului pe ha sau pe cap (cresterea gradului de mecanizare, a cantitatilor de ingrasaminte), la o crestere a calitatii fortei de munca sau la ambele.

Pe aceasta baza, vor creste: volumul productiilor, veniturile, cifra de afaceri deci marimea exploatatiei.

Pentru fermele zootehnice se utilizeaza si indicatorul - capacitate de productie - care exprima numarul maxim de animale care pot fi exploatate conform numarului de locuri din adaposturi sau numarului de serii, proiectate pe baza unei tehnologii de crestere si de intretinere.

Un adapost de animale este deci considerat a nu fi utilizat la intreaga capacitate in situatia in care numarul de animale existent este mai mic decat numarul de locuri proiectat.

In unitatile de prelucrare a produselor animaliere (abatoare, statii de sortare, sectii de prelucrare industriala) capacitatea de productie exprima productia maxima ce poate fi prelucrata intr-o perioada data (zi, an) pentru o anumita structura si calitate a productiei, in conditiile folosirii depline a fondurilor fixe si potrivit celui mai eficient regim de lucru.

Marimea capacitatii de productie, ca expresie a folosirii in conditii ideale a mijloacelor de productie, este precizata in documentatia tehnica sau proiectul tehnico-economic al unitatii de productie.

Dimensiunea si marimea unei unitati agricole sunt variabile in timp si spatiu, fiind influentate de un ansamblu de factori de natura tehnica, tehnologica, economica, ecologica, manageriala, sociala si care actioneaza cu intensitati si in sensuri diferite.

Astfel, unii factori pot favoriza o crestere a dimensiunii unitatilor agricole, altii o limiteaza, iar altii actioneaza intr-un sens sau altul in functie de conditiile macro si micro ale mediului lor. Principalii factori care influenteaza dimensiunea si marimea unei unitati agricole sunt prezentati in fig.  

Fig. Factorii care influenteaza marimea unitatilor agricole

Problemele actuale fata de produsele agricole, impuse de dezvoltarea industriilor din avalul unitatilor agricole si de export, de centrele urbane, cer obtinerea ritmica si in cantitati mari a productiei, cu anumiti indici de calitate, in unitati specializate, ridicarea gradului de mecanizare si automatizare a lucrarilor, automatizarea sistemului informational din unitati, introducerea tehnologiilor moderne (ele cer un volum ridicat de investitii care sunt eficiente numai in unitati mijlocii si mari).

Masurile de politica fata de agricultura, car sa favorizeze aprovizionarea si valorificarea pot determina de asemeni cresterea dimensiunii unitatilor agricole.

Concomitent cu acesti factori care favorizeaza cresterea dimensiunii unitatilor, actioneaza insa si factorii care intervin in limitarea cresterii acestora peste anumite dimensiuni.

Astfel unitatile mari, specializate de regula sunt mai putin adaptabile in cazul modificarii unor elemente ale mediului extern (preturi, concurenta, inflatie, politica dobanzilor), sunt supuse in mai mare masura factorilor de risc (epizootii, conditii de clima), cresc cheltuielile de transport si intr-o oarecare masura creste nesiguranta unei aprovizionari ritmice si a unei desfaceri eficiente a produselor, se accentueaza poluarea mediului (prin gunoi, miros), iar activitatea de conducere, de coordonare a subunitatilor organizatorice devine tot mai complexa.

Conditiile naturale, resursele, traditiile, sistemul de crestere din diferite zone ale tarii determina, in cele din sud, existenta unor unitati de dimensiuni mai mari fata de cele din zona colinara.

Starea drumurilor, existenta unor fabrici de zahar care pot asigura unitatilor zootehnice taitei sau borhot, sau din contra a unor complexe zootehnice performante, cererea si oferta pentru un anumit produs pe piata, pot favoriza in unele zone sau perioade cresterea dimensiunii sau din contra micsorarea ei.

Dimensiunea si marimea unitatilor agricole sunt influentate in mare masura de forma de proprietate in corelatie cu situatia economica a unitatilor si fermelor.

