Pasii profetului

1921

* PAN

Acoperit de frunze vestede pe-o stanca zace Pan.

E orb si a batran.

Pleoapele-i sunt cremene,

zadarnic cearc-a mai clipi,

caci ochii-i s-au inchis - ca melcii - peste iarna.

Stropi calzi de roua-i cad pe buze:

unu,

doi,

trei.

Natura isi adapa zeul.

Ah, Pan!

Il vad cum isi intinde mana, prinde-un ram

si-i pipaie

cu mangaieri usoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufisuri.

Orbul il aude si zambeste,

caci n-are Pan mai mare bucurie

decat de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor

si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana.

Tacere.

In juru-i pesterile casca somnoroase

si i se muta-acum si lui cascatul.

Se-ntinde si isi zice:

'Picurii de roua-s mari si calzi,

cornitele mijesc,

iar mugurii sunt plini.

Sa fie primavara?'

* INFRIGURARE

Livada s-a incins in somn. Din genele-i de stufuri

strang lacrimi de vapaie:

licurici.

Pe coasta-n vreji de nouri

creste luna.

Mani tomnatice intinde noaptea mea spre tine

si din spuma de lumin-a licuricilor verzui

ti-adun in inima surasul.

Gura to e strugure-nghetat.

Numai marginea subtire-a lunii

ar mai fi asa de rece

- de-as putea sa i-o sarut -

­ca buza ta.

Imi esti aproape.

Prin noapte simt o palpaire de pleoape.

* AMURG DE TOAMNA

Din varf de munti amurgul sufla

cu buze rosii

in spuza unor nori

si-atata

jeraticul ascuns

sub valul lor subtire de cenusa.

O raza

ce vine goana din apus

si-aduna aripile si se lasa tremurand

pe-o frunza:

dar prea e grea povara -

si frunza cade.

O, sufletul!

Sa mi-1 ascend mai bine-n piept

si mai adanc,

sa nu-1 ajunga nici o raza de lumina:

s-ar prabusi.

E toamna.

* VENITI DUPA MINE, TOVARASI!

Prietenilor mei

Veniti langa mine, tovarasi! E toamna,

se coace

pelinul in boabe de struguri

si-n guse de viperi veninul.

C-un chiot vreau astazi sa-nchin

in cinstea salbaticei mele minuni, care pleaca

lasandu-ma singur,

cu plansul,

cu voi,

si cu toamna.

Veniti mai aproape! - Si cel care are

urechi de-auzit sa auda:

durerile nu sunt adanci decat atuncea cand rad.

Sa rada deci astazi in mine

amarul

si-n hohote mari sa-si arunce pocalul in nori!

Veniti langa mine, tovarasi, sa bem!

Ha, ha! Ce licareste-asa straniu pe cer?

E cornul de luna?

Nu, nu! E un ciob dintr-o cupa de aur,

ce-am spart-o de bolta

cu bratul de fier.

Sunt beat si as vrea sa daram tot ce-i vis,

ce a temple si-altar!

Veniti langa mine, tovarasi! Ca mane-o sa mor,

dar va las mostenire

superbul meu crania, din care sa beti

pelin

cand vi-e dor de viata,

si-otrava

cand vreti sa-mi urmati! - Veniti dupa mine, tovarasi!

* VARA

La orizont - departe - fulgere fara de glas

zvacnesc din cand in cand

ca niste lungi picioare de paianjen - smulse

din trupul care le purta.

Dogoare.

Pamantu-ntreg e numai lan de grau

si cantec de lacuste.

In soare spicele isi tin la san grauntele

ca niste prunci ce sug.

Iar timpul isi intinde lenes clipele

si atipeste intre flori de mac.

La ureche-i taraie un greier.

LEAGANUL

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram asa de obosit

si sufeream.

Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele

si ochii inrositi de neodihna.

Pierdut - m-am intrebat:

Soare,

cum mai simti nebuna bucurie

de-a rasari?

Si-n dimineata-aceea fara somn

cum colindam cu pasi de plumb

intr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.

Paianjenii-si teseau in el maruntele lor lumi,

iar carii-i macinau tacerea.

L-am privit cu gandul larg deschis.

Era leaganul

in care-o mana-mbatranita azi de soarta mea

mi-a leganat

intaiul somn si poate-ntaiul vis.

Cu degetele amintirii

mi-am pipait

incet,

incet,

trecutul ca un orb

si fara sa-nteleg de ce

m-am prabusit

si-n hohote

am inceput sa plang deasupra leaganului meu.

Eram asa de obosit

de primaveri,

de trandafiri,

de tinerete

si de ras.

Aiurind ma cautam in leaganul batran

cu mainile pe mine insumi

- ca prunc.

* GANDURILE UNUI MORT

De mana-as prinde timpul ca sa-i pipai

pulsul rar de clipe.

Ce-o fi acuma pe pamant?

Mai curg aceleasi stele peste fruntea lui in stoluri

si din stupii mei

mai zboara roiuri de albine spre paduri?

Tu, inirna, esti linistita-acum!

Mult a trecut

de cand imi rasfrangeai in pieptul scund

un soare nou in fiecare dimineata

si-o suferinta veche-n orisice amurg?

O zi?

Sau poate veacuri?

Un stanjen doar deasupra mea-i lumina.

Flori cu sani de lapte imi apasa lutul.

Sa pot

eu mi-as intinde mana si le-as strange-ntr-un manunchi

sa le cobor la mine,

dar

pamantul poate nu mai are flori.

Gandul meu si vesnicia seamana

ca niste gemeni.

Ce lume se va zbate azi in valurile zilei?

Ades un zgomot surd ma face sa tresar.

Sa fie pasii sprinteni ai iubitei mele,

sau e moarta si ea

de sute si de mii de ani?

Sa fie pasii mici si guralivi ai ei,

sau poate pe pamant e toamna

si niste fructe coapte-mi cad rnustoase, grele,

pe mormant,

desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

* IN LAN

De prea mult aur crapa boabele de grau.

Ici-colo rosii stropi de mac

si-n lan

o fata

cu gene lungi ca spicele de orz.

Ea strange cu privirea snopii de senin ai cerului

si canta.

Eu zac in umbra unor maci,

fara dorinti, fara mustrari, fara cainti

si fara-ndemnuri, numai trup

si numai lut.

Ea canta

si eu ascult.

Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.

* DIN COPILARIA MEA

Pentru mica mea nepotica Gigi,

careia nu-i plac decat versurile cu rima

Pasteam cu altii gastele-n arinisti.

Cu gangurit de aur imi venea cate-un boboc

si imi prindea cu prietenie-n cioc

sfarcul urechii,

si plopii tremurau, stravechii.

Cand toropit priveam prin gene

cum boii se miscau prin flori de sanziene

pe sub salcii,

ma miram ca ei nu vad

cu varful coarnelor ca melcii,

si boii - boii-si rumegau caldura pe sub salcii.

Cand ma tranteam in pajiste pe spate

cu ochii catre bolta in senin,

ma-nchipuiam intins cu foalele pe cer,

lin

razimat pe coate.

Si-mi mai aduc aminte:

intr-un lan de canepa

o sperietoare pestrita de paseri

se sprijinea

in par, ca vanturi s-o alinte.

Ciorchine de turbari avea cercei,

o vrabie-si facuse cuib in palaria ei.

Radeau copiii toti de ea,

dar mie mi-era mila

si-o iubeam.

Eram mic

si singur socoteam: ea mi-e aproapele

si o iubeam.

Si ma credeam un mucenic.

* LA MANASTIRE

De trei zile luna creste ca un fagure

de miere intr-un stup.

La manastire vine-o baba. Zice:

'Staret purtator de bolti ceresti,

sa faci o rugaciune

de iesirea sufletelului din trup'.

'Pentru cine?'

'Pentru mine.'

Luna - s-a coborat pe-o biblie

si de pe file

priveste inapoi la chipul ei spre cer.

Cu miros de ger in lana vine un batran.

Ii sunt obrajii zdrentuiti

intocmai ca un prapur vechi:

'Parinte bun, ti-aduc o pane si un strop

de vin, ca sa se roage la altar blandetea ta'.

'Pentru cine?'

Document online: Critica de text - examinarea aprofundata a manuscriselor Eseu: Constructivism - curent de avangarda - rezultate in domeniul arhitecturii

'Pentru turma de oite.'

Intr-un tarziu, o fata. Stele care cad

sau poate-un vant de toamn-ar sti sa spuna

c-a fost frumoasa fata mai demult.

Zice:

'Sa tii o liturghie, staret sfant'.

