Medicina
Echipamentul fotograficEchipamentul fotograficAngiofluorografia retiniana este o forma inalt specializata de fotografie medicala, necesitand atat un echipament sofisticat cat si o tehnica fotografica avansata
Pentru obtinerea de imagini cat mai bune ale fundului de ochi este necesar un aparat fotografic special( fundus camera) care sa fie dotat cu urmatoarele componente: - flashul - lumina incidenta (sursa de lumina - filtre (de excitatie si de bariera - un timer cronometru pentru inregistrarea precisa a timpilor angiofluorografiei - inregistrarea imaginii pe pelicula fotografica sau digital. Camera fotografica trebuie sa obtina o imagine cat mai buna a fundului de ochi. Focalizarea corecta a retinei se obtine prin ajustarea ocularelor si folosirea butonului de focalizare. Anumite camere sunt dotate si cu un buton ce permite compensarea puterii dioptriilor in cazul miopiilor sau hiperopiilor mari sau pentru fotografierea polului anterior. Pentru fotografierea periferiei retiniene exista posibilitatea corectiei astigmatismului indus, anumite camere fiind dotate cu buton reglator special. Treptele de reglaj ale butonului de compensare dioptrica sunt: (0) pentru -10 pana la +6 dioptrii (+) pentru +5 pana la + 23 dioptrii (-) pentru -23 pana la -9 dioptrii (A) pentru fotografierea polului anterior( +22 pana la +41 dioptrii) Fotografierea se poate face sub un unghi diferit (de 20 grade, 35 sau 50 grade) obtinandu-se astfel un camp mai mic sau mai mare. Sursa de lumina (lumina incidenta permite operatorului sa vizualizeze fundul de ochi si sa pozitioneze camera, focalizand pe detalii ale acestuia. Trecerea luminii prin filtrul albastru ii scade evident intensitatea, nepermitand perceptia clara a retinei. De aceea, focalizarea trebuie realizata folosind lumina alba a sursei si nu prin filtrul albastru. Aceasta lumina este data la aparatul TOPCON TRC50X de un bec de halogen de 12V si 100W.
Filtrele Doua filtre sunt necesare pentru angiofluorografie: un filtru de excitatie (albastru) si un filtru de bariera (galben-verde). Filtrul de excitatie permite trecerea spre retina a unui spectru ingust de lumina albastra intre 465 si 490 nm care este necesara excitatiei fluoresceinei. Fluoresceina excitata va emite o lumina cu lungime de unda cuprinsa intre 520 si 530 nm corespunzand portiunii galben-verde a spectrului. Pentru a separa aceasta lumina de lumina albastra reflectata se interpune un filtru de bariera care transmite doar lumina galben verde emisa de fluoresceina, fiind inregistrata. Deoarece spectrele de excitatie si emisie ale fluoresceinei sunt relativ apropiate, ele se pot suprapune generand pseudofluorescente. Daca filtrul albastru permite si trecerea unor lungimi de unda ce apartin spectrului verde, acestea vor fi reflectate si vor trece usor prin filtrul galben-verde, ajungand sa impresioneze filmul fotografic la fel ca si lumina verde rezultata din fluorescenta. Acest fapt duce la artefacte si erori de interpretare. Pe langa pseudofluorescenta, filtrele din trecut cunosteau si dezavantajul unei transmisii scazute a luminii (flashul trebuind a fi foarte puternic), lucru ce se reflecta intr-o tehnica agresiva de developare necesara, care in final scadea drastic rezolutia imaginii. La ora actuala, prin realizarea unor filtre sofisticate, fenomenul de pseudofluorescenta este minimalizat. De asemenea, transmisia a fost imbunatatita iar rezolutia imaginii a atins un inalt grad de perfectiune. Fiecare camera retiniana este dotata si cu un filtru verde (de excitatie) al carui scop este obtinerea de fotografii ale fundului de ochi in lumina aneritra. Aceste fotografii alb-negru preced angiofluorografia propriuzisa si sunt utile ca referinta in interpretarea acesteia. Unitatea de flash(flashul) trebuie sa indeplineasca doua cerinte: sa fie destul de puternica pentru a excita cantitatea redusa de fluoresceina de la nivelul retinei si prin fluorescenta astfel obtinuta sa ajute la formarea unei imagini pe film care sa nu necesite tehnici speciale de developare. Am aratat deja ca in trecut blitul (flashul) trebuia sa fie destul de puternic pentru a strabate filtrele. Odata cu imbunatatirea filtrelor insa, energia acestuia a putut fi adusa la un nivel mai scazut, obtinandu-se totodata si un alt avantaj: timpul de reincarcare al blitului s-a micsorat, permitand succedarea fotografiilor la un interval mult mai scurt. La camera TOPCON TRC-50X flashul este asigurat de o sursa xenon si are posibilitatea de a fi reglat in 9 trepte( de la 300 la 18 WS). Cronometrul(timerul) Deoarece angiofluorografia este o tehnica dinamica, un cronometru atasat camerei este de mare ajutor. El permite inregistrarea pe cliseu a timpului scurs de la injectarea fluoresceinei si pana la realizarea cliseului. Este util mai ales in bolile vasculare ocluzive, cand putem aprecia intarzierea umplerii circulatiei retiniene si coroidiene fata de timpii normali de umplere (de ex. confirmarea unei stenoze partiale de carotida prin umplerea intarziata a tuturor vaselor retiniene si coroidiene la nivelul partii afectate). Inregistrarea imaginilor poate fi efectuata la aparatul TOPCON TRC-50X : -cu un aparat fotografic cu film de 35mm alb-negru cu sensibilitate crescuta -cu un aparat fotografic de tip Polaroid (rar folosita) - prin adaptarea unei camere video, imaginea retiniana putand fi urmarita pe ecranul unui monitor. Are avantajul ca poate urmari si inregistra imediat aspecte dinamice ale angiofluorografiei (totusi, rezolutia imaginilor digitale nu este atat de buna ca cea obtinuta printr-o tehnica fotografica avansata). Actualmente se folosesc camere fotografice retiniene cu dispozitiv automat de antrenare (transport) al filmului sau camere digitale. Documentarea fotografica a luminii emise prin filtrul de bariera se face pe un film alb-negru cu sensibilitate crescuta (ASA 400) sau prin stocare digitala. Sistemele digitale s-au impus in ultimii ani in practica deoarece prezinta urmatoarele avantaje: - posibilitatea vizualizarii si intrepretarii imediate - posibilitatea prelucrarii electronice a imaginilor (prin modificarea contrastului, luminozitatii, etc.) - arhivarea si stocarea electronica a datelor si accesibilitatea facila asupra imaginilor din diferite locatii in cadrul unei retele electronice. Inregistrarile pe film fotografic, insa, ofera inca o rezolutie mai buna si sunt folosite in unele studii multicentrice ca si documentatie standard. !Noi realizam digitalizarea imaginilor de pe filmele fotografice! Filmele alb-negru clasice necesita o developare laborioasa cu solutii speciale. In prezent exista si filme alb-negru ce pot fi developate cu unitatile moderne de developat filme color (asa numitele filme alb-negru C-41). Pe negativ fluorescenta apare intunecata iar ariile nonfluorescente luminoase. Cu aceasta precizare facuta, un negativ poate fi citit direct cu ajutorul unei lupe sau prin proiectie, nemaifiind necesara prelucrarea lui in continuare.
|