Educatia - conceptul de educatie, functiile educatiei, sistemul de invatamant

Educatia

1. Conceptul de educatie

Sociologic, educatia este un fenomen social rezultat din actiunea unor indivizi asupra altor indivizi in scopul transmiterii culturii prin invatare individuala si colectiva. Asadar, educatia este un raport intre oameni: unii se pregatesc pe altii, in procese de transmitere, influentare, modelare. Ea se produce in cadrul unei interactiuni, act esential pentru existenta educatiei. In aceasta interactiune o persoana sau un grup de persoane urmareste pregatirea altor persoane, iar acestea accepta sau sunt obligate sa primeasca aceasta pregatire.

Educatia nu este numai actiunea de transmitere a valorilor si experientei de viata la noile generatii. Ea este prezenta la toate categoriile de varsta. In consecinta, educatia cunoaste mai multe forme de raport de contexte sociale si niveluri de organizare. Educatia actioneaza exclusiv asupra fiintei umane si este un proces eminamente uman. Prin educatie se exprima educabilitatea, adica perseverarea omului in efortul sau de emancipare si de a dobandi experienta ca fiinta umana constienta de existenta sa. In sfera educatiei intra toate influentele si actiunile constiente de formare si dezvoltare a fiintei umane. Orice act educativ are o finalitate evidenta.

Educatia se distinge prin trasaturile ei intriseci: caracterul ei specific uman, universalitatea, istoricitatea, caracterul permanent, diferentierea ei in functie de contextele reale in care actioneaza, caracterul national. Din aceste particularitati decurge pozitia educatiei de factor formativ, ea nefiind dresaj sau domesticire. Educatia pune la dispozitia individului mijloacele necesare socializarii lui.

Una dintre caile de educatie o reprezinta insusirea unei limbi naturale, pentru ca educatia insasi are loc intr-o anumita limba. De aici rezulta semnificatia limbii in educatie. Raportul dintre limba si societate a fost studiat de catre sociologi. De pilda, Basil Bernstein a analizat codul restrans si codul elaborat la grupuri de elevi. Sociologul englez a examinat in ce mod sistemele simbolice sunt efecte si factori de reglementare ai structurilor sociale. In viziunea sa, diferite forme sau coduri de vorbire simbolizeaza forma relatiilor sociale „creeaza pentru vorbitori diferite ordine de relevanta si relatie” (Sociologia educatiei….,p.89). Bernstein crede, la fel ca si Marx, ca sistemul de clasa sociala a marcat puternic distributia cunoasterii in societate. Numai o mica parte a populatiei a fost socializata la nivelul metalimbajelor, controlului si inovatiei, in acest fel asigurandu-i-se acces la principiile schimbarii intelectuale. Restul populatiei a fost socializata., in domeniul cunoasterii, pentru insusirea operatiilor legate de context, fiindu-i interzis accesul la achizitiile intelectuale noi. Exista, spune Bernstein, un cod restrans – ansamblul semnificatiilor implicite deduse din numarul mic de informatii pe care copiii din grupuri defavorizate il retin din predare ca urmare a particularitatilor culturale ale comunitatii lor, si un cod elaborat – capacitatea de a individualiza toate informatiile concordant cu o anumita situatie. S-a ajuns la concluzia ca elevii din familii muncitoresti ar avea un handicap din cauza limbajului lor. Scoala transmite cunostinte in alt limbaj decat cel din familiile de origine. Copiii din familii defavorizate intrebuinteaza numai codul restrans, ei comunica mai mult despre experienta practica si sunt interesati in mai mica masura de ideile abstracte. Cei din familiile clasei de mijloc se folosesc de ambele coduri. Codurile elaborate ii orienteaza pe copii catre semnificatii universaliste, iar codurile restranse ii indreapta spre semnificatii particulariste. Codurile elaborate sunt mai putin legate de o structura locala, si, de aceea, ele contin potentialitatea de schimbare. Codurile restranse sunt mai apropiate de o structura sociala locala si au un potential redus de schimbare. „Unul din efectele sistemului de clasa este acela ca limiteaza accesul la codurile elaborate” (Ibidem, p.91). Teoria lui Bernstein despre cele doua coduri lingvistice a reliefat sistematic diferentele dintre limbajul formal si limbajul public, dupa cum rezulta din tabelul de mai jos.

