CRIMELE CONTRA UMANITATII - CONTINUTUL LEGAL AL INFRACTIUNII DE GENOCID

SECTIUNEA I

CADRUL LEGAL

Genocidul sau “exterminarea gintii” este una dintre cele mai odioase crime impotriva umanitatii[1].

De la formele camuflate si lente, s-a ajuns la amploarea si metodele monstruoase (de exemplu, cele practicate de nazisti, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand au fost exterminati in masa milioane de oameni[2] - evrei, polonezi, cehi etc.)[3].

Asa cum am aratat, prima definitia a genocidului o gasim in actul de acuzare a principalilor criminali de razboi, din octombrie 1945, si apoi in rezolutia Adunarii Generale a O.N.U., din 11 decembrie 1946.

Codul nostru penal defineste genocidul in art. 357, dupa cum urmeaza. In modalitatea tipica, genocidul consta in savarsirea in scopul de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios a vreuneia din urmatoarele fapte:

a. uciderea membrilor colectivitatii sau grupului;

b. vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului;

c. supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica;

d. luarea de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului;

e. transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau grup intr-o alta colectivitate sau in alt grup.

Potrivit  alin. 2 al aceluiasi articol, daca fapta este savarsita in timp de razboi, pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata.

Legea sanctioneaza si intelegerea in vederea savarsirii de infractiuni de genocid, care se pedepseste cu pedeapsa inchisorii de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

Romania, care a ratificat, asa cum am aratat, Conventia din 1950, inainte de intrarea sa in vigoare (1951), a inclus in legislatia proprie infractiunea de genocid in anul 1960, odata cu introducerea propagandei de razboi (crima impotriva pacii) si a unor crime de razboi (distrugerea, jefuirea sau insusirea unor valori culturale, tratamentele neomenoase sau distrugerea unor obiecte si insusirea unor bunuri), prin modificarea Codului Penal in vigoare la acea data si completarea sau cu un nou articol 231, in care se preluau prevederile art. II ale Conventiei, adaugandu-se insa, alaturi de grup si o colectivitate umana si excluzandu-se criteriul etnic. Faptele de genocid se pedepseau cu moartea, iar intelegerea in vederea comiterii lor cu munca silnica pe termen de 5-10 ani.

Astfel, in versiunea actuala a Codului Penal, elementul etnic, caracteristic grupului uman afectat pentru infractiunea de genocid a fost reintegrat, dar s-a pastrat in continuare posibilitatea de a fi supuse distrugerii nu numai un grup, ci si o colectivitate[4].

SECTIUNEA A II-A

ANALIZA TEXTULUI INCRIMINATOR

Genocidul este caracterizat in primul rand prin intentia de a distruge un grup uman, in baza unor anumite criterii. Prin acest element genocidul se particularizeaza in raport cu celelalte crime contra omenirii, care pot fi indreptate impotriva uneia sau mai multor persoane in virtutea convingerilor lor politice sau apartenentei la un grup national, rasial, religios etc., fara a viza distrugerea fie totala, fie partiala a grupului ca atare, sau constituind expresia intolerantei sau ideologiei, ori a interesului politic si nu a unui plan deliberat de distrugere a unor grupuri constituite pe criterii de o asemenea natura[5].

Genocidul apare astfel ca un caz agravat, calificat, de crima impotriva umanitatii.

Intentia calificata a autorului unei crime de genocid este de a distruge, fie in totalitate, fie partial, un anumit grup uman. Nu este, prin urmare, necesar pentru existenta infractiunii de genocid , ca prin fapta savarsita sa se distruga in intregime un grup uman, ceea ce uneori ar fi chiar imposibil, daca se are in vedere numarul adesea imens al indivizilor care compun un asemenea grup.

Distrugerea partiala a grupului ca intentie sau ca realizare de fapt este in aceeasi masura o conditie suficienta pentru existenta infractiunii de genocid, ca si distrugerea integrala.

Chiar si uciderea unei singure persoane ar putea constitui crima de genocid, daca ea a fost comisa ca urmare a faptului ca victima este membra a unuia dintre grupurile specificate si cu intentia de a se provoca acte similare si in viitor in legatura cu propria crima, deci daca intentia autorului a fost de a ucide persoana respectiva sau alte persoane in calitatea lor de parti componente ale unui grup, chiar daca rezultatul a fost in fapt, pentru moment, limitat la pierderea unei singure vieti omenesti.

