Gradul de transnationalizare a intreprinderilor multinationale

Gradul de transnationalizare a intreprinderilor multinationale.

In prezent tot mai pronuntata a devenit trecerea de la multinational la transnational. Corporatia multinationala traditionala era o intreprindere nationala avind filiale in strainatate, aproape "clone" ale firmei mama. Astfel, o filiala americana a unei intreprinderi germane reprezenta o unitate de productie relativ autonoma, care vinde in SUA aproape tot ceea ce fabrica, cumparind de la fata locului furniturile necesare si utilizind, practic exclusiv, personal american.

Astazi insa serviciile si produsele oferite de acest tip de intreprindere pot fi aceleasi, dar structura firmei respective si orizontul ei de activitate sunt total diferite, devenind tot mai transnationalizata. Unitatea de referinta a devenit "intreaga lume". Vinzarile, intretinerile, relatiile publice si serviciile sunt asigurate "local", dar fabricarea pieselor, tehnologiile, masinile, previziunile, cercetarea, finantele, marketingul, stabilirea preturilor, toate acestea sunt proiectate, elaborate si finalizate in functie de "piata mondiala". In aceasta intreprindere se poate fabrica o singura piesa si nimic altceva, pentru toate uzinele trustului respectiv raspindite in lume. Frontierele nationale au devenit practic fara o anume importanta primordiala pentru acest tip de intreprindere[1]

Pentru dobandirea statutului de corporatie transnationala este necesara prezenta unor caracteristici minime ale operatorului in cauza iar, pe de alta parte, odata dobandit acest statut, se poate vorbi despre un anume grad de transnationalitate al operatorului respectiv. Aceste criterii minime sunt[2]:

(a) gradul de implicare a firmei pe pietele internationale de produse, de factori de productie si pe pietele financiare;

(b) gradul de coordonare la scala globala a operatiunilor si functiilor firmei;

(c) gradul de flexibilitate a deciziilor operationale si strategice ale firmei fata de considerentele de natura financiara.

Gradul de implicare a firmei pe pietele internationale ale produselor, ale factorilor de productie si pe pietele financiare. Dintre cele cinci elemente componente ale acestui criteriu (pietele de produse; pietele factorilor de productie; existenta filialelor in strainatate; piata capitalului de imprumut; piata capitalului propriu), ultimele doua (care, de fapt, formeaza piata financiara) sunt cele mai relevante pentru gradul de transnationalitate dobandit de o firma anume.

Gradul de coordonare la scala globala a operatiunilor si functiilor firmei. Exista doua nivele pe care coordonarea poate fi urmarita, respectiv:

- la nivelul gradului de integrare globala a deciziilor privind operatiunile internationale ale firmei. in acest sens, firma ce poate realiza integrarea operatiunilor sale internationale in sfera productiei si a marketingului este o firma ce detine o capabilitate globala distincta, comparativ cu o firma ce nu isi coordoneaza operatiunile si functiile la scala internationala;

- la nivelul gradului de integrare globala a deciziilor financiare ale firmei. Legat de acest aspect, este de mentionat ca firmele ce isi pot coordona operatiunile financiare ale filialelor lor din strainatate fac dovada faptului ca, detin o capacitate si abilitate deosebite de a valori­fica in interesul lor acele piete financiare, calitati ce nu sunt, altminteri, accesibile firmelor ce acorda departamentelor financiare ale filialelor lor un grad ridicat de autonomie.

. Gradul de flexibilitate (ajustabilitate) a deciziilor operationale si strategice fata de considerentele de natura financiara. O prima idee este aceea ca preeminenta considerentelor de natura financiara - implicata de acest criteriu de transnationalitate - este, de fapt, expresia transformarilor de amploare ce au avut loc in modul de administrare si gestiune a corporatiei moderne, toate acestea sub presiunea unor factori, precum progresul tehnologic, globalizarea dezvoltarii economice, tendinta de diminuare a rolului firmei "parteneriale" (stakeholders value firm) in favoarea firmei "actionariale" (shareholders value firm), noua ideologie mondiala a guvernarii corporative (corporate governance), precum si resuscitarea importantei maximizarii averii actionarilor, ca obiectiv primordial al unei corporatii moderne.

Grade ridicate de control global si de ajustabilitate financiara ale unei transnationale sunt de natura sa ii largeasca considerabil scala globala la care ea opereaza si, totodata, sa o deosebeasca de alte transnationale mai putin coordonate si flexibile. Adica, sa o faca "mai transnationala" decat altele.

