O retea locala (Nivelul legatura de date din modelul de referinta)

O retea locala (LAN - Local Area Network) permite unui numar de sisteme independente, dispuse intr-o arie geografica relativ restransa, sa comunice direct unul cu altul folosind un mediu de comunicatie fizic (definitie IEEE). Intr-o retea locala, de regula, mediul de comunicatie este utilizat in comun de catre mai multe sisteme pentru comunicatia directa intre ele, spre deosebire de retelele ierarhice, controlate central, la care comunicatiile au loc prin intermediul unei unitati centrale. Debitul datelor este mare, de la 1 Mb/s la 100 Mb/s. Deoarece distantele de transmisiune sunt mici procentul de erori este mic. Avand in vedere aria restransa pe care o acopera o retea locala, cea a unei cladiri sau a unui grup de cladiri, aceste retele sunt proprietate privata si de folosinta particulara, nu publica. Instalarea, dezvoltarea, intretinerea si reconfigurarea acestor retele nu ridica probleme deosebite. Retelele locale permit utilizarea eficienta a resurselor partajabile (sisteme de calcul, baze de date, imprimante, etc.). Interconectand retelele locale apropiate si distante prin echipamente adecvate, de interconectare si de comunicatie, se pot obtine retele de arie mare (WAN - Wide Area Network)

Practic, standardele IEEE 802 corespund unei implementari particulare a nivelelor 1 si 2 ale modelului OSI, celelalte nivele ramanand la fel cu cele din modelul OSI.

Aceste doua nivele au fost restructurate tinand seama de specificul retelelorlocale. In fapt, nivelele inferioare trebuie sa asigure urmatoarele functiuni si deziderate:

- interfata cu suportul fizic de transmisiune, care poate permite debite mari (1 -100 Mb/s) si care necesita masuri corespunzatoare;

- nivelul legatura de date, prin protocolul sau, sa nu reduca debitul efectiv si sa fie adaptat conexiunilor multipunct;

- metoda de acces la suportul de transmisiune;

- interfata cu utilizatorul sau cu alte retele.

Nivelul legatura de date din modelul de referinta a fost divizat in doua subnivele, asa cum arata standardul IEEE 802, anterior notat IEEE 802.1:

- un subnivel relativ la controlul accesului la mediu (MAC - Medium Acces Control);

- un subnivel independent de metoda de acces, cu rolul de a controla legatura de date, numit controlul legaturii logice (LLC - Logical Link Control).

Este important sa se faca distinctie intre doua moduri diferite de a caracteriza o retea locala: tehnologia legaturii de date LAN, utilizata pentru a implementa o retea de calculatoare si software-ul de retea, utilizat pentru a furniza utilizatorului retelei facilitatile oferite de aceasta.

Din punct de vedere al tehnologiei de realizare a legaturii de date LAN (mediul de transmisiune, semnale folosite, topologia retelei, metoda de control al accesului la mediu) exista diferite tipuri de retele: liniara (bus) CSMA/CD, liniara cu jeton (token bus), inel cu jeton (token ring) etc.

Topologii utilizate in retelele locale

- Toplogia stea -

In aceasta configuratie sistemele sunt conectate la un nod central care joaca un rol particular in functionarea retelei. Orice comunicatie intre doua sisteme trece prin nodul central, care se comporta ca un comutator fata de ansamblul retelei.

Transferul informatiei se face punct-la-punct dar, cu ultimele tipuri de comutatoare, este posibil si un transfer in legatura multipunct. Aceasta topologie prezinta avantajul ca poate folosi in mare parte cablajul telefonic vechi existent intr-o intreprindere. De asemenea, in mare parte software-ul este concentrat in nodul central, pentru sisteme fiind necesar un software simplu.

Dintre inconveniente pot fi mentionate: fiabilitatea retelei depinde foarte mult de nodul central, o defectare a acestuia conducand la caderea retelei; este necesar un suport fizic de comunicatie individual pentru fiecare sistem; extensia retelei este limitata la capacitatea nodului central.

- Topologia liniara (bus) -

Retelele locale cu topologie liniara functioneaza ca o linie de comunicatie multipunct, pentru care fiecare racord corespunde unui sistem ce reprezinta fie o resursa comuna partajabila de catre alte sisteme, fie un utilizator al retelei .

In ciuda dificultatilor cauzate de conflictele de acces la suportul de transmisiune, avantajele topologiei liniare, legate de omogenitatea retelei, facilitatile de reconfigurare, costul redus al suportului si al dispozitivelor de cuplare la suport au condus la o utilizare frecventa a acesteia.