Esentiala este, deci, pentru existenta infractiunii de genocid, intentia calificata a autorilor de a actiona in sensul distrugerii, in totalitate sau in parte, indiferent de proportiile concrete ale distrugerilor, a unui grup uman, prin acte indreptate impotriva indivizilor care fac parte din grupul respectiv.

Conventia din 1943 asupra prevenirii si sanctionarii crimei de genocid enumera ca grupari de persoane protejate impotriva actelor de genocid grupurile nationale, rasiale, etnice sau religioase.

In cuprinsul Conventiei nu se da o definitie a notiunilor de “national”, “rasial, “etnic” sau “religios”, ceea ce a starnit unele controverse asupra continutului acestora.

S-a apreciat, totusi, ca notiunile in cauza sunt indelung folosite in instrumentele juridice internationale si in literatura de specialitate, iar fiecare din grupurile respective se distinge usor prin anumite trasaturi proprii si ca nu este necesara o definitie a lor prin conventie[6].

Se considera, in general, ca natiunea este: „o comunitate marcata de legaturi sau trasaturi specifice de natura istorica si culturala”.

Rasa inseamna: „acea categorie de persoane care se disting prin trasaturi comune si constante si tocmai de aceea ereditare”.

Termenul de etnic inseamna: „o comunitate de persoane legate de aceleasi obiceiuri, aceeasi limba, si aceeasi rasa”, asadar acest termen are un sens mai larg.

Limitarea protectiei impotriva crimei de genocid numai la cele patru categorii de grupuri a ridicat unele probleme, in sensul daca nu ar fi necesar ca in definitia genocidului sa se includa si alte grupuri umane care de-a lungul istoriei au format obiectul unor acte de reprimare masiva cu intentii de lichidare, in fapt cu nimic deosebite de actele de genocid, prin forma in care s-au manifestat, dar care nu sunt protejate juridic printr-o reglementare de natura celei privind incriminarea genocidului.

Astfel, de exemplu, in timpul lucrarilor pregatitoare ale Conventiei din 1948, ca si ulterior in cadrul diferitelor foruri ale O.N.U. care au luat in dezbatere unele probleme privind genocidul, s-au starnit controverse daca definitia nu trebuie sa se refere de exemplu, si la gruparile politice.

In sprijinul introducerii gruparilor politice s-a argumentat ca masacrul comis asupra membrilor neinarmati ai opozitiei politice este la fel de criminal ca si masacrarea celorlalte grupari mentionate si trebuie recunoscut ca atare, invocandu-se momente din istoria nazismului, cand protectia unor grupuri politice era necesara impotriva persecutiilor sangeroase la care au fost supuse.

S-a argumentat, de asemenea, ca grupurile politice ar trebui tratate ca si grupurile religioase, trasatura distinctiva a ambelor tipuri de grup fiind idealul comun care i-a unit pe membrii sai.

Neincluderea in finalul cuprinsul Conventiei si a gruparilor politice s-a bazat pe urmatoarele considerente:

q      un grup politic nu are trasaturi stabile, permanente si bine definite si nu constituie o grupate inevitabila si omogena, el bazandu-se pe vointa membrilor sai si nu pe factori independenti de aceasta vointa;

q      includerea grupurilor politice ar duce la neacceptarea Conventiei de catre un mare numar de state, pentru ca aceasta ar implica O.N.U. in lupte politice interne in fiecare tara;

q      o astfel de includere ar crea dificultati guvernelor legal constituite in actiunile lor de preintampinare a actelor elementelor subversive;

q      protejarea grupurilor politice ar ridica problema protejarii, in conditiile Conventiei, si a gruparilor profesionale si economice;

q      protectia grupurilor politice sau de alta natura poate fi asigurata in afara Conventiei, potrivit legislatiilor nationale, Declaratiei Universale a      Drepturilor Omului si Conventiei internationale privind drepturile civile politice.

Unele discutii au avut loc, de asemenea, in legatura cu genocidul cultural, criticandu-se faptul ca definitia genocidului data prin Conventie nu inglobeaza decat cazurile de distrugere fizica a grupului, ceea ce ar fi foarte regretabil, sustinandu-se ca fapte cum sunt suprimarea sau limitarea folosirii limbii ori a exprimarii culturale, estomparea caracterelor sau a trasaturilor specifice, distrugerea sistematica a arhivelor, a obiectivelor de valoare artistica sau istorica ale grupului sunt tot atat de grave ca si genocidul de ordin fizic.