'Pentru cine?'

'Pentru - gandul meu.'

Luna s-a-ngradit c-un curcubeu.

* DATI-MI UN TRUP, VOI MUNTILOR

Numai pe tine te am, trecatorul meu trup,

si totusi

flori albe si rosii eu nu-ti pun pe fruntem si-n plete,

caci lutul tau slab

mi-a prea stramt pentru strasnicul suflet

ce-1 port.

Dati-mi un trup,

voi muntilor,

marilor,

dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia

in plin!

Pamantule larg, fii trunchiul meu,

fii pieptul acestei naprasnice inimi,

prefa-te-n lacasul furtunilor cari ma strivesc,

fii amfora eului meu indaratnic!

Prin cosmos

auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi

si-as apare navalnic si liber

cum sunt,

pamantule sfant.

Cand as iubi,

mi-as intinde spre cer toate marile

ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti, i

spre cer,

sa-1 cuprind,

mijlocul sa-i frang,

sa-i sarut sclipitoarele stele.

Cand as uri,

as zdrobi sub picioarele mele de stanca

bieti sori

calatori

si poate-as zambi.

Dar numai pe tine te am, trecatorul meu trup.

* FLORI DE MAC

In frunza de cucuta-amara

imi fluier bucuriile - si-o nenteleasa teama

de moarte ma patrunde,

cum va privesc pe malul marii de secara,

flori de mac.

As vrea sa va cuprind,

ca, nu stiu cum, petalele ce le purtati

imi par urzite

din spuma rosie

a unui cald si-nflacarat amurg de vara.

As vrea sa va culeg in brate

feciorelnicul avant,

dar vi-e atat de frageda podoaba,

ca nu-ndraznesc,

o, nici la pieptul gandurilor mele sa va strang.

Si-as vrea sa va strivesc,

ca sunteti rosii, rosii

cum n-au putut sa fie pe pamant

decat aprinsii, marii stropi de sange ce-au cazut

pe stanci

si pe nisip in Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,

cand s-a-ngrozit de

moarte.

TAMAIE SI FULGI

Lumini scapate din cuptor se zbat intre pereti.

Si trupul moale ca de in curat.

si parul ti 1-ai uns peste-o cadelnita-n tamaie,

fir de fir,

ca sa mirosi la fel c-un patrafir.

Prin sat trec sanii grele de taceri.

Cu genele ghicesc poteca sarutarilor de ieri.

Fulgi moi si grasi imi troienesc

in pace lumea ca de scrum,

si fulgi de-arama azvarliti din cer

par clopoteii atarnati

de gatul pasilor de cai pe drum.

Ciobani intarziati pe uliti simt

ca cei cari s-au culcat

au clipe de tamaie si de in

curat.

Curat.

* STRIGAT IN PUSTIE

Cu chiotele-ti de lumina

si cu-adancul ochilor de mare,

cu urnele in lut ce ti le lasa

nenumaratele fecioare

cutremurate-n clipa asta

de-un dor

pe minunatul tau pamant,

te chem:

vino, Lume,

vin'.

Adie-mi in ureche ganguritul de izvoare,

la cari in miez de noapte

nevazuti de nimeni strugurii

desprinsi din vite ti s-aduna

sa-si umpla boabele de must,

si-apoi - cu darnicia to de moarte

vino,

Lume,

vin'.

Si racoreste-mi

fruntea-nfierbantata

ca nisipul dogorat

pe care calca-ncet, incet

prin pustie un profet.

* VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE

I

HAFIS

La inceput - se stie - stelele aveau pe cer

cararile cu stangacie trase la-ntamplare;

din arcuirea zvelta a sprancenei tale

a-nvatat odata Luna

sa-si arcuiasca drumul ei pe bolta

- peste mare.

II

PSALMISTUL

Cand treci fara sandale pe sub tei,

porumbii adormiti pe stresini ciuruite

se trezesc, crezand

ca pasii tai, maruntii, runt seminte azvarlite

de-o mana buna pentru ei.

III

ANACREON

In vite rosii strugurii par sanii goi

ai toamnei, care se dezbraca rand pe rand

de foi.

Smulge-i tu din trunchiul lor robust

si stoarce-i,

stoarce-i bulgarilor de pamant

in gura - ca sa-ti vad manutele

de darnicie tremurand

si degetele umede de must.

IV

MISTICUL

Trupul tau si sufletul, inaltul, iti sunt

ca doi frati gemeni: se-aseamana asa de mult ca

nu stii cand e unul, cand e altul.

Eu nu-ti cunosc la chipu-i numai sufletul.

De cate ori iti intalnesc din intamplare trupul, nu-1

banuiesc, nedumerit ma-ncurc si cred ca-i ­sufletul.

* MOARTEA LUI PAN

I

PAN CATRE NIMFA

Cu strai de broasca-n par rasai din papura,

o unda

vrea sa te cuprinda si nisipuri prind sa fiarba.

Ca dintr-o nevazuta amfora rotunda

iti versi mladie trupul gol in iarba.

Si vana de la tample imi zvacneste

ca gusa unei lenese soparle

ce se prajeste-n soare,

miscarea ta mi-adie murmur de izvoare.

Ca panea calda eu te-as frange,

miscarea ta mi-azvarle clipe dulci in sange.

Nisipuri prind sa fiarba.

Vara,

soare,

iarba!

II

ZEUL ASTEAPTA

Prin miriste se joaca

soareci si vitei,

iar vitele de vie

tin in palme

brotacei.

C-o papadie

intre buze

o astept sa vie.

Nu vreau decat

sa-mi port curate

degetele rasfirate

prin parul ei,

prin parul ei

si-apoi prin nori

s-adun din ei

ca dintr-un caier

fulgerele-asa cum toamna

strangi din aer

funigei.

III

UMBRA

Pan rupe faguri

in umbra unor nuci.

E trist:

se inmultesc prin codri manastirile,

si-1 supara sclipirea unei cruci.

Zboara-n jurul lui lastunii

si foile de ulm

rastalmacesc o toaca.

Subt clopot de vecerne Pan a trist.

Pe-o cararuie trece umbra

de culoarea lunii

a lui Crist.

IV

PAN CANTA

Sunt singur si sunt plin de scai.

Am stapanit candva un cer de stele

si lumilor

eu le cantam din nai.

Nimicul isi incoarda struna.

Azi nu strabate-n grota mea

nici un strain,

doar salamandrele pestrite vin

si cateodata:

Luna.

V

PAIANJENUL

Gonit de crucile sadite pe carari

Pan

s-ascunse intr-o pestera.

Razele fara de-astampar se-mbulzeau

si se-mpingeau cu coatele s-ajunga pan' la el. Tovarasi nu avea,

doar un paianjen singurel.

Iscoditor, micutul isi tesuse mreaja de matase in urechea lui.

Si Pan din fire bun

prindea tantari celui din urma prieten ce-i ramase.

Treceau in goana toamne cu caderi de stele.

Odata zeul isi cioplea

un fluier din nuia de soc.

Piticul dobitoc

i se plimba pe mana.

Si-n scaparari de putregai

Pan descoperi mirat

ca prietenul avea pe spate-o cruce.

Batranul zeu incremeni fara de grai

in noaptea cu caderi de stele

si tresari indurerat,

paianjenul s-a-ncrestinat.

A treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor de foc. Era acoperit cu promoroaca

si-amurgul cobora din sunetul de toaca. Neispravit ramase fluierul de soc.

* PUSTNICUL

I

Muntele Golgota. Intuneric. Un soare mic se vede

sangeriu prin pacla deasa. Pe-o stanca sade Lucifer

cu aripi de liliac, cu ochii luminosi de fosfor. Priveste

neclintit parca ar asculta ceva-n tacere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decat miscarea

pamantului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-astept

de-un veac aici.

Cand am urcat cararea

parea ca duc in spate-o cruce grea,

si spini ce atarnau in aer ma-ntepau pe frunte.

Daca semnele nu mint,

calcaile imi odihnesc

pe stancile spanzuratorilor.

SPIRITUL PAMANTULUI

o voce din adanc

Cu nouri grei de pacura m-am invalit

si c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi

in care ferecat pazeam adancul lumii.

De-acum imi sunt stapan

si pribegind prin cosmice valtori

intr-un avant de flacari voi infrange

stavila ce ma desparte de tarie.

Din veci ma arde-acelasi gand:

sa fii pamant - si totusi sa lucesti ca stea!

Ma bate-n piept al marii val,

s-apropie izbanda mea.

LUCIFER

Din cand in cand din scoica ta de lut

te-aud,

Duh cartitor,

cum blestemi omenescul neastampar far' de spor.

