Subiectul si obiectul dreptului de autor - pentru operele originale si cele derivate

DREPTUL DE AUTOR:

A. SUBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR

1.1. Notiune

Autorul operei este subiectul dreptului de autor. Notiunea de subiect al dreptului de autor beneficiaza de o reglementare expresa (Capitolul 2 din Titlul I, Partea 1 ale Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe – in continuare „Legea” –, capitol intitulat „Subiectul dreptului de autor” si alcatuit din art.3-6), iar art.3, alin.1 din Lege stabileste ca este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.

Intrucat calitatea de autor rezulta din activitatea de creatie, aceasta apartine doar persoanelor fizice (omului) si este exclusa in cazul persoanelor juridice (entitati care nu au facultatea creatiei – fantezie, ratiune si inteligenta). De asemenea, calitatea de autor nu poate fi transmisa (de exemplu, calitatea de autor al poeziei „Iarna” de Vasile Alecsandri nu poate fi trecuta asupra lui Mihai Eminescu).

Dreptul de autor ia nastere odata ce opera a fost creata si aceasta oricare ar fi modul sau forma concreta de exprimare (manuscris, schita, film, etc.). Prin aceasta, autorul operei devine si subiect al dreptului de autor.

Spre deosebire de calitatea de autor, calitatea de subiect al dreptului de autor poate reveni altor persoane. Astfel:

calitatea de subiect al dreptului de autor poate fi transmisa altei persoane (art.3, alin.3 din Lege[1]);

aceasta calitate poate lua nastere direct in patrimoniul altei persoane (in acest sens, art.3, alin.2 din Lege dispune ca pot beneficia de protectia acordata autorului si persoane juridice/fizice, altele decat autorul, insa numai in cazurile expres prevazute de lege; astfel de cazuri sunt cele aratate in art.4, alin.2 si in art.6, alin.2 din Lege[2]).

Fata de aceste circumstante, se poate vorbi despre principiul adevaratului autor[3], potrivit caruia:

dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial (art.1, alin.1, teza a II-a); iar

opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar nefinalizata.

Mai trebuie subliniat ca autor se prezuma[4] a fi, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa, pentru prima data, la cunostinta publica.

1.2. Subiectul dreptului de autor pentru operele originale si cele derivate

Geneza unei opere poate avea ca punct de plecare ideile personale ale autorului, dar si o opera preexistenta apartinand altuia. Legea recunoaste calitatea de subiect al dreptului de autor si persoanelor care, folosind opere preexistente sau elemente ale unor astfel de opere, alcatuiesc opere noi, fara participarea autorilor operelor originale folosite. Singura conditie este ca opera nou alcatuita sa aiba caracterul unei creatii intelectuale.

Opera preexistenta poarta denumirea de opera originala, iar cea nou creata de opera derivata.

Opera derivata, daca indeplineste conditia de a fi o creatie intelectuala, se bucura de protectia juridica a dreptului de autor. Sunt considerate de Lege ca opere derivate urmatoarele:

traducerile, adaptarile, adnotarile, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale si orice alte transformari ale unei opere literare, artistice sau stiintifice care reprezinta o munca intelectuala de creatie (art.8, lit.a);

culegerile de opere literare, artistice sau stiintifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile, colectiile sau compilatiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creatii intelectuale (art.8, lit.b).

Fiind rezultatul activitatii unor persoane fizice diferite, si subiectele dreptului de autor vor fi diferentiate, astfel existand:

autorul operei originale; si

autorul operei derivate.

In situatia in care autorul operei preexistente participa la elaborarea operei derivate de catre o alta persoana, el va deveni si coautor al operei derivate. In toate situatiile insa, crearea unei opere derivate nu trebuie sa aduca nici o atingere drepturilor autorului operei originale.

1.3. Subiectul dreptului de autor pentru operele realizate in colaborare

De obicei, opera (fie ea stiintifica, literara sau artistica) este rodul creatiei unei singure persoane, caz in care avem de-a face cu o opera individuala, iar subiectul dreptului de autor  este persoana care a creat-o.

Totusi, opera poate fi rezultatul activitatii de creatie a mai multor persoane. In acest caz avem de-a face cu o opera creata in colaborare, iar persoanele care au creat-o au calitatea de coautori, fiind subiecte ale dreptului de autor asupra operei respective.  

Operele realizate in colaborare se prezinta sub doua forme:

opera comuna; si

opera colectiva,

iar subiectul dreptului de autor prezinta unele caracteristici specifice in fiecare caz.

1.3.1. Opera comuna

Art.5 din Lege stabileste in primul alineat ca este o opera comuna aceea creata de mai multi autori in colaborare, iar in al doilea ca dreptul de autor asupra operei comune apartine coautorilor acesteia (dintre care unul poate fi autorul principal, cum este, de exemplu, cazul regizorului prevazut de art.65 din Lege).

Operele comune pot fi clasificate in:

opere comune divizibile;

opere comune indivizibile.

