Trasaturile definitorii ale sferelor geografice - coexistenta tuturor starilor de agregare ale materiei

Geosferele situate intre astenosfera si ecranul de ozon poseda cateva trasaturi fundamentale pentru intelegerea proprietatilor autoorganizatorice ce stau la baza diversificarii si a integrarii lor intr-o forma superioara, inedita, de manifestare a materiei in sistemul solar: structurarea geografica. Esentiale sunt doua caracteristici:

I) atributul de “amestec”. Desi fiecare geosfera implica dominanta unui geocomponent sau stari (apa, aer, organisme, gazos, solid, lichid etc.) o importanta hotaratoare o are faptul ca fiecare geosfera “exista” intr-o anumita proportie si forma in toate celelalte. Omogenitatea geosferelor este intotdeauna relativa si difera mult in spatiu si timp. Acest atribut nu este doar unul de circumstanta sau de importanta secundara. In toate cazurile, prezenta (chiar si numai) unei “fractiuni” materiale de factura “exogena” determina proprietati si functii inedite ce conduc la stari si chiar componenti noi in geosfera de temporara “adoptie”. Amintim rolul climatic al vaporilor de apa sau al nucleelor de condensare prezente in atmosfera, rolul termoregulator al dioxidului de carbon atmosferic, importanta gazelor dizolvate in apa, rolul apei, aerului si substantelor organice si anorganice in “prelucrarea” epidermei litosferei, in sustinerea vietii prin intermediul solului si a plantelor verzi,  etc.

Desi atributul de amestec este, la prima vedere, o proprietate “discreta” a fiecarei geosfere, el are caracter legic in spatiul geografic si detine rol cheie in potentializarea interactiunilor dintre geosfere si devenirea lor comuna.

(II) coexistenta tuturor starilor de agregare ale materiei. Intrucat fiecare geosfera, definita in sine printr-o forma dominanta de agregare a materiei,  poseda “atributul de amestec” inseamna, implicit, ca insumeaza totalitatea starilor de agregare ale materiei telurice si ca inregistreaza si transmite, celorlalte geosfere, efectele energetice presupuse de repetatele si variatele schimbari de stare a diferitilor geocomponenti De exemplu, in atmosfera sunt prezenti vapori de apa, acicule si cristale de gheata, particule minerale, organisme si microorganisme; hidrosfera contine gaze si substante minerale, dizolvate sau in suspensie, provenite din scoarta, atmosfera sau prin descompunerea organismelor; litosfera este si ea strabatuta pana la diverse adancimi de aer atmosferic, ape circulante, organisme vii, materie biotica continuta in structurile sedimentare etc; biosfera si organismele sunt concomitent aer, apa si minerale, superior structurate si viguros penetrante in mediile din care isi extrag respectivele “esente” prin mijlocirea energiei solare si biochimice s.a.m.d.

Pentru invelisul geografic coexistenta starilor solida, lichida sau gazoasa, pe suporturi abiotice si biotice, deopotriva, impreuna cu starea agregarii de fond specifice fiecarei geosfere, are o importanta exceptionala. Se remarca indeosebi urmatoarele implicatii:

v     diversificarea combinatiilor materiale si a proceselor generatoare de noi structuri geografice (sedimentele, de pe fundul lacurilor, marilor, oceanelor; norii in atmosfera, structurile magmato-vulcanice in scoarta si la suprafata acesteia, procesele de termoclastism si formele rezultate etc.);

v     conditionarea circuitelor de transfer material si energetic, in si intre geosfere, precum si mentinerea raporturilor de echilibru dintre ele (circuitul apei, al placilor litosferice, ciclul petrografic, circuitele biogeochimice, curgerile noroioase, solifluxiunea si multe altele nu ar exista in absenta binecunoscutelor schimbari de faza ce le insotesc);

v     diferentierea spatio-temporala a proceselor si fenomenelor din invelisul geografic in corelatie cu distributia si succesiunea a valorilor prag asociate diferitelor tipuri de schimbari ale starii materiei: praguri fizice (termice, barice etc.)-de inghet-dezghet, evaporatie-condensare, subductie si topire a structurilor litosferice s.a.; praguri fizico-chimice-de dizolvare-precipitare, oxidare-reducere, umezire-uscare, de curgere semifluida, fluida s.a.; praguri biochimice-de metabolizare fiziologica, de descompunere a compusilor organici etc.