SPIRITUL PAMANTULUI

O clipa i-am crezut arhangheli

in spada si-n privire crunti,

cu suflete

ca niste munti.

In al nadejdii zbor

le-am dat ogorul meu, ca sa-1 ridice-n cer,

si doar cu starvuri m-am ales

pe urma lor.

LUCIFER

Din adancimea ta te plangi

ca-n bine ei au fost pitici,

din inaltimea mea regret

ca-n rau au fost cam tot asa de mici.

SPIRITUL PAMANTULUI

As vrea din mare sa starnesc un vant,

in luna sa le spulber tintirimele

si urnele de scrum

adapostite in pamant.

LUCIFER

tace

Un fulger lumineaza intreg orizontul.

Catre cer:

De-un veac tot stau aici.

Stapane, poti incepe:

mortii ne asteapta!

O vorba de le zici,

spre Tine ei se-ndreapta

rasarind din neguri,

rasarind din stepe,

Stapane, poti incepe!

Alt fulger

Intunericul creste, ochii lui Lucifer lumineaza ca doua stele gemene. Dupa un rastimp apare Adam. Suie cararea si ajuns in varful Golgo­tei sufla in bucium in cele patru parti ale 1u­mii. Un al treilea fulger.

II

Un cimitir cu cruci de lemn. Intuneric de amurg. Van­tul vajie prin plopii din fata unei clopotnite si misca din cand in cand clopotul.

S-apropie spiritul - alburiu, straveziu, astral - al Pustnicului. Trece printre cruci.

SPIRITUL PUSTNICULUI

Speriat de-ntelepciunea calda, plina de ispite,

ce mi-o soptea-n urechi

frumusetea lumilor - am cautat desertul.

M-am ascuns in scorburi de leprosi

ori vizuini inguste,

si numai faguri proaspeti mi-au fost hrana

si lacuste.

Vanturi de nisip mi-au ars pleoapele-nrosite

si vulturi galbeni s-adunau cununa-n jurul meu

ca-n preajma unui starv.

De lungi matanii mi s-au ingrosat genunchii

la fel cu ai camilelor

ce zac pe asternut de piatra.

Si ani si ani - statornic - trupul mi 1-am biciuit

cu rasul si ocara tuturor

salbaticelor mele ganduri aspre ca de foc.

S-aude dangatul ruginit al clopotului.

Nici vii,

nici morti.

Un vant pustiu da pinteni clopotului greu

ce-a mai ramas in turn.

Pe cine-ar mai putea sa cheme?

Au rasarit de prin morminte trupurile reci

ca primavara mugurii din ramuri

si numai eu colind din cimitir in cimitir

si nicaieri nu-mi aflu oasele imprastiate

ca florile de prun, curate, albe in noroi.

Le-am cautat prin pesteri si prin fund de ape,

prin umede progadii la rascruci

si pe sub lespezi vechi de manastiri,

dar nu mi le-am gasit.

S-apropie de-un mormant, ii smulge cu putere crucea de lemn si priveste cercetator inauntru. Rand pe rand scoate si celelalte cruci. La unul dintre morminte cade in genunchi si scurma cu manile in iarba.

Pamantule, da-mi trupul inapoi,

Pamantule talhar, de ce mi 1-ai furat,

de ce mi 1-ai ascuns in sanul tau de sloi?

De 1-am hulit

a fost al meu:

da-mi trupul, trupul inapoi!

III

In spatiul nespatial al cerului. Nouri. Lucifer sta tacut in lumina, rosu ca de foc si asculta.

VESNICUL

nevazut

Eu sunt marea si izvorul si sunt bun,

Eu sunt marea si izvorul si sunt drept.

CORUL CELOR BUNI

ascunsi in lumina

Mantaua boltii largi Tu o purtai pe umeri,

noi ne tineam cu manile de cer

cum prunci nestiutori se tin

de haina mumelor pe drum.

Si ne rugam:

Stapane bland, nu ne uita!

Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri

si surazand ne chemi la dreapta Ta.

OSANDITII

in intuneric

Parc-am pasi pe capete de serpi,

vartejuri de pucioasa - mazarichea iadului

­ne-ncolacesc picioarele.

Prapastiile scuipa-n calea noastra

suier de naparci.

In hohot dracii de pe muchi ne-ntampina

cu flori de spanz

si matraguna,

stupi de viespi in plete ni s-aduna.

Pe nouri vine spiritul ratacitor al Pustnicului si priveste-ntrebator spre Lucifer. S-aude:

TEOLOGUL

nevazut

Ca nentrecut initiat in lucrurile sfinte

am fost numit de lume doctor invincibilis.

Azi intru-n forma celor drepti.

O singura-ndoiala ma mai chinuie

in clestele-i de fer,

sunt ingrijat de soarta ta, o, Lucifer!

Raspunde-mi, ti s-a dat sau nu si tie

putinta mantuirii?

N-as vrea sa cad in erezie.

LUCIFER

O, mare-i cumintenia cereasca cea de veci,

ce bine a stiut s-aleaga oile dintre berbeci.

Catre teolog:

De teama sa nu cazi in erezie - fara ura

tu ceri si de la dracu-nvatatura.

In numele lui Dumnezeu, dar cu-ajutorul meu,

in marile si neuitatele sinoade

din orice intrebari schiloade

ai stors un bob de-ntelepciune.

Dar vezi, acum mi-e greu

sa-ti dau raspuns. Cand eu-s in joc,

imi place sa pastrez misterul;

de vrei insa dogmaticei sa-i faci un epilog,

iata:

tocmai sosi la judecata

un biet intarziat.

E duhul unui pustnic, vine fara trup,

cat a trait si 1-a urat asa de mult

ca la-nviere nu 1-a mai gasit.

Ce crezi - maestre nentrecut?

TEOLOGUL

Ma vad stangaci.

Nici hotararile din Laudiceea

n-au prevazut aceasta intamplare.

Dar mestesugul mi-1 ascut:

Pacatul - e un rod de-al lutului, de aceea

cred ca nimenea nu-1 poate judeca

fara de haina lui de lut.

LUCIFER

Cand e vorba de osande

nu-ndraznesc cu doctorii angelici sa discut.

Catre Pustnic:

Nenorocite duh, ramane deci sa te intorci

pe urgisitul bulgar de pamant,

sa-ti cauti moastele de sfant

si toate oasele uitate.

De vrei poti incerca si-n alta parte:

Stiu eu? - pe alte stele - si prin alte zodii.

A racului - pe cat se poate.

Spiritul Pustnicului pleaca.

LUCIFER

singur

De cate ori priveam aceasta ordine divina

si lumea vaduva de cel din urma strop

de minte,

as fi voit in fata Celui Vesnic bland sa ma ridic

in aratarea mea de sarpe fara vina-

­si imbiindu-i marul cunostintei

umilit sa-i zic:

Nu ti-ar strica, Inalt-Prea-Sfinte,

sa gusti din el si Tu un pic.

Iubire

Iubesti - cand ulciorul de-arama
se umple pe rand, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - cand suava icoana
ce-ti faci in durere prin veac
o tii inramata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubesti - cand sub timpuri prin sumbre
valtori, unde nu ajung sorii,
te-avanti sa culegi printre umbre
balaiul suras al comorii.

Iubesti - cand simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.

Iubesti - cand intreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
iti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.

Lucian Blaga

Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate sa apuna
far’ de a-si intoarce privirea dupa fecioarele
cetatii, ma-ntreb:
de ce-as fi altfel decat soarele?

II
O fata frumoasa e
O fereastra deschisa spre paradis.
Mai verosimil decat adevarul
e cateodata un vis.

III
O fata frumoasa e
lutul ce-si umple tiparele,
desavarsindu-se pe-o treapta
unde povestile asteapta.

IV
Ce umbra curata
arunca-n lumina o fata!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fara de pata.

V
O fata frumoasa e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoaba inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
intruchipata fara veste,
cum “intr-o mie si una de nopti“
povestea naste din poveste.

VII
O fata frumoasa e
o inchipuire ca fumul,
de ale carei talpi, cand umbla,
s-ar atarna tarna si drumul.

VIII
O fata frumoasa e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fata frumoasa e
cum ne-o arata soarele:
pe cale veche o minune noua,
curcubeul ce sare din roua.

X
Tu, fata frumoasa, vei ramanea
taramului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevarata amintire.

Lucian Blaga

Catrenele dragostei

Draga-mi este dragostea
bantuita de sprancene,
de sprancene pamantene,
lungi, piezis-rasaritene.