Opera comuna divizibila se caracterizeaza prin aceea ca partea contributiva a fiecarui coautor este distincta, avand o individualitate proprie (de exemplu, un capitol dintr-o carte). In opera comuna divizibila, fiecare colaborator este autorul partii pe care el a realizat-o si, in acelasi timp, este coautor al operei comune in integralitatea sa.

Lucrare: Comuna Urecheni - infiintare si amenajare, de spatii verzi si locuri de joaca Eseu: Actele diplomatice referitoare la politica externa a romaniei

Rezulta ca fiecare coautor este subiectul exclusiv al dreptului de autor pentru partea care a realizat-o, iar toti coautorii sunt subiecte ale dreptului de autor asupra operei comune in totalitatea sa. 

Coautorii vor exercita impreuna prerogativele dreptului de autor asupra operei comune in intregul ei, dar Legea prevede posibilitatea exploatarii separate a contributiei fiecarui coautor, cu conditia ca aceasta sa fie distincta si sa nu prejudicieze exploatarea operei comune sau drepturile celorlalti coautori.

La randul sau, opera comuna indivizibila reprezinta opera nascuta din activitatea comuna a autorilor, fara ca partea contributiva a fiecaruia sa poata fi stabilita. Opera comuna indivizibila apare ca un tot unitar, prezentand valoare numai luata ca atare (de exemplu, romanul „Vitelul de aur” scris de Ilf si Petrov).

Titlul de autor asupra operei comune apartine coautorilor acesteia, ceea ce inseamna ca subiectele dreptului de autor a operei comune indivizibile sunt toti coautorii. Fiind impreuna subiectele dreptului de autor, ei tot impreuna vor exercita prerogativele acestuia – atat cele nepatrimoniale (morale) cat si cele patrimoniale – daca nu exista o conventie contrara.

Este de remarcat ca legea permite refuzul unuia dintre coautori de a exploata in comun opera, insa acest refuz trebuie justificat temeinic (art.5, alin.3, teza a II-a).

1.3.2. Operele colective

Se considera a fi opera colectiva aceea in care contributiile personale ale coautorilor formeaza un tot fara a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (art.6, alin.1) si care ia nastere la initiativa unei persoane fizice sau juridice (alin.2).

Operele colective sunt totdeauna opere complexe din punct de vedere al subiectului reunind elemente de natura diferite (de exemplu, Dictionarul enciclopedic Larousse).

1.3.3. Comparatie intre opera comuna si opera colectiva

Analiza celor doua tipuri de creatie intelectuala care au o pluritate de autori pune in evidenta urmatoarele deosebiri:

din punctul de vedere al obiectului, opera comuna este rezultatul unei colaborari creatoare, al unei activitati creatoare comune a doua sau mai multe persoane, carora legea le recunoaste calitatea de coautori; avand la baza o activitate creatoare comuna, opera comuna este prin definitie o opera unitara, dar avand o pluralitate de subiecte ale dreptului de autor. Operele colective sunt intotdeauna opere complexe din punct de vedere al obiectului, reunind elemente de natura diferita (scenariu, compozitie muzicala, scenografie, interpretare, etc.) si din aceasta cauza ele sunt, in principiu, divizibile;

din punctul de vedere al subiectului, operele comune se caracterizeaza prin pluralitate de subiecte de drepturi asupra aceluiasi obiect, iar cele colective prin aceea ca persoanele care participa la elaborarea operei colective sunt, fiecare in parte, subiectul distinct al unui drept de autor asupra unui obiect determinant, si anume fiecare din operele de natura diferita care formeaza opera colectiva (complexa); in acelasi timp, producatorul care realizeaza o opera colectiva (opera cinematografica, opera audio-vizuala) este subiect unic al dreptului asupra operei colective); operele colective  difera de celelalte forme de colaborare prin faptul ca dreptul de autor al operei finale apartine persoanei fizice sau juridice care a initiat si coordonat activitatea creatoare.

Subliniem ca numai operele colective pot forma obiectul dreptului de autor al unei persoane juridice, pentru ca dreptul de autor fiind legat de existenta unui activitati de creatie, persoana juridica nu are o asemenea aptitudine. Dreptul de autor al persoanei juridice este un drept originar, dar nu este identic cu dreptul de autor al persoanei fizice, intrucat persoanei juridice i se recunoaste numai dreptul de exploatare exclusiva nu si drepturile morale care sunt specifice persoanelor fizice.

Din perspectiva asemanarilor, retinem:

operele comune, ca si operele colective, se caracterizeaza printr-o comunitate de inspiratie in vederea atingerii aceluiasi scop; acesta impune coordonarea eforturilor, un schimb continuu de sugestii si propuneri, adaptarea fiecarui aport individual la aportul celorlalti si, totodata, la opera finala in ansamblul ei; rolul de unificare este indeplinit de coordonatorul coautorilor care, insa, nu este protejat distinct prin legea dreptului de autor;

cele doua categorii de opere prezinta unitatea de timp – sunt create concomitent elementele care compun ansamblul – ceea ce ne se mai intalneste in cazul operelor derivate (unde creatia intelectuala noua este ulterioara realizarii operei preexistente).

B. OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR

2.1. Creatia intelectuala ca obiect al dreptului de autor

Obiectul dreptului de autor se bucura, la randul sau, de o reglementare separata, respectiv art.7-9 (care sunt incluse in Capitolul 3 din Titlul I, Partea 1 din Lege, capitol intitulat „Obiectul dreptului de autor”).

Potrivit art.7, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor.

Sintetic, obiectul dreptului de autor este reprezentat de creatia intelectuala a autorului, respectiv opera sa. Creatia – continutul de idei al autorului – trebuie sa capete o forma concreta: manuscris, schita, tablou, insa obiectul dreptului de autor nu constituie lucrul corporal in care s-a materializat continutul de idei.

Autorul are un drept de proprietate privata asupra lucrului corporal (schita, tema, manuscris, desen etc.). In literatura juridica se face distinctie intre dreptul de proprietate asupra lucrului corporal in care s-a materializat continutul de idei al autorului si dreptul de proprietate asupra continutului de idei (bun incorporat) in care s-a materializat creatia autorului. Intr-adevar, autorul unei opere stiintifice, literare sau muzicale poate sa instraineze dreptul de proprietate personala asupra manuscrisului operei, poate sa nu aiba nici o copie a acestuia, nici unul din exemplarele care au reprodus-o si difuzat-o, editia fiind epuizata, dar el isi pastreaza dreptul de autor al operei. Cele doua drepturi au regim juridic diferit, deoarece prin natura si caracterul lor sunt distincte si au obiecte diferite.

Conditiile sau caracterele pe care trebuie sa le aiba o opera pentru a  fi ocrotita ca obiect al dreptului de autor rezulta din dispozitiile legii:

opera trebuie sa fie originala, rezultat al unei activitati de creatie a autorului;

opera trebuie sa fie concretizata intr-o forma perceptibila simturilor omenesti; si

opera trebuie sa fie susceptibila de a fi impartasita publicului (prin reproducere, prezentare, executare, expunere, etc.).

Conditia originalitatii este cea mai dificil de definit, pentru ca interventia sa este nuantata – diferita chiar – in functie de genul operei examinate (intr-un fel se apreciaza drept originala o carte si in cu totul alt fel un film, chiar daca este ecranizarea primeia). Definitia cu cel mai mare grad de generalitate este data de E.Ulmer, care pune semnul egalitatii intre originalitatea operei si individualitatea ei. Opera este originala in masura in care poarta amprenta personalitatii autorului; aceasta se poate manifesta atat in forma de expresie, cat si in elementele de fantezie, alegere, selectionare a materialului sau prelucrare mintala[6].

2. 2. Categorii de obiecte ale dreptului de autor

2.2.1. Operele originale

Operele care se creeaza fara a se folosi opere preexistente poarta denumirea de opere originale. Acestea sunt enumerate in art.7 al Legii:

a)      scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;

b)      operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;

c)      compozitiile muzicale cu sau fara text;

d)      operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;

e)      operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;

f)       operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g)      operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;

h)      operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;

i)        lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.

2.2.2. Interpretarea unei opere ca obiect al dreptului de autor

In literatura juridica s-a analizat problema daca interpretarea unor opere dramatice sau muzicale constituie un obiect al dreptului de autor.

Interpretul – prin sensibilitatea si inteligenta ce ii apartin – poate da operei o nota personala care sa atinga gradul de originalitate propriu de creatie. In acest domeniu intereseaza nu interpretarea in sine a unei opere ci valoarea interpretarii.

Ca atare, Legea (art.95-97) recunoaste interpretilor drepturi morale (nepatrimoniale) si drepturi patrimoniale care fac obiectul protectiei, sub forma drepturilor conexe dreptului de autor.

2.2.3. Operele derivate

Operele derivate sunt aratate in art.8 din Lege si reprezinta creatii intelectuale la care s-a ajuns plecand de la una sau mai multe opere preexistente. Pentru a putea fi protejate juridic ele trebuie sa indeplineasca conditiile oricarei opere pentru a fi subiect al dreptului de autor:

trebuie sa fie o opera originala de creatie intelectuala;

sa fie exprimata intr-o forma concreta si sa poata fi impartasita publicului; si

sa nu prejudicieze drepturile autorilor operelor originale.

2.2.4. Creatii ce nu pot reprezenta obiectul dreptului de autor

Art.9 din Lege stabileste urmatoarele categorii excluse de la protectie sub forma dreptului de autor:

a)      ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;

b)      textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;

c)      simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia;

d)      mijloacele de plata;

e)      stirile si informatiile de presa;

f)       simplele fapte si date.

Pe cale de interpretare, in doctrina s-a ajuns la concluzia ca nu pot forma obiect al dreptului de autor, pentru ca le lipseste elementul de creatie intelectuala:

cartile de telefon, calendarele, agendele si cataloagele;

contributia redactiilor de carte la editarea unei opere; si

contributia persoanelor care asigura coordonarea coautorilor pentru a asigura unitatea operei, in unor opere comune.