Topologia liniara reprezinta o conexiune multipunct, informatiile emise de un sistem fiind receptionate de toate celelalte sisteme, dar aceste informatii sunt copiate si transmise catre un nivel superior numai de acele sisteme care recunosc in adresa destinatiei propria lor adresa.

Dispozitivele de conectare a sistemelor la suportul fizic pot fi pasive, ceea ce reprezinta un avantaj din punct de vedere al fiabilitatii retelei. In acelasi timp insa, trebuie observat ca aceste conexiuni pasive sunt simplu de realizat atunci cand suportul de transmisiune este cablul coaxial sau perechile de fire rasucite. In cazul utilizarii fibrei optice ca suport de transmisiune conexiunile sunt dificil de realizat, introduc atenuari suplimentare si sunt mai costisitoare.

Pentru a mari distanta de transmisiune se utilizeza repetoare.

- Topologia inel -

Intr-o configuratie de tip inel toate sistemele sunt legate succesiv intre ele, doua cate doua, ultimul sistem fiind conectat la primul sistem Fiecare sistem receptioneaza semnalul transmis pe bucla si-l retransmite mai departe, copiind mesajul daca ii este destinat. Mesajul emis de un sistem (sursa) va fi retras din bucla de catre acelasi sistem atunci cand ii va reveni dupa parcurgerea buclei. Pentru ca defectarea unui sistem sa nu provoace intreruperea buclei, fiecare sistem este prevazut cu un mecanism pasiv de suntare. In general bucla este unidirectionala. Exista si bucle duble, a doua cale servind pentru a creste fiabilitatea buclei. Frecvent, in cazul buclelor duble, semnalele circula in sensuri contrare pe cele doua cai .

Pentru a crea facilitati de reconfigurare sau pentru a putea folosi un cablaj

existent (cablajul telefonic in special), unele retele prezinta aparent topologia stea, cu

toate ca ele sunt realmente de tip bucla sau liniare.

Retelele LAN cu o topologie logica liniara sau arbore folosesc adesea

dispozitive, numite hub (Host Unit Broadcast), care permit conectarea unor sisteme

individuale la puncte situate central.

Fiecare hub, impreuna cu sistemele atasate la el, formeaza o structura cu cablaj

stea. Huburile pot fi interconectate pentru a forma o structura complexa de tip arbore

(fig.4.8). Un hub nu realizeaza o functie de comutare ci consta intr-un set de repetoare

care retransmit toate semnalele primite de la un sistem catre toate celelalte sisteme, in

acelasi fel ca si in reteaua liniara.

Mediul de transmisiune

La elaborarea unei retele locale alegerea suportului de transmisiune este

influentata de performantele urmarite, in primul rand de debitul datelor transmise in

retea si de alte criterii, cum ar fi: costul cablajului, folosirea unui cablaj existent,

facilitatile de racordare a echipamentelor, fiabilitatea suportului tinand seama de mediul

in care este instalat, protectia fata de perturbatii, facilitatile de intretinere, etc.

- Cablul cu perechi torsadate (rasucite) -

O pereche de fire torsadate consta din doua fire de cupru izolate, rasucite in

spirala, unul in jurul celuilalt. Un numar de astfel de perechi grupate si protejate intr-un

invelis formeaza un cablu de perechi torsadate. Pentru o protectie buna fata de

perturbatiile electromagnetice se poate utiliza un ecran metalic. Cablurile ecranate (STP

- shielded twisted pair) permit debite mai mari decat cele neecranate (UTP - unshielded

twisted pair). Diametrul firelor este, depinzand de tipul cablului, intre 0,2 mm si 1 mm.

In mod tipic lungimea admisa pentru perechea torsadata este de 100 m, aceasta

lungime depinzand insa de debitul datelor si calitatea cablului. Perechile torsadate pot fi

folosite in orice fel de topologie.

- Cablul coaxial -

Cablul coaxial permite debite mai mari si pe distante mai mari decat cablul cu

perechi torsadate, fiind mai putin afectat de interferente si diafonie.

Un parametru important al

cablurilor coaxiale este impedanta caracteristica. Din acest punct de vedere sunt doua

tipuri de cabluri frecvent utilizate: cablul de tip Ethernet, cu impedanta de 50 ohmi si

cablul CATV (Community Antenna Television), conceput si realizat pentru difuziunea

televiziunii pe cablu, cu impedanta caracteristica de 75 ohmi. Cablul coaxial este

recomandabil pentru topologiile liniara si inel.

