Alte cai de deteriorare a mediului

ALTE CAI DE DETERIORARE A MEDIULUI

1. Deteriorarea mediului prin constructii de baraje si canale

Constructiile de baraje si canale au numeroase efecte negative asupra mediului.

Constructia barajelor schimba regimul viiturilor conducand la sedimentarea viiturilor in lacuri.

Pentru a compensa lipsa fertilitatii naturale prin namolul adus de viituri, sunt folosite ingrasaminte sintetice si un vast sistem de canale de irigatie, care a dus pe de o parte la aparitia fenomenului salinizarii solului iar pe de alta parte a dus la cresterea incidentei unor periculoase maladii, ca malaria. In unele lacuri s-au dezvoltat imense cantitati de plante acvatice, impiedicand atat navigatia cat si pescuitul. Unele specii locale acvatice pot disparea, altele pot creste numeric. Unele specii imigrate se inmultesc foarte mult iar treptat, se pot stabiliza noi stari de echilibru, afectand evolutia tuturor speciilor din zona.

Constructia de canale conduc la perturbari profunde in intreaga structura a biocenozelor.

Barajele produc mari presiuni in scoarta pamantului ce declanseaza cutremure de pamant.

2. Deteriorarea mediului prin introducerea de specii in ecosisteme

Orice specie poseda o anumita capacitate de raspandire geografica (extinderea arealului geografic) si ecologica (patrundere in ecosisteme diferite – deci extindere de areal ecologic). Acest proces s-a desfasurat in tot cursul istoriei vietii pe Pamant si se desfasoara si in prezent.

In acest proces, multe incercari se soldeaza cu esec din cauze diferite: factori abiotici nepotriviti, biocenoza noua se dovedeste atat de complexa si inchegata incat nu permite instalarea (realizarea unui anumit nivel numeric si constituirea unei nise ecologice) noului intrus.

Patrunderea intr-un nou ecosistem inseamna schimbarea corelatiilor cu factorii biotici si abiotici, deci schimbarea modului de actiune a selectiei ceea ce duce treptat, in succesiunea generatiilor, la schimbarea mai mult sau mai putin profunda, a genofondului populatiei patrunse, la adaptarea ei fata de noile conditii.

Introducerea de elemente (specii) straine in diferite biocenoze poate fi neintentionata sau intentionata.

a). Introduceri neintentionate

Prin anul 1929, pe o nava militara venind din Dakar (Africa de Vest) au ajuns pe coasta rasariteana a Braziliei cativa tantari din specia Anopheles gambiae, vectori ai malariei, care pana atunci existau numai in Africa. Curand, a aparut malaria. Sute de mii de oameni s-au imbolnavit, circa 12 mii au murit.

O adevarata catastrofa economica s-a produs cand acum aproximativ un secol, afidul Phylloxera vitifolii (ord. Homoptera) a patruns din America in Franta (prin Bordeaux si alte porturi). Pana atunci, aceasta insecta traia pe specii de vita salbatica din SUA, la vest de Muntii Stancosi, fara a pricinui pagube vizibile (adaptare reciproca). Ajuns in Franta si apoi in Algeria a distrus culturile de vita de vie pe suprafete imense (in Franta pe 1.200.000 hectare). Atunci a disparut ideea de a altoi soiurile europene de vita pe cele americane, rezistente la filoxera. In acest fel a fost stavilita invazia acestui afid.

Un alt exemplu este gandacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata – ord. Coleoptera), important daunator pentru culturile de cartof.

Gandacul de Colorado exista in biocenozele naturale in zona de est a Muntilor Stancosi din Colorado pana in Mexic, hranindu-se mai ales cu un solanaceu spontan – Solanum rostratum. In 1874 a ajuns la coasta atlantica a Statelor Unite iar peste alti doi ani primele exemplare au aparut in Europa (Germania) unde au fost distruse. In 1920 (cand patrunde prin portul Bordeaux si reuseste sa se inmulteasca) si 1925 el se raspandeste in toata Franta si de aici se intinde in toata Europa, pricinuind mari pagube economice. La noi in tara el a patruns prin anii 1950. Pana in prezent nici o metoda de combatere nu a reusit sa distruga acest daunator periculos.

In acelasi fel au fost introduse diferite specii de buruieni, crustacei, moluste, pesti, pasari, mamifere.

b.) Introduceri intentionate s-au facut si se fac in cele mai diferite scopuri – plante de cultura (alimentare, tehnice, esente lemnoase, decorative), animale pentru scopuri alimentare, cinegetice, estetice.

Ca urmare a acestor introduceri, intreaga flora si fauna endemica, de o inestimabila valoare stiintifica, intreaga structura a biocenozelor unice, au fost deteriorate in mod ireversibil.

