Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica

Calculatoare


Qdidactic » stiinta & tehnica » informatica » calculatoare
Pornirea calculatorului, configurarea biosului



Pornirea calculatorului, configurarea biosului


PORNIREA CALCULATORULUI


Dupa ce am conectat la priza de curent alternativ atit calculatorul cit si monitorul apasam pe butonul de pornire a calculatorului si apoi pe butonul de pornire a monitorului. Ambele butoane au de obicei inscriptionat linga ele un comutator stilizat (un cerc strapuns de o linie). In situatia in care calculatorul porneste vom sesiza ca se aprinde o luminita rosie pe panoul frontal al calculatorului (care arata activitate din partea hardiscului), vom auzi ca porneste ventilatorul sursei de alimentare si bineinteles vom vedea ca apare o imagine pe ecran.

Dupa pornire calculatorul initiaza secventa de autotestare ('Power-On Self Test' - POST) in care verifica daca principalele componente instalate (memorie, hardisc, etc.) functioneaza corect. Daca nu sint sesizate defectiuni atunci calculatorul va initia secventa de butare ('boot') si va incerca incarcarea sistemului de operare. Din cauza faptului ca nu am instalat inca sistemul de operare si nici nu avem o discheta de pornire bagata in unitatea de discheta va apare un mesaj de eroare pe ecran care ne indica faptul ca butarea este imposibila. Apasam in acelasi timp tastele Ctrl, Alt si Delete (Ctrl+Alt+Del) si calculatorul reporneste. De aceasta data va trebui sa tinem apasata tasta Del pina cind vedem ca apare un ecran albastru intitulat BIOS Setup Utility (program de configurare a biosului). Explicarea utilizarii acestuia se va face mai jos.

Daca observam ca nu se intimpla nimic atunci este posibil sa fi uitat de comutatorul de pe spatele carcasei, cel care intrerupe sau permite alimentarea cu curent. Apasam pe el in asa fel incit partea pe care scrie ' l ' sa fie la acelasi nivel cu suprafata carcasei.

Daca insa auzim zgomote care ne indica pornirea calculatorului (si vedem ledul rosu de pe panoul frontal aprinzindu-se) dar nu avem imagine pe ecran inseamna ca am montat gresit o piesa. Aceasta este fie placa video fie memoria RAM. Va trebui in acest caz sa inchidem calculatorul, sa-l scoatem din priza si apoi sa ne asiguram ca am montat corect piesele respective. Daca tot am deschis calculatorul este bine sa ne asiguram ca am montat corect toate piesele si ca le-am conectat la sursa de alimentare pe cele care necesita acest lucru.




CONFIGURAREA BIOSULUI


BIOS este prescurtarea de la Basic Input Output System si desemneaza un program (soft) special care este scris pe un cip de memorie ROM ('read only memory') instalat pe placa de baza. Biosul este responsabil cu functionarea optima a calculatorului in timpul pornirii. Dupa incarcarea sistemului de operare, acesta (S.O.) preia de la bios sarcina de control asupra functionarii calculatorului. Biosul ramine in fundal si conlucreaza cu sistemul de operare tot timpul cit calculatorul este deschis.

In programele mai noi de configurare a biosurilor sint specificati parametrii de functionare a componentelor hardware cum sint tensiunea de alimentare, frecventa magistralei principale de date (FSB), multiplicatorul procesorului, etc. Intelegerea datelor prezentate in programul de configurare este esentiala daca dorim sa facem modificari ale acestora. In general nu este nevoie sa facem modificari pentru ca biosul recunoaste componentele instalate (de ex. procesorul) si face automat reglajele pentru functionarea optima a acestora (de ex. seteaza valoarea multiplicatorului procesorului).

In mod normal biosul este configurat optim de catre fabricantul placii de baza asa ca nu este indicat sa facem modificari decit daca avem probleme cu calculatorul care nu pot fi rezolvate altfel, cum sint de exemplu conflictele intre componentele hardware. Putem sa ne uitam insa fara grija la datele din bios fara sa facem modificari, nu se va intimpla nimic rau. Biosul este impartit in mai multe sectiuni dispuse pe doua coloane. Trecem de la o sectiune la alta cu ajutorul tastelor cu sageti. Dupa ce am selectat o sectiune apasam tasta Enter si vom vedea datele care se afla in ea. Pentru a ne intoarce la ecranul principal apasam tasta Esc.


