CRITERII DE CLASIFICARE A RASELOR DE OI

Structura actuala a raselor de oi este determinata de origine, modul de formare, factorii evolutivi ai raselor cum sunt conditiile de mediu, incrucisarile si selectia.

Principalele criterii de clasificare a raselor de oi sunt: originea, particularitatile morfo-productive, aptitudinile zooeconomice, caracteristicile productiei piloase, gradul de ameliorare si provenienta.

Dupa origine, ovinele se grupeaza in mufloniforme, arkariforme si argaliforme.

Dupa aptitudinile zooeconomice, avem dupa insusi tipurile morfo-productive:

de lana – rasele Merinos;

de carne – rasele precoce englezesti;

de lapte – rasa Friza, Awassi, Chios;

de pielicele – rasa Karakul;

cu aptitudini mixte: - lana-carne - Merinosul precoce

carne-lana - Corriedale

lana pentru covoare-lapte-pielicele - Turcana

lana semifina-lapte-carne - Tigaia

carne-grasime – Gissar

Dupa gradul de ameliorare rasele de oi se impart in: primitive (Turcana), de tranzitie (Tigaia), ameliorate (Merinos de Palas, Merinos transilvanean), perfectionate (Merinos australian, Friza, Romney Marsh).

Dupa provenienta avem rase importate si indigene.

RASA TURCANA

Rasa Turcana provine din Ovis vignei arkar, avand evolutie filogenetica, asemanari de exterior si productie, rezistenta si comportament cu unele rase dinTarile vecine.

Turcana detine si astazi o proportie insemnata din efectivul total de ovine de la noi din tara, pana in anii 1960 reprezenta peste 60 % din efectiv, crescandu-se in toate zonele datorita rezistentei si adaptabilitatii crescute. Dupa aceasta perioada a avut loc o actiune de transformare a ovinelor cu lana grosiera in oi cu lana fina si semifina, prin incrucisare cu Tigaia in zonele de deal si cu Merinosul in zonele de campie. Acum se creste in efective compacte in zonele montane si submontane, dar exista efective sporadice in zonele de deal.

Culoarea lanii si a jarului este diferita in functie de varietate: astfel este alba la varietatea alba sau bela; neagra la cea neagra si brumarie la cea brumarie. La varietatea alba pot aparea ca particularitati: bucalaia, ruginia, stripita, buzata, oachesa.

Are o dezvoltare corporala mijlocie, cu talia la femele de 61 cm si 67 cm la masculi, masa corporala fiind de 35 – 45 kg la femele, 48 – 70 kg la masculi si o greutate a mielului la nastere de 3,2 kg cu limite intre 2,5 – 5 kg.

Capul este uscativ, alungit cu profilul drept la oi si usor berbecat la masculi, urechile sunt mici si purtate lateral. O parte din oi prezinta coarne de diferite marimi, iar cele ale masculilor sunt puternice si spiralate. Osatura membrelor este fina dar cu o rezistenta deosebita.

Constitutia este robusta, rasa avand o rezistenta organica si adaptabilitate foarte ridicata, rasa nu se adapteaza usor la conditiile de stabulatie prelungita si la limitarea miscarii.

Cojocul este format din suvite ascutite cu aspect de sulita, finetea lanii variaza intre 38 – 45 microni, lungimea relativa medie este de 23 cm cu limite intre 15 – 37 cm. Productia medie de lana in cazul femelelor este de 2,2 kg iar la masculi de 3,2 kg., la ecotipul sibian productia medie este de 3 – 4 kg.

Productia de lapte variaza inte 80 – 110 l cu plus variante de 140 – 160 litrii. Aptitudinile pentru productia de carne sunt mai slab reprezentate, smz in conditii intensive si semiintensive de ingrasare fiind de 160 – 175 g, cu depuneri masive de grasime dupa greutatea de 32 – 34 kg, productia poate fi imbunatatita prin incrucisari cu rase de carne cu lana lunga

Pielicelele obtinute de la varietatea brumarie au un buclaj caracteristic, dar mai slab fata de cela al rasei Karakul.

Rasa are valori ale fecunditatii si natalitate bine exprimate, iar prolificitatea este in jur de 106 –108 %.

In cadrul rasei se disting patru varietati:

Varietatea alba – este cea mai raspandita, fiind apreciata pentru lina de culoare alba utilizata in industria textila, cat si in artizanat. Din ea se obtin covoare de tip persan si cele de Dorna. Ecotipul cel mai valoros al varietatii albe este cel sibian, care se caracterizeaza printr-o omogenitate a conformatiei, dezvoltare corporala accentuata, lana de calitate superioara. Cele mai valoroase efective se cresc in jud. Sibiu in localitatile Poiana Sibiului, Tilisca, Rasinari, Jina; jud. Alba in localitatile Loman, Pianu de Sus, Sasciori; jud. Valcea localitatea Vaideeni; jud. Gorj localitatile Petresti si Novaci si in judetul Hunedoara localitatea Campa.

Varietatea neagra – se creste in efective reduse in centrul si nordul Moldovei, fiind folosita la incrucisari pentru productia de pielicele cu berbeci Karakul.

Varietatea brumarie – se creste in zona submontana si de deal din nordul Moldovei, in apropierea localitatilor Botosani, Suceava, Piatra-Neamt. Datorita insusirilor morfo-productive si izolarii reproductive unii autori considra varietatea ca si o rasa de sine statatoare.

Varietatea Ratca – se caracterizeaza prin forma deosebita a coarnelor, forma de tirbuson sau tapose.

Rasa Turcana se va creste in continuare in zona submontana si montana, se va extinde arealul de crestere al ecotipului sibian,se vor ameliora aptitudinile pentru productia de lapte preecum si luciul si matasozitatea lanii.

RASA TIGAIE

Rasa provine din Ovis vignei arkar, fiind domesticita in sud-estul Marii Caspice, de unde s-a raspandit mai intai in Asia minor, apoi in sudul fostei URSS, in regiunea gurilor Dunarii si Dobrogea iar de aici in restul tarii noastre si Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia, Cehia, Slovacia, Polonia.

Pe parcursul timpului, datorita transhumantei si a actiunii factorilor geoclimatici din tara noastra, s-au conturat doua ecotipuri: “unul de ses” cel mai numeros, cu productie de carne si lana mai ridicata; si unul “de munte” care are dezvoltare corporala mai redusa.

Inainte de anul 1950 Tigaia se crestea pe arii mai restranse in Campia de Sud-Est si podisul Dobrogean. Odata cu actiunea de Tigaizare aceasta s-a extins in Campia Baraganului, in zonele de deal si podisdin sudul tarii, in interiorul arcului carpatic transilvan, precum si in centrul si sudul Moldovei. La scurt timp in regiunile de crestere mentionate Tigaia a fost supusa procesului de merinozare, prin incrucisare cu Merinos transilvanean sau de Palas, rezultand oaia Spanca.