Draga-mi este dragostea,
soarele din an in veac,
dragostea ce poarta-n ea
moarte-ades si-ades un leac.

Spune-se ca-n holda coapta
macul il dezbraci c-o soapta.
Draga-mi este dragostea
care zice: nu si da.

Draga-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cat lumea-zare,
mica pe cat lacrima.

Draga-mi este dragostea
care face stea si stea
din pamanturile noastre -
prin poienile albastre.

Sangele isi stie visul.
Draga-mi este dragostea
cu-naltimile si-abisul
si cu ce mai are-n ea.

Draga-mi este dragostea -
locului nu pot s-o tin,
caci frumsetea ei dispare
in frumsetile-i ce vin.

Draga-mi este dragostea,
draga uneori furtuna
si-un pacat pe care-l arde
pe la miezul noptii luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naste.
Draga-mi este dragostea
ce de ani ma paste.

Dragostea ne-o tina zeii,
sa ne-ncante funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

Lucian Blaga

Cantec in doi

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sa infloreasca iar' in noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, cand cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

Lucian Blaga

Din parul tau

Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,
paienjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Si-acum, cand tu-mi ineci obrajii, ochii
in parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau --
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja ce-a cuprins-o magul in povestea lui.

Lucian Blaga

Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: 'Mi-asa de dor de tine!'
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamant.

Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

Lucian Blaga

Iubire

Iubesti - cand ulciorul de-arama
se umple pe rand, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - cand suava icoana
ce-ti faci in durere prin veac
o tii inramata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubesti - cand sub timpuri prin sumbre
valtori, unde nu ajung sorii,
te-avanti sa culegi printre umbre
balaiul suras al comorii.

Iubesti - cand simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.

Iubesti - cand intreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
iti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina --
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i nenteles
se schimba-n nentelesuri si mai mari
sub ochii mei --
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.
[1919]

LUMINA

Lumina ce-o simt
Navalindu-mi in piept cand te vad
oare nu e strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
Cand singura plutea-n intuneric si dat-a
Un semn Nepatrunsul:
'Sa fie lumina!'
O maresi-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci - cine stie?
Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad - minunat-o,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
[1919]

VREAU SA JOC!

O, vreau sa joc, cum niciodata n-am jucat!
Sa nu se simta Dumnezeu
in mine
un rob in temnita - incatusat.
Pamantule, da-mi aripi:
sageata vreau sa fiu, sa spintec
nemarginirea,
sa nu mai vad in preajma decat cer,
deasupra cer,
si cer sub mine -
si-aprins in valuri de lumina
sa joc
strafulgerat de-avanturi nemaipomenite
ca sa rasufle liber Dumnezeu in mine,
sa nu carteasca:
'Sunt rob in temnita!'
[1919]

PAMANTUL

Pe spate ne-am intins in iarba: tu si eu.
Vazduh topit ca ceara-n arsita de soare
curgea de-a lungul peste miristi ca un rau.
Tacere-apasatoare stapanea pamantul
si-o intrebare mi-a cazut in suflet pana-n fund
N-avea sa-mi spuna
nimic pamantul? Tot pamantul-acesta
neindurator de larg si-ucigator de mut,
nimic?
Ca sa-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - indoielnic si supus -
si pe sub glii ti-am auzit
a inimei bataie zgomotoasa.
Pamantul raspundea.
[1919]
 
 

GORUNUL

In limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
imi pare
ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange.
Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atata pace
cand zac in umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?
O, cine stie? - Poate ca
din trunchiul imi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o intre scandurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.
[1919]

MUGURII
 
Un vant de seara
aprins saruta cerul la apus
si-i scoate ruji de sange pe obraji.
Trantit in iarba rup cu dintii -
gandind aiurea - mugurii
unui vlastar primavaratic
Imi zic: 'Din muguri
amari infloresc potire grele de nectar'
si cald din temelii tresar
de-amarul tinerelor mele patimi.
[1919]

DIN PARUL TAU

Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,
painjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Si-acum, cand tu-mi ineci obrajii, ochii
in parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate,
visez
ca valul ce preface in mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau -
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja ce-a cuprins-o magul in povestea lui.
[1919]
 
 

LA MARE

Vite rosii,
vite verzi sugruma casele-n lastari salbatici
si vanjosi - asemenea unor polipi ce-si
strang in brate prada.
Soarele in rasarit - de sange-si spala-n mare
lancile, cu care a ucis in goana noaptea
ca pe o fiara.
Eu
stau pe tarm si - sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cararuie-n nesfarsit si nu-si gaseste
drumul inapoi.
[1919]
 
NOI SI PAMANTUL

Atatea stele cad in noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-n mani pamantul
Si sufla peste el scantei ca peste-o iasca
naprasnic sa-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad
atatea stele, tanarul tau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind,
ca sa-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca sa-ti sorb, flamand sa-ti mistui
puterea, sangele, mandria, primavara, totul.
In zori cand ziua va aprinde noaptea,
Cand scrumul noptii o sa piara dus
de-un vant spre-apus,
in zori de zi as vrea sa fim si noi
cenusa,
noi si - pamantul.
[1919]
 
LINISTE

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.
In piept
mi s-a trezit un glas strain
si-un cantec canta-n mine-un dor ce nu-i al meu.
Se spune ca stramosi cari au murit fara de vreme,
cu sange tanar inca-n vine,
cu patimi mari in sange,
cu soare viu in patimi,
in noi
viata netraita.
Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.
O, cine stie - suflete,-n ce piept iti vei canta
si tu odata peste veacuri
pe coarde dulci de liniste,
pe harfa de-ntuneric - dorul sugrumat
si franta bucurie de viata? Cine stie? Cine stie?
[1919]
 

 
FRUMOASE MAINI

Presimt:
frumoase mani, cum imi cuprindeti astazi cu
caldura voastra capul plin de visuri,
asa imi veti tinea odata
si urna cu cenusa mea.
Visez:
frumoase mani, cand buze calde-mi vor sufla
in vant cenusa,
ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potir,
veti fi ca niste flori,
din care boarea-mprastie - polenul.
Si plang:
veti fi inca asa de tinere atunci, frumoase mani.
[1919]
 
LACRIMILE

Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
il chinuiau mustrandu-l
lumina, zarea, norii - si din orice floare
il sageta c-o amintire paradisul -
Si omul cel dintai saracul, nu stia sa planga.
Odata istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
cu suflet de copil intaiul om
cazu cu fata-n pulberea pamantului:
'Stapane, ia-mi vederea,
ori daca-ti sta-n putinta impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
sa nu mai vad, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,
caci vezi - lumina lor ma doare'.
Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete - lacrimile.
[1919]
 
MI-ASTEPT AMURGUL

In bolta instelata-mi scald privirea -
si stiu ca si eu port
in suflet stele multe, multe
si cai lactee,
minunile-ntunericului.
Dar nu le vad,
am prea mult soare-n mine
de-aceea nu le vad.
Astept sa imi apuna ziua
si zarea mea pleoapa sa-si inchida,
mi-astept amurgul, noaptea si durerea,
sa mi se-ntunece tot cerul
si sa rasara-n mine stelele,
stelele mele,
pe care inca niciodata
nu le-am vazut.
[1919]
 

 
DAR MUNTII - UNDE-S?

Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul isi zice:
Eu am crescut hranit de taina lumii
si drumul meu il tine soarta-n palme,
nemarginirea sarutatu-m-a pe frunte
si-n pieptu-mi larg
credinta mea o sorb puternica din soare.
Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul se-ntreaba:
Dar muntii - unde-s? Muntii
pe cari sa-i mut din cale cu credinta mea?
Nu-i vad,
ii vreau, ii strig si - nu-s!
[1919]
 
FIORUL

E moartea-atunci la capataiul meu?
In miez de noapte,
cand luna-si varsa peste mine aiurita ei privire,
cand zbor de lilieci
pe frunte-i de-ntuneric imi saruta geamul,
simt cateodata un fior
din crestet strabatandu-mi trupul,
intocmai ca si cum mani reci
mi s-ar juca in par cu degete de gheata.
E moartea-atunci la capataiul meu?
Si in lumina lunii
imi numara ea oare firele carunte?
[1919]
 
NU-MI PRESIMTI?