In cadrul dezbaterilor internationale asupra crimei de genocid s-a sustinut, de asemenea, ca actele de genocid cuprinse in art. II al Conventiei nu acopera toate mijloacele si modalitatile de a distruge intentionat un grup uman.

Distrugerea deliberata a unui grup de oameni poate lua foarte bine forma deportarii sau a dislocarii in masa, a internarii si obligarii la munca fortata, a deznationalizarii prin tortura sistemica, terorism, alte tratamente inumane si masuri fizice de intimidare.

In literatura de specialitate se intalnesc si propuneri in sensul ca, prin analogie cu genocidul sa fie incriminat ecocidul, care ar consta in acte de devastare si distrugere ce afecteaza mediul natural al unei zone geografice in detrimentul vietii umane, animale si vegetale, produse indeosebi prin folosirea unor mijloace militare, in primul rand a armelor nucleare, ca si a diverselor tehnici apte sa modifice conditiile meteorologice in scopuri militare, intocmindu-se si unele proiecte de conventii in acest sens[7].

REFERAT: Drept constitutional - subiecte si raspunsuri pentru examen REFERAT: Omisiunea sesizarilor organelor judiciare - arte 263 Cod penal

Ecocidul figureaza ca o crima internationala in proiectul de articole privitoare la raspunderea internationala, alcatuit de Comisia de drept international a Natiunilor Unite, el constand in violarea unor obligatii internationale esentiale pentru asigurarea si conservarea mediului natural, pentru impiedicarea poluarii masive a marilor si oceanelor si a atmosferei terestre etc.

Desi incalcarile de natura celor puse in discutie nu au fost cuprinse in latura obiectiva a crimei de genocid, condamnarea lor ca fapte grave, crime de drept international este evidenta, ele incadrandu-se in general in sfera de cuprindere a crimelor impotriva umanitatii, iar sanctionarea lor este posibila in virtutea reglementarilor care incrimineaza asemenea fapte grave.

Nu este exclus ca, in viitor, odata cu evolutia reglementarilor internationale privind protectia fiintei umane si a drepturilor fundamentale ale acesteia inclusiv prin mijloace de drept penal, avandu-se in vedere amploarea gravelor incalcari care mai au loc in ce priveste drepturile unor comunitati umane, care se savarsesc indeosebi pe considerente de ordin politic sau cultural, sa se ia in consideratie criticile aduse reglementarilor Conventiei asupra reprimarii si prevenirii genocidului, iar in cadrul unei eventuale modificari a acesteia sa se largeasca sfera faptelor incriminate cu caracter de genocid.

In acest sens subliniem ca proiectul de Cod al crimelor contra pacii si securitatii omenirii, in care, la art. 2, pct. 10,. se preia in intregime definitia data genocidului prin Conventie, difera de aceasta asupra unui punct, si anume ca mentionarea actelor de genocid nu mai este limitativa, exhaustiva, ci se face cu caracter enunciativ, exemplificativ, ceea ce ar permite cuprinderea si a altor acte inumane care sa fie considerate drept genocid.

Definind ca acte de genocid uciderea ori atingerea grava a integritatii fizice sau mentale a unui grup uman, supunerea acestuia la un regim de viata care-l condamna la pierire, luarea de masuri vizand impiedicarea nasterilor in cadrul grupului si transferul de copii spre alte grupuri umane, Conventia din 1948 prevede ca aceste acte vor fi pedepsite.

Vor fi, de asemenea, pedepsite conform Conventiei intelegerea in vederea comiterii genocidului, incitarea directa si publica, precum si complicitatea la comiterea genocidului, ca si tentativa de a comite acte de genocid (art. III).

Art. IV al Conventiei prevede ca persoanele care au comis genocidul, deci autorii faptei, cei ce comploteaza in scopul comiterii unui asemenea act, instigatorii si complicii, precum si cei care incearca comiterea unor asemenea fapte, vor fi pedepsite indiferent de calitatea lor: guvernanti, functionari sau particulari.

Pentru subiectul crimei de genocid nu se impune, deci, o calificare, o pozitie speciala in raport de victime sau de pozitia ocupata in angrenajul social, orice persoana care comite asemenea acte trebuind sa suporte rigorile legii.