La inceputul acestui secol, pe versantii muntilor Bucegi in localitatile Tesila si Trestienii de Sus, precum si in localitati submontane din jud. Covasna, Harghita, Mures s-a format prin adaptarea Tigaii si prin incrucisare cu Turcana ecotipul de munte al rasei Tigaie., care se caracterizeaza prin voiciune, rezistenta si mobilitate.

Rasa Tigaie se creste in zone de deal si podis, depresionare, cu precipitatii cuprinse intre 650 – 800 mm, iar in masura redusa si in zona submontana. La SCP Rusetu a participat la formarea oii de Rusetu prin incrucisare cu Romnez Marsh si Corriedale.

Ovinel Tigaie prezinta o dezvoltare corporala mijlocie, greutatea femelelor adulte fiind de 35 – 45 kg, iar a bebecutilor de 46 – 70 kg. Greutatea mieilor la nastere variaza intre 3,0 – 4,2 kg la femele si 3,5 – 4,5 kg la masculi.

Conformatia corporala este armonioasa, exprimand un tip morfoproductiv mixt de lana semifina-lapte-carne. Constitutia est robusta fapt ce evidentiaza o deosebita rezistenta si adaptabilitate a rasei.

Productia de lana este formata din suvite de forma prismatica, iar la ecotipul de munte poate tinde spre forma de sulita, aspectul exterior este sub forma de rauri, desimea foliculilor pilosi fiind intre 2000 –3000 / cm². Cantitatea variaza in functie de nivelul selectiei de la 1,8 la 3 kg cu un randament la spalare cuprins intre 48 – 52 %. Finetea medie este intre 28 – 32 microni, lungimea relativa de 8 – 9 cm, cu 3 – 4 ondulatii / cml.

Productia de lapte variaza intre 70 – 90 kg, cu 7 % grasime si 6,5 % proteina, dar in turme selectionate media ajunge la 140 kg, iar la pus variante 250 kg lapte pe lactatie.

Sporul mediu zilnic in conditii semiintensive de ingrasare variaza intre 150 – 200 g, iar in ingrasarea intensiva depaseste 200 g smz.

Blanitele mieilor de lapte pot fi utilizate pentru productia de caciuli, gulere, captuseli, iar blanurile animalelor adulte se pot prelucra prin innobilare initand blanurile scumpe.

In ceea ce priveste indicii de reproductie acestia au valori cuprinse intre 93 – 97 % pentru fecunditate si 105 – 114 % pentru prolificitate.

In functie de culoarea lanii si a jarului, in cadrul rasei se disting patru varietati de culoare: alba sau bela, neagra, ruginie, bucalaie.

Avand in vedere gradul mare de adaptabilitate si capacitatea combinativa ridicata, rasa Tigaie constituie o importanta sursa biologica pentru incrucisari industriale si de ameliorare. Este necesar ca in continuare sa se creasca in rasa curata nuclee valoroase, dar sa se aiba grija ca activitatea de reproductie si selectie sa fie bine condusa.

OAIA STOGOSA

Aceasta s-a format prin incrucisarea intamplatroare sau dirijata a berbecilor de rasa Tigaie cu femele din rasa Turcana. Tipul rezultat este foarte neomogen si nestabil din punct de vedere genetic. Aspectul exterior si nivelul productiilor este intermediar intre cele doua rase genitoare. Are ca si caracteristica a invelisului pilos aspectul suvitelor sub forma de stoguri. Masa corporala a masculilor este in jur de 50 – 60 kg, iar la femele 38 – 40 kg, cantitatea de lana fiind de 2,5 – 3,0 kg, cu o finete de aproximativ 37 microni.

MERINOSUL TRANSILVANEAN

Aceasta rasa s-a format prin incrucisarea de transformare a populatiei de ovine din Campia de Vest a tarii, reprezentata indeosebi de rasa Turcana ca forma materna, cu Merinos Rambuillet si Negretti ca forme paterne. Acest proces a fost indelungat, si la inceput s-a numit Merinos de vest. Ulterior la incrucisari a participat in proportie redusa Merinosul unguresc de pieptene si Merinosul precoce german. Ca rasa Merinosul transilvanean s-a conturat in primele decenii ale acestui secol, iar dupa anul 1950 a fost supus incrucisarilor de ameliorare cu Merinos de Stavropol si Merinos de Pals.

Ca si arie de crestere se delimiteaza zona Campiei de vest a tarii, zona depresiunilor joase si a dealurilor domoale a Silvaniei, zona nordica a Campiei de Vest (Seini, Livada, Baia Mare), iar in sud in zona Gataia, Jamu Mare. Clima Campiei de Vest se caracterizeaza cu precipitatii cuprinse intre 500 – 650 mm si cu umidate atmosferica mai ridicata decat cea din campia din sud estul tarii, este o clima continental moderata. Cele mai numeroase efective se cresc in judetele Satu Mare, Bihor, Arad, Salaj.

Dupa anul 1970, berbeci selectionati din aceasta rasa au participat la ameliorarea Merinosului de Palas, pentru cresterea rezistentei organice a ultimei rase, iar in zona de interferenta cu Tigaia a participat la formarea diferitelor populatii de Spanca.

Culoarea lanii si a jarului la aceasta rasa este alba, dar pot aparea indivizi, datorita segregarii care prezinta pete ruginii sau fumurii pe fata si pe extremitati, sau chiar culoare neagra sau baltaturi.

Dezvoltarea corporala este mijlocie, cu talia la femele intre 58 – 60 cm si la masculi intre 62 – 65 cm; greutatea corporala variaza la femele intre 35 – 50 kg si 55 – 80 kg la masculi, existand turme selectionate care depasesc aceste valori. Conformatia corporala este armonioasa, tipica pentru ovinele specializate in directia productiei de lana fini, coarnel lipsesc la majoritatea femelelor, dar sunt prezente la masculi. Prezinta majoritatea exemplarelor rezerve ale pielii, iar ca defecte de exterior mai frecvente sunt: graban inalt si ingust, crupa scurta si tesita, genunchi de oaie si coate de vaca.

Conformatia este robusta si robusta-fina, este o rasa rezistenta, dar comparativ cu Tigaia si Turcana necesita conditii de adapostire si intretinere mai bune.

Productia de lana este formata din suvite de forma prismatica, cu cusatura bine incheiata, finetea medie este in jur de 21 – 23 microni, lungimea medie de 7,5 cm, iar numarul de ondulatii variaza intre 7 – 11 cml. Productia medie de lana este de 5,5 – 8 kg la femele si 10 – 12 kg la masculi, randamentul la spalare fiind in jur de 34 – 42 %.

Are aptitudini bune pentru productia de carne, realizand la ingrasare semiintensiva si intensiva sporuri medii de 170 – 220 g, cu un consum de 5,5 – 6,5 UN si carcase de calitate.

Productia de lapte este cuprinsa intre 70 – 80 l, cu o variabilitate ridicata, dar aceasta oaie nu se mulge in majoritatea exploatatiilor.