Astfel, dupa 1989, ca urmare a aplicarii Legii fondului funciar si a desfiintarii cooperativelor agricole de productie, in sectorul privat, gospodariile taranesti au preluat suprafete si efective reduse de animale, iar lipsa de capital nu le-a permis deocamdata sporirea numarului acestora.

In sectorul de stat, fermele au dimensiuni mai mari, aceasta fiind corelata cu posibilitatea si necesitatea aplicarii tehnologiilor moderne de cultivare si de crestere si exploatare a animalelor.

2. Dimensiuni actuale si tendinte viitoare

Identificarea dimensiunii optime a exploatatiilor agricole, a reprezentat in decursul timpului o problema care i-a preocupat in mod deosebit pe specialistii si oamenii politici din tara noastra, avand in vedere ca activitatea de productie a demonstrat ca dimensiunea exercita o influenta directa asupra eficientei utilizarii resurselor umane si materiale ale unitatilor. Ideea de dimensiune economica a exploatatiilor agricole o regasim in aproape toate doctrinele agrare romanesti vizand deopotriva mica proprietate taraneasca, exploatatia mosiereasca si mai recent, intreprinderea de stat.

Opiniile legate de dimensionarea optima si caile de realizare a acesteia au variat, a se vedea lucrarile lui P.P. Carp, C. Garoflid, V. Magearu, M. Kogalniceanu, G. Mantu, Al. C. Angelescu. I.C. Vasiliu.

Astfel in studiile sale Garoflid arata ca revizuirea proprietatii trebuie sa fie inceputul oricarei reforme agrare, suprafata unitara a acesteia sa varieze intre intinderea minima compatibila cu traiul independent al proprietarului si intinderea maxima ca el sa poata sa lucreze cu familia lui fara a platii salarii, recomandat a fi intre 7 si 16 ha (46)

V. Magearu arata ca o gospodarie sub 10 ha in tara noastra nu se justifica economic, propunand ca remediu incurajarea cooperatiei (67).

Referindu-se la dimensiunile micii proprietati agricole, Al. C. Angelescu spunea: "pentru ca aceasta mica proprietate agrara sa fie celula productiva, este necesar sa aiba o anumita dimensiune, in raport cu forma de relief, calitatea solului, caracterul intensiv al culturilor, gradul de dotare tehnica" (3). Orice diviziune a proprietatii sub aceasta dimensiune duce la aplicarea insuficienta a tehnologiilor de productie, cantitati reduse de produse, proletarizarea satelor si dezradacinarea familiei, migrarea acesteia catre oras.

Perioada interbelica in planul agriculturii, a fost marcata de o crestere spectaculoasa a micii proprietati taranesti in fondul funciar al tarii, urmata ulterior de o faramitare accentuata a proprietatii si diferentierea taranimii dupa loturile detinute (efectul legilor din 1921 si 1937 si a masurilor din 1929). In anul 1930 exploatatiile pana la 10 ha reprezentau 92 % din numarul total de exploatatii detinand din suprafata arabila 60 %.

I.C. Vasiliu (inginer zootehnist, economist si profesor universitar) abordand problema dimensiunii exploatatiilor agricole arata in 1939, ca cele mijlocii si mari (10-100 ha) erau slab reprezentate in agricultura Romaniei - 24,3 % din suprafata agricola, comparativ cu Germania unde detineau 43,9 %, cu Franta - 61,82 % si Italia - 32,41 % (117).

In ceea ce priveste numarul de animale, conform Statisticii animalelor domestice in anul 1935, 51,5 % dintre gospodarii avea intre 1-2 capete, 10,2 % intre 3-5 capete, 1,4 % peste 5 capete si 36,9 % nu aveau animale (tabelul ).

Structura agricola si a efectivelor de animale

in anul 1930 (116)

Tabelul

Referat: Capitalul de risc si crearea companiilor inovative Proiect: Organele societatii cu raspundere limitata

I.C. Vasiliu continuand analiza exploatatiilor agricole sub aspectul rentabilitatii acestora, a definit care sunt elementele care au afectat negativ nivelul acesteia (117):

Taxele vamale de export impovaratoare care au micsorat posibilitatea de refacere a inventarului agricol;

Fiscalitatea excesiva ce stanjenea productia;

Lipsa unei politici tarifare care sa franeze in mai mare masura circulatia produselor agricole;

Amplificarea dezechilibrului intre preturile produselor agricole si pretul produselor industriale (raportul fiind de 1 la 2).

Dupa 1949 s-au creat cooperativele agricole de productie (prin procesul de colectivizare) si intreprinderile agricole de stat in general de dimensiuni mari si foarte mari, gospodariile taranesti ramanand numai in zonele colinare necooperativizate.

Cresterea dimensiunii unitatilor agricole fara o fundamentare economica au accentuat dezavantajele unei concentrari excesive ca: greutati in vanzarea produselor ca urmare a unor insuficiente activitati in domeniul marketingului, disfunctionalitati in aprovizionare cu furaje prin necorelarea cu activitatea in domeniul productiei de furaje combinate, cresterea costurilor datorate unor preturi ridicate ale imputurilor, greutati in activitatea de organizare si conducere etc.

La aceasta se adauga dirijismul exagerat legat de pretul cu care se puteau vide produsele, pret care nu avea in vedere evolutia costurilor.

Dupa 1989, aplicarea reformei economice si a Legii fondului funciar (Legea nr. 18/1991) au generat urmatoarele procese:

Constituirea unor proprietati de mici dimensiuni atat in privinta pamantului (intre 1-10ha) cat si a efectivelor de animale, slab echipate cu mijloace de productie, cu o capacitate redusa de productie si de valorificare, cu o economie de subzistenta si care au posibilitati limitate de integrare in fluxurile caracteristice economiei de piata. Ponderea gospodariilor cu suprafata de pana la 3 ha era de 71,52 % la nivelul anului 1997.

Organizarea de forme asociative ale proprietarilor de terenuri de tipul Asociatii familiale fara statut juridic si Societati agricole cu personalitate juridica, ca rezultat al actiunii a trei factori: lipsa capitalului de exploatare, inexistenta unui mediu macroeconomic favorabil plasamentelor de capital in agricultura, lipsa cadrului legal care sa reglementeze piata funciara.

Reorganizarea unitatilor agricole si complexelor zootehnice de stat ca societati agricole comerciale pe actiuni.

Problema centrala in etapa actuala si in perspectiva in sectorul privat, preponderent atat ca suprafata, cat si ca efective de animale, este formarea treptata a exploatatiilor viabile pe baza cresterii dimensiunii pana la o limita economic-optima, de tip comercial, prin deschiderea pietii funciare; arendarea pamantului; formarea capitalului pentru inzestrarea tehnico-materiala.

Forma asociativa reprezinta o optiune de durata, in principal datorita structurii actuale a proprietatii private, peste 30 % din pamant apartinand celor care nu il pot lucra din diferite motive: locuiesc la oras, au varsta de peste 65 de ani.

Mentinerea unui sector de stat sub forma de ferme agricole si complexe zootehnice este o conditie determinata de: indeplinirea de catre acestea a functiei de promovare a progresului tehnic, tehnologic, managerial, cat si in reglarea de catre stat prin intermediul lor a ofertei de produse agricole.

De asemenea ele pot asigura prin reorientarea structurii lor de productie, produsele deficitare sau solicitate la export (prin comenzi ferme) si materialul biologic (seminte, material saditor, animale de prasila de calitate superioara), necesar ridicarii productiei in gospodariile familiale.

Redimensionarea lor in noile conditii trebuie sa se realizeze in functie de specializare, zona pedoclimatica, tehnologie de productie, sistemul de cooperare si integrare.

Pe plan mondial procesul de crestere a dimensiunii fermelor s-a manifestat in toate tarile, cu ritmuri si niveluri diferite. In tabelul 3.2. este prezentata evolutia dimensiunii medii a fermelor in unele tari din Uniunea Europeana si in S.U.A. in perioada 1989-1995.

Datele din tabel arata o diferentiere a tarilor din Europa de Vest: pe de o parte grupa tarilor dezvoltate in care suprafata medie este 25-33 ha (Danemarca, Franta, Luxemburg), Anglia ajungand la aproape 65 ha, apoi grupa tarilor cu disponibil de teren mai redus si cu o medie de 14-17 ha pe ferma (Anglia, Germania, Olanda) si in sfarsit grupa tarilor sarace in teren agricol si cu o medie pe ferma de 4-6 ha (Portugalia, Grecia si Italia).

Evolutia dimensiunii medii a fermelor

in U.E. si in S.U.A. (125, 131, 135)

Tabelul 3.2.

* S.U.A. 1986 si S.U.A. 1996. Suprafata medie a unei exploatatii in arenda in 1996 a fost de 616 ha, iar a unei cooperative de 1406 hectare.

Un alt aspect care se remarca este cel al legaturii directe dintre marimea suprafetei agricole si efectivele de animale. Astfel Anglia detine primul loc si in ceea ce priveste dimensiunea fermei de vaci cu 64 capete (1996)), al doilea la porcine cu 447 capete. Exceptie face Olanda care desi are o suprafata mai redusa pe ferma, are dimensiunea cea mai mare a fermei de porcine 454 capete, hranirea acestora avand la baza furajele combinate.

In general se constata, in majoritatea tarilor vest-europene o dimensiune de 20-40 cap la fermele de vaci si o diferentiere mare intre tari la fermele de porci si pasari. In tarile dezvoltate economic dimensiunea fermei de porci este cuprinsa intre 160-400 cap, iar ferma de pasari exceptand extremele, intre 120-600 cap.

Cercetarile privind dimensiunea optima pentru fermele din tarile Uniunii Europene indica o suprafata de circa 50 ha teren agricol, marime pe care o are dupa cum am vazut numai Anglia, deocamdata.

In S.U.A. comparativ cu Europa, dimensiunile fermelor sunt mult mai mari, intre 25-1180 ha, in medie 487,6 ha. Din totalul exploatatiilor 49,4 % au o suprafata medie intre 25-100 ha, 34,2 % intre 100-400 ha si 16,4 % intre 400-1180 ha. Ca suprafata agricola, unele ferme individuale au dimensiunea asociatiilor familiale din Romania, iar a exploatatiilor pe baza de arenda si a cooperatiilor sunt similare fermelor noastre de stat. (126)

3. Metode si procedee de optimizare a dimensiunii

unitatilor agricole

Concentrarea productiei in unitatile agricole si complexe zootehnice de dimensiuni optime reprezinta cadrul organizatoric indispensabil cresterii productiei si eficientei economice.

Optimizarea dimensiunii unitatilor agricole este o activitate complexa, intrucat necesita nu numai decizii fundamentate si experimentari locale, ci si o adaptare permanenta in timp a metodelor.

In abordarea dimensiunii optime este necesar a se avea in vedere cel putin patru aspecte sau criterii: aspectul economic, aspectul social, aspectul strategic si criteriul specie la animale.

Din punct de vedere economic, determinarea dimensiunii optime a unui tip de unitate agricola se realizeaza prin prelucrarea unor informatii din activitatea de productie si economica pe baza careia ulterior, se va alege varianta considerata cea mai buna dupa nivelul unor indicatori economici.

Aspectul social al dimensionarii optime a fermelor trebuie legat de forma de proprietate. In unitatile agricole si complexele de stat dimensiunea acestora se stabileste prin studiile de proiectare avand in vedere rolul si misiunea acestora in cadrul economici nationale, sursa investitiilor, nivelul tehnologic, calificarea fortei de munca, criteriul economic fiind hotarator. Pentru fermele proprietate individuala sau de tip asociativ, dreptul de proprietate si libertatea de optiune pot reprezenta factori care nu converg cu recomandarile economice privind dimensiunea optima, cel putin pe termen scurt. Optiunile fermierilor sunt legate de volumul capitalului propriu, nivelul de pregatire profesionala al acestuia, gradul de pluriactivitate al familiei, suprafata de teren afectata bazei furajere, facilitatile create de stat.

