Pozitia Occidentului fata de tratatul sovieto-german

Peste doua zile dupa semnarea lui, guvernele tarilor Antantei, Micii Antante, Poloniei si Portugaliei i-au adresat Germaniei o nota. Ele au invinuit Germania in neloialitate si incalcarea rezolutiei de la Cannes, in aceea ca reprezentantii Germaniei "au incheiat, in mod secret, dupa spatele colegilor lor, tratatul cu Rusia." Germania de fapt a fost exclusa din comisia politica a conferintei de la Genua. Comisia reparationala a cerut prezentarea inedita a copiei oficiale a acestui document, pentru a hotari, daca tratatul sovieto-german nu le aduce prejudicii guvernelor ce au creat comisia reparationala. Diplomatii Antantei afirmau ca tratatul sovieto-german incalca un sir de articole ale tratatului de la Versailles, cu toate ca multi juristi de vaza din domeniul dreptului international considerau ca intre cele doua documente nu sunt contradictii de ordin juridic. La 21 aprilie dupa puternice sovaieli nemtii au raspuns la nota Antantei, ca tratatul de la Rapallo nici intr-un fel nu atinge relatiile altor tari cu Rusia.

La 23 aprilie aliatii i-au trimis cancelarului Wirth o nota noua in care, dupa propunerea lui Barthou, se spunea ca guvernele Antantei isi rezerveaza dupa sine "dreptul deplin de a considera nevalabile si inexistente toate articolele tratatului ruso-german, care vor fi recunoscute contrare tratatelor existente".70

Este rost sa mentionam ca astfel de momente in tratatul sovieto-german nimeni si nicicind n-a descoperit, fiindca contradictii juridice intre el si Tratatul de la Versailles n-au existat. Pe liderii Antantei nici nu-i ingrijora aspectul juridic al problemei, ci cel de facto si politic. Ei erau ingrijorati de lovitura data tendintelor lor hegemoniste, de aceea, ca Germania iese de sub controlul lor, iar Rusia devine o unitate de putere de sine statatoare pe arena internationala. Aceasta submina status-quo-ul versaiez si-n aceasta era cauza tuturor emotiilor. Dar procesul dat era o necesitate obiectiva si sa-l opreasca nu putea nimeni. Tendintele statelor spre independenta, spre consolidarea suveranitatii politice si prosperitatii economice sunt progresiste si real existente si toate incercarile de a le impiedica in aceasta, mai devreme sau mai tirziu, se termina cu esec. Cu atit mai mult cind e vorba de marile puteri.

Continuarea tratativelor Rusiei sovietice cu occidentalii. In acel timp, facind cunostinta cu continutul raportului expertilor, delegatia sovietica a formulat atitudinea sa fata de el. In memorandumul de la 20 aprilie 1922 ea a declarat ca raportul expertilor contrazice rezolutia de la Cannes de la 6 ianuarie 1922.71 In el se afirma ca Occidentul tinde sa injuge Rusia. Din acest document reiesea ca premiza a realitatilor economice normale cu tarile capitaliste trebuie sa devina stabilirea relatiilor diplomatice, recunoasterea guvernului sovietic de jure si refuzul de a impune Rusiei regimul de capitulatii, dezicerea de la atentatele asupra suveranitatii lui. In memorandum se mentiona ca guvernul sovietic juridic nu e obligat sa recompenseze daunele pricinuite strainilor in rezultatul nationalizarii proprietatii lor sau anularii datoriilor guvernelor precedente ale Rusiei. Revolutia, se spunea in memorandum, "a intrerupt continuitatea obligatiilor". Aceasta din urma, dupa parerea noastra, este complet neintemeiata, asa cum schimbarea puterii nu elibereaza tara de creanta. Daca chiar Rusia si nu era obligata sa plateasca, apoi de la aceasta au eliberat-o numai actiunile interventilor. Cu toate acestea, guvernul sovietic "dorind sa gaseasca teren pentru acord si restabilirea legaturilor de afaceri cu capitalul strain", a declarat ca e gata sa recompenseze pagubele cetatenilor straini cu conditia ca se va respecta reciprocitatea si statele straine, la rindul sau, vor repara prejudiciile cauzate Rusiei in timpul interventiei. In legatura cu aceasta, in memorandumul sau, guvernul sovietic oficial le-a inaintat imperialistilor contrapretentii pentru pagubele pricinuite de interventie in suma de 39 mlrd. rub. aur. Aceasta insemna ca sa despagubeasca pierderile cetatenilor straini trebuiau guvernele proprii. Evident ca occidentalii nu puteau sa accepte acest lucru.