Insusirile de reproductie sunt bine exprimate, prolificitatea fiind in jur de 108 – 115 %, se preteaza la asezonare si la densificarea fatarilor.

Datorita influentei conditiilor de mediu din zonele de crestere s-au format doua ecotipuri: tipul mare crescut in zona de campie si tipul mic crescut in zona de deal. diferentele dintre cele doua ecotipuri constind in masa corporala, productia de lana si rezistenta organica mai accentuata a ecotipului mic.

Dupa anul 1972 s-au facut incrucisari de infuzie cu Merinos Australian, urmarindu-se imbunatatirea lungimii, luciului, matasozitatii, uniformitatii, calitatii usucului si a randamentului lanii la spalare.

In continuare se va creste in rasa curata, populatiile valoroase vor fi structurate pe linii si familii, iar pentru valorificarea potentialului privind productia de carne va fi supus incrucisarilor cu rase de carne sau lina-carne si carne lana.

MERINOSUL DE PALAS

A fost creeat in conditiile pedoclimatice de stepa, cu clima temperata, de la fosta oierie Palas, lucrarile de formare a rasei fiind conduse de prof. N. Teodoreanu, iar cele de perfectionare de catre S. Timariu.

Rasa actuala provine dintr-un nucleu de 1000 ovine metise rezultate din incrucisarea raselor Merinos Rambuillet si Negretti x Turcana si Tigaie, din zona de vest a tarii si aduse la la oieria Palas in anii 1919 – 1920. Procesul formarii si perfectionarii rasei a parcurs trei etape principale:

PROIECT: Controlul functiei de reproductie la suine PROIECT: Gestatia si fatarea

I etapa – (1919-1924), s-a aplicat o selectie individuala riguroasa asupra celor 1000 de capete aduse din vestul tarii, din care s-a retinut un nucleu de 200 capete, caracterizat prin omogenitate, pliuri reduse, constitutie robusta, usuc de calitate, masa corporala de 43 kg, productie de lana de 3,8 kg si usuc de calitate. Ovinele retinute se asemanau cu Merinosul Rambouillet si erau biologic corespunzatoare cerintelor pedoclimatice de la Palas.

A II-a etapa – (1925-1945), a fost etapa in care s-au facut incrucisari cu berbeci din rasele Merinos Rambouillet, Merinos precoce german si Merinos semiprecoce de Lutewitz. In urma incrucisarilor si prin selectie s-a reusit masivizarea metisilor, imbunatatirea productiei de lana, dar caltatea acesteia era inferioara. Fecunditatea a crescut la 88,7 %, iar prolificitatea la 124, 6 %.

A III-a etapa, reprezinta etapa de dupa anul 1946, si a constat in perfectionarea rasei. Perfectionarea s-a realizat prin incrucisare cu berbeci din diferite rase dupa cum urmeaza:

x Merinos transilvanean, pentru intarirea rezistentei organice;

x Merinos de Stavropol si Caucazian, pentru a corecta lungimea suvitei si extinderea lanii, precum si cantitatea lanii;

dupa 1958 s-a crescut pe baza de linii, conturandu-se mai multe linii cu doua sau trei insusiri caracteristice. Pentru inbunatatirea calitatii lanii s-a practicat incrucisarea de infuzie cu Merinos australian.

In aceasta ultima etapa Merinosul de Palas s-a conturat ca o rasa cu caracter mixt cu lana fina si aptitudini bune pentru productia de carne

Merinosul de Palas se creste in rasa curata in Dobrogea, iar sporadic s-a mai crescut si in vestul tarii unde a fost folosit pentru incrucisari de infuzie.

Rasa Merinos de Palas se caracterizeaza prin dezvoltare armoniaoasa, caracteristica tipului morfo-productiv mixt de lana fina-carne. Talia oilor este in medie de 70 cm, masa corporala a femelelor este de 64 kg cu maxima de 96 kg, iar a masculilor de 120 kg cu maxima de 153 kg. Are constitutie robusta, vitalitate marita, capacitate ridicata de folosire a hranei ti precocitate buna. Rasa este adaptata pentru regiuni de campie cu precipitatii de sub 550 mm / an.

Conformatia este corecta, oile in general sunt ciute, doar 1 % prezinta coarne rudimentare, iar berbecii prezinta circa 8 % coarne puternice spiralate. Lana este bine extinsa pe corp si pe cap, pana la varful botului, iar pe membre pana aproape de unghii.

Finetea lanii este in jur de 22 - 23 microni, lungimea suvitei in jur de 8 – 9 cm, cantitatea medie de lana fiind de 5 – 7 kg la femele si 8 – 11 kg la berbeci, cu un randament la spalare care variaza intre 38 – 46 %.

Rasa are o precocitate ridicata, o dezvoltare accentuata si o conformatie corporala specifica, atribute care o incadreaza in tipul morfo-productiv mixt de lana fina-carne. In conditii de ingrasare intensiva, pana la greutati de 42 kg, realizeaza sporuri medii zilnice de peste 245 g, cu un consum specific in jur de 5,6 U.N. Carcasele obtinute au o calitate deosebita, iar randamentul la sacrificare este ridicat, totodata rasa s-a dovedit o buna amelioratoare pentru productia de carne calitativa si cantitativa in urma incrucisarilor cu Spanca, Merinos transilvanean, Turcana.

Productia de lapte este buna, astfel la oile care au fatat un miel se constata o productie de 129 l, iar la cele cu fatari gemelare se constata o productie de lapte de 129 l.. In conditii bune de intretinere se pot mulge dupa intarcarea mieilor cca 40 de zile fara influiente negative asupra oii.

Puse in conditii optime de intretinere si ingrijire ovinele din aceasta rasa, prezinta doua sezoane de reproductie: unul lung de 10 luni in perioada iunie-martie, in care intra in calduri 96 % din efectiv cu 98,3 % fecunditate si 125-140 % prolificitate, si un alt sezon scurt de doua luni, aprilie-mai, in care intra in calduri 58 % din efectiv cu 16,6 % fecunditate si 102 – 105 % prolificitate.

In continuare rasa se va creste in stare curata, va fi structurata pe baza de linii si familii, va participa la ameliorarea raselor locale in ceea ce priveste productia de carne si lana. Se preconizeaza formarea unui Merinos dunarean, o rasa mixta de lana fina-carne, cu masa corporala in jur de 65 kg, cu o productie buna de lana, in jur de 8 kg si un smz in conditii intensive de cca 230 g.

OAIA SPANCA

Oaia Spanca este rezultatul incrucisarii bebecilor de rasa Merinos cu femele de rasa Tigaie, prin actiunea de spancizare si de merinozare. Efectivele de Spanca, majoritatea sunt neconsolidate genetic, dar gradul de variabilitate este mai redus decat in cazul Stogosei, datorita apropierii genetice si afinitatii Tigaii fata de Merinos, cat si datorita faptului ca o parte din efectivul de Spanca provine din incrucisarea intre ei a produsilor Spanca de diferite generatii.