In timp insa, rezultatele obtinute vin sa convinga avantajele atingerii unor dimensiuni optime pe baza criteriilor economice, fermele mici rezistand din ce in ce mai greu presiunii nivelului de dezvoltare si cerintelor societatii moderne.

Aspectul strategic al dimensiunii optime a unitatilor zootehnice evidentiaza ideea conform careia investitiile necesare pentru organizarea si functionarea acestora au un volum in general foarte mare si care se amortizeaza dupa o durata mai mare de timp avand in vedere ciclu de productie al speciilor de animale mai lung decat in productia vegetala (7-8 ani la vacile de lapte; 5 - 6 ani la ovine; 3 ani la scroafe).

In acest context, proiectarea de dimensiuni optime a unitatilor zootehnice mai ales a celor cu tehnologii de tip industrial trebuie abordata ca o investitie pe termen mediu si lung, modificarea dimensiunii la intervale mai scurte fiind un proces mai complex si neeficient.

Dimensiunea optima a unitatilor zootehnice trebuie adaptata particularitatilor biologice ale diferitelor specii si categorii de animale, volumului activitatilor necesare cresterii si exploatarii acestora, posibilitatea automatizarii lucrarilor, sistemele de crestere specifice.

In functie de acesti factori, dimensiunea pentru fermele si complexele de porci si pasari este mai mare comparativ cu cele de vaci sau de ovine.

Cercetarile efectuate de diversi specialisti romani si straini (121) arata ca o crestere a dimensiunii fermelor poate avea ca efecte pozitive urmatoarele: reducerea timpului necesar pentru ingrijirea unui animal; folosirea mai rationala a mijloacelor materiale si ca urmare reducerea cheltuielilor de intretinere; scaderea cheltuielilor cu amortizarea, a salariilor, a cheltuielilor comune si generale, pe animal. In acelasi timp insa concentrarea efectivelor peste limite rationale are si efecte negative ca: scaderea randamentelor animalelor si a numarului de produsi ca urmare a maririi intervalului dintre fatari, a posibilitatii asigurarii cu furaje; cresterea procentului de reforma; cresterea cheltuielilor cu furajele, cu medicamentele, cu aprovizionarea; unitatile zootehnice sunt supuse in mai mare masura unor factori de risc (epizootile); se accentueaza problemele legate de poluarea mediului.

Dimensiunea rationala a unitatilor agricole urmareste sa se asigure obtinerea unui volum ridicat de produse in conditii de eficienta economica maxima. Pentru aprecierea eficientei economice se pot si este recomandat, a se utiliza mai multi indicatori, fiecare dintre ei exprimand o latura sau un aspect, al activitatii economice a fermelor si complexelor zootehnice, tendinta fenomenului de dimensionare a acestora putand fi mai complet sesizata.

Metodele care pot fi utilizate in optiunile privind dimensionarea optima a unitatilor agricole sunt considerate urmatoarele : a) metoda gruparilor statistice; b) metoda variantelor; c) metoda economico-matematica.

Metoda gruparilor statistice are la baza gruparea unitatilor agricole din aceeasi zona, cu aceeasi specializare (produs, specie), acelasi sistem si tehnologie de crestere, pe grupe de marime (numar de animale, suprafete de teren) conform metodologiei de precizare a intervalelor de grupare si a numarului de grupe.

Intervalul de grupare (i_g) se calculeaza conform relatiei:

;

in care: Xmax; Xmin - dimensiunea cea mai mare si cea mai mica a unitatilor analizate; N - numarul total al unitatilor analizate

Numarul de grupe (N_g) care se constituie se va calcula dupa formula:

; in care: A = Xmax - Xmin

Pentru fiecare grupa se specifica o serie de indicatori rezultativi si de eficienta economica (productia medie pe hectar si pe cap, cheltuieli pe animal si pe hectar, costul de productie, productivitatea muncii, profitul pe hectar si pe animal sau total etc.) obtinuti de unitatile agricole luate in studiu. In functie de criteriile care se au in vedere pentru alegerea celei mai bune grupe de marime se pot aplica o serie de procedee: procedeul aprecierii globale, procedeul punctajului, procedeul coeficientului de optimitate. Caracterizarea lor este prezentata in tabelul 3.3.

