Tulburarile
cauzate de cresterea tensiunii oculare constituie sindromul
glaucomatos s-ar datora unor tulburari a
circulatiei umorii apoase.Tensiunea oculara ar fi in functie de: debitul
secretor al proceselor ciliare, de rezistenta la curgere a umorii apoase si de
valoarea presiunii venoase episclerale ,
orce crestere a tensiunii oculare apare ca urmare a dereglarii unuia dintre cei doi factori responsabili de
mentinerea sa in limitele fiziologice.
Cresterea de volum a
secretiei umorii apoase pe minut produce un glaucom prin hipersecretie.
Cresterea rezistentei la scurgere prin obstructie la nivelul trabecului scleral
al canalului lui Schlemm sau venelor apoase (caile sale aferente ) impiedicand scurgerea umorii apoase din
camera anterioara spre circulatia venoasa episclerala constituie cauza
principala a celor mai multe forme de glaucom. Cresterea presiunii venoase este extrem de rara si se produce in
glaucomul secundar.
Glaucomul depinde si de
un factor genetic si in general este bilateral (parinti consangvini si prezenta afectiunii la mai multi membrii
in aceasi familie ).
In afara de cresterea
tensiunii oculare peste o anumita limita (22 mmHg) variatiile tensionale peste
5-6 mmHg in cursul zilei ca si diferente
de 5-6mmHg intre cei doi ochi, chiar daca tensiunea fiecaruia dintre ei
este in limite normale, sunt socotite patologice.
Afectiunea nefasta a hipertensiunii oculare asupra retinei si nervului
optic fac din boala glaucomatoasa cea mai grava dintre maladiile oculare.
Glaucomul constituie una dintre cauzele cele mai frecvente de orbire la
adulti.