Spanca este raspandita in sudul ti sud-estul tarii, iar in Transilvania, Banat si Moldova este de formatie recenta.

Cantitatea de lana medie este in jur de 3,6 kg, lungimea suvitelor de 7,5 cm, finetea intre 25-26 microni. Masa corporala medie este in jur de 40 kg la efectivele analizate.

Prin selectie s-a cosolidat genetic o oaie cu lina fina, denumita Spanca ameliorata si in sudul tarii Spanca merinozata. Aceasta prin incrucisari cu Merinosul de Palas constituie baza pentru formarea Merinosului Dunarean.

RASA MERINOS DE CLUJ

Investigatiile intreprinse de catre colectivul disciplinei de Tehnologia cresterii ovinelor si caprinelor condus de profesor dr. ing. Augustin Pop asupra genofondului ovin autohton din Transilvania au avut ca rezultat alegerea ca genitori pentru formarea unui nou tip a rasei Merinos transilvanean pe linie paterna si a rasei Turcana ecotipul sibian pe linie materna.

Prin alegerea acestor genitori s-a urmarit grefarea pe acelasi individ a insusirilor valoroase a lanii de la Merinosul transilvanean si a rezistentei deosebite la conditiile de mediu de la rasa Turcana, care este de fapt rasa autohtona cea mai veche.

Ca obiective principale ce s-au urmarit la formarea noului tip, a insusirilor de finete si uniformitate a lanii transmise pe linie paterna, iar pe linie materna constitutia robusta, rezistenta si adaptarea la conditiile de mediu natural si artificial precum si la bolispecifice de crestere si exploatare din zona.

La formarea noului tip local de oaie au fost utilizati la incrucisare berbeci din rasa Merinos transilvanean proveniti din cadrul I.A.S. Carei si I.A.S. Zalau si oi de rasa Turcana ecotipul sibian provenit din Poiana Sibiului.

Masculuii F₁ au fost destinati in totalitate sacrificarii, iar femelele s-au imperecheat cu berbeci Merinos transilvanean obtinandu-se generatia R₁ in cadrul careia s-a facut o selectie individuala concomitent cu o judicioasa potrivire a perechilor.

Indivizii R₁ care au corespuns cerintelor s-au imperecheat intre ei. O proportie foarte ridicata de produsi R₁ au prezentat insusiri valoroase morfologice si de rezistenta, corespunzand fenotipic tipului dorit.

%nsusirile produsilor RR₁ rezultati din imperecherea produsilor intre ei din R₁ sunt heterogene comparativ cu generatia parintilor, datorita fenomenului de segregare sau a interactiunii epistatice de recesivitate.

Produsii RR₁ care corespund fenotipic si genotipic obiectivelor urmarite au constituit nucleul initial al tipului local de oiae cu lana fina.

Masculii care nu acorespuns sub raportul insusirilor fenotipice au fost inlaturati de la reproductie, iar femelele s-au imperecheat cu berbeci Merinos obtinand generatia R₂. Seriile de produsi din ultimii ani sunt considerati ca fiind consolidati genetic.

Schema de formare a Merinosului de Cluj, a fost fundamentata pe urmatoarele baze stiintifice:

cunoasterea aptitudinilor morfo-productive ale formelor parentale;

aplicarea metodelor si a procedeelor stiintifice de valorificare superioara a fondului genetic ovin;

valorificarea interactiunbilor genetice si interrelatiei genotip-mediu care se manifesta in procesul de incrucisare a unor rase puternic diferentiate fenotipic precum si in etapele de consolidare genetica, de inmultire si de exploatare a noii populatii.

%nmultirea ``in sine`` repetata a produsilor, reprezentand fenotipic noua populatie, pe baza de selectie continua si imperecheri dirijate, a condus la omogenizarea fenotipica si consolidarea genetica a seriilor de produsi obtiniti dupa anul 1965. Aceasta constituie etapa finala de formare a noii populatii de ovine, denumita in mod provizoriu ``Tipul M`` sau ``De Cluj``.

Din anul 1977, nucleul de ovine nou format, din Statiunea Didactica Experimantala ``Manastur`` se inmulteste prin izolare reproductiva si se dezvolta independent.

Fondul genetic al noii populatii este constituit din genotipuri noi inexistente anterior pe plan national si mondial. Contributia raselor de baza: Merins transilvanean, cca. 81 % si Turcana sibiana cca. 19 %, precum si contributia indirecta a raselor Stavropol, Merinos australian atribuie ``ovinelor De Cluj`` caracterul de populatie sintetica.

%n anul 1988, noua populatie de ovine a fost recunoscuta oficial si a fost omologata ca rasa, sub denumirea ``Merinos de Cluj``.

Principalii indici stabiliti pentru noul tip de oaie cu lana fina,

Merinos de Cluj

Indicii de reproductie pentru rasa Merinos de Cluj sunt urmatorii: natalitate 94–96 %; prolificitate 112–115 %; varsta primei monte 16–18 luni; pretabilitatea la asezonarea reproductiva 40–45 %; instinctul matern foarte dezvoltat; numarul de miei imtarcati 95–98 %.

Caracteristicile de exterior a noii rase sunt proprii si distincte comparativ cu alte rase, conformatia corporala este armonioasa, constitutia robusta si robusta-fina, iar temperamentul este vioi.

Nucleul de baza al rasei Merinos de Cluj, din Statiunea Didactica Experimentala ``Manastu`` a Universitatii de {tiinte Agricole este cuprins in Controlul Oficial de Productie sistemul ``OP`` (Origine – Productivitate) precum si in actiunea de testare a berbecilor: L – C (Lana - Carne).

Concomitent cu inmultirea efectivului si difuzarea in productie sunt continuate lucrarile de perfectionare a rasei prin aplicarea selectiei dupa valoarea descendentei si prin subdivizarea populatiei in linii zootehnice.

RASA RUSETU

Aceasta rasa s-a format in S.C.P. Rusetu jud Buzau, sub conducerea ing. D. Georgescu, incepand cu anul 1972, fiind omologata in anul 1985. Formele parentale ale acestei rase sunt reprezentate de oi din rasa Tigaie, varietatea ruginie si masculi din rasa Romney Marsh si Corriedale. Rasa se incadreaza in tipul morfoproductiv mixt de carne-lana-lapte. Este o rasa cu dezvoltare corporala mijlocie spre mare, cu inaltime la graeban in medie de 62 cm si o masa corporala in jur de 80 kg la masculi si 60 kg la femele.

Productia de lana este in jur de 6,5 – 8 kg la masculi si 4-5 kg la femele, fiind o lana de tip crossbred cu finete in jur de 32 microni si lungime a suvitei intre 14-16 cm.

Aptitudinile pentru productia de carne sunt bine exprimate, realizand sporuri medii zilnice de peste 270 g in conditii intensive de ingrasare, cu consumuri specifice scazute.