Procedee utilizate in alegerea variantei de dimensionare

a unitatilor agricole prin metoda gruparilor statistice

Tabelul 3.3.

Metoda gruparilor statistice avand la baza rezultatele obtinute in activitatea anterioara, nu apreciaza evolutia tehnologiilor si a fenomenelor economice si sociale (inflatia, evolutia costurilor inputurilor, evolutia salariilor etc.).

Metoda variantelor consta in proiectarea unor alternative de dimensiune pentru un anumit tip de ferma sau exploatatie specializata sau mixta, pentru care se calculeaza un sistem de indicatori de productie si economici. In functie de nivelul acestor indicatori si de obiectivele avute in vedere se va alege varianta de dimensiune considerata optima.

Folosind aceasta metoda, Institutul de Economie Agrara a elaborat variante de dimensiune pentru fermele particulare specializate in exploatarea vacilor de lapte, in cresterea si ingrasarea porcilor, in cresterea ovinelor pentru lana, in cultura cerealelor si plantelor tehnice (tabel 3.4.)

Variantele de dimensiuni pentru exploatatiile agricole (capete)

Tabelul 3.4.

Metodele economico-matematice se bazeaza pe utilizarea functiilor de regresie si a programarii lineare.

In utilizarea functiilor, pentru determinarea dimensiunii optime a fermelor este necesar de precizat natura economica a functiei care va reprezenta criteriul de optim. In mod curent sunt utilizate functia de cost pe unitatea de produs si functia de profit pe animal sau pe hectar. Evolutia costului in raport cu dimensiunea fermelor si complexelor, reflectand influenta conjugata a variatiei tuturor elementelor de cheltuieli, se prezinta ca in fig.3.2.

Prima situatie (a) reda variatia costului unitar sub forma unor parabole de gradul doi, potrivit careia la dimensiuni mici ale fermelor agricole costurile sunt mai ridicate, descresc odata cu sporirea dimensiunii pana la un anumit nivel al acestuia, unde se realizeaza costul minim, dupa care cresc. Dimensiunea optima se considera cea care corespunde punctului de cost minim.

Fig.3.2. Evolutia costului unitar in functie de dimensiunea

unitatilor

Relatia matematica a unei parabole de gradul doi are forma:

y a + bx + cx²;

unde: y - costul unitar (lei)

x - dimensiunea unitatii (cap, ha)

Prin prelucrarea statistica a datelor culese privind marimea unitatilor luate in studiu si costul realizate de acestea, se determina valoarea coeficientilor a,b,c. Se efectueaza testarea functiei, utilizand unul din testele indicate de statistica. Punctul de minim de pe curba costului unitar este dat de derivata functiei acestuia care, egalata cu zero permite determinarea dimensiunii care asigura cel mai scazut cost unitar:

y' b + 2 cx;    de unde: x

Utilizand functia profitului pe ha sau pe animal pentru fundamentarea dimensiunii unitatilor, evolutia acestuia apare ca o parabola de gradul doi care admite un maxim (situatia b din fig.3.2.), ceea ce inseamna ca profitul creste odata cu cresterea dimensiunii unitatilor pana la un anumit nivel al acestuia, dupa care scade.

Dimensiunea optima corespunde nivelului maxim al profitului si se determina dupa aceeasi metodologie ca in cazul costului unitar, dar cu o alta valoare a dimensiunii optime. Efectuarea calculelor este facilitata de utilizarea calculatoarelor.