Pentru ca transnationalitatea unei corporatii moderne este mai curand o problema de intensitate a unei stari specifice (expansiunea internationala), decat una de delimitare secventiala intre etapele devenirii evolutive a unei corporatii. Altfel spus, transnationalitatea este un atribut al intensitatii expansiunii internationale, si nu o stare evolutiva diferita fata de niste etape de devenire anterioare (cum ar fi, spre exemplu, starea de firma nationala, urmata de starea de firma internationala, apoi cea de firma multinationala) sau viitoare (starea de firma globala).

In sensul imposibilitatii obtinerii unor incadrari si clasifi­cari riguroase a firmelor, dupa niste criterii rigide, in cadrul unor categorii bine delimitate de transnationalitate, una si aceeasi firma poate glisa in activitatea ei intre diferite nivele de intensitate a transnationalitatii sale, fiind regula jocului in acest fel. Pornind de la ideea intensitatii expansiunii internationale pot fi mentionate trei stari de existenta posibile ale firmei, si anume:

firma nationala ce consta dintr-o aglomerare de criterii cu valori mici, cu "parametrii" scazuti pentru toate criteriile de transnationalitate. Astfel, firma nationala poate fi definita ca fiind firma cu grad zero de transnationalitate;

firma multinationala - prezinta valori scazute pentru coordonarea globala si flexibilitate (ajustabilitate) financiara, dar inregistreaza scoruri ridicate pentru numarul de filiale in strainatate sau comertul trans-frontalier. Multinationala reprezinta, deci, o combinare de criterii de transnationalitate cu valori ridicate si de criterii cu valori scazute;

firma multinationala matura (transnationala) - prezinta valori ridicate pentru toate criteriile de coordonare, flexibilitate si numar de filiale in strainatate. Iar faptul ca firma are valori ridicate pentru toate criteriile date este de natura sa antreneze valori ridicate pentru criteriile ce tin de volumul comertului trans-frontalier intra-firma si inter-firma, denominat intr-un mare numar de valute straine; numarul de mari proiecte investitionale realizate in strainatate, cu componente majore, denominate in valuta straina; ponderea operatiunilor de trezorerie efectuate in marile centre financiare ale lumii. In cazul multinationalei mature, valorile criteriilor "axiale" (utilizarea extensiva a modalitatilor de implantare in strainatate prin licentieri/franciza, contracte de management si dobandirea de drepturi de proprietate; accesul extensiv la numeroase piete bancare si de capital nationale si internationale) sunt sensibil mai ridicate decat in cazul multinationalei simple.

Abordarea calitativa a naturii transnationalei dupa gradul ei de transnationalitate nu este insa singura abordare intalnita in literatura de specialitate si nici cea mai reprezentativa. Ilustrativa, in acest sens, este recenta analiza realizata de unul dintre cercetatorii de incontestabila autoritate ai domeniului Alan M Rugman

Pornind de la interpretarea corporatiilor ce functioneaza ca operatori transnationali (denumite de el, intreprinderi multinationale) drept vehicule incontestabile ale interdependentei globale in crestere, Rugman considera ca aceste firme raman ferm inradacinate in regiunile lor de origine, in mod particular in zonele - pol ale Triadei[3] (America de Nord, Uniunea Europeana si Japonia). Astfel, un numar de 443 de multinationale dintre primele 500 cele mai mari din lume provin din aceste trei zone.

Pe temeiul acestei constatari, Rugman defineste transnationalitatea corporatiilor moderne in cadrul unor coordonate regionale, si nu globale. Cu alte cuvinte, o prima dimensiune a transnationalitatii pe care o aduce el in discutie este cea locationala (transnationalitatea ca localizare). Motorul identificat de el pentru caracterul regional al transnationalitatii celor mai mari dintre corporatiile lumii il reprezinta prezenta barierelor de natura netarifara pe care aceste regiuni ca poli ai Triadei le ridica in calea fluxurilor comerciale si investitionale. Aceste obstacole sunt menite sa limiteze accesul pe pietele interne ale fiecarei regiuni sau sa acorde un acces preferential anumitor parteneri in schimbul unor avantaje reciproce. Astfel de obstacole includ regulile de origine, coduri discriminatorii privind normele de sanatate si siguranta, exceptari de la prevederile acordurilor comerciale interna­tionale aplicate pentru anumite sectoare (precum cultura, educatia, sanatatea), proasta administrare a legilor privind anti-dumping-ul si taxele compensatorii etc. in acest sens, multe dintre restrictiile prac­ticate de Statele Unite vizeaza concurenta din partea Japoniei si a tarilor Uniunii Europene, si vice-versa. Acest lucru explica, in opinia lui Rugman, de ce a avut loc acest proces de afirmare in prim-plan a celor trei puternice blocuri comerciale si investitionale.

Pe de alta parte, daca evolutia in profil regional a transnationa­litatii marilor corporatii este benefica pentru multinationalele ce isi au originea in unul din cei trei poli triadici, nu acelasi lucru se poate spune insa si despre corporatiile din tarile non-triadice. Acestea sunt sunt confruntate cu problema dificila a obtinerii accesului pe pietele blocurilor triadice, atunci cand ele urmaresc aplicarea unei strategii globale de dezvoltare a afacerilor lor.

Cel de-al doilea element adus in discutie de analizele lui Rugman - dincolo de dimensiunea locationala regional - triadica a transnationalizarii - se refera la ceea ce el numeste intreprinderile multinationale transnationalizate, adica acele multinationale in cazul carora peste 2/3 din activitate se realizeaza in afara tarii de origine. Se observa cu usurinta abordarea pur cantitativa a transnationalitatii, Rugman folosind si un "indice al transnationalitatii", ca medie aritmetica simpla intre ponderile activitatilor in strainatate in totalul activitatilor unei mari corporatii cu privire la trei indicatori: vanzari, active detinute si numar de angajati. Intr-o anumita masura, situatia transnationalitatii privita din perspectiva dimensiunii cantitative apare a fi contradictorie cu cea evidentiata de dimensiunea locationala.

Astfel, daca sub aspectul localizarii, principalele corporatii provin din tarile celor trei poli triadici, in schimb, sub aspectul "indicelui de transnationalitate" principalele firme si au originea, in general, ne-triadice (precum Elvetia sau Canada), firme ce au nevoie de vanzari masive in strainatate pentru atingerea statutului de transnationala. Astfel, Canada dispune de o piata relativ mica, de numai o zecime din marimea pietei SUA sau Uniunii Europene. Ca atare, corporatiile canadiene (precum Thomson) trebuie sa-si realizeze cea mai mare parte a vanzarilor lor in strainatate. Chiar si multinationalele prove­nind din Uniunea Europeana sunt de fapt firme britanice, olandeze, suedeze etc., adica tari ale caror piete interne sunt mici prin compa­ratie cu piata Uniunii Europene in ansamblu.

In prezent, contextul dezvoltarii globale se caracterizeaza printr-o retea mondiala de productie creata ce permite firmelor sa isi diversifice sursele de aprovizionare si pietele de desfacere, sa atenueze implicit riscurile asumate, oferindu-le o mai mare latitudine de actiune in conditii de volatilitate accentuata ce caracterizeaza piata internationala a zilelor noastre.

Rolul societatilor transnationale (STN) de determinare si de promovare a interdependentelor globale, prin intermediul ISD, este in continua crestere. Acestea au reusit sa transgreseze atat barierele nationale, cat si granitele organismelor integrationiste interstatale. Estimarile recente sustin ca in anul 2006[4] numarul STN a crescut la 78 000, avand aproximativ 780 000 de filiale la nivel global, din care aproape jumatate sunt localizate in tarile in dezvoltare. Vinzarile totale, valoarea adaugata si exporturile STN au crescut cu 18%, 16% si 12% respectiv.

Stocul de investitii straine directe atribuite corporatiilor transnationale a crescut intr-un ritm ametitor, de la 1,7 trilioane dolari in 1990 la 6,6 trilioane in 2001, ajungind in anul 2004 cifra de 9 trilioane dolari[5]

La aceasta crestere semnificativa au contribuit in special cele mai mari 100 corporatii transnationale non-financiare inregistrate in lume, care provin in cea mai mare parte din tarile dezvoltate (SUA, Marea Britanie, Japonia, Franta, Germania, Italia, Elvetia) si joaca un rol major in procesul globalizarii productiei. Pe linga corporatiile tarilor dezvoltate, in acest top au intrat si citeva din tarile in dezvoltare precum: liderul Hutchison-Whampoa din Hong-Kong (China), Singtel (Singapore), Petronas (Malaiesia) si Samsung Electronics (Republica Coreea).

Topul celor mai mari 10 companii inregistrate in anul 2004 mentine in continuare aproape aceeasi ordine ca si in 2002. Astfel, dupa volumul activelor detinute in strainatate cea mai mare corporatie non-financiara ramine a fi General Electric (SUA) - producatoare de echipamente electronice, urmata de Vodafone (Marea Britanie) - producatoare de servicii de telecomunicatie si Ford Motor (SUA) - producatoare de autovehicule (anexa 6).

In topul celor mai mari 100 CTN ramine a fi dominanta industria constructoare de vehicule, industria petroliera si industria constructoare de echipamente electrice si electronice. Astfel, mai mult de jumatate din topul celor mai mari 30 companii activeaza in aceste directii.

Cele mai mari CTN ramin a fi geografic concentrate in doar citeva tari-gazda. Astfel, SUA domina lista gazduind 25 de CTN iar Uniunea Europeana a inregistrat 50 de corporatii din topul celor mai mari 100 corporatii. Cinci tari precum Franta, Germania, Japonia, Marea Britanie si SUA gazduiesc in total mai mult de 71 CTN din topul celor mai mari 100 corporatii. Patru din aceste corporatii provin din tari in dezvoltare, cea mai mare dintre ele fiind Hutchison-Whampoa din Hong-Kong (China) directiile activitatii acesteia fiind foarte diverse[6].

In afara de criteriul ce tine de volumul activelor detinute in strainatate, UNCTAD categorizeaza STN dupa gradul de transnationalizare (sau importanta activitatii peste hotare in comparatie cu cea totala a companiei), prin intermediul asa-numitului indice de transnationalizare (Transnationality Index). El se calculeaza ca media urmatoarelor trei rapoarte:

volumul activelor in strainatate /total active,

volumul vinzarilor in strainatate/total vinzari,

nivelul ocuparii in strainatate a fortei de munca/total nivel al ocuparii a fortei de munca.

In topul primelor 100 CTN, firmele din Japonia si SUA sunt in mediu mai putin transnationalizate decit partenerii lor din Europa. Acest fapt se explica prin necesitatea firmelor din micile economii europene de a se extinde peste hotare pentru a compensa dimensiunile pietelelor locale. De asemenea, a sporit gradul de transnationalizare al firmelor tarilor in dezvoltare de la 49,2% in 2002 la 47,8% in 2003, firme care au inregistrat un volum in crestere al vinzarilor peste hotare, fiind in explorarea unor piete cu putere de cumparare mai ridicata decit cele locale.

In functie de acest indice, in top primele trei corporatii transnationale sunt urmatoarele: Thomson Corporation (Canada) - producator de servicii media, CRH Plc (Irlanda) - producator de materiale de constructie, News Corporation (Australia) - producator de servicii media (anexa 7).

Studiile realizate de UNCTAD sugereaza o stagnare a gradului de transnationalizare (cotei activitatii peste hotare in totalul activitatii companiilor) in perioada anilor 2001-2003 respectiv de la 57% la 55,8%. Aceasta diminuare reflecta faptul ca CTN s-au concentrat in special asupra pietelor locale ca rezultat al recesiunii economice mondiale din aceasta perioada si respectiv a recesiunii activitatilor lor.

Intelegerea transnationalitatii ca o stare specifica a procesului de internationalizare a firmei, existenta unei multitudini de definitii ale transnationalei, punctele de vedere atat de diverse intre specialisti, in ceea ce priveste natura de esenta a acesteia, toate acestea permit formularea a doua constatari:

mai intai, faptul ca zona de demarcare dintre firmele - aflate in procesul de internationalizare a activitatilor lor - ce pot fi considerate drept operatori transnationali si cele ce nu se califica pentru acest statut nu este atat de transanta pe cat s-ar putea crede. Exista inca ambiguitati ce nu pot fi ignorate cu privire la incadrarea firmelor ce opereaza pe scena economica internationala in categoria transnationalelor sau a celor ne-transnationalizate. Totusi, se poate considera ca dimensiunea specifica a firmei transnationale o reprezinta investirea in strainatate;

in insasi "familia transnationalelor" deosebirile de comportament intre corporatii sunt surprinzatoar de pronuntate desi, pe de alta parte, fluide. Altfel spus, tipurile de comportament transnational sunt clar diferentiate intre ele, insa mobilitatea coporatiilor de a se "misca" dintr-un tip de comportament intr-altul este foarte ridicata. In mod cert, nu putem vorbi despre un portret-tip, reprezentativ al transnationalei, ea reprezentand la ora actuala un fenomen prea complex si inca in plina evolutie si schimbare.

Cel putin  indicatorii privind determinarea gradului de transnationalizare a unei corporatii sunt:

Numarul de tari in care societatea respectiva isi desfasoara activitatea;

Cifra de afaceri a unei societati multinationale

Volumul valoric al exportului societatilor multinationale si ponderea lor in exporturile mondiale, in exporturile tarilor de origine sau de destinatie;

Ponderea profitului obtinut din activitatea filialelor in totalul profitului realizat de societatea multinationala;

Ponderea capitalului investit peste granita in totalul capitalului utilizat de o societate multinational;

Ponderea productiei externe in productia totala a unei societati multinationale;

Ponderea societatilor multinationale in fluxul investitiilor directe.