Insutirile de reproductie sunt bine exprimate, astfel prolificitatea este in jur de 130 %.

Datele din literatura de specialitate mentioneaza pentru o durata a lactatiei de 160 de zile o productie de lapte de 80 – 100 l.

Rasa se va creste in continuare ca si rasa amelioratoare pentru ameliorarea rasei Tigaie din zona colinara.

RASA CARACUL ROMANESC

Rasa incadrata in tipul morfoproductiv mixt de pielicele-lapte, s-a format in cadrul S.C.A. Popauti, jud. Botosani, formarea incepand in anii 1948-1950, iar omologarea s-a ficut in anul 1989. Cei care au inceput lucrarile de formare a acestei rase si-au propus sa formeze o noua populatie de ovine Caracul negru si brumariu. Aceasta rasa s-a format pe baza de incrucisare in cateva generatii de produsi ai rasei Karakul cu varietatea neagra si brumarie a rasei Turcana, pana la generatia F₃ de absorbtie si detine 87 % sange Karakul si 12,50 % sange Turcana. In continuare s-au practicat imperecheri omogene si heterogene ale metisilor intre ei, formarea de linii, utilizarea consangvinizarii moderate si cresterea dirijata a tineretului din tipul dorit.

Pentru creearea varietatii brumarie a Caraculului romanesc s-au practicat retroincrucisari cu Caracul negru pentru a preintampina aparitia mieilor albinoizi homozigoti.

Noul tip negru si brumariu creeat se caracterizeaza prin pielicele cu buclaj combinat, predominant in forma de tub – bob si plat de marime mijlocie, cu desen paralel, drept si concentric, cu fibrele matasoase cu luciu intens. Suprafata medie a pielicelelor este in medie de 1500 – 1600 cm².

Greutatea corporala a oilor este de 40-45 kg, iar a berbecilor de 70-80 kg, productia de lana este de 3 kg la femele si 4,5 kg la masculi, iar cea de lapte in jur de 90 – 110 l. Prolificitatea este situata in jurul valorii de 105 – 108 %.

Perspectiva rasei este aceea de ameliorare a insusirii pielicelelor rasei Turcana, varietatea neagra si brumarie, prin incrucisari industriale. Prin selectie se urmareste ameliorarea aptitudinilor rasei pentru producsia de lapte.

RASA KARAKUL

Este reprezentata tipului morfo-productiv de pielicele, fiind cea mai valoroasa rasa din aceasta grupa, si una din cele mai raspandite rase de pe glob. Rasa s-a format in sud-estul Asiei, la est de Marea Caspica, pe teritoriul actual al statelor sudice din CSI, unde se cresc si azi efective insemnate din aceasta rasa. Centrul de formare este un desert cu climat continental excesaiv, cu veri foarte calduroase si ierni aspre, temperatura medie fiind de 14 ⁰C, cu variatii intre – 27 ⁰C si + 49,8 ⁰C, precipitatiile medii anuale de 129 mm si UR a aerului in jur de 60 %.

Rasa Karakul (lac negru) mai poarta denumirea de Buhara (vechi oras in Urbekistan), sau Astrahan (oras vechi de pe Volga, centru comercial pentru pielicele), sau Persan (dupa comerciantii persani de pielicele). Varietatea neagra poarta denumirea arabi, varietatea brumarie – Shiraz, varietatea maron – Comar sau Combar, piersicie – Guligaz. Mai exista varietatea sura cu diferite nuante si cea alba de formatie mai recenta.

La noi rasa a fost importata in anul 1910 , cand s-au adus din orasul Buhara 160 capete, iar ulterior s-au mai facut imposturi reduse tot din URSS, cat si din Halle – Germania. Efectivele importate prezentau o rezistenta mai redusa fata de conditiile de mediu de la noi si o receptivitate crescuta pentru bolile parazitare. Cel mai valoros efectiv se creste la SCA Popauti – Botosani.

Productia principala a acestor oi este reprezentata de pielicele care prezinta un buclaj original deosebit.

Oile din rasa Karakul au o dezvoltare corporala mijlocie, cu greutatea la femel in jur de 40 – 50 kg, iar la berbeci de 55 – 90 kg. Sunt cu talie inalta, incadrate in tipul fiziologic respirator, si coada cu depozit de grasime bilobat.

Prolificitatea este de 105 – 107 %, productia de lapte variaza intre 30 si 100 l cu media in jur de 65 l. Lana este asemanatoare cu a rasei Turcana.

Aceasta rasa va fi folosita in continuare la ameliorarea Caraculului romanesc.

RASA FRIZA

Rasa Friza s-a format prin selectia dirijata in directia productiei de lapte, a oilor locale din nord-vestul Europei. Rasa este specializata in directia productiei de lapte fiind campioana productiei. Se creste cu rezultate foarte bune in regiunile de ses si colinare cu precipitatii abundente si vegetatie bogata din Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Franta, fiind crescuta in grupuri mici deoarece este greu adaptabila fiind lipsita de instinct gregar.La noi rasa a fost importanta in anul 1895, fiind crescuta la ferma Lazu jud. Vaslui, apoi la ferma fabricii de zahar Bod – Brasov. In prezent nu mai avem in tara efective de rasa curata, exista doar un numar redus de metisi, din care cateva capete la SCPCOC Reghin.

Greutatea corporala a femelelor este de 60 – 65 kg si 95 kg la masculi. Productia de lapte este in medie de 400 kg cu record de 1500 kg. Prolificitatea rasei este de 180 – 225 %, unele oi fatand chiar 3 – 4 miei. Este o rasa precoce, mielutele putand fi repartizate la monta la varsta de 10 luni. Productia de lana este in medie de 3 kg cu o finete cuprinsa intre 37 – 40 microni si o lungime de 10 – 15 cm.

Ca si perspectiva de crestere pentru tara noastra rasa va fi folosita la incrucisari cu rasele locale pentru inbunatatirea productiei de lapte si cresterea prolificitatii. Rasa a fost folisita in Anglia pentru obtinerea de hibrizi, iar in Franta la incrucisari cu rase de carne si carne-lana pentru ridicarea prolificitatii.

RASA AWASSI

Aceasta rasa face parte din grupa oilor de lapte cu coada grasa, avandu-si originea in Israel, unde s-a format prin selectia dirijata a oilor locale.

Se caracterizeaza prin dezvoltare corporala mijocie spre mare, avand talia in jur de 68 cm si o masa corporala a masculilor in jur de 70 – 90 kg, iar a femelelor in jur de 50 – 60 kg. Lana este lunga de 14 – 16 cm, cu un luciu acceptabil, fiind utilizata in industria covoarelor, productia medie fiind de 2-3 kg. Productia de lapte variaza intre 270 –300 kg.

La noi a fost importata in anul 1973 din Israel, la SCA Rusetu, unde a fost studiata sub aspectul aclimatizarii si al combinabilitatii.