- Fibra optica -

Are o banda de frecvente utilizabila foarte larga, produsul banda-distanta luand

valori de la 1 GHz.Km, pentru fibre multimod, la 100GHz.Km, pentru fibrele

monomod. Asigura o buna calitate a transmisiunii, atenuare mica, protectie foarte buna

fata de perturbatiile electromagnetice. In schimb conexiunile (racordurile) la fibra sunt

foarte dificile si prezinta o atenuare mare. Din aceste motive se recomanda a fi folosita

Proiect: Sisteme de operare - nucleul sistemului de operare Document online: Gestionarea memoriei - ierarhii de memorie - overlay-uri

in retelele cu topologie inel, deci pentru legaturi punct la punct.

- Legaturi radio -

In locul unui cablu fizic pot fi utilizate legaturile radio. Aceste legaturi radio pot

fi folosite pentru interconectarea segmentelor de cablu ale retelelor locale sau pentru

conectarea sistemelor individuale la LAN.

Controlul accesului la mediul de transmisiune

In retelele in care suportul de transmisiune este folosit in comun de catre

sistemele conectate in retea este necesar un mecanism care sa permita distribuirea

capacitatii de transmisiune a acestui suport intre sistemele interconectate, astfel ca:

- fiecarui sistem sa-i revina o parte din aceasta capacitate de transmisiune;

- fiecare sistem sa aiba acces la suportul de transmisiune intr-un interval de timp

rezonabil;

pierderile din capacitatea de transmisiune datorita acestui mecanism sa fie minime.

Metode polling

Metodele de acces prin polling (interogare) sunt utilizate in topologiile liniara si

stea. Intr-una din variantele sale, polling cu control centralizat, un sistem coordonator

are responsabilitatea de a da parola (dreptul de a transmite) fiecarui sistem din retea,

intr-o ordine predeterminata.

Metode polling

Metodele de acces prin polling (interogare) sunt utilizate in topologiile liniara si

stea. Intr-una din variantele sale, polling cu control centralizat, un sistem coordonator

are responsabilitatea de a da parola (dreptul de a transmite) fiecarui sistem din retea,

intr-o ordine predeterminata. Sistemele sunt interogate succesiv si daca unul dintre ele

doreste (este gata) sa transmita, raspunde pozitiv si sistemul coordonator ii transmite

parola.

Este o tehnica de tip master - slave. Este totusi o tehnica greoaie, neeficienta. O

ameliorare poate fi adusa printr-un control descentralizat.

In tehnica de acces prin polling cu control descentralizat sistemul care primeste

parola de la sistemul coordonator o trece, cand nu are de transmis sau a terminat de

transmis un mesaj, sistemului urmator, fara a o mai intoarce la sistemul coordonator.

Fata de pollingul centralizat aici este necesar un software mai complex, stocat in fiecare

sistem. In aceste doua tehnici de polling doar sistemul central (coordonator) are dreptul

sa conecteze sisteme noi in retea.

Tehnici cu jeton

La modul general aceste tehnici constau in a face sa circule in retea un permis de

emisie, numit jeton (token) si constand intr-o anumita combinatie de biti. Numai

sistemul care poseda jetonul este autorizat sa emita.

- Tehnici cu jeton neadresat -

Tehnicile cu jeton neadresat sunt folosite in retelele cu topologie inel. Jetonul

este o configuratie de biti (poate fi si un singur bit), plasata intr-un camp bine precizat al

formatului (cadrului) in care se transmite mesajul, sau care reprezinta un cadru

particular ce circula in retea, de la un sistem la altul. Un jeton circulant poate fi captat

(retinut) de orice sistem gata sa emita. Aflat in posesia jetonului, sistemul transmite

mesajul sau. Cand emisia mesajului s-a terminat, jetonul este retransmis si, in functie de

momentul in care se face retransmiterea sa, sunt mai multe variante. Astfel, jetonul

poate fi retransmis (eliberat) de sistemul care-l detine:

- dupa ce cadrul emis de el, parcurgand inelul, i-a revenit in intregime;

- imediat ce receptioneaza antetul cadrului emis;

- imediat ce a emis cadrul

Eficacitatea retelei este influentata foarte mult de solutia aleasa.

