Cauzele antisemitismului

CAUZELE ANTISEMITISMULUI

Daca ostilitatea pentru evrei s-ar fi manifestat intr-o singura țara și intr-o singura perioada de timp, identificarea cauzelor antisemitismului ar fi fost un proces simplu. Insa aceasta națiune a fost obiectul urii pentru toate popoarele in mijlocul carora s-a stabilit. Dar inamicii evreilor aparțineau unor rase diferite, iar din moment ce traiau la departare mare unii de alții, erau guvernați de legi diferite și principii opuse, nu aveau aceleași obiceiuri și se diferențiau unii de alții in ceea ce privește caracterul. In consecința, ar fi fost imposibil ca ei sa judece sau sa se raporteze in același fel la evrei.

Cu toate acestea, atitudinile ostile fața de evrei s-au asemanat izbitor de mult de-a lungul istoriei, ceea ce  ne duce la concluzia ca exista cateva cauze generale ale antisemitismului. In ciuda unanimitații manifestarilor antisemite, antisemitismul se schimba in funcție de timp și loc, iar caracterul sau particular este determinat de națiunile printre care au trait israeliții, de obiceiurile și religia lor.

Atunci cand vine vorba despre cauzele care starnesc sentimentele de ostilitate sau ura fața de evrei, antisemiții iși justifica adesea prejudecațile prin evocarea unor mituri care persista in forma și raman similare in conținut sau inteție de-a lungul secolelor, in diferite locuri și culturi: deicid, profanarea ostiei, conspirație,etc. Fanteziile și miturile despre evrei abunda și iau deseori forma superstițiilor. ,,Pentru Goethe, superstițiile sunt poezia vieții. Pentru sceptici, superstițiile sunt ilogice distorsiuni. Pentru cercetatorii antisemitismului, ele reprezinta o dilema particulara prin aceea ca supersițiile despre evrei pot fi fatale." Aceste superstiții pot fi izvorul imboldului de exterminare a evreilor.73

Dar sa fie superstițiile punctul de plecare al antisemitismului? Sau simpla aversiune fața de cel diferit prin felul sau de a fi sau fața de cel considerat strain?

Atunci cand studiaza fenomenul antisemitismului și cauzele lui, psihoanaliștii ajung la conluzia ca acestea sunt tratate in același mod ca și alte fenomene de acest tip. Astfel, din punct de vedere psihologic, ura pentru evrei este expresia unui ,,proces de gandire primar", condus de sentimente, și nesupus disciplinei rațiunii și testarii realitații. Individul cauta o ,,cauza a raului", o explicație a raului din lume, care sa fie mai puțin forțata decat cea a demonilor invizibili. Incepand cu primele invațaturi creștine, aceasta cauza a reprezentat-o evreul, iar ea a fost transmisa de-a lungul timpului, ramanand activa printre antisemiții ,,post-creștini".74

Cu toate ca au fost o națiune mica, evreii au avut intotdeauna pretenția de a conduce, din punct de vedere religios, lumea, deoarece credeau despre ei ca sunt poporul ales de Creatorul universului. Ura pentru ei a fost pe masura acestor pretenții. Ideea de alegere se leaga de evenimentul care a format Israelul ca națiune:  ieșirea din Egipt. Intervenția spectaculoasa a lui Dumnezeu in istorie, prin care un popor sclav a fost salvat, condus prin deșert, i-a fost data o lege a libertații, și a fost dus intr-o Țara Promisa, a avut loc pentru a indica faptul ca poporul Israel, și mai tarziu evreii, aveau o semnificație speciala pentru istoria omenirii. Aceasta vocație religioasa era unica in antichitate, prin aceea ca ii distingea pe evrei ca fiind un popor neadaptabil culturii și civilizației in mijlocul careia traia. Aceasta pentru ca Dumnezeul evreilor era perceput ca un Dumnezeu universal, creator a tot; prin urmare, nu exista posibilitatea unui sincretism religios. Evreii au refuzat sa acorde orice validitate altor dumnezei și se fereau de idolatrie, refuzand sa interacționeze cu ,,idolatri", dar nu pe temei rasial, si mai degraba ideologic. Aceasta atitudine a starnit in mod evident ostilitate printre unii membri ai altor națiuni sau religii, care ii considerau pe evrei nesociabili și intoleranți.75

Antisemitismul, in forma lui timpurie, se concentra pe aceasta neadaptare sau neasimilare, evreii fiind caracterizați ca nesociabili și ostili restului omenirii. Aceasta forma primara a antisemitismului era mai puternica atunci cand evreii erau confruntați cu o cultura care punea mare valoare pe misiunea ei civilizatoare, și prin urmare privea rezistența evreilor la asimilare ca o insulta adusa propriei ei misiuni.