In momentul de fata exista doi mari producatori de biosuri si anume Award (sau Phoenix-Award) si AMI. In cele ce urmeaza se va arata cum se fac modificarile in bios folosind ca exemplu biosul Phoenix-Award. Lucrurile stau asemanator si pentru biosurile produse de AMI, dar este posibil ca denumirea sectiunilor programului de configurare a biosului sa nu fie aceeasi ca in cazul biosului Phoenix-Award.

Exista situatii cind este nevoie sa facem modificari minore in bios. De exemplu daca avem un maus USB atunci cind va trebui sa instalam sistemul de operare (SO) vom observa ca nu putem sa-l folosim in timpul instalarii. Mausul va putea fi folosit insa foarte bine dupa instalarea SO, iar la instalarea SO ne putem descurca foarte bine numai cu tastatura. Pentru a exemplifica modul in care se fac modificarile in bios vom incerca sa determinam biosul sa recunoasca mausul USB. Apasam pe tasta cu sageata in jos pina ajungem la sectiunea 'Integrated peripherals'. Apasam tasta Enter si va apare un ecran nou. Apasam din nou pe tasta cu sageata in jos pina selectam un rind pe care scrie 'USB Mouse Support [Disabled] '. Apasam pe tasta Page Up (sau Page Down) si vom vedea ca in loc de [Disabled] apare scris [Enabled]. Vom proceda asemanator daca pe linga maus avem si tastatura care se conecteaza prin USB. Vom modifica valoarea [Disabled] care e scrisa linga USB Keyboard Support. Apasam tasta Esc si ne intoarcem la ecranul principal al biosului.

Sa presupunem de asemenea ca nu dorim sa folosim placa de sunet inclusa pe PB pentru ca ne-am cumparat o placa de sunet separata. Va trebui sa selectam din ecranul principal sectiunea 'Integrated Peripherals' si sa apasam tasta Enter. Folosim tasta cu sageata in jos si selectam rindul pe care scrie ' VIA OnChip PCI Device [Press Enter] '. Avem de-a face cu o subsectiune si pentru a vedea datele care ne intereseaza va trebui sa apasam din nou tasta Enter. In ecranul care apare observam ca pe primul rind este scris ' VIA AC97 Audio [Auto] '. Daca avem acest rind selectat apasam tasta Page Up si observam ca in loc de [Auto] este scris [Disabled]. In acest fel i-am indicat biosului sa nu utilizeze placa audio integrata (este de fapt vorba de codecul AC 97). Apasam tasta Esc de doua ori pentru a ne intoarce la ecranul bios principal.

Daca am facut modificari in bios si ne aflam pe ecranul principal folosim tastele sageti pentru a ajunge la rindul pe care scrie 'Save and Exit Setup' (salveaza modificarile si paraseste programul de configurare a biosului). Va apare o minifereastra rosie unde scrie 'Save to CMOS and exit setup (Y/N) ? ' linga care se afla scrisa o litera Y care clipeste. Apasam tasta Enter si modificarile vor fi salvate iar calculatorul va reporni.

Daca dorim sa nu salvam modificarile facute folosim tastele sageti pentru a ajunge la rindul pe care scrie 'Exit without saving' (paraseste programul de configurare a biosului fara a salva modificarile). Va apare o minifereastra rosie unde scrie 'Exit without saving (Y/N) ? ' linga care se afla scrisa o litera N care clipeste. Apasam tasta intii tasta Y si apoi tasta Enter iar modificarile nu vor fi luate in consideratie atunci cind calculatorul va reporni. Aceste operatiuni sint mai usoare daca folosim tastele Fn. De exemplu putem apasa tasta F10 iar programul de configurare va primi comanda 'Save and Exit Setup'.

Manualul PB detaliaza de obicei datele prezentate in programul de configurare a biosului dar in multe cazuri explicatiile sint sumare. Daca dorim sa aflam mai multe despre informatiile prezentate in bios putem sa consultam un ghid al biosului disponibil pe internet.

Modificarile in bios ai unor parametri cum sint tensiunea de alimentare a componentelor, frecventa magistralei sistemului (FSB) sau valoarea multiplicatorului procesorului nu trebuie facute decit in cunostinta de cauza altfel este posibil sa defectam calculatorul. Este recomandat sa nu fie facute astfel de modificari.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright