Incetarea si desfacerea casatoriei: Sisteme sau conceptii privind divortul

Incetarea si desfacerea casatoriei

Sectiunea I. Incetarea casatoriei

Potrivit art. 37 alin. (1) C.fam., casatoria inceteaza prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti.

1.1. Efectele incetarii casatoriei

a) Sotul supravietuitor care, in timpul casatoriei, a purtat numele sotului decedat, poate sa poarte acest nume si dupa incetarea casatoriei[1]. De asemenea, s‑a decis, in practica judecatoreasca, ca sotul supravietuitor poate sa poarte acest nume si dupa recasatorirea sa si chiar impreuna cu noul sau sot .

b) Daca sotul supravietuitor nu implinise 18 ani, isi mentine capacitatea de exer­citiu dobandita prin casatorie.

c) Comunitatea de bunuri inceteaza. Partea din bunurile comune care se cuvenea sotului decedat formeaza masa succesorala impreuna cu celelalte bunuri ce i‑au apartinut si se va deferi mostenitorilor. Sotul supravietuitor are chemare la mostenire conform prevederilor Legii nr. 319/1944[3].

d) Ocrotirea parinteasca se exercita numai de catre parintele ramas in viata, potri­vit art. 98 alin. (2) C.fam.

Incetarea casatoriei se produce de drept si are efecte doar pentru viitor (ex nunc).

Sectiunea a II‑a. Desfacerea casatoriei

2.1. Notiune. Consideratii generale

Divortul reprezinta, asa cum prevede art. 38 C.fam., mijlocul de desfacere a casa­to­riei, pentru motive temeinice, care fac sa nu mai fie posibila continuarea casa­toriei.

Tot din definitia data divortului rezulta ca acesta nu se poate realiza decat pe cale judecatoreasca; chiar in situatia prevazuta de dispozitiile art. 38 alin. (2) C.fam., cand divortul are la baza acordul sotilor, instanta de judecata este aceea care‑l pronunta, dupa verificarea indeplinirii conditiilor legale.

2.2. Sisteme sau conceptii privind divortul

a) Sistemul divortului‑remediu. Potrivit unei asemenea conceptii, divortul inter­vine in cazul imposibilitatii continuarii casatoriei, indiferent daca aceasta situatie este imputabila sau nu vreunuia dintre soti. Divortul apare ca un remediu al unei situatii ce nu mai poate continua.

b) Conceptia divortului‑sanctiune. Divortul, in aceasta conceptie, este o sanc­tiune pentru culpa unuia dintre soti. El se pronunta impotriva sotului culpabil, la cere­rea celui inocent. In cazul in care ambii soti se fac vinovati de destramarea rela­tiilor de casatorie, divortul se va pronunta din vina amandurora. El nu va putea fi acordat daca este cerut de sotul exclusiv culpabil.

c) Sistemul sau conceptia mixta a divortului remediu‑sanctiune. Aceasta teorie imbina elementele din primele doua conceptii prezentate; fie se considera divortul ca fiind intotdeauna un remediu insa, in multe cazuri, avand la baza si culpa unuia sau a ambilor soti, fie ca divortul este privit ca sanctiune, dar poate fi si un remediu. Se observa ca, in ambele ipoteze, se are in vedere culpa, care prezuma o sanctiune, fara sa se ignore faptul ca, in acelasi timp, ipso facto, divortul este si un remediu, fiind mijlocul de a pune capat unei situatii ce nu mai poate dura[4].

2.2.1. Temeiul care justifica divortul in dreptul roman actual

Potrivit dispozitiilor art. 38 C.fam., „Instanta judecatoreasca poate desface casa­toria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila”.

Interpretarea logica si gramaticala a art. 38 alin. (1) C.fam., in care intre sintag­mele „raporturile dintre soti sunt grav vatamate” si „continuarea casatoriei nu mai este posibila” a fost inserata conjunctia coordonatoare copulativa „si”, conduce la concluzia ca ambele situatii au fost avute in vedere si trebuie indeplinite pentru pronun­tarea divortului.

Sintetizand, asa cum s‑a exprimat deja in literatura de specialitate[5], pentru desfa­cerea casatoriei prin divort este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unor „motive temeinice”, pe care instanta de judecata este chemata a le aprecia cu atentie, functie de situatia de fapt concreta, dedusa judecatii; vatamarea grava a relatiilor de casatorie, urmare tocmai a acelor „motive temeinice” si, in final, imposibilitatea continuarii casatoriei.

Asa fiind, rezulta ca sistemul sau conceptia mixta a divortului a fost avuta in vedere de legiuitor la formularea art. 38 alin. (1) C.fam., fiindca desfacerea casato­riei se dispune atunci cand ea nu mai poate continua si, deci, divortul apare ca remediu, dar, cel mai adesea, aceasta situatie se datoreaza culpei fie a unuia dintre soti, fie a amandurora.