SECTIUNEA a III-a

CONDITIILE PREEXISTENTE

IN CADRUL INFRACTIUNII DE GENOCID

SUBSECTIUNEA I

OBIECTUL INFRACTIUNII

Genocidul are ca obiect juridic relatiile sociale care asigura existenta ori coexistenta popoarelor si a grupurilor sociale formate pe criterii nationale, rasiale, etnice sau religioase.

De asemenea, prin incriminarea genocidului se ocroteste viata sau integritatea corporala ori sanatatea persoanelor, faptele de ucidere sau vatamare grava a integritatii fizice ori a sanatatii membrilor grupului constituind mijloacele de savarsire a genocidului.

Asadar, pacea, ca stare de coexistenta fireasca intre oameni si natiuni, ca si omenirea au devenit valori sociale, universal recunoscute, fiind incriminate orice acte de agresiune aduse acestor valori.

Aceste valori sunt ocrotite atat pe plan international, cat si prin mecanismele instituite la nivel national. In acest sens, in majoritatea legislatiilor statelor se instituie raspunderea penala pentru incalcarea prevederilor legale privind aceste valori sociale.

Protectia acestor valori sociale este relevata in primul rand de gravitatea unei astfel de infractiuni, avand in vedere ca se indreapta impotriva unei colectivitati sau grup national, etnic, rasial sau religios.

Acesta inseamna ca, chiar si uciderea unei singure persoane ar putea constitui crima de genocid, daca a fost comisa ca urmare a faptului ca victima este membra a uneia dintre colectivitatile sau grupurile amintite si cu intentia de a se provoca acte similare si in viitor in legatura cu prima crima, deci daca intentia autorului a fost de a ucide persoana respectiva sau alte persoane in calitatea lor de parti componente ale unui grup, chiar daca rezultatul in fapt, pentru moment, este limitat la pierderea unei singure vieti omenesti.

SUBSECTIUNEA A II-A

SUBIECTII INFRACTIUNII

§. 1. SUBIECTUL ACTIV

In cazul genocidului subiect activ poate sa fie orice persoana deoarece, din acest punct de vedere, legea nu cere existenta unei calificari speciale.

Acesta inseamna ca poate sa comita fapta o persoana care nu apartine grupului supus distrugerii partiale sau totale dar si o persoana din interiorul acelui grup si care apartine acestuia.

Autorul poate savarsi fapta actionand in nume propriu ori in numele sau cu incuviintarea unei autoritati ori la ordinul acesteia.

Participatia penala este posibila sub forma coautorului, instigarii sau complicitatii.

Legea prevede si o varianta de pluralitate constituita constand in intelegerea mai multor persoane in vederea savarsirii infractiunii de genocid.

Asadar, se incrimineaza si complotul pentru savarsirea genocidului si instigarea directa la comiterea genocidului, indiferent de persoanele care actioneaza in acest fel (din cadrul grupului, sau din exterior).

§. 2. SUBIECTUL PASIV

Subiectul pasiv principal al infractiunii este intotdeauna colectiv si este reprezentat de grupul national, etnic, rasial sau religios supus unei actiuni care vizeaza exterminarea partiala ori totala a acestuia.

Exista insa si un subiect pasiv adiacent, secundar, reprezentat de persoana supusa nemijlocit actiunilor sub care, potrivit legii, se poate comite genocidul.

Asa cum am aratat, in principal este vizat un grup national, etnic, rasial sau religios, dar in secundar, valoarea sociala careia i se aduce atingere este reprezentata de fiecare membru al acestui grup, in parte. Acesta este motivul, pentru care genocidul este incriminat ca o fapta deosebit de grava si, prin urmare, sanctionata ca atare.

Aceasta problema, de a sti daca uciderea unei singure persoane se poate incadra in notiunea de distrugere partiala a unui grup sau constituie doar un omor, simplu sau calificat, dupa imprejurari, a fost abordata cu ocazia elaborarii Conventiei din 1948. Raspunsul a fost, dupa cum am amintit, afirmativ[8].

SUBSECTIUNEA A III-A

LOCUL SI TIMPUL COMITERII INFRACTIUNII

In ceea ce priveste timpul comiterii infractiunii de genocid, legea nu prevede nici o conditie speciala.