Tehnici cu jeton adresat

O metoda folosita (IEEE 802.4 - retea liniara) este aceea de a adresa explicit

jetonul unui anumit sistem prin intermediul unui cadru de supervizare. Daca sistemul

care a primit jetonul nu are nimic de transmis il va pasa altui sistem, specificand adresa

acestuia

Inelul cu transe (slotted ring)

Aceasta tehnica de acces este utilizata numai in retelele cu topologie inel si

consta in a diviza capacitatea inelului intr-o serie de intervale (slots), constituite fiecare

dintr-un numar de biti si capabile sa transporte cate un cadru de informatie de marime

fixa

Acesul aleatoriu

In tehnicile cu acces aleatoriu un sistem poate accede la mediul de transmisiune,

cu unele restrictii, in orice moment. Principalul avantaj al acestor tehnici este

disponibilitatea completa a suportului de transmisiune pentru un sistem daca celelalte

sisteme conectate in retea nu sunt pregatite sa transmita.

Au fost propuse diferite metode pentru a reduce numarul conflictelor si

pentru a le rezolva. In continuare vor fi prezentate cateva dintre aceste metode.

- Aloha in transe (Slotted Aloha) -

Se discretizeaza timpul in intervale egale si fiecare sistem are voie sa intre in

emisie numai la inceputul unui astfel de interval. Daca apare o coliziune se va relua

transmisia dupa un interval de timp aleatoriu, dar numai la inceput de transa.

- Acces aleatoriu cu ascultarea purtatoarei -

Un sistem care este gata sa transmita asculta intai mediul de transmisiune si daca

acesta este liber, deci nu se detecteaza semnal pe el, va incepe sa emita. Daca mediul

este ocupat va amana transmisiunea. Aceasta metoda reduce considerabil riscurile de

coliziune, dar nu le evita complet.

Metoda CSMA nonpersistent (Carrier Sense Multiple Access - Acces multiplu cu

perceperea purtatoarei). Sistemul gata sa transmita asculta mediul. Daca acesta este

ocupat va reincepe acelasi proces dupa o intarziere aleatorie

Metoda CSMA persistent. Sistemul care, fiind gata sa transmita, asculta mediul si-l

gaseste ocupat, va continua sa-l asculte pana ce acesta devine liber, moment in care

incepe sa transmita

Metoda CSMA p-persistent . In aceasta varianta algoritmul este ca si cel

precedent, doar ca atunci cand mediul devine liber sistemul emite cu o probabilitate p

sau, altfel spus, cu o probabilitate 1−p amana transmisiunea. Se micsoreaza

probabilitatea de coliziune dar pot fi pierderi de timp deoarece, la eliberarea suportului

de transmisiune, desi unul sau mai multe sisteme sunt gata sa transmita, acesta poate sa

ramana in continuare liber un interval de timp oarecare.

Metoda CSMA cu detectarea coliziunii (CSMA/CD - Collision Detection). Este cea mai utilizata tehnica de acces aleatoriu, normalizata in standardele IEEE 802.3 si ISO

8802.3 pentru retele liniare. La ascultarea mediului inainte de a transmite se adauga si

ascultarea in timpul transmisiunii.

Un sistem gata sa transmita, detectand mediul liber, incepe sa transmita si

continua sa asculte mediul de transmisiune. Astfel, daca va avea loc o coliziune, aceasta

este sesizata, transmisia mesajului este abandonata si sistemul emite un semnal special

de bruiaj cu scopul de a avertiza si celelalte sisteme aflate in emisie. Sistemul va incerca

sa retransmita ulterior, conform unui anumit algoritm de reluare a transmisiunii. Aceasta

varianta aduce un plus de eficacitate in raport cu celelalte pentru ca se detecteaza

imediat coliziunile si se abandoneaza transmisia in curs.

Metoda CSMA cu evitarea coliziunii (CSMA/CA - Collision Avoidance). Cu aceasta

metoda, care are la randul ei mai multe variante, sistemul asculta mediul de

transmisiune si, daca este ocupat, continua ascultarea pana cand devine liber. Apoi

asteapta un anumit interval de timp, depinzand de pozitia lui relativa intr-o lista logica a

sistemelor din retea.

Adresarea in retelele locale

Utilizatorul unei legaturi de date LAN solicita servicii de transmisiuni de date

printr-un punct de acces la serviciul subnivelului LLC (SAP - LLC). Este posibil ca

subnivelul LLC sa permita accesul la serviciile sale simultan mai multor utilizatori.