Carol Iancu este de parere ca ostilitatea fața de evrei, care s-a exprimat intai in lumea egipteana și cea greco-romana "este, indubitabil, de natura religioasa" și ca "este vorba despre o opoziție fața de monoteism" 76(considerat de ei "o invenție evreiasca") - credința intr-un singur Dumnezeu, sub forma unui spirit, omniprezent, dar nicaieri materializat. Pe de alta parte, Bernard Lazare demonstreaza ca, daca luam in considerare unanimitatea manifestarilor antisemite, este foarte greu de admis ca acestea se datoreaza unui razboi religios. El crede ca lupta contra evreilor nu trebuie vazuta ca o lupta a politeismului contra monoteismului, pentru ca atat națiunile politeiste cat și cele creștine au combatut nu doctrina intr-un singur Dumnezeu, ci pe evreu insuși.77 Sursele antisemitismului sunt localizate in evreu.78 Totuși, evreul este doar unul din factorii antisemitismului; el il provoaca prin prezența sa, dar el nu este singurul care il determina. Pe de alta parte, Berel Lang crede ca ,, cheia antisemitismului rezida in formele originilor și expresiilor lui, ci nu in obiectele impotriva carora e indreptat.79

De-a lungul istoriei, popoarele cucerite s-au supus legilor cuceritorilor. Nu era un efort prea mare din partea lor sa faca asta, pentru ca exista o linie de legatura intre invațaturile religioase primite de la zei și legile civile provenite din legislație, iar acestea puteau fi modificare in funcție de circumstanțe; ceea ce fusese facut de om putea fi desfacut tot de om. Rar se intampla ca cineva sa nu se supuna legilor imperiului sau sa protesteze impotriva conducatorilor. Nu același lucru era valabil pentru evrei. Ei traiau sub legea unui domn, Yahwe, care le poruncise sa nu aibe alți dumnezei, și care le prescrisese reguli de igiena, de moralitate, reguli civile, agrarienie și teologice, dar și legi despre cum ar trebui guvernat teritoriul lor. Aceste coduri formau un intreg și se incadrau intr-un sistem riguros ce trebuia respectat cu sfințenie, pentru ca el fusese primit doar de catre evrei. Credința predestinarii poporului lor și a alegerii lui de catre Dumnezeu naștea in inima evreului o mandrie imensa. Avand o astfel de concepție despre originile lui și despre Tora, evreul nu putea accepta, și nici nu se putea supune legilor ciudate ale altor națiuni. Nu putea abandona legea divina, eterna, buna și justa pentru a urma legile umane, imperfecte. Astfel, indiferent unde iși formau colonii, sau unde erau deportați, evreii cereau permisiunea de a-și urma religia și de a face excepție de la obiceiurile poporului in mijlocul caruia traiau, și privilegiul de a se guverna dupa propriile legi. Aceste privilegii le-au fost conferite in mai toate națiunile in mijlocul carora și-au format comunitați, fiindu-le acordata libertate deplina in acest sens. Datorita excepțiilor și scutirii de taxe de care beneficiau, evreii aveau sa se ridice curand deasupra condiției generale a cetațenilor municipalitaților carora aparțineau: ei aveau șanse mai mari de a acumula bogații și de a face comerț, ceea ce a starnit gelozie și ura. ,,Prin urmare, atașamentul israeliților fața de legea lor a fost una din primele cauze ale nepopularitații lor, care provenea fie din avantajele și beneficiile legii care nașteau invidie, fie din faptul ca aceștia se mandreau cu excelența Torei lor și se considerau superiori celorlalte popoare."80