Luarea in calcul a mai multor indicatori economici pentru dimensionarea optima a unitatilor si fermelor - costul furajarii pe unitatea de produs, costul energiei pe hectar sau pe animal, alaturi de cei amintiti este utila prin faptul ca furajele de exemplu, ocupa o pondere importanta in structura cheltuielilor de productie (aproximativ intre 55-85 % in functie de specie si sistem de crestere). Cercetarile efectuate (122) arata ca dependenta dintre aceste grupe de cheltuieli si numarul de animale este reprezentata printr-o functie exponentiala de forma: Y = a X^b; in care Y - nivelul cheltuielilor pe cap; X-numarul de animale. Pe baza mai multor indicator se obtine un interval de dimensiune optime a unitatilor zootehnice (situatia c din fig.3.2.)

Programarea lineara reprezinta metoda prin care fundamentarea dimensiunii unitatilor agricole se rezolva concomitent cu fundamentarea structurii efectivelor, sau a culturilor, putandu-se introduce mai multi factori de productie si economici in cadrul modelului (nivelul minim al unor indicatori de reproductie, consumul de munca, nivelul maxim al volumului de investitii etc). Criteriile de optimizare pot viza maximizarea veniturilor, a profitului sau minimizarea cheltuielilor de productie.

Dimensiunea optima a unitatilor agricole datorita ansamblului de factori care o influenteaza, de natura tehnica, economica, sociala, de management, si de mediu, trebuie tratata diferentiat in raport de zona pedo-climatica, sistemul de crestere, tip de proprietate si forma de exploatare.

Avand in vedere ponderea majora a proprietatii private asupra efectivelor de animale, procesul de realizare a unor dimensiuni economice a fermelor in acest sector trebuie corelat cu evolutia suprafetelor care vor putea asigura furajarea animalelor, cu varsta familiei care va asigura munca si conducerea, cu modul de utilizare al timpului de lucru de catre aceasta, cu evolutia pregatirii profesionale si manageriale a fermierului si cu evolutia procesului de specializare.

In tarile Vest-europene exista reglementari stricte privind numarul de animale care pot fi exploatate in raport de suprafetele de teren detinute, pentru asigurarea corespunzatoare a furajarii. Privita sub acest aspect, plecand de la situatia actuala in Romania a suprafetelor detinute de gospodariile individuale (numai circa 11 % detin suprafata intre 5-10 ha, 89,9 % ocupand sub 5 ha), nespecializate, cu o productie destinata in special autoconsumului, crearea de ferme specializate, de dimensiuni optime economic este un proces de durata. O ferma de 20 vaci lapte fara tineretul femel intr-o zona de campie, de exemplu, necesita un minim de suprafata de 15-18 ha cultivate numai cu culturi destinate furajarii, ceea ce deocamdata se poate realiza numai la nivelul unor asociatii familiale.

Procurarea capitalului necesar ajustarii dimensiunii fermei, in scopul cresterii profitului, este corelata in general si cu ciclu de viata al familiei, in sensul ca fermierii in varsta (peste 60 % in etapa actuala) nu manifesta interes pentru a-si intensifica achizitiile de capital pentru marirea suprafetelor sau a efectivelor.

Problemele devin mai complexe in cazul in care fermierul obtine venituri din alte activitati din afara fermei. Daca fermierul lucreaza un timp total in agricultura (full time), el treptat este nevoit sa-si dimensioneze ferma pe criteriul economic (cost de productie, profit pe animal) pentru a-i asigura viabilitatea si a fi competitiv in raport cu alti fermieri.

In cazul fermierilor care lucreaza partial in ferma (part time), obtinand venituri si din activitati neagricole, ajustarea dimensiunii fermei se impune nu in aceeasi masura ca in prima situatie. Este cazul in etapa actuala a majoritatii gospodariilor individuale din Romania, cand intreaga familie sau unii membri ai acesteia lucreaza in alte ramuri, veniturile din agricultura fiind cu mult mai scazute decat din activitatile neagricole.