RASA MERINOFLEISCH

Rasa Merinos de carne german, denumita si Merinos precoce german, s-a format in jurul anului 1860 prin incrucisarea Merinosului cu lana de pieptene cu Merinosul precoce francez, iar mai tarziu cu Dishley Merinos si Berichonne, din 1919 fiind rasa consolidata.

Este o rasa precoce cu productie mixta de carne-lana fina, cu o dezvoltare corporala armonioasa si cu o extindere a lanii mai redusa. Greutatea berbecilor este cuprinsa intre 120 – 140 kg, a oilor intre 70 – 75 kg, a miorilor in jur de 90 – 110 kg si a mioarelor intre 60 – 65 kg.

Productia de lana este de 7 – 10 kg la masculi si 4 – 5 kg la femele, randamentul la spalare fiind in jur de 42 %, iar finetea de 22 – 28 microni.

Indicii de reproductie sunt de 93 – 97 % pentru fecunditate, 140 – 155 % pentru prolificitate, iar precocitatea este accentuata. Mieii ating la 4 luni o masa corporala de 30 kg. Prima monta o realizeaza la 12 – 14 luni, iar dezvoltarea corporala completa la 18 – 20 luni.

Este o rasa sensibila la umiditate si frig, fiind adaptata pentru zonele relativ calde si uscate, cu ierni blande si precipitatii de 600 mm anual. A fost utilizata ca rasa amelioratoare in diferite tari, la noi participand la formarea Merinosului transilvanean si a celui de Palas. Se preteaza la incrucisari cu rasa Tigaie si Merinosul transilvanean.

RASA MERINOLANDSCHAF

Este cea mai raspandita rasa din Germania fiind crescuta in regiuni premontane si montane din zonele sudice, cu precipitatii de 700 – 800 mm anual.

Rasa s-a format prin incrucisari complexe intre rase Merinos importate din Spania si Franta cu rasa Franconiana (caracterizata prin dezvoltare corporala accentuata, productie de lapte buna, lana neuniforma si grosiera, rezistenta deosebita). Ulterior s-a intervenit cu Merinosul precoce german si dupa aceea cu rasa Leicester, rasa de carne englezeasca. Prin selectie ulterioara si imbunatatirea conditiilor de intretinere s-a consolidat o noua rasa cu , cu productie mixta de lana-carne sau carne-lana.

Are o talie de 62 cm, cu o greutate corporala a masculilor de 80 – 100 kg si a femelelor de 65 – 70 kg. Productia de lana este in jur de 7 kg la masculi si 5 kg la femele cu o finete de 25 – 27 microni si lungimea suvitei de 7 – 9 cm. Productia de lapte este folosita in totalitate de miel.

Primul import a fost facut la noi in tara in anul 1960 constand dintr-un efectiv de 870 mioare si trei berbeci din RFG, iar in 1961 s-a importat un prim lot de 50 berbeci din RDG. Cea mai mare parte din lotul de mioare s-a repartizat la IAS Sura Mica jud Sibiu si la IAS Pucioasa jud Dambovita.

Rasa are capacitate de adaptabilitate si combinabilitate cu rasa Tigaie, motiv pentru care sunt necesare noi importuri si folosirea la incrucisari.

RASA ROMNEY MARSH

Este o rasa de tip morfo-productiv mixt, carne-lana semifina care s-a creeat in zona de marsh a Marii Britanii, caracterizata de prezenta pasunilor joase, prin incrucisarea oilor locale cu rasa Leicester urmata de selectie.

Se caracterizeaza prin dezvoltare corporala accentuata si constitutie robusta.Lana este uniforma cu lungimea de 12 – 15 cm si finetea in jur de 32 – 35 microni, cu o productie in jur de 4 – 6 kg la femele si 6 – 8 kg la masculi. Greutatea corporala este in jur de 65 – 70 kg la oi si 110 –120 kg la masculi. Mieii au un ritm si o intensitate de crestere buna, atingind la 4 luni 28 – 32 kg si la 9 luni 48 – 50 kg. In conditii de ingrasare tineretul atinge greutati de 55 – 65 kg la 8 luni.

Rasa a fost exportata in numeroase tari, fiind crescuta in efective mari in Australia, Noua Zeelanda si in America de Sud. La noi s-au facut importuri mai masive in anii 70, astfel a participat la formarea rasei de Rusetu, actualmente se intalnesc efective reduse de metisi la SCPCP Jucu unde a dovedit o combinabilitate ridicata cu rasa Tigaie. Este o rasa care poate participa la imbunatatirea performantelor raselor noastre.

RASA CORRIEDALE

Este o rasa de tip morfo productiv mixt lana-carne. S-a format in perioada 1880 – 1910, in Noua Zeelanda prin incrucisari complexe intre Merinos australian si rase englezesti cu lana lunga: Lincoln, Border Leicester, Romney Marsh, Leicester.

Are o conformatie tipica raselor de carne, o precocitate buna, la 4 luni obtinandu-se carcase cu o greutate de 17 – 20 kg.Greutatea corporala a oilr este intre 55 – 70 kg, iar a berbecilor de peste 80 kg. Prolificitatea este in jur de 130 %. Lana este de tip cross bred, cu o lungime a suvitei de 12 cm si o productie de 4,5 – 6 kg.

Rasa s-a raspandit in tari din America de S, in tari din fosta URSS, iar la noi s-au facut importuri masive dupa anul 1977. A participat la formarea rasei de Rusetu, actualmente se mai creste in efeciv redus la Ferma Seuca a IAS Tarnaveni.

RASA POLWARTH

Este o rasa cu aptitudini morfoproductive mixte lana fina-carne, fiind formata an statul australian Victoria, incepand cu anul 1880, din icrucisarea Merinosului australian cu rasa Lincoln, proprtia de sange fiind de 3/4 australian si 1/4 sange de Lincoln. Este adaptata la conditiile mai umede si reci din insula Tasmania. Este o rasa semiprecoce, greutatea corporala a femelelor fiind de 55-65 kg, iar a berbecilor de 80-100 kg. Oile au o productie de lina de pieptene de 4,5 – 6,0 kg cu o culoare alb imaculat.

Rsa a fost importata la noi in anul 1977 la IAS Liebling, IAS Vetrisoaia, si Ferma Beius a IAS Oradea. Actualmente se mai creste doar la IAS Liebling.

A dovedit o capacitate de combinabilitate buna cu rasele noastre.

RASA LEICESTER

Rasa Leicester este cea mai veche rasa englezeasca din grupa ovinelor de carne cu lana lunga, fiind considerata reprezentantul tipic al grupei. A fost formata la mijlocul secolului al XVII-lea din oile locale din comitatul Leicester, caracterizate prin talie mare si schelet foarte dezvoltat, rusticitate, tardivitate si lana aspra. Procesul de formare nu se cunoaste exact, dar se pare ca s-a aplicat alimentatia la discretie, selectie si potrivirea perechilor, precum si testarea dupa descendenti a reproducatorilor, iar pentru fixarea unor caractere s-a aplicat o consangvinizare moderata. Rasa este adaptata conditiilor de climat oceanic, nu suporta caldura, este putin rezistenta la drumuri lungi si este pretentioasa la conditiile de adapost, hrana si ingrijire.