Nu-mi presimti tu nebunia cand auzi
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?
Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?
Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
[1919]
 
LUMINA RAIULUI

Spre soare rad!
Eu nu-mi am inima in cap,
nici creieri n-am in inima.
Sunt beat de lume si-s pagan!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atata ras far' de caldura raului?
Si-ar inflori pe buza ta atata vraja,
de n-ai fi framantata,
Sfanto,
de voluptatea-ascunsa a pacatului?
Ca un eretic stau pe ganduri si ma-ntreb:
De unde-si are raiul -
lumina? - Stiu: Il lumineaza iadul
cu flacarile lui!
[1919]
 
SCOICA

C-un zambet indraznet privesc in mine
si inima
mi-o prind mana. Tremurand
imi stang comoara la ureche si ascult.
Imi pare
ca tin in mani o scoica
in care
prelung si neinteles
rasuna zvonul unei mari necunoscute.
O, voi ajunge, voi ajunge
vreodat' pe malul
acelei mari, pe care azi
o simt,
dar nu o vad?
[1919]
 
TREI FETE

Copilul rade:
'Intelepciunea si iubirea mea e jocul!'
Tanarul canta:
'Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea!'
Batranul tace:
'Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!'
[1919]
 
MARTIE

Din caier incalcit de nouri
toarce vantul
fire lungi de ploaie.
Flusturatici fulgi de nea
s-ar aseza-n noroi,
dar cum li-e sila -
se ridica iar
si zboara sa-si gaseasca
cuib pe ramuri.
Vant si-i frig -
iar mugurii
prea lacomi de lumina
isi zgulesc acum
urechile in guler.
[1919]
 
 

CRESC AMINTIRILE

Intr-un amurg, sunt ani de-atunci mi-am zgariat
staruitor
in scoarta unui arbor - numele -
cu slove mici, stangace si subtiri.
Azi am vazut din intamplare
cum slovele-au crescut din cale-afara - uriase.
Asa iti tai si tu copilo numele
in inima-mi supusa
marunt, marunt, ca un strengar.
Si dupa ani
si ani de zile-l vei gasi
cu slove-adanci si uriase.
[1919]
 
EVA

Cand sarpele intinse Evei marul, ii vorbi
c-un glas ce rasuna
de printre frunze ca un clopotel de-argint.
Dar s-a-ntamplat ca-i mai sopti apoi
si ceva in ureche
incet, nespus de incet,
ceva ce nu se spune in scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume,
cu toate ca a ascultat si el.
Si Eva n-a voit s-o spuna nici lui
Adam.
De-atunci femeia-ascunde dupa pleoape o taina
si-si misca geana parc-ar zice
ca ea stie ceva
ce noi nu stim
ce nimenea nu stie,
nici Dumnezeu chiar.
[1919]
 
 

VISATORUL

Spanzurat de aer printre ramuri
se framanta in matasa-i
un paianjen.
Raza lunii
l-a trezit din somn.
Ce se zbate? A visat ca
raza lunii-i fir de-al lui si
cearc-acuma sa se urce
pana-n ceruri, sus, pe-o raza.
Se tot zbate indraznetul
si s-azvarle.
Si mi-e teama
c-o sa cada - visatorul.
[1919]
 
 

VESNICUL

Nedumerit il cauti si dibuind in intuneric
i-adulmeci urma-n tine ori in slava lumii,
avantul il presimte-n zilele de mane
si-n noptile ce-au fost gaseste-l resignarea.
Un val de nepatruns ascunde vesnicul in bezna.
Nu-l vede nimeni, nimeni -
si totusi afla-l fiecare,
asa cum eu iti aflu buzele pe intuneric,
iubita mea, in miez de noapte, cand soptim
in taina vorbe mari despre-ntelesul vietii.
[1919]
 
IZVORUL NOPTII

Frumoaso,
ti-s ochii atat de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
imi pare
ca ochii tai, adancii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamantul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.
[1919]
 
GHIMPII

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odata trandafiri salbatici.
Aveau atatia ghimpi,
dar n-am voit sa-i rup.
Credeam ca-s - muguri,
si-au sa infloreasca.
Te-am intalnit apoi pe tine. O, cati ghimpi,
cati ghimpi aveai,
dar n-am voit sa te despoi -
credeam c-o sa-nfloreasca.
Azi toate aste-mi trec
pe dinainte si zambesc. Zambesc
si hoinaresc prin vai
zburdalnic in bataia vantului. Eram copil.
[1919]
 
INIMA

O, inima! Marturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascult
si-n intelesuri mari
zvacnirea i-o destram.
O, inima:
nebuna, cand se zbate-n joc salbatic,
atunci,
atunci imi spune ca din lutul ei
a fost facut pe vremuri vasul
in care Prometeu a coborat din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
in timp ce zorile se ridicau peste Olimp
si-si ascundeau in poala stelele
ca un zgarcit comoara sa de aur.
O, inima: cand para ea si-o nabuseste
c-un giulgiu de liniste,
atunci imi canta
ca lutul ei a fost odata un potir de lotus,
in care a cazut o lacrima curata ca lumina
din ochii celui dintai sfant si mare visator
care-a simtit imbratisarea vesniciei
si straniul fior
al intelesului ce stapaneste deopotriva
apusul, rasaritul, cerul, marea.
O, inima: amurguri cand se lasa grele peste ea,
aud cum tainic imi sopteste
ca ea e lutu-n care-odinioara pe Golgota
s-a scurs siroaie sangele din trupul lui Isus,
cand ghimpii il muscau cu niste ochi de farisei.
O, inima: cand pieptul ea mi-l sparge cu
batai de plumb,
atunci imi striga indrazneata
ca peste veacuri lungi si goale si pustii.
sa fac-o alta lume
si-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stapanul bun va plamadi atunci din lutul ei
pe noul Adam.
[1919]
 
STALACTITA

Tacerea mi-este duhul -
si-ncremenit cum stau si pasnic
ca un ascet de piatra,
imi pare
ca sunt o stalactita intr-o grota uriasa,
in care cerul este bolta.
Lin,
lin,
lin - picuri de lumina
si stropi de pace - cad necontenit
din cer
si impietresc -- in mine.
[1919]
 
SUS

Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Asa: cand sunt tine
ma simt nespus de-aproape
de cer.
Asa de-aproape,
de-mi pare ca de ti-as striga
in zare - numele -
i-as auzi ecoul
rasfrant de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.
[1919]
 
 

NOAPTE

Pe luna, cand ne scapara-n argintul noptii
pocalele de vin ca niste ochi de fiara,
cu un suras ametitor tu-mi rascolesti
tot furnicarul de porniri,
cari nu-si mai afl-apoi odihna.
Sub ocrotirea limpede a zarii
biruitoare ma privesti
si-n ochii mei te oglindesti
stralucitoare, mandra si pagana.
Iar eu incet, nespus de-ncet
pleoapele-mi inchid,
imbratisand cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surasul tau, iubirea si lumina ta -
pe luna, cand ne scapara-n argintul noptii
pocalele de vin ca niste ochi de fiara.
[1919]
 
LEGENDA

Stralucitoare-n poarta raiului
sta Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe bolta
si visatoare
musca din marul
ce i l-a-ntins ispita sarpelui.
Fara de veste
un sambure i-ajunse intre dinti din fructul blestemat.
Pe ganduri dusa Eva il sufla in vant,
iar samburele se pierdu-n tarana, unde incolti.
Un mar crescu acolo - si altii il urmara
prin lungul sir de veacuri.
Si trunchiul aspru si vanjos al unuia din ei
a fost acela
din care fariseii mesteri
cioplira crucea lui Isus.
Oh, samburele negru aruncat in vant
de dintii albi ai Evei.
[1919]
 
PRIMAVARA

Visator cu degetele-i lungi patrunde vantul
printre ramuri si fire de paianjen
canta bietul ca pe-o harfa.
Albi pe fruntea ta-si deschid subtirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tainuite presimtiri,
tremurand de neastamparul ce-ti joaca
viu si cald in vine.
Lacomi si flamanzi imi striga ochii,
vesnic nesatui ei striga
dupa ochii tai - scaparatorii -
cari de luminosi ce-ti sunt, copilo,
nu vad niciodata umbre.
[1919]
 
 

DORUL

Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua, cum cuprinzi
in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: 'Mi-asa de dor de tine!'
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamant.
Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea - vesnicii.
[1919]
 
VEI PLANGE MULT ORI VEI ZAMBI?