Referitor la timpul savarsirii infractiunii, legea prevede o conditie (pentru varianta agravanta) si anume ca infractiunea trebuie savarsita in timp de razboi ( art. 357 alin. 3 C. pen.).

Potrivit art. 153 Cod penal, intelesul expresiei „timp de razboi” este urmatorul: intervalul de timp de la declararii mobilizarii sau de la inceperea operatiilor de razboi pana la trecerea armatei in stare de pace.

Conventia arata ca genocidul, practicat, fie in timp de pace, fie in timp de razboi, constituie, dupa dreptul international, o crima pe care partile semnatare se angajeaza sa o previna si sa o pedepseasca.

In cuprinsul Conventiei se mentioneaza ca genocidul este o crima de drept international, fara a se specifica, insa, ca este o crima impotriva umanitatii. Lipsa unei asemenea mentiuni nu constituie o omisiune, ci o modalitate tehnica folosita pentru a se asigura reprimarii acestuia un caracter universal, desprins de limitele teritoriale impuse prin statutul Tribunalului de la Nürnberg.

Textul astfel formulat solutioneaza intr-un mod transant problema aplicabilitatii conventiilor, vizand nu numai faptele savarsite in timp de razboi, ci si cele din timp de pace. Apartenenta genocidului la categoria la categoria crimelor impotriva umanitatii este in acest mod indirect afirmata, de natura unor astfel de infractiuni fiind posibilitatea de a fi savarsite si in timp de pace si in timp de razboi.

SECTIUNEA a IV-a

STRUCTURA SI CONTINUTUL JURIDIC

AL INFRACTIUNII DE GENOCID

SUBSECTIUNEA I

LATURA OBIECTIVA

§. 1. ELEMENTUL MATERIAL

Elementul material al laturii obiective se poate infatisa sub mai multe modalitati prevazute in norma de incriminare, dupa cum urmeaza[9]:

q      intr-o prima modalitate, elementul material consta in uciderea membrilor unui grup national, etnic, rasial sau religios.

Legile tuturor timpurilor au ocrotit persoana umana, sanctionand pe cei care atentau la viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea si demnitatea omului. Cu atat mai mult, cand vorbim despre uciderea membrilor unui anumit grup, se impune sanctionarea drastica a acestor fapte.

Uciderea ca modalitate de savarsire a genocidului are urmatoarele semnificatii : actiunea de ucidere (de suprimare a vietii) a unui membru apartinand unui grup national, etnic, rasial sau religios presupune o activitate materiala care are ca rezultat moartea unui om. Aceasta activitate trebuie sa aiba o anumita forma distructiva, sa fie apta sa provoace moarea persoanei in conditiile date.

Astfel, aceasta aptitudine difera si in functie de situatia victimei (de exemplu, in cazul copiilor sau batranilor actiunea de ucidere este mult mai usoara date fiind conditiile varstei acestora; evident avute in vedere si mijloacele de actiune ale agresorilor).

q      intr-o a doua modalitate genocidul se poate comite prin fapte de vatamare corporala grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor unei anumite colectivitati.

Vatamarea corporala grava se realizeaza, sub aspectul elementului material al laturii obiective, printr-o actiune sau inactiune care produce integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestuia, o infirmitate permanenta fizica sau psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei[10].

Aceste rezultate care constituie elementul constitutiv, ar putea fi alternativ:

q      o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile.

Caracterul grav al vatamarii este determinat, in acest caz, de durata mare a ingrijirilor medicale necesare pentru vindecare. Aceasta durata, care depaseste doua luni, constituie si criteriul de delimitare pentru deosebirea de alte infractiuni. Aceasta urmare imediata include si boala incurabila provocata prin fapta infractorului, si chiar daca s-au produs unele ameliorari.

q      pierderea unui simt sau organ ori incetarea functionarii acestuia.

Este vorba de pierderea unuia dintre cele cinci simturi ale omului sau lipsirea persoanei de o parte a corpului care indeplineste o anumita functie sau de situatia in care, desi organul respectiv se pastreaza, acesta nu-si mai poate produce functia.

q      producerea unei infirmitati fizice sau psihice, permanente, adica nesusceptibila de vindecare;

q      slutirea, adica cauzarea unui grav prejudiciu estetic, schimbarea infatisarii normale a persoanei intr-o infatisare neplacuta, respingatoare[11];

q      avortul sau intreruperea cursului sarcinii si expulzarea produsului de conceptie;

q      punerea in primejdie a vietii persoanei, prin aceasta intelegandu-se situatia cand faptuitorul a creat prin activitatea sa posibilitatea reala si concreta ca victima sa inceteze din viata.

Genocidul, sub aspectul elementului material, poate consta si in:

q      supunerea colectivitatii sau grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica[12]

De exemplu, prin lipsirea de alimente, de adapost, de medicamentele necesare ori administrarea unor medicamente sau tratamente medicale, de natura sa le puna in pericol existenta fizica.

Distrugerea fizica ca urmare nemijlocita in cazul genocidului, in aceasta varianta, are si semnificatia punerii in primejdie a vietii.

q      intr-o alta modalitate, elementul material al genocidului consta in luarea de masuri pentru a impiedica direct sau indirect nasterile in sanul colectivitatii sau grupului.

Fara indoiala ca o colectivitate umana nu poate sa subziste daca se impiedica procesul natural al reproducerii. Impiedicarea acestui proces are ca efect, in timp, exterminarea colectivitatii sau grupului[13].

In aceasta modalitate, genocidul se savarseste prin actiuni de sterilizare, castrare, interzicerea raporturilor sexuale, avorturi provocate fortat etc.

q      genocidul se savarseste sub aspectul elementului material si prin transferul fortat al copiilor care apartin unei colectivitati sau unui grup, in alta colectivitate sau in alt grup.

In aceasta modalitate genocidul loveste in principal in existenta grupului social, prin distrugerea legaturii acestuia cu urmasii sai astfel ca grupul existent sa dispara prin lipsa de urmasi.

Totodata asemenea fapte incalca dreptul la identitate sub aspect national, etnic, rasial ori religios a fiecarui individ si al colectivitatilor formate pe criteriile amintite din care individul face parte.

Transferul copiilor este de natura sa duca la ruperea legaturii cu grupul social din care provin si la pierderea identitatii lui in sensul mentionat si pe cale de consecinta, la disparitia totala sau partiala a unor grupuri sau colectivitati nationale, etnice, rasiale ori religioase.

Este necesar ca transferul sa fie fortat, adica impotriva vointei membrilor colectivitatii sau grupului. Transferul trebuie sa priveasca mai multi copii putand fi realizat si succesiv, insa cu scopul aratat.

Desi in toate modalitatile normative genocidul se savarseste sub aspectul elementului material, de regula, prin actiune, teoretic, se admite ca poate fi savarsit si prin inactiune.

§. 2. URMAREA IMEDIATA

Urmarea imediata consta nu numai in punerea in pericol a existentei unei colectivitati sau grup national etnic, rasial ori religios, dar si in producerea unor consecinte materiale (pierderi de vieti omenesti, vatamari corporale grave etc.).

Mai ales in cazul uciderii membrilor colectivitatii sau grupului, vatamarii grave a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului, supunerii colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica, in cazul luarii de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului (lit. a), b), d), d) art. 357 din textul normativ) legea conditioneaza incriminarea de producerea unor urmari determinate:

q      suprimarea vietii;

q      vatamarea corporala;

q      distrugerea fizica;

q      impiedicarea nasterilor.

In ultima modalitate este incriminata simpla actiune de transfer fortat a copiilor fara sa se prevada explicit in lege o consecinta determinata. In acest caz urmarea imediata consta din insasi realizarea actului incriminat.

§. 3. LEGATURA DE CAUZALITATE

Intre actiunile incriminate si urmarile aratate trebuie sa existe un raport de cauzalitate.

Astfel, intre actiunile de: ucidere a membrilor colectivitatii sau grupului, vatamare grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului, de supunere a colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica, sau prin actiunea de luarea de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului, sau transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau grup intr-o alta colectivitate sau in alt grup si urmarile imediate, care rezulta in urma acestor actiuni, trebuie sa existe un raport de cauzalitate.

Altfel spus, trebuie ca urmarile sa fie rezultatul actiunilor savarsite in modalitatile amintite.

SUBSECTIUNEA A II-A

LATURA SUBIECTIVA

Vinovatia in cazul genocidului imbraca forma intentiei.

Intentia trebuie sa fie directa pentru ca norma de incriminare prevede ca cerinta esentiala un anumit scop, acela de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial ori religios.

Desi legea nu cere un anumit mobil, de regula, genocidul se savarseste din considerente ce privesc anumite conceptii ori sentimente de natura nationalist-fascista, xenofobe, rasiste ori de intoleranta religioasa.

SECTIUNEA A V-A

FORME, MODALITATI, SANCTIUNI

SUBSECTIUNEA I

FORMELE INFRACTIUNII

Genocidul pana a ajunge in forma lui perfecta (consumata) poate parcurge etapa actelor pregatitoare ori a tentativei.

In art. 357 alin. ultim. este incriminata intelegerea in vederea savarsirii infractiunii de genocid care, in raport cu infractiunea propriu-zisa are semnificatia unei activitati pregatitoare incriminata insa ca infractiune de sine statatoare.

In acest sens, potrivit aliniatului final al art. 357 Cod penal: „intelegerea in vederea savarsirii infractiunii de genocid se pedepseste”.

Potrivit art. 361 alin. l C. pen. tentativa de genocid se pedepseste.

Genocidul exista ca infractiune consumata atunci cand una din modalitati prevazute in art. 357 (lit. a-e) s-a realizat si s-au produs urmarile descrise in norma de incriminare.

Infractiunea poate avea un caracter continuu sau continuat.

SUBSECTIUNEA A II-A

MODALITATI DE SAVARSIRE

In modalitatea tipica, genocidul consta in savarsirea in scopul de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios a vreunuia din urmatoarele fapte:

q      uciderea membrilor colectivitatii sau grupului;

q      vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului;

q      supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica;

q      luarea de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului;

q      transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau grup intr-o alta colectivitate sau in alt grup.

In afara acestor cinci modalitati normative sub care se savarseste genocidul in forma lui simpla in art. 357 alin. penultim este prevazuta o modalitate normativa agravata pentru cazul in care faptele sunt comise in timp de razboi.

Astfel, potrivit art. 357 alin. 2, modalitatea agravanta a infractiunii exista atunci cand infractiunea se savarseste in timp de razboi.

SUBSECTIUNEA A III-A

SANCTIUNI

In modalitatea simpla (tipica), genocidul se pedepseste cu:

q      detentie pe viata

q      sau cu inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi.

In modalitatea agravata, cand genocidul se comite in timp de razboi, pedeapsa unica prevazuta de lege este detentiunea pe viata.

Este unul din cele doua cazuri cand pedeapsa detentiunii apare ca pedeapsa unica si nu alternativ cu inchisoarea prevazuta de Codul penal in vigoare[14])

Intelegerea in vederea savarsirii infractiunii de genocid se pedepseste cu inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 361 alin. 2 Cod penal arata ca tainuirea si favorizarea infractiunii de genocid se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani.

Tot astfel, potrivit alin. 3 al art 361 Cod penal tainuirea si favorizarea savarsite de sot sau de o ruda apropiata se pedepsesc. In acest caz, pedeapsa inchisorii prevazuta la alin. 2 al art. 361 de 3-10 ani se reduce la jumatate (deci de la un an si jumatate la 5 ani).

SUBSECTIUNEA A IV-A

ASPECTE DE DREPT PROCESUAL PENAL

Cercetarile penale se declanseaza pe baza sesizarii din oficiu a organelor de urmarire penala.

Nu este necesara formularea unei plangeri. In cazul in care o astfel de plangere s-a formulat, retragerea ei nu influenteaza si nu opreste procedurile judiciare, indiferent de stadiul acestora. 

Urmarirea penala este efectuata, in mod obligatoriu, de parchetul de pe langa tribunal[15]. In prezent, judecarea cauzei in prima instanta se face de tribunal. Apelul se judeca de curtea de apel, iar recursul, de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Caile extraordinare de atac sunt cele prevazute in dreptul comun: contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare, recursul in interesul legii. Ele sunt indreptate impotriva hotararilor definitive si impun conditii restrictive de exercitare, aspect motivat prin interesul general de a se acorda stabilitatea necesara hotararilor judecatoresti.

Potrivit art. 209 Cod de procedura penala, procurorul exercita supravegherea asupra actelor de urmarire penala si in cazul infractiunii de genocid. In exercitarea acestei atributii procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si a altor organe.

Este competent sa efectueze urmarirea penala in cazul savarsirii infractiunii de genocid, si sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca in prima instanta cauza.