Ideea devotamentului evreilor pentru Tora și a separatismului lor a fost fundamentul unei discuții controversate, aceea a unui antisemitism religios și phihologic, provocat de evrei inșiși. Se pune intrebarea daca nu cumva evreii, impiedicați de religia lor sa vina in contact cu creștinii, s-au izolat ei singuri și au ramas izolati? Alexandru Claudian da raspuns acestei intrebari, prin aserțiunea ca acest separatism nu este nicidecum diferit de cel al oricarui popor imigrat, care il face sa se stranga la un loc și sa iși creeze o mica patrie sentimentala.81 In plus, curentele contemporane ale antisemitismului au aparut in țari in care nu mai exista nicio separație sociala intre creștini și evrei. Pe de alta parte, Bernard Lazare considera ca prin urmarea principiilor Torei, evreul se izola singur de restul omenirii, se fortifica in spatele unor garduri ridicate in jurul Torei de farisei și de talmudiști. ,,El se izola nu numai prin refuzarea de a se supune obiceiurilor care ii legau pe locuitorii ținuturilor in care aceștia erau stabiliți, dar și prin abținerea de la orice relații cu acești locuitori. Acestui caracter ,,anti-sociabil" evreii i-au adaugat o insușire exclusivista.82; exista o imensa mandrie printre evrei, izvorata din credința in predestinarea sau alegerea poporului lor de catre Dumnezeu.

La izolarea evreilor a contribuit și teama de a nu fi ,,contaminați" de contactul cu strainii, pentru ca, animați de un entuziasm popular, sperau la restaurarea imperiului evreu și la ridicarea Ierusalimului din ruine, iar pentru aceasta, trebuia ca ei sa ramana puri, ,,neamestecați". Iudaismul incuraja incercarile hotarate de a pastra comunitatea evreiasca unita și separata. Ritualurile evreiești incurajau intr-o oarecare masura separatismul: evreii nu mancau și nu se rugau cu ceilalți. Bernard Lazare este de parere ca acest separatism a fost impus de farisei și rabini, care au prescris legi separate de igiena care sa impiedice ,,contaminarea" și au pus legea Torei mai presus de orice, interzicand citirea sau studierea altor carți sau științe, reușind in acest mod sa transforme spiritul evreiesc și sa declanșeze ura gentililor. Astfel, el ii gasește vinovați pe aceștia ca ar fi facut din Israel ,,un singuratic posomorat, un rebel impotriva tuturor legilor, strain oricarui sentiment de fraternitate, inchis tuturor ideilor frumoase, nobile și generoase, izolat, abrutizat de o educație ingusta, și pervertit de o mandrie nejustificata." .83

Cu toate acestea, au fost perioade, in istoria evreilor, de stransa fraternizare intre creștini și evrei, atat de stransa, incat a fost descurajata de autoritațile religioase. Atunci cand evreii au fost inchiși in ghetouri, tendința lor spre separatism a fost intarita de regulile separatiste ce le-au fost impuse. Iar in societațile care nu impuneau separarea evreilor, unitatea lor era interpretata ca o provocare de catre cei care cautau o raționalizare a antisemitismului lor. Pe de alta parte, atunci cand se asimilau sau se acomodau unei anumite comunitați, evreii erau criticați ca sunt agresivi și vor sa submineze pe ascuns comunitatea creștina și sa preia controlul asupra ei. (mortimer ostow, p 18) Mortimer ostow concluzioneza ca ,, atunci cand mintea cuiva cauta motive pentru sentimente antisemite, acesta poate fi justificat de orice comportament manifestat de evrei, fie el separatism, sau din contra, asimilare sau acomodare84

Bernard Lazare identifica o ultima posibila cauza a urii pentru evrei: Patriotismul tenace al Israelului. Cuceriți, exilați și supuși sclaviei, ei au ramas atașați amintirilor din orașele lor jefuite sau din țara pe care o pierdusera. Ierusalimul era considerat orașul care primise legea divina, orașul care gazduia Templul, deci singurul loc in care i se puteau aduce laude și ofrande lui Dumnezeu. Israelul era deci singurul pamant sfant, lipsit de idolatrie. Evreii traiau cu speranța ca intr-o zi, zidurile Ierusalimului vor fi ridicate, și ca un profet ales ii va duce din nou in țara promisa. Acest entuziam popular le impulsiona dorința de a pastra integra ,,puritatea" poporului lor.85