Delegatia sovietica a respins plata datoriilor militare ale guvernelor precedente, motivind aceasta cu faptul, ca "poporul rus a adus in jertfa intereselor militare ale aliatilor mai multe vieti, decit toti aliatii la un loc luati."

Respingind cererea despre restituirea intreprinderilor expropriate, era exprimata gatinta de acordare a prioritatii fostilor proprietari in timpul darii lor in concesie. Anglia sovaia. Intelegerea cu Rusia se opunea in problema pretentiilor private. In aceasta intrebare cercurile bancare din City manifestau o precautie deosebita. Ll. George a declarat, la 20 aprilie la intilnirea cu Cicerin, ca fara acceptarea cerintei despre restitutie tratativele sunt in plus. Ca raspuns delegatia sovietica a propus urmatoarea formula pe principala intrebare in cauza: "Guvernul rus e gata sa inceapa tratativele cu fostii proprietari ai intreprinderilor industriale nationalizate despre acordarea lor a dreptului prioritar asupra concesiilor sub forma arendei proprietatii susmentionate sau satisfacerii pretentiilor lor legitime pe orice cale conform intelegerii reciproce».72

Englezii au declarat ca aceasta formula este inacceptabila. Ei insistau asupra includerii in ea a urmatoarei declaratii generale: "Rusia este de acord sa restituie proprietatea acolo, unde aceasta este posibil" si mai jos urma formula susmentionata. Dar partea sovietica categoric a refuzat sa dea asigurarea necesara. Atunci reprezentantul britanic a propus in locul cuvintelor "sa restituie proprietatea" de inclus "sa restituie folosirea averii", explicind ca aceasta putin probabil va fi acceptabil pentru Ll.George.73

Imediat ce se afla de clauzele tratatului, in principate incep pregatirile in vederea convocarii divanurilor, totodata luand amploare curentul favorabil unirii. Austria si Turcia se impotriveau unirii datorita intereselor pe care le aveau si au incercat sa se opuna acesteia. In Muntenia nu au putut interveni deoarece caimacanul Alexandru Ghica, fost domn, isi facea cinstit datoria si la Bucuresti se afla comisia marilor puteri trimise sa supravegheze operatiile electrorale.In Moldova caimacanul era contra unirii si a falsificat alegerile. La interventia Frantei si a imparatului Napoleon al III-lea s-au facut alte alegeri cu membri favorabili unirii.

Divanurile ad-hoc alese, au formulat un memoriu cu dorintele nationale care a fost aprobat de divanul moldovean la 7 octombrie 1857 cu 81 de voturi pentru si 2 contra si cerea :

respectarea drepturilor, principatelor si a autonomiei lor;

unirea principatelor intr-un stat cu numele de Romania;

print strain cu mostenirea tronului (datorita neintelegerilor frecvente dintre printii de neam );

neutralitatea principatelor;

74

La consfatuirea tuturor membrilor subcomisiei politice, cu exceptia Rusiei si Germaniei, a fost recunoscut ca raspunsul delegatiei sovietice poate in general sa serveasca ca temelie pentru tratativele de mai departe."75

In sfirsit la 2 mai reprezentantii Antantei i-au inminat delegatiei sovietice un nou memorandum, in linii generale repetindu-l pe cel precedent si in unele detalii (din insistenta lui Poincaré) inrautatindu-l. Raspunsul la el a fost dat la 11 mai.

La 19 mai a avut loc inchiderea conferintei, la care a fost adoptata rezolutia despre continuarea lucrarilor ei la Haaga.

Asa s-a incheiat prima mare conferinta internationala cu participarea Statului sovietic. Bolsevicii considerau totalurile ei favorabile pentru sine, asa cum conferinta a insemnat recunoasterea guvernului sovietic de facto si a fost facut tot posibilul pentru imbunatatirea relatiilor politice si de afaceri ale statului sovietic cu lumea capitalista, stabilirii legaturilor economice trainice si reciproc avantajoase.