Se caracterizeaza prin largimi si adancimi accentuate, o talie ce variaza intre 65 – 75 cm, masa corporala este de 70 – 80 kg la oi si 100 – 110 kg la berbeci. La 9 – 12 luni tineretul atinge mase corporale de 35 – 40 kg, dar sacrificarea nu este bine a se face dupa aceasta varsta deoarece carnea are un miros mai accentuat de oaie. Lana este uniforma cu suvitele de 15 – 20 cm, cu o finete de 29 – 31 microni si cu un luciu si o matasozitate foarte accentuate. Se obtin productii de lana de 5 – 6 kg la femele si 7 – 8 la masculi.

Rasa a fost importata intr-o serie de tari cu traditie in cresterea ovinelor, fiind folosita la ameliorarea unor alte rase de carne, precum si la incrucisari industriale cu rase din grupa “down” pentru obtinerea de miei destinati ingrasarii.

RASA LINCOLN

Rasa Lincoln face parte din categoria ovinelor englezesti de carne cu lana lunga. Rasa provine din oile locale din comitetatul Lincoln, care erau oi de talie mare, tardive, cu lana groasa si aspra. Prin selectie si imbunatatirea conditiilor de crestere la sfarsitul secolului XVII-lea se contureaza in zona de formare o populatie de ovine cu insusiri specifice, care apoi a fost recunoscuta ca rasa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Se considera ca rasa Lincoln a contribuit la formarea tuturor celorlalte rase de ovine englezesti de carne cu lana lunga. Rasa se aseamana cu rasa Leicester, dar este mai masiva, mai precoce si mai rezistenta, iar lana este mai lunga si mai groasa.

Greutatea femelelor este in jur de 80 – 110 kg, iar la masculi de 90 – 140 kg, calitatea carnii este mijlocie. Cantitatea de lana medie este in jur de 6 - 7 kg cu lungimea suvitei de 30 – 40 cm, finetea medie de 46 microni (37 – 55 microni), luciul este pronuntat, iar ondulatiile largi. Calitatea carnii obtinuta de la aceasta rasa este mijlocie. Prolificitatea este in jur de 112 – 114 %.

Avand o putere mare de adaptabilitate si aclimatizare, rasa a fost importata in multe tari, printre care si la noi, unde a fost folosita la incrucisari de ameliorare in directia productiei de carne, a luciului si matasozotatii lanii.

RASA SOUTHDOWN

Face parte din grupa ovinelor englezesti de carne cu lana scurta, numita si “grupa Down” datorita faptului ca s-au format in regiunile de coline joase. Se caracterizeaza prin faptul ca au lana de culoare alba si jarul de diferite nuante de castaniu pana la negru. Rasele din aceasta grupa sunt precoce si produc o carne de calitate superioara.

Rasa Southdown este cea mai veche rasa perfectionata din aceasta grupa, caracterizata prin insusiri exceptionale de precocitate, grad ridicat de valorificare a hranei si de calitate a carnii. Este o rasa care a participat la formarea si ameliorarea altor rase de carne cu lana scurta. Rasa s-a format prin ameliorarea unui tip de oaie primitiva, prin selectie, alimentatie abundenta si consangvinizare moderata, proce care a durat aproximativ un secol.

Conformatia corporala este tipica raselor de carne, talia joasa 55 – 60 cm, masa corporala 65 – 75 kg la femele si 100 – 110 kg la masculi.. La varsta de 4 luni masa corporala a mieilor este de 35 – 38 kg, la 7 – 8 luni este de 45 – 55 kg, iar la15 luni miorii ajung la o masa corporala apropiata de cea de adult. In conditii de ingrasare ajunge la o masa corporala de 45 – 55 kg la 7 luni cu un randament la sacrificare de 55 – 58 %.

Lana are o finete in jur de 26 – 27 microni, lungimeasuvitei este de 6 – 7 cm, iar productia de lana este in jur de 2,5 – 3 kg la femele si 3 – 4 kg la masculi. Prolificitatea rasei este in jur de 120 – 130 %. Rasa a fost importata de mai multe tari, datorita capacitatii mari de combinabilitate., fiind folosita pentru incrucisari industriale.

RASA SUFFOLK

Rasa s-a format prin incrucisarea rasei Southdown cu rasa Norfolk cu coarne, avand lana de culoare alba si jarul de culoare castanie pana la negru. Are o conformatie tipica pentru rasele de carne, este caracterizata de precocitate ridicata, calitate superioara a carnii si valoare de combinabilitate ridicata. Aceste calitati au facut ca rasa sa fie importata intr-o serie de tari ca: SUA, Argentina, Australia, Franta, Romania. La noi importurile au fost facute din Marea Britanie in anul 1965 , la IAS Dumitra jud. Bistrita Nasaud. La efectivul importat greutatea corporala a fost apropiata de standardul rasei care prevede in medie 100 – 110 kg la masculi si 70 – 80 kg la femele. Productia de lana este in medie de 4 kg la femele si 6 kg la masculi cu o finete de 27 microni. La intarcare mieii proveniti din efectivul importat la noi a avut o masa corporala de 31,86 kg.

Mieii metisi Suffolk x Tigaie au realizat in experiente de ingrasare un spor mediu zilnic de peste 230 g cu un consum specific de 5,6 U.N. Pe baza acestor rezultate se preconizeaza ca rasa Suffolk este o potentiala amelioratoare a productiei de carne de ovina in tara noastra, prin incrucisari de ameliorare si industriale cu rase de lana semifina.

RASA MERINOS AUSTRALIAN

Reprezinta circa 70 % din efectivul total de ovine crescute in Australia, si s-a format din tipurile de ovine Merinos cu lana foarte fina importate din Franta, Spania si Polonia in secolul al XIX-lea la care s-au adaugat Merinosul Rambouillet si Merinosul american Vermont. Sub influienta conditiilor de mediu specifice Australiei precum si prin selectie s-a format actualul Merinos australian.Ia

In cadrul rasei, functie de:

gradul de participare al tipurilor initiale;

regiune;

specificul climei;

orientarea in selectie, s-au format trei tipuri: mare, mijlociu si cu lana fina.

Aceste trei tipuri se diferentiaza intre ele prin: diferente care exista in privinta rezervelor de piele, a masei corporale si a cantitatii si calitatii lanii.

Prin selectia in masa facuta pentru exemplare prolifice, de catre fratii Booroola, s-a format Merinosul australian prolific denumit si “booroola”. O alta particularitate este reprezentata de formarea unor turme de oi Merinos australian de culoare neagra.