Alineatul al doilea al art. 38 C.fam. vine sa reglementeze posibilitatea desfacerii casatoriei prin acordul sotilor. Fara a face la acest moment al expunerii o analiza detaliata a textului, interesandu‑ne doar conceptia care justifica acest gen de divort, precizam doar ca, pentru pronuntarea divortului prin acordul sotilor, se cer a fi intrunite, cumulativ, doua conditii:

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

a) pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei;

b) nu exista copii minori rezultati din casatorie.

Posibilitatea oferita de legiuitor oricaruia dintre soti de a cere divortul „cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei” [art. 38 alin. (3) C.fam.], reflecta ideea divortului-remediu.

2.2.2. Scurta privire comparativa asupra sistemelor cunoscute
          privind motivele de divort

Trei sisteme sunt cunoscute in ceea ce priveste motivele de divort, diferentiate dupa cum legea enumera sau nu acele imprejurari care sunt considerate motive de divort sau, dimpotriva, determina numai anumite criterii in functie de care instantele de judecata urmeaza sa aprecieze daca imprejurarile invocate de parti se incadreaza sau nu unor motive de divort.

Intr‑un prim sistem, motivele de divort sunt individualizate fie exhaustiv, fie numai exemplificativ. Unele motive sunt determinate doar generic, urmand ca instanta sa procedeze la o individualizare a lor. Uneori legiuitorul face distinctia intre motivele care, odata constatate, duc in mod obligatoriu la divort (motive peremptorii) si cele care sunt lasate la aprecierea instantei (motive facultative, neperemptorii)[6].

Intr‑un al doilea sistem, legea nu precizeaza motivele de divort, ci numai anumite criterii, functie de care instantele judecatoresti vor aprecia daca imprejurarile invo­cate de parti pot fi considerate motive de divort[7].

In fine, intr‑un al treilea sistem, mixt, sunt precizate criteriile de apreciere a motivelor de divort, dar, totodata, sunt enumerate si cateva dintre ele, exemplificativ.

S‑a opiniat, la un moment dat, ca legiuitorul roman a adoptat sistemul determi­narii criteriilor de apreciere a motivelor de divort, insa, consideram noi, fata de modul de redactare a art. 38 C.fam., s‑ar putea vorbi si de un sistem mixt, care, in prin­cipal, determina criteriile de apreciere a motivelor de divort, dar indica si anumite imprejurari considerate motive de divort [art. 38 alin. (3) C.fam.].

2.3. Motive de divort si criterii de apreciere a acestora

Pentru a se putea declara desfacuta casatoria in temeiul dispozitiilor art. 38 alin. (1) C.fam. – exceptand deci divortul avand la baza consimtamantul sotilor – trebuie sa existe motive temeinice, care sa fi dus la vatamarea grava a raporturilor dintre soti si la imposibilitatea continuarii casatoriei.

Legiuitorul nefacand o enumerare a motivelor de divort, instantele judecatoresti sunt cele care, in functie de situatiile de fapt si de probatoriul administrat, vor aprecia temeinicia motivelor invocate. Este insa cert ca acestea trebuie sa prezinte o anumita gravitate de natura sa adanceasca neintelegerile dintre soti si sa justifice desfacerea casatoriei[8].

In practica judiciara au fost recunoscute, spre exemplu, a fi motive temeinice de divort:

‑ despartirea in fapt a sotilor, precum si refuzul nejustificat al unuia dintre ei de a locui impreuna cu celalalt. Pentru a fi considerata motiv temeinic de divort, despar­tirea in fapt trebuie sa aiba caracter definitiv, iar refuzul convietuirii sa‑i fie imputabil sotului parat, ambele de natura sa faca imposibila continuarea casatoriei pentru sotul reclamant[9];

‑ infidelitatea, incalcarea de catre unul dintre soti a obligatiei de a nu intretine relatii sexuale in afara familiei[10];

‑ neintelegeri grave intre soti, generate de o atitudine necorespunzatoare a unuia dintre ei, exprimata prin jigniri sau prin alte manifestari violente si care au condus la o deteriorare iremediabila a relatiilor dintre ei, de natura a face imposibila continua­rea casatoriei[11];

‑ nepotriviri de ordin fiziologic care afecteaza normala desfasurare a raporturilor intime dintre soti[12];

‑ existenta unei boli grave, incurabile, a unuia dintre soti. Prezenta unei boli grave nu constituie, in sine, motiv de divort; mai mult, celalalt sot are chiar obligatia morala de a‑i acorda sprijin sotului bolnav[13]. Imprejurarea ca boala de care sufera unul dintre soti afecteaza grav raporturile firesti dintre ei, astfel incat continuarea casa­toriei sa nu mai fie posibila, coroborata si cu ascunderea de catre sotul bolnav a maladiei de care sufera constituie temeinic motiv de divort[14].

S‑a mai aratat in literatura de specialitate[15] si in practica judiciara ca refuzul unuia dintre soti de a contribui material la sustinerea casatoriei nu poate constitui motiv de divort, existand alte sanctiuni pentru acesta decat desfacerea casatoriei.