Fiecare utilizator va folosi un alt punct de acces, identificat printr-o adresa. In contextul

modelului de referinta OSI utilizatorul legaturii de date LAN este o entitate functionand

la nivelul retea. Datele pe care aceasta le va transfera unei alte entitati de la acelasi nivel

(retea) dintr-un alt sistem, in cadrul protocolului de nivel retea, sunt trecute subnivelului

LLC sub forma unei unitati de date de serviciu LLC - SDU. La aceste date, in

subnivelul LLC, se ataseaza informatia pentru controlul protocolului (PCI - Protocol

Control Information), serviciul solicitat acestui subnivel fiind realizat prin protocolul

LLC. In mod similar, pentru realizarea protocolului LLC se apeleaza la serviciile

subnivelului MAC.

In arhitectura IEEE a retelelor locale sunt doua nivele de adresare:

- adresarea punctelor de acces la serviciul LLC (adresarea LLC - SAP);

- adresarea MAC.

O adresa

MAC identifica un anumit sistem conectat intr-o retea locala.

Adresarea MAC

Mecanismul de adresare MAC implica doua campuri de adresa in cadrul MAC.

Desi formatul detaliat al cadrelor MAC nu este unic, depinzand de metoda pentru

controlul accesului la mediu. Adresa destinatiei se poate referi la un sistem sau la un grup de sisteme. Daca toti bitii adresei destinatie sunt 1 atunci cadrul respectiv va fi copiat de catre toate sistemele din retea (adresa “broadcast” - de difuziune). Adresa sursei corespunde unui singur sistem. Campurile de adresa contin 16 biti sau 48 biti. Intr-o retea locala campurile de adresa au acceasi dimensiune in toate cadrele MAC generate. Adresarea MAC poate fi administrata local sau global. Adresele de 16 biti sunt administrate local. Cu o adresare administrata local se atribuie fiecarui sistem din reteaua locala o adresa MAC unica pentru acea retea. Pentru fixarea adresei se folosesc comutatoarele de pe placa NIC sau o functie software.

Serviciile si protocolele LLC

Tipuri de servicii

Subnivelul LLC permite utilizatorului legaturii de date LAN sa solicite serviciile

acesteia fara a tine seama de tehnologia de realizare a subnivelului MAC si a nivelului

fizic.

Sunt definite trei tipuri de servicii oferite de legatura de date LAN:

- serviciul fara conexiune;

- serviciul cu conexiune;

- serviciul fara conexiune, cu confirmare.

Orice retea trebuie sa asigure cel putin serviciul fara conexiune.

Dintre cele trei servicii cel care implica cel mai simplu protocol este serviciul fara conexiune. Pentru acest serviciu nu este necesara stabilirea in prealabil a unei asocieri sursa - destinatie.

Decodarea pentru detectia erorilor se face in subnivelul MAC si

starea fiecarei unitati LLC - PDU este semnalata in primitiva de serviciu prin care ea

este transferata subnivelului LLC, dar protocolul corespunzator serviciului LLC fara

conexiune nu prevede retransmiterea cadrelor eronate. Daca sunt necesare un control al

fluxului si corectarea erorilor acestea trebuie asigurate de nivelele superioare.

Serviciul cu conexiune implica stabilirea unei conexiuni LLC inainte de a incepe

transferul datelor, intre punctele de acces la serviciile LLC sursa si destinatie. Aceasta

conexiune este o asociere logica intre cele doua puncte de acces, mentinuta pana cand

inceteaza cererea de transfer al datelor. Protocolul LLC corespunzator acestui serviciu

asigura receptionarea datelor (LLC - PDU) in ordinea in care au fost emise (fara

omisiuni sau duplicate), corectarea unitatilor LLC - PDU afectate, controlul fluxului.

Conexiunile stabilite nu pot fi decat intre doi corespondenti, deci acest serviciu nu

asigura difuzarea mesajelor catre mai multi destinatari.

Primitivele de serviciu utilizate

Interactiunile intre doua nivele adiacente, desfasurate pentru ca nivelul inferior

sa furnizeze servicii nivelului superior, se manifesta prin primitivele de serviciu.

L-DATA.request este primitiva de serviciu emisa de un utilizator al legaturii de

date LAN din sistemul transmitator, pentru a transfera datele la o entitate a subnivelului

LLC, in vederea transmisiei catre unul sau mai multe puncte SAP din unul sau mai

multe sisteme de destinatie.

L-DATA.indication este primitiva de serviciu emisa de o entitate a subnivelului

LLC din sistemul de destinatie, pentru a informa utilizatorul legaturii de date LAN din

acest sistem ca au fost receptionate date si pentru a le transfera acestuia.