Merinosul australian se caracterizeaza prin dezvoltare corporala mijlocie si conformatie mezomorfa. Masa corporala a femelelor din tipul mic este in jur de 35 – 44 kg, la cele din tipul mare 42 – 48 kg, iar la berbecii din tipul mic 50 – 80 kg, respectiv 70 – 90 kg la tipul mare. Lana are calitate superioara reprezentata de finete de 20 – 24 microni, lungime de 8 – 10 cm, luciu si matasozitate, usuc de caltate, uleios alb – galbui. Productia de lana este de 5 – 7 kg la femele si 14 – 18 kg la masculi, cu un randament la spalare de peste 45 %. Prolificitatea Merinosului australian este in medie de 120 %.

Aceste caltati ale lanii au facut sa fie importat si la noi, unde s-au facut incrucisari de infuzie cu Merinosul transilvanean si cel de Palas pentru ameliorarea unor insusiri ale lanii.

MERINOSUL DE STAVROPOL

Rasa s-a format in perioada 1923 – 1950, in regiunea Stavropol, pe baza Merinosului novocaucazian, infuzat partial cu Merinos Rambouillet si cu Merinos australian. Este o rasa cu dezvoltare corporala accentuata si productie ridicata de lana, care se incadreaza in tipul morfoproductiv mixt de lana – carne. Talia animalelor din aceasta rasa este in medie de 66 cm, iar masa corporala a femelelor este de 65 – 70 kg, respectiv de 95 – 100 kg la masculi. Prolificitatea este situata in jurul valorii de 130 – 140 %. Cantitatea de lana este de circa 10 kg la masculi si 7 kg la femele, cu o finete de 20 – 22 microni si o lungime relativa a suvitei de 9 – 10 cm.

Rasa a fost folosita la noi pentru incrucisari de infuzie cu rasa Merinos transilvanean si Merinos de Palas.

RASA ILE DE FRANCE

Este una din cele mai importante rase de oi din Franta, fiind formata in districtul cu acelasi nume, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, prin incrucisarea oilor Merinos Mauchamp cu berbeci Leicester.

Se incadreaza in tipul morfo-productiv mixt de carne –lana. Conformatia corporala este apropiata de cea a rasei paterne Leicester, talia fiind de 65 cm, masa corporala a masculilor atinge 85 – 100 kg, iar a femelelor de 60 – 65 kg. Mieii se caracterizeaza printr-o energie mare de crestere, sorul mediu zilnic in primele 6 luni de viata fiind situat intre 250 – 315 g. Prin ingrasare intensiva, mieii ating o masa corporala la varsta de 4 luni de 35 kg, iar carcasele au o masa de 16 – 19 kg, cu o carne de calitate superioara si foarte apreciata. Productia de lana este in medie de 5,5 kg, cu o finete de 25 – 28 microni, o lungime a suvitei de 7 – 8 cm si un randament la spalare de 45 %. Prolificitatea rasei este in jur de 135 %.

Rasa a fost folosita la creearea de hbrizi, la incrucisari de infuzie pentru ameliorarea productiei de carne la diferite rase cu lana fina si semifina. La noi se practica incrucisari cu rasa Merinos de Palas pentru obtinerea unei linii de carne.

RASE DE OVINE PROLIFICE: RASA ROMANOV

SI RASA FINISH-LANDRACE

Rasa Romanov este o rasa formata prin selectie dirijata din rasele locale crescute in regiunea Jaroslov. Rasa se creste pentru valoarea prolificitatii ridicata si pentru productia de blanuri.

Se caracterizeaza printr-o talie de 62 cm, o masa corporala a masculilor de 75 kg si a femelelor de 40 kg. Productia de lana este in medie de 1,2 – 2,5 kg, cu o finete medie de 37 microni si o lungime a suvitei de 6 – 8 cm.

Pieile obtinute de la aceasta rasa sunt rezistente, aspectuoase, cu lana moale si calduroase. Lana este de culoare grii albastruie, fiind formata din fibre negre mai groase si fibre albe mai subtiri si mai lungi. Blanurile cele mai bune se obtin de la tineretul sacrificat la varsta de 6 – 8 luni.

Cea mai importanta caracteristica a rasei este prolificitatea care i-a valori intre 250 – 300 %, multe femele fatand 4 – 5 miei, iar recosdul rasei este de 9 miei la o fatare. Literatura de specialitate citeaza pentru o durata a lactatiei care variaza intre 90 si 120 zile o productie de lapte de 80 – 150 l, folosit in cea mai mare parte pentru cresterea mieilor.

Rasa a fost importata in numeroase tari crescatoare, spre exemplu in Franta a fost incrucisata cu rasa Ile de France pentru obtinerea unor tipuri prolifice. La noi in tara a fost importata in anul 1972, la ICPCOC Palas Constanta, fiind incrucisata cu Spanca obtinandu-se o Spanca prolifica.

Rasa Finish-Landrace, este o rasa semirustica, foarte prolifica, precoce, cu coada scurta, constitutie fina, formata in Finlanda. S-a format din oile scandinave locale prin selectie indelungata. Rasa se caracterizeaza printr-o talie de 65 cm, o masa corporala la femele in jur de 45 – 50 kg, iar la berbeci in jur de 80 – 95 kg. Lana este semifina, cu o lungime a suvitei de 16 – 20 cm si o productie de 2,5 kg la femele si 4 – 5 kg la masculi. Are o prolificitate de 300 %, dar prezinta un neajuns si anume faptul ca nu poseda o capacitate lactogena capabila sa duca toti mieii fatati, fara alaptare suplimentara.

Datorta insusirilor de prolificitate bine exprimate rasa a fost importata in multe tari, in unele dintre ele fiind folosita pentru incrucisari industriale cu rase de carne, iar in altele pentru formarea de hibrizi.

Rasa a fost importata si la noi in tara, in anii 1970, dar actualmente a disparut.

RASA LACAUNE

Este o rasa care s-a format in Franta din rase locale prin selectie si alimentatie abundenta, fiind incadrata in tipul morfoproductiv mixt de lapte – carne, dar mai precis in cadrul rasei s-au format doua populatii una fiind specializata in directia productiei de carne, iar alta in directia productiei de lapte.

Rasa se caracterizeaza printr-o dezvoltare corporala mare avand talia in jur de 65 cm si o masa corporala la masculi de 60 – 70 kg, iar la femele de 50 kg. La trei luni mieii pot atinge o greutate de circa 30 kg ceea ce evidentiaza o buna precocitate a rasei.

Productia de lana este in jur de 4 kg la masculi si 2,5 kg la femele, cu o finete in jur de 33 microni si o lungime a suvitei de 7 cm.

Prolificitatea rasei se situeaza in jurul valorii de 130 – 160 %. Productia de lapte este in medie de 200 – 300 litri pe lactatie.

Este o rasa care s-ar preta la incrucisari de ameliorare cu ovinele noastre Tigaie si Spanca pentru prodductia de lapte si cea de carne.