Chip de poet

Chip de poet

Isi poarta semnul pe frunte:

cicatrice de luna

luceste in bataia timpului

din lupta cu toti, din lupta cu el.

Pe buze gust de furtuna, sangele

lumineaza tristetile

memoria adanc biciuind-o.

Pe ce urcus, in care iarna

te vei opri, pe care stanca sihastra?

Departe, acolo, in urma, pasii tai nestersi

Ochii tai, misterizand ca doi astrii

doruri si spaime ascund

o zare mereu miscatoare

iar tu spre ea, Neinvinsule!

Da-mi chipul tau!

Acum si pentru totdeauna!

Pasii mei, pasii tai-prin pustie

Spre Munte drumul suind

Dureri si tristeti innobiland

Dincolo de cuvinte, inviindu-ma.