Referat: Legea apelor geotermale, termale si munerale nr. 107 din 25 septembrie 1996 Lucrare: Strategii in domeniul gospodaririi apelor - apa ca resursa si factor de mediu

(III) autoorganizarea structurala si morfo-functionala. In fiecare geosfera se manifesta procese ordonatoare astfel incat autoorganizarea este o certitudine chiar si la nivelul invelisurilor, aparent, mai putin complexe (atmosfera, hidrosfera). Principalele ipostaze autoorganizatorice ale geosferelor sunt:

v      ordonarea verticala pe invelisuri si subinvelisuri; “se poate constata o stratificare a materiei telurice nu numai sub forma de invelisuri concentrice, dar si in fiecare invelis masele sunt asezate in ordine, dupa greutatea lor specifica” (S. Mehedinti, 1930). Prin structurare si substructurare se diferentiaza  “noi” invelisuri, subinvelisuri (zone, subzone, orizonturi etc.) fiecare cu proprietatile sale specifice (de ex. troposfera, stratosfera, mezosfera, ionosfera; homosfera, heterosfera-in atmosfera; nivelele hidrolitosferic, epihidrosferic, hidroatmosferic-in hidrosfera; prelitosfera, paturile bazaltica, granitica si sedimentara-in litosfera; nivelele endo-mezo si epigeomorfosferic-in geomorfosfera; nivelele trofice-in biosfera; nivelele sociale (individual, de grup, colectiv), psiho-sociale, economice etc.-in antroposfera etc.;

v     ordonarea orizontala (plan spatiala), este rezultatul conlucrarii geosferelor: de ex. zonele de clima, tipurile de clima, topoclimatele si microclimatele (rezultate prin conlucrarea energetica a masei atmosferice cu suprafata activa reprezentata prin mase de apa, uscat, forme de relief, vegetatie, soluri, etc.); oceanele, marile, lacurile, raurile, ghetarii etc. (prin conlucrarea hidrosferei cu substratul solid si climatul); succesiunea latitudinala a zonelor biogeografice, edafice si peisagistice (in functie de zonalitatea climatica) s.a.;

v     ordonarea si conlucrarea unitatilor structurale prin discontinuitati si “fasii” de tranzitie Geoorizonturile si structurile plan spatiale sunt separate si uneori chiar conditionate de existenta unor discontinuitati spatiale si temporale (discontinuitati tectonice, structurale, lacune stratigrafice, fronturi atmosferice, planuri de stratificatie termodinamica, maree etc.)  sau de interpunerea unor fasii sau pelicule de tranzitie (stratul pelicula-intre atmosfera joasa si masa de apa, ariile periurbane, silvostepa, silvotundra, piemonturile, glacisurile etc.);

v     conlucrarea sinergetica intrucat procesele autoorganizatorice conduc la aparitia de “noi” geosfere, rod exclusiv al devenirii geografice a Terrei: reliefosfera, pedosfera, landsaftosfera, antroposfera s.a. Perioada actuala, in care omul s-a transformat, dintr-un component de rand al naturii, intr-un factor organizatoric de prim ordin al invelisului geografic, marcheaza, fara indoiala, apogeul acestui proces;

v     integrarea structurilor geosferice in ansambluri teritoriale. Autoorganizarea structurilor geosferice culmineaza cu integrarea reciproca in unitati teritoriale complexe, de diferite tipuri (peisaje, regiuni, zone s.a.) si ranguri (local, regional, global). Se releva astfel interdependenta profunda dintre nivelul geosferic si nivelul complexelor teritoriale