Relatiile geosistemice - universuri relationale intre geocomponenti

Relatiile consta in legaturile existente intre obiecte, procese si fenomene–abiotice, biotice sau antropice–concrete ori abstracte.

Relatiile exprima potentialul de interactiune dintre componenti precum si conditiile integrarii ierarhice a sistemului (ca parte si intreg). Interactiunile dintre relatii si componenti (structura) determina functionalitatea si dinamica sistemului.

Geosistemele reprezinta veritabile “universuri” relationale datorita legaturilor  multiple si diverse existente intre geocomponenti. Relatiile se pot diferentia dupa criterii precum: sursa relationala (relatii interne, relatii cu exteriorul); forma de interactiune (actiuni, reactiuni, interactiuni, corelatii, determinari, conexiuni); durata (permanente, temporare, intermitente); tipul de manifestare (statice, dinamice); motivatii (necesare, optionale, intamplatoare); efecte (structurale, de coordonare, autoreglare, integrare); modul de transmitere (in serie, in paralel, mixte, retroagente binare si complexe; Harvey, 1969, vezi fig. 14).

Tipuri de relatii in sistem (dupa Harvey, 1969)

Relatiile se pot clasifica si dupa natura componentilor pe care ii conecteaza (I. Mac, 2000):

-relatii intracomponentale-stabilite intre componentii aceluiasi set componental; se diferentiaza in: relatii intre componentii abiotici (scoarta-relief, relief-apa, apa-scoarta, apa-apa, aer-apa, scoarta-scoarta etc., de ex. meteorizatia, neotectonica, abraziunea, exaratia etc.); relatii intre componentii biotici (sol-vegetatie, sol-fauna, sol-sol, vegetatie-fauna, vegetatie-vegetatie etc., de ex. bioacumularea, simbioza, parazitismul, fitofagia, pradatorismul etc.); relatii intre componentii antropici (relatii interpersonale, sociale, economice etc.);

-relatii intercomponentale, stabilite intre componenti apartinand unor seturi componentale diferite: relatii intre componentele abiotice si cele biotice (heliofilia, hidrofilia, xerofitismul, alterarea chimica a rocilor s.a); relatii intre componentele biotice si antropice (exploatare, cultivare, valorificare, selectie, protectie, conservare etc); relatii intre componentele abiotice si cele antropice (adaptare, valorificare, amenajare etc.);

-relatiile geosistemului cu sistemele supraordonate (prin relatii directe sau prin conexiuni).

O categorie aparte de relatii, esentiale pentru mentinerea stabilitatii sistemelor sub aspect structural si functional, sunt relatiile de autoreglare.

Relatiile de autoreglare se diferentiaza in:

-conexiuni directe-relatii care se transmit dinspre intrari spre iesiri; influenteaza starea interna a sistemului si marimea iesirilor (fig. 15);

Conexiuni in sistem (x–intrari; y–iesiri; u–stare)

conexiuni inverse feed-back sau retroactiuni), relatii care se transmit dinspre iesiri spre intrari; ele modifica marimea intrarilor prin modularea iesirilor, astfel incat, intre intrari si iesiri, sa se pastreze un echilibru susceptibil sa ajusteze starea sistemului in vederea mentinerii sale la un nivel cat mai apropiat de o stare medie de referinta–de echilibru relativ–(asimilabila cu “obiectivele sistemului”).

Dupa efectele generate, relatiile de feed-back sunt de doua tipuri:

-feed-back negativ, daca modificarea, operata asupra marimii intrarilor, este benefica pentru mentinerea stabilitatii sistemului; in sistemele antropizate o forma valoroasa de feed-back negativ este relatia de feed-back prospectiv (feed-before) ;

-feed-back pozitiv, daca marimea iesirilor este de natura sa amplifice sau sa diminueze marimea intrarilor, in sens contrar necesitatilor de echilibru intern ale sistemului, fapt ce conduce la schimbari ireversibile.

Dupa modul de propagare al marimilor de transformare, raportat la numarul “verigilor” interconectate, se diferentiaza relatiile de feed-back direct, respectiv cele de feed-back inlantuit (fig 16 ; aceste tipuri de relatii, esentiale in procesele de autoreglare functionala, vor fi detaliate in subc.

Relatiile de autoreglare asigura stabilizarea structurala si functionala a sistemului, gestioneaza fluctuatiile de marime ale intrarilor si iesirilor, opereaza noi directii evolutive, determinand atat conditiile functionarii si integrarii sistemului , cat si pe cele ale destructurarii sau restructurarii radicale.