Eu
nu ma caiesc
c-am adunat in suflet si noroi -
dar ma gandesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul
ca sufletul mi-asa curat
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vrei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
'Nu stii
ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?'
[1919]
 
PAX MAGNA

De ce-n aprinse dimineti de vara
ma simt un picur de dumnezeire pe pamant
si-ngenunchez in fata mea ca-n fata unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumina mi se-neaca eul
ca para unei facle in vapaia zilei?
De ce in nopti adanci de iarna,
cand sori indepartati s-aprind pe cer
si ochi de lupi pradalnici pe pamant,
un glas imi striga ascutit din intuneric
ca dracul nicairi nu rade mai acasa
ca-n pieptul meu?
Pesemne invrajbiti
de-o vesnicie Dumnezeu si cu Satana
au inteles ca e mai mare fiecare
daca-si intind de pace mana. Si s-au impacat
in mine: impreuna picuratu-mi-au in suflet
credinta si iubirea si-ndoiala si minciuna.
Lumina si pacatul
imbratisanu-se s-au infratit in mine-ntaia oara
de la-nceputul lumii, de cand ingerii
strivesc cu ura sarpele cu solzii de ispita,
de cand cu ochii de otrava sarpele pandeste
calcaiul adevarului sa-l muste-nveninandu-l.
[1919]
 
 

MELANCOLIE

Un vant razlet isi sterge lacrimile reci
pe geamuri. Ploua.
Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata
durerea
ce-o simt n-o simt in mine,
in inima,
in piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Si altoita pe fiinta mea imensa lume
ce toamna si cu seara ei
ma doare ca o rana.
Spre munti trec nori ce ugerele pline.
Si ploua.
[1919]
 
O TOAMNA VA VENI

O toamna va veni candva tarziu,
cand tu iubito-mi vei cuprinde gatul tremurand
si strans vei atarna de mine cum atarna o cununa
de flori uscate
de stalpul alb de marmora al unei cripte.
O toamna va veni si-o sa-ti despoaie
de primavara trupul, fruntea, noptile si dorul
si-ti va rapi petalele si zorile
lasandu-ti doar amurgurile grele si pustii.
O toamna va veni si, mastera,
din toate florile ce le-ai avut vreodata
numai pe-acelea n-o sa ti le ia
ce-o sa le-asterni peste mormanturile tuturor
acelora care se duc pe veci
ce primavara ta.
[1919]
 
STELELOR

C-o mare de indemnuri si de oarbe nazuinti
in mine
ma-nchin luminii voastre, stelelor,
si flacari de-adorare
imi ard in ochi, ca-n niste candele de jertfa.
Fiori ce vin din tara voastra imi saruta
cu buze reci de gheata trupul
si-nmarmurit va-ntreb:
spre care lumi va duceti si spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
ma simt azi cel mai singuratic suflet
si strabatut de-avant alerg, dar nu stiu - unde.
Un singur gand mi-e raza si putere:
o, stelelor, nici voi n-aveti
in drumul vostru nici o tinta,
dar poate tocmai de aceea cuceriti nemarginirea!
[1919]

PAN

Acoperit de frunze vestede pe-o stanca zace Pan.
E orb si e batran.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
caci ochii-i s-au inchis – ca melcii – peste iarna.
Stropi calzi de roua-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura isi adapa zeul.

Ah, Pan!
Il vad cum isi intinde mana, prinde-un ram
si-i pipaie
cu mangaieri usoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zambeste,
caci n-are Pan mai mare bucurie
decat de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana.

Tacere.

In juru-i pesterile casca somnoroase
si i se muta-acum si lui cascatul.
Se-ntinde si isi zice:
“Picurii de roua-s mari si calzi,
cornitele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
 Sa fie primavara?”
[1920]
 
INFRIGURARE

Livada s-a incins in somn. Din genele-i de stufuri
strang lacrimi de vapaie:
licurici.

Pe coasta-n vreji de nouri
creste luna.

Mani tomnatice intinde noaptea mea spre tine
si din spuma de lumin-a licuricilor verzui
ti-adun in inima surasul.
Gura ta e strugure-nghetat.

Numai marginea subtire-a lunii
ar mai fi asa de rece
-- de-as putea sa i-o sarut –
ca buza ta.

Imi esti aproape.

Prin noapte simt o palpaire de pleoape.
[1920]
 
AMURG DE TOAMNA

Din varf de munti amurgul sufla
cu buze rosii
in spuza unor nori
si-atata
jeraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.

O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurand
pe-o frunza:
dar prea e grea povara –
si frunza cade.

O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adanc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.

E toamna.
[1919]
 
VENITI DUPA MINE, TOVARASI!

                 Prietenilor mei

Veniti dupa mine, tovarasi! E toamna,
se coace
plinul in boabe de struguri
si-n guse de viperi veninul.

C-un chiot vreau astazi sa-nchin
in cinstea salbaticei mele minciuni, care pleaca
lasandu-ma singur,
cu plansul,
cu voi,
si cu toamna.

Veniti mai aproape! – Si cel ce are
urechi de auzit sa auda:
durerile nu sunt adanci decat atuncea cand rad.
Sa rada deci astazi in mine
amarul
si-n hohote mari sa-si arunce pocalul in nori!

Veniti langa mine tovarasi, sa bem!
Ha, ha! Ce licareste-asa straniu pe cer?
E cornul de luna?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupa de aur,
ce-am spart-o de bolta
ce bratul de fier.

Sunt beat si as vrea sa daram tot ce-i vis,
ce e templu si-altar!
Veniti langa mine tovarasi! Ca mane-o sa mor,
dar va las mostenire
superbul meu craniu, din care sa beti
pelin
cand vi-e dor de viata,
si-otrava
cand vreti sa-mi urmati! -- Veniti dupa mine tovarasi!
[1919]
 
VARA

La orizont – departe – fulgere fara de glas
zvacnesc din cand in cand
ca niste lungi picioare de paianjen – smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pamantu - ntreg e numai lan de grau
si cantec de lacuste.

In soare spicele isi tin la san grauntele
ca niste prunci ce sug.
Iar timpul isi intinde lenes clipele
si atipeste intre flori de mac.
La ureche-i taraie un greier.
[1920]

LEAGANUL

          Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram asa de obosit
si sufeream.
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele
si ochii inrositi de neodihna.

Pierdut – m-am intrebat:
Soare,
cum mai simti nebuna bucurie
de-a rasari?

Si-n dimineata-aceea fara somn
cum colindam cu pasi de plumb
intr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.
Paianjenii-si teseau in el maruntele lor lumi,
iar carii-i macinau tacerea.

L-am privit cu gandul larg deschis.
Era leaganul
in care-o mana-mbatranita azi de soarta mea
mi-a leganat
intaiul somn, si poate-ntaiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipait
incet,
incet,
trecutul ca un orb
si fara sa-nteleg de ce
m-am prabusit
si-n hohote
am inceput sa plang deasupra leaganului meu.

Eram asa de obosit
de primaveri,
de trandafiri,
si de ras.
Aiurind ma cautam in leaganul batran
cu manile pe mine insumi
-- ca prunc.
[1920]

GANDURILE UNUI MORT

De mana-as prinde timpul ca sa-i pipai
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pamant?
Mai curg aceleasi stele peste fruntea lui in stoluri
si din stupii mei
mai zboara roiuri de albine spre paduri?

Tu, inima, esti linistita-acum!
Mult a trecut
de cand imi rasfrangeai in pieptul scund
un soare nou in fiecare dimineata
si-o suferinta veche-n orisice amurg?
O zi?
Sau poate veacuri?

Un stanjen doar deasupra mea-i lumina.
Flori cu sani de lapte imi apasa lutul.
Sa pot
mi-as intinde mana si le-as strange-ntr-un manunchi
sa le cobor la mine,
dar pamantul poate nu mai are flori.

Gandul meu si vesnicia seamana
ca niste gemeni.
Ce lume se va zbate azi in valurile zilei?
Ades un zgomot surd ma face sa tresar.
Sa fie pasii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moarta si ea
se sute de mii de ani?
Sa fie pasii mici si guralivi ai ei,
sau poate pe pamant e toamna
si niste fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormant,
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?
[1921]

IN LAN

De prea mult aur crapa boabele de grau.
Ici-colo rosii stropi de mac
si-n lan
o fata
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea stange cu privirea snopii de senin ai cerului
si canta.

Eu zac in umbra unor maci,
fara dorinti, fara mustrari, fara cainti
si fara-ndemnuri, numai trup
si numai lut.
Ea canta
si eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.
[1919]
 
DIN COPILARIA MEA

     Pentru mica mea nepotica Gigi,
     careia nu-i plac decat versurile cu rima

Pasteam cu altii gastele-n arinisti.
Cu gangurit de aur imi venea cate-un boboc
si imi prindea cu prietenie-n cioc
sfarcul urechii,
si plopii tremurau stravechii.