Capacitatea manageriala a actualului fermier consta in a organiza si a conduce ferma si afacerile in conditiile unei economii de piata si reprezinta un factor restrictiv pentru cresterea dimensiunii fermei sale in aceasta etapa, datorita pe de o parte pierderii deprinderii de a-si organiza singur munca si lipsei de cunostinte legat de calcularea costurilor, a veniturilor, iar pe de alta parte a neasocierii marimii profitului cu dimensiunea fermei.

Pentru viitorii fermieri (populatia ocupata in agricultura cu varsta cuprinsa intre 15-35 ani), pregatirea profesionala agricola, pregatirea financiar-contabila, comerciala si organizatorica a managerilor, instruirea in organizarea si reprezentarea lor profesionala si in sindicate, este necesar a se realiza cu ajutorul statului, prin scoli de profil si forme de scolarizare in cadrul centrelor agricole, prin asigurarea unor servicii agricole de consultanta locale, invatamant la distanta .

Cresterea dimensiunii fermei necesita desigur capital provenit din acumulari proprii sau din surse externe avantajoase, ceea ce pentru gospodaria din Romania reprezinta deocamdata cai insuficiente.

Cresterea volumului acumularilor proprii se poate realiza in aceasta etapa prin facilitatile tehnice si economice din partea statului. De prima urgenta se impune accesul gospodariilor la preocuparea unui minim de inventar agricol performant mai ieftin sau printr-un sistem preferential de creditare pe termen lung cu dobanzi reduse. Acest lucru va duce la sporirea productivitatii muncii, la usurarea acesteia, mai ales pentru agricultorii in varsta si cei cu timp limitat de lucru. Deasemeni este util asigurarea crescatorilor de animale cu material biologic performant (animale de rasa, material seminal, reproducatori) care va conduce la cresterea productiilor si a veniturilor.

Intr-o economie de piata, cresterea dimensiunii fermelor este corelata cu accentuarea specializarii productiei pentru a se putea manifesta avantajele ambelor procese si gasirea limitelor optime economic.

Presiunile crescande ale pietii vor determina selectia fermelor de dimensiuni optime, viabile economic, respectiv a celor care produc marfuri cu costuri competitive, obtin venituri si pot investi pentru a-si consolida pozitia pe piata.

Desigur o perioada de timp vor exista inca micile exploatatii familiale, cu suprafete de pana la 10 ha, avand ca proprietari agricultorii in varsta sau agricultorii cu dubla activitate.

Cele conduse de agricultorii mai in varsta cu posibilitati modeste de modernizari si care se multumesc cu venituri reduse pentru nevoile lor, treptat vor dispare prin vanzarea terenurilor pentru ameliorarea veniturilor lor.

Fermierii cu dubla activitate sunt si ei economi in general in a cumpara pentru consum intermediar, investesc putin pentru ca totusi veniturile nu sunt mari, gospodaria are nevoie de multa munca din partea lui si a membrilor familiei care nu primesc salarii (aceste cheltuieli nu sunt cuprinse in contabilitate). Ei vor rezista un timp in masura in care se vor specializa, isi vor mari capitalul si partea care o vor investi in dotare si in ameliorarea efectivelor.

Crearea exploatatiilor individuale viabile economic va fi posibila in general la agricultorii mai tineri, pregatiti managerial si care beneficiaza de ajutorul statului. Pentru cresterea veniturilor, ei vor forta investitiile pentru cresterea productivitatii muncii si iesirea pe piata cu cantitati ridicate de produse. Aparitia unor exploatatii individuale de mari dimensiuni, cu suprafete de 50 ha si peste, cu efective de vaci de circa 50 de capete sau de 300-400 porci, desi reprezinta o necesitate pentru economia romaneasca, va solicita un timp mai lung, fiind in directa corelatie cu optiunile politice pentru sprijinirea sectorului particular in agricultura, cu masurile si orientarile vizand dezvoltarea mediului rural, cu organizarea filierelor produselor, evolutia proceselor si formelor de cooperare si integrare a productiei.

Aceste unitati mari necesita un grad ridicat de mecanizare a lucrarilor, efective de animale cu potential biologic ridicat, hranire controlata, siguranta in aprovizionare si servicii si mai ales siguranta in vanzarea produselor.