Se cunosc urmarile catastrofale ale introducerii iepurelui de vizuina european Oryctolagus cuniculus in Australia. In 1859 au fost aduse in Australia 24 exemplare. Neavand dusmani naturali s-au inmultit devenind un adevarat flagel. Cresterea vertiginoasa a numarului iepurilor se poate vedea din numarul de piei exportate: 33.000 in 1873, 9 milioane in 1882, 17,5 milioane in 1945. S-au introdus vulpi din Europa, dusmanii naturali ai iepurelui. Dar vulpile au preferat sa consume miei si fauna locala mai usor accesibila. Momelile otravite folosite contra vulpilor au dus la nimicirea unui numar mare de animale autohtone. In 1950, inmultirea si extinderea iepurilor,  a fost oprita prin introducerea unei viroze a iepurilor. Dupa o perioada de 6-7 ani, iepurii au devenit partial imuni, astfel incat in prezent, dupa fiecare epidemie virotica numarul lor creste tot mai mult.

Atunci cand o specie introdusa intr-un ecosistem nou pentru ea, reuseste sa se stabileasca in el si sa se reproduca normal, zicem ca s-a produs aclimatizarea speciei respective.

3. Deteriorarea mediului prin supraexploatare

Supraexploatarea speciilor

Disparitia sau scaderea pana la un nivel critic al speciilor, local sau pe tot arealul lor, se datoreaza adesea supraexploatarii lor (vanatoare, pescuit, suprapasunat) dar de multe ori este consecinta distrugerii habitatului lor, in care caz sunt afectate numeroase specii.

De multe ori efectele sunt greu sesizabile pentru moment si trec neobservate, alteori afecteaza interesele economice ale omului, iar in unele imprejurari, cand afecteaza biocenoze intregi, pot fi de-a dreptul catastrofale pentru existenta populatiilor umane, din zonele respective.

Cercetarile arata ca, din totalul speciilor (311) disparute in timpuri istorice, 82% au disparut in ultimele trei secole. Evaluari aproximative arata ca circa 20.000 specii de plante si zeci de mii de specii de animale sunt amenintate cu extinctie completa. De asemenea, trebuie spus ca, de cele mai multe ori nu stim aproape nimic despre implicatiile genetice, ecologice, evolutive si economice ale disparitiei unei altei specii decat atunci cand aceasta afecteaza in mod evident interesele noastre.

Trebuie sa fie limpede ca o specie cu atatia consumatori este in miezul unei complexe retele trofice, a carei dezechilibrare poate fi foarte grava.

Supraexploatarea solului, padurilor, pasunilor

Eroziunea solului este un fenomen care se produce in mod natural. Dar, pe solurile bine protejate de vegetatia neperturbata, refacerea solului echilibreaza eroziunea lui. In cazul cand protectia covorului vegetal e perturbata, eroziunea devine mai intensa decat refacerea si ca urmare solul se degradeaza. Dereglarea acestui echilibru de multe ori se produce prin exploatarea nerationala si supraexploatarea solului.

Refacerea solului este un proces foarte lent: chiar in conditiile acoperirii cu vegetatie sunt necesare 3-4 secole pentru formarea unui strat de 3 cm de sol.

Functiile padurilor, indiferent de zona geografica, sunt multiple: hidrologica, de protectie a solurilor, climatica, estetica, sanitar-igienica, recreativa.

Padurile influenteaza clima locala si regionala, in general moderand-o. Coroanele arborilor, prin frunzisul lor, intercepteaza apa de precipitatie diminuand impactul mecanic al ei asupra solului. Litiera are si ea acest rol si, pe langa aceasta, are capacitatea de a retine mari cantitati de apa, moderand scurgerile de suprafata si echilibrand alimentarea panzelor subterane prin apa de infiltratie. In acest fel solul devine protejat impotriva eroziunii prin spalare. Aceste trasaturi capata o deosebita importanta in bazinele de alimentare a raurilor: impiedicand scurgeri violente, este moderat regimul viiturilor, este impiedicata colmatarea lacurilor.

Despadurirea pantelor din asemenea bazine de alimentare duce la viituri violente, la inundatii, la colmatarea rapida a lacurilor naturale si a bazinelor de acumulare.

Situatii critice si mai grave se produc in urma supraexploatarii padurilor din zona ecuatoriala si a pasunilor din zonele aride si semiaride. In aceste zone, cu o populatie globala de circa 600 milioane oameni, suprapasunatul duce la desertificarea unor vaste regiuni.

Intregul desert al Saharei, cel mai mare din lume, se datoreaza supraexploatarii (mai ales suprapasunatului). Cercetarile arata ca, in perioadele preistorice si istorice, in locul  unde se intinde Sahara exista o bogata vegetatie de pasuni si paduri, ape abundente si o fauna bogata, inclusiv a marilor mamifere africane. Pana acum 2000 de ani existau inca paduri departe, in interiorul Saharei actuale.

Extinderea desertului, din aceleasi cauze, se produce si astazi, cu circa 5 km pe an.