Cand toropit priveam prin gene
cum boii se miscau prin flori de sanziene
pe sub salcii,
ma miram ca ei nu vad
cu varful coarnelor ca melcii,
si boii – boii-si rumegau caldura pe sub salcii.

Cand ma tranteam in pajiste pe spate
cu ochii catre bolta in senin,
ma-nchipuiam intins cu foalele pe cer,
lin
razimat pe coate.

Si-mi aduc aminte:
intr-un lan de canepa
o sperietoare pestrita de paseri
se sprijinea
in par, ca vanturi s-o alinte.
Ciorchine de turbari avea cercei,
o vrabie-si facuse cuib in palaria ei.
Radeau copii toti de ea,
dar mi-era mila
si-o iubeam.
Eram mic
si singur socoteam: ea mi-e aproapele
si-o iubeam.
Si ma credeam un mucenic.
[1921]
 
LA MANASTIRE

De trei zile luna creste ca un fagure
de miere intr-un stup.

La manastire vine-o baba. Zice:
Staret purtator de bolti ceresti,
sa faci o rugaciune
de iesirea sufletelului din trup”.

“Pentru cine?”

“Pentru mine.”

Luna – s-a coborat pe-o biblie
si de pe file
priveste inapoi la chipul ei spre cer.

Cu miros de ger in lana vine un batran.
Ii sunt obrajii zdrentuiti
intocmai ca un prapur vechi:
“Parinte bun, ti-aduc o pane si-un strop
de vin, ca sa se roage la altar blandetea ta”.

“Pentru cine?”

“Pentru turma de oite.”

Intr-un tarziu o fata. Stele care cad
sau poate-un vant de toamna-ar sti sa spuna
c-a fost frumoasa fata mai demult.
Zice:
“Sa tii o liturghie, staret sfant”.

“Pentru cine?”

“Pentru – gandul meu.”

Luna s-a-ngradit c-un curcubeu.
[1921]
 
 

DATI-MI UN TRUP, VOI MUNTILOR

Numai pe tine te am, trecatorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
caci lutul tau slab
mi-e prea stramt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

Dati-mi un trup
voi muntilor,
marilor,
dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia
in plin!
Pamantule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei naprasnice inimi,
prefa-te-n lacasul furtunilor cari ma strivesc,
fii amfora eului meu indaratnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi
si-as apare navalnic si liber.
cum sunt,
pamantule sfant.

Cand as iubi,
mi-as intinde spre cer toate marile
ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti,
spre cer,
sa-l cuprind,
mijlocul sa-i frang,
sa-i sarut sclipitoarele stele.

Cand as uri,
as zdrobi sub picioarele mele de stanca
bieti sori
calatori
si poate-as zambi.

Dar numai pe tine te am, trecatorul meu trup.
[1921]
 
FLORI DE MAC

In frunza de cucuta-amara
imi fluier bucuriile – si-o nenteleasa teama
de moarte ma patrunde,
cum va privesc pe malul marii de secara,
flori de mac.

As vrea sa va cuprind,
ca, nu stiu cum, petalele ce le purtati
imi par urzite
din spuma rosie
a unui cald si-nflacarat amurg de vara.

As vrea sa va culeg in brate
feciorelnicul avant,
dar vi-e atat de frageda podoaba,
ca nu-ndraznesc,
o, nici la pieptul gandurilor mele sa va strang.

Si as vrea sa va strivesc,
ca sunteti rosii, rosii
cum n-au putut sa fie pe pamant
decat aprinsii , marii stropi de sange ce-au cazut
pe stanci
si pe nisip in Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
cand s-a-ngrozit de
moarte.
[1921]

TAMAIE SI FULGI

Lumini scapate din cuptor se zbat intre pereti.
Si trupul moale ca de in curat
si parul ti l-ai uns peste-o cadelnita-n tamaie,
fir de fir,
ca sa mirosi la fel c-un patrafir.

Prin sat trec sanii grele de taceri.
Cu genele ghicesc poteca sarutarilor de ieri.

Fulgi moi si grasi imi troienesc
in pace lumea ca de scrum,
si fulgi de-arama azvarliti din cer
par clopotei atarnati
de gatul pasilor de cai pe drum.

Ciobani intarziati pe uliti simt
ca cei cari s-au culcat
au clipe de tamaie si de in
curat.

Curat.
[1921]
 
STRIGAT IN PUSTIE

Cu chiotele-ti de lumina
si cu-adancul ochilor de mare,
cu urmele in lut ce ti le lasa
nenumaratele fecioare
cutremurate-n clipa asta
de-un dor
pe minunatul tau pamant,
te chem:
vino, Lume,
vin’.
Adie-mi in ureche ganguritul de izvoare,
le cari in miez de noapte
nevazuti de nimeni strugurii
desprinsi din vite ti s-aduna
sa-si umpla boabele de must,
si-apoi – cu darnicia ta de moarte
vino,
Lume,
vin’.
Si racoreste-mi
fruntea-nfierbantata
ca nisipul dogorat
pe care calca-ncet, incet
prin pustie un profet.
[1921]

VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE

I
HAFIS

La inceput – se stie – stelele aveau pe cer
cararile cu stangacie trase la-ntamplare;
din arcuirea zvelta a sprancenei tale
a-nvatat odata Luna
sa-si arcuiasca drumul ei pe bolta
-- peste mare.
[1921]

II
PSALMISTUL

Cand treci fara sandale pe sub tei,
porumbii adormiti pe stresini ciuruite
se trezesc, crezand
ca pasii tai, maruntii, sunt seminte azvarlite
de-o mana buna pentru ei.
[1921]
 

III
ANACREON

In vite rosii strugurii par sanii goi
ai toamnei, care se dezbraca rand pe rand
de foi.
Smulge-i tu din trunchiul lor robust
si stoarce-i,
stoarce-i bulgarilor de pamant 
in gura – ca sa-ti vad manutele
de darnicie tremurand
si degetele umede de must.
[1921]
 

IV
MISTICUL

 Trupul tau si sufletul, inaltul, iti sunt
ca doi frati gemeni: se-aseamana asa de mult ca
nu stii cand e unul, cand e altul.
 Eu nu-ti cunosc la chipu-i numai sufletul.
De cate ori iti intalnesc din intamplare trupul, nu-l
banuiesc, nedumerit ma-ncurc si cred ca-i – sufletul.
[1921]
 

MOARTEA LUI PAN

I
PAN CATRE NIMFA

Cu strai de broasca-n par rasai din papura,
o unda
vrea sa te cuprinda si nisipuri prind sa fiarba.
Ca dintr-o nevazuta amfora rotunda
isi versi mladie trupul gol in iarba.

Si vana de la tample imi zvacneste
ca gusa unei lenese soparle
ce se prajeste-n soare,
miscare ta mi-azvarle clipe dulci in sange.

Nisipuri prind sa fiarba.

Vara,
soare,
iarba!
[1921]
 

II
ZEUL ASTEAPTA

Prin miriste se joaca
soareci si vitei,
iar vitele de vie
tin in palme
brotacei.
C-o papadie
intre buze
o astept
sa vie.
Nu vreau decat
sa-mi port curate
degetele rasfirate
prin parul ei,
prin parul ei
si-apoi prin nori
s-adun din ei
ca dintr-un caier
fulgerele-asa cum toamna
strangi din aer
funigei.
[1921]
 

III
UMBRA

Pan rupe faguri
in umbra unor nuci.

E trist:
se inmultesc prin codri manastirile,
si-l supara sclipirea unei cruci.

Zboara-n jurul lui lastunii
si foile de ulm
rastalmacesc o toaca.
Subt clopot de vecerne Pan e trist.
Pe-o cararuie trece umbra
de culoarea lunii
a lui Crist.
[1921]
 

IV
PAN CANTA

Sunt singur si sunt plin de scai.
Am stapanit candva un cer de stele
si lumilor
eu le cantam din nai.
Nimicul isi incoarda struna.
Azi nu strabate-n grota mea
nici un strain,
doar salamandrele pestrite vin
si cateodata:

Luna.
[1921]
 

V
PAIANJENUL

Gonit de crucile sadite pe carari
Pan
s-ascunse intr-o pestera
Razele fara de-astampar se-mbulzeau
si se-mpingeau cu coatele s-ajunga pan’ la el.
Tovarasi nu avea,
doar un paianjen singurel.
Iscoditor, micutul isi tesuse mreaja de matase
in urechea lui.
Si Pan din fire bun
prindea tantari celui din urma prieten ce-i ramase.

Treceau in goana toamne cu caderi de stele.