Protocoalele LLC

Fiecarui tip de serviciu LLC ii corespunde un anumit protocol. Insa indiferent de

tipul serviciului oferit formatul unitatilor de date ale protocolului LLC este acelasi

Sunt trei tipuri de LLC - PDU: de informatie (I), de supervizare (S) si

nenumerotate (U). Tipul LLC - PDU este specificat de campul de control, care contine 2

octeti pentru tipurile I si S si 1 octet pentru tipul U

Prin bitii S se desemneaza functiile de supervizare (comenzi sau raspunsuri) ale

unitatilor LLC - PDU de tip S, iar prin bitii M se precizeza functiile de comanda sau de

raspuns ale unitatilor LLC - PDU de tip U. Bitii X sunt rezervati. Cimpul de

informatie este de lungime variabila, continand, de regula, pachetele provenite de la

nivelul superior subnivelului LLC. Sunt cazuri insa cand campul de informatie este

utilizat pentru unele functiuni din cadrul protocolului sau lipseste.

Retele liniare CSMA/CD

Metoda de control al accesului la mediu numita acces multiplu prin perceptia

purtatorului si detectarea coliziunilor (CSMA/CD - Carrier Sense Multiple Access with

Collision Detection) este normalizata in standardele IEEE 802.3/ISO 8802.3. O retea

LAN avand legatura de date in conformitate cu aceste standarde este foarte frecvent

numita retea LAN Ethernet, deoarece standardele mentionate se bazeaza pe specificarile

retelei Ethernet elaborate de firmele DEC, Intel si Xerox in anii ’70, la randul ei

inspirata de reteaua ALOHA, realizata in 1970 pentru a interconecta, folosind undele

radio, laboratoarele universitare din insulele Hawaii. Practic sunt mai multe norme ce folosesc aceeasi tehnica de acces, CSMA/CD,

deosebirile dintre ele fiind determinate de tipul suportului de transmisiune utilizat,

debitul permis de suport si lungimile maxime ale segmentelor de cablu. La segmentele

de cablu se conecteaza sistemele. Cu ajutorul repetoarelor sau al echipamentelor hub se

interconecteaza segmentele de cablu rezultand o structura arbore fara radacina

Sunt mai multe restrictii relative la topologie, una dintre ele fiind aceea ca

trebuie sa existe numai o singura cale fizica intre doua sisteme.

4.6.1 Subnivelul MAC

Cadrele MAC emise de un sistem ajung la toate celelalte sisteme din retea si

fiecare sistem trebuie sa examineze adresa MAC de destinatie continuta in cadru si sa

preia cadrele asociate lui.

Formatul cadrului MAC

Difuzarea cadrelor MAC pe suportul de transmisiune se face conform

protocolului de la subnivelul MAC, folosind serviciile nivelului fizic. Specificarile

protocolului corespunzator subnivelului MAC - CSMA/CD definesc formatul cadrului

MAC.

Campul de informatie contine datele (MAC - SDU) primite de la entitatea LLC.

Dimensiunea campului variaza intre 46 si 1500 octeti. Deoarece, din motive ce vor fi

explicate ulterior, standardul impune ca lungimea cadrului, socotita incepand cu campul

adresei MAC destinatie si sfarsind cu secventa de verificare a cadrului, sa fie de cel

putin 64 octeti, in cazul in care datele provenind de la entitatea LLC reprezinta mai

putin de 46 octeti, campul de informatie va fi completat de subnivleul MAC la aceasta

lungime. La stabilirea lungimii minime de 46 octeti s-a avut in vedere faptul ca practic

se folosesc numai adresele MAC de 6 octeti.

Preambulul, prin structura secventei incluse, permite sincronizarea de bit la

receptie. Campul urmator, delimitator inceput de cadru, marcheaza inceputul efectiv al

cadrului. Aceste doua campuri sunt atasate la cadrul MAC de catre nivelul fizic si nu

sunt socotite in lungimea cadrului.

Campurile de adrese identifica sistemul sau sistemele destinatare si sistemul

sursa. Campul de doi octeti ce urmeaza dupa adrese indica lungimea campului de date

LLC. Campul secventei de verificare a cadrului (FCS - Frame Check Sequence) permite

detectia erorilor la receptie. In acest camp se trec cei 32 biti rezultati in urma codarii

blocului ce include adresele, lungimea campului de date si campul de informatie,

polinomul generator al codului utilizat avand gradul 32. Aceeasi operatie de codare se

efectueaza si la receptie si daca bitii astfel rezultati nu coincid cu cei din campul FCS al

cadrului receptionat se decide ca au intervenit erori