Odata zeul isi cioplea
un fluier de soc.
Piticul dobitoc
i se plimba pe mana.
Si-n scaparari de putregai
Pan descoperi mirat
ca prietenul avea pe spate-o cruce.
Batranul zeu incremeni fara de grai
in noaptea cu caderi de stele
si tresari indurerat,
paianjenul s-a-ncrestinat.
A treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor de foc.
Era acoperit cu promoroaca
si-amurgul cobora din sunetul de toaca.
Neispravit ramase fluierul de soc.
[1921]
 
 

PUSTNICUL

I
Muntele Golgota. Intuneric. Un soare mic se vede sangeriu prin pacla deasa. Pe o stanca sade Lucifer cu aripi de liliac, cu ochii luminosi de fosfor. Priveste neclintit parca ar asculta ceva-n tacere.
 

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decat miscarea
pamantului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre astept
de-un veac aici.
Cand am urcat cararea
parea ca duc in spate-o cruce grea,
si spini ce atarnau in aer ma-ntepau pe frunte.

Daca semnele nu mint,
calcaiele imi odihnesc
pe stancile spanzuratilor.
 

SPIRITUL PAMANTULUI
o voce din adanc

Cu nouri grei de pacura m-am invalit
si c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi
in care ferecat pazeam adancul lumii.
De-acum imi sunt stapan
si pribegind prin cosmice valtori
intr-un avant de flacari voi infrange
stavila ce ma desparte de tarie.
Din veci ma arde-acelasi gand :
sa fii pamant – si totusi sa lucesti ca stea!
Ma bate-n piept al marii val,
s-apropie izbanda mea.
 

LUCIFER

Din cand in cand din scoica ta de lut
te-aud,
Duh cartitor,
cum blestemi omenescul neastampar far’ de spor.
 

SPIRITUL PAMANTULUI

O clipa i-am crezut arhangheli
in spada si-n privite crunti,
cu suflete
ca niste munti.
In al nadejdii zbor
le-am dat ogorul meu, ca sa-l ridice-n cer,
si cu starvuri m-am ales
pe urma lor.
 

LUCIFER

Din adancimea ta te plangi
ca-n bine ei au fost pitici,
din inaltimea mea regret
ca-n rau au fost cam tot asa de mici.
 

SPIRITUL PAMANTULUI

As vrea din mare sa starnesc un vant,
in luna sa le spulber tintirimele
si urnele de scrum
adapostite in pamant.
 

LUCIFER
tace

Un fulger lumineaza intreg orizontul.

Catre cer:

De-un  veac tot stau aici.
Stapane poti incepe:
mortii ne asteapta!
O vorba de le zici,
spre Tine ei se-ndreapta
rasarind din neguri,
rasarind din stepe,
Stapane poti incepe!

Alt fulger.

Intunericul creste, ochii lui Lucifer lumineaza ca doua stele gemene. Dupa un rastimp apare Adam. Suie cararea si ajuns in varful Golgotei sufla in bucium in cele patru parti ale lumii. Un al treilea fulger.

II
Un cimitir cu cruci de lemn. Intuneric de amurg. Vantul vajiie prin plopii din fata unei clopotnite si misca din cand in cand clopotul. S-apropie spiritul – alburiu, straverziu, astral – al Pustnicului. Trece printre cruci.
 

SPIRITUL PUSTNICULUI

Speriat de-ntelepciunea calda plina de ispite,
ce mi-o soptea-n urechi
frumusetea lumilor – am cautat desertul.
M-am ascuns in scorburi de leprosi
ori vizuini inguste,
si numai faguri proaspeti mi-au fost hrana
si lacuste.

Vanturi de nisip mi-au ars pleoapele-nrosite
si vulturi galbeni s-adunau cununa-n jurul meu
ca-n preajma unui starv.

De lungi matanii mi s-au ingrosat genunchii
la fel cu ai camilelor
ce zac pe asternut de piatra.
Si ani si ani – statornic – trupul l-am biciuit
cu rasul si ocara tuturor
salbaticelor mele ganduri aspre ca de foc.

S-aude dangatul ruginit al clopotului.

Nici vii,
nici morti.
Un vant pustiu da pinteni clopotului greu
ce-a ramas in turn.
Pe cine ar mai putea sa cheme?
Au rasarit de prin morminte trupurile reci
ca primavara mugurii din ramuri
si numai eu colind din cimitir in cimitir
si nicaieri nu-mi aflu oasele imprastiate
ca florile de prun, curate, albe in noroi.

Le-am cautat pesteri si prin fund de ape,
prin umede progadii la rascruci
si pe sub lespezi vechi de manastiri,
dar nu mi le-am gasit.

S-apropie de-un mormant, ii smulge cu putere crucea de lemn si priveste cercetator inauntru. Rand pe rand scoate si celelalte cruci. La unul din morminte cade si scurma cu manile in iarba.

Pamantule da-mi trupul inapoi,
pamantule talhar, de ce mi l-ai furat,
de ce mi l-ai ascuns in sanul tau de sloi?
De l-am hulit
a fost trupul meu :
da-mi trupul, trupul inapoi!

III
In spatiul nespatial al cerului. Nouri. Lucifer sta tacut in lumina, rosu ca de foc si asculta.

VESNICUL
nevazut

Eu sunt marea si izvorul si sunt bun,
Eu sunt marea si izvorul si sunt drept.
 

CORUL CELOR BUNI
ascunsi in lumina

Mantaua boltii largi Tu o purtai pe umeri,
noi ne tineam cu manile de cer
cum prunci nestiutori se tin
de haina mumelor pe drum.
Si ne rugam :
Stapane bland nu ne uita!
Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri
si surazand ne chemi la dreapta Ta.

OSANDITII
in intuneric

Parc-am pasi pe capete de serpi,
vartejuri de pucioasa – mazarichea iadului –
ne-ncolacesc picioarele.
Prapastiile scuipa-n calea noastra
suier de naparci.
In hohot dracii de pe muchi ne-ntampina
cu flori de spanz
si matraguna,
stupi de viespi in plete ni s-aduna.

Pe nouri vine spiritul ratacitor al Pustnicului si priveste-ntrebator spre Lucifer. S-aude :

TEOLOGUL
nevazut

Ca nentrecut initiat in lucrurile sfinte
am fost numit de lume doctor invincibilis.
Azi intru-n turma celor drepti.
O singura-ndoiala ma mai chinuie
in clestele-i de fer,
sunt ingrijorat de soarta ta, o Lucifer!
Raspunde-mi, ti s-a dat sau nu si tie
putinta mantuirii?
N-as vrea sa cad in erezie.

LUCIFER

O, mare-i cumintenia cereasca cea de veci,
ce bine a stiut s-aleaga oile dintre berbeci.

Catre teolog :

De teama sa nu cazi in erezie – fara ura
tu ceri si de la dracu-nvatatura.
In numele lui Dumnezeu, dar cu-ajutorul meu,
in marile si neuitatele sinoade
din orice intrebari schiloade
ai stors un bob de-ntelepciune.
Dar vezi, acum mi-e greu
sa-ti dau raspuns. Cand eu-s in joc,
imi place sa pastrez misterul;
de vrei insa dogmaticei sa-i faci un epilog,
iata:
tocmai sosi la judecata
un biet intarziat.
E duhul unui pustnic, vine fara trup,
cat a trait si l-a urat asa de mult
ca la-nviere nu l-a mai gasit.
Ce crezi – maestre nentrecut?

TEOLOGUL

Ma vad stangaci.
Nici hotararile din Laudiceea
n-au prevazut aceasta intamplare.
Dar mestesugul mi-l ascut:
Pacatul – e un rod de-al lutului, de aceea
cred ca nimenea nu-l poate judeca
fara de haina lui de lut.
 

LUCIFER

Cand e vorba de osande
nu-ndraznesc cu doctorii angelici sa discut.

Catre Pustnic:

Nenorocite duh, ramane deci sa te intorci
pe urgisitul bulgar de pamant,
sa-ti cauti moasele de sfant
si toate oasele uitate.
De vrei poti incerca si-n alta parte:
Stiu eu? – pe alte stele -- si prin alte zodii.
A racului – pe cat se poate.

Spiritul Pustnicului pleaca.

LUCIFER
singur

De cate ori priveam aceasta ordine divina
si lumea vaduva de cel din urma strop
de minte,
as fi voit in fata Celui Vesnic bland sa ma ridic
in aratarea mea de sarpe fara vina –
si imbiindu-i marul cunostintei
umilit sa-i zic:
Nu ti-ar strica, Inalt-Prea-Sfinte,
sa gusti din el si Tu un pic.
[1921]