Tipurile de limbaj dupa teoria lui Basil Bernstein

LIMBAJ FORMAL LIMBAJ PUBLIC

(limbajul claselor superioare) (limbajul claselor populare)

1.Precizie in organizarea         1. Fraze scurte, simple ca gramatica,

gramaticala si a sintaxei adesea neterminate, cu o sintaxa

saraca.

2.Nuante logice vehiculate printr-o  2. Folosirea simpla si repetitiva a

fraza cu o constructie gramaticalaconjunctiilor sau a locutiunilor

complexa, in care se utilizeaza o conjunctionale(deci, atunci etc.)

serie de conjunctii si propozitii

subordonate;

3.Intrebuintarea frecventa a propozitiilor 3. Intrebuintarea rara a propozitiilor

care indica relatii logice, de exemplu subordonate servind la impartirea

propozitii indicand proximitatea categoriilor folosite initial in

spatiala si temporala;sprijinul subiectului;

4.Folosirea frecventa a diatezei         4. Incapacitatea de a ramane la un

impersonale; subiect clar pe parcursul unui enunt

Document online: Proiect didactic GRUPA : mare - animale mari si mici in ograda la bunici Document online: Proiect tematic-mijloace de transport- “cu ce calatorim?”

ceea ce duce la dezorganizarea

continutului si a informatiei;

5.Alegerea riguroasa a adjectivelor 5. Folosirea rigida si limitata a

si a adverbelor adjectivelor si a adverbelor;

6.Impresii personale verbalizate prin             6. Folosirea rara a constructiei

intermediul structurii relatiilorimpersonale in frazele sau in

dintre fraze si in interiorul frazei, propozitiile conditionale;

deci intr-o maniera explicita;

7.Simbolism expresiv diferentiind 7. Folosirea frecventa a enunturilor

in detaliu semnificatiile la nivelul in care justificarile si concluziile

frazelor, in loc sa intareasca se intrepatrund astfel incat sa

termenii dominanti sau sa produca o afirmatie categorica;

insoteasca enunturile intr-o

maniera nediferentiata;

8. Folosirea limbajului care atrage                  8 Numeroase afirmatii si expresii

atentia asupra unui sistem complex indicand faptul ca interlocutorului i

de concepte, ierarhizate in vederease cere sa acorde o valoare

organizarii experientei; particulara enuntului precedent:

„Nu-i asa?, „Iti dai seama?”,”Vezi?”.

Acest procedeu ar putea fi numit

„retorica a consimtamantului sau a

chemarii la consens”;

9. Alegeri individuale operate frecvent

in formularile proverbiale;

10. Impresii individuale in stare implicita

in organizarea frazei; este un limbaj cu osemnificatie implicita.

Copiii deprinsi sa comunice in coduri de vorbire elaborate raspund mai bine stimulilor educatiei scolare formale decat ceilalti , adica ei se adapteaza mediului scolar pentru ca stiu sa comunice in stilul cerut de scoala. Cercetarile ce au studiat limbajul copiilor din clasa de mijloc si din clasa muncitoare au confirmat diferentele sugerate de Bernstein (Giddens, 2001,p.449). Dar asa dupa cum s-a spus (Baylon si Mignon, p.257), teoria lui Bernstein are la baza ideologia clasei de mijloc. Insusirea codului elaborat ar fi o cale de ascensiune sociala. Bernstein a neglijat ca majoritatea oamenilor nu paraseste mediul de origine si nici chiar clasa sociala de care apartine. Criticile formulate cu privire la teoria lui Bernstein vizeaza termenii lingvistici folositi de el.El a acordat o atentie prea mare consecintelor sociale ale diferentelor lingvistice, si a sustinut ideea ca prin diferentele de coduri dintre locuitori sunt perpetuate clasele sociale. Teoria lui Bernstein nu ia in discutie realitatea, anume ca diferentierea lingvistica este generata de conflictele dintre clase.

In Franta, P.Bourdieu si J.C.Passeron, in lucrarea La Reproduction, au analizat fenomenul capitalului cultural prin studiul gradului de stapanire de catre studenti a limbajelor cursurilor universitare. Definitia termenilor, amploarea campului semantic al unui termen, rigoarea conceptuala a cuvintelor folosite de profesori, diversitatea limbajelor de idei specializate produc decalaje de comunicare intre profesori si studenti. Succesul scolar reflecta aptitudinea de a folosi limbajul insusit prin invatare, si apartine celor care au facut studii clasice.

Capitalul cultural este examinat in cadrul teoriei violentei simbolice. Premisa acestui demers sociologic este ideea ca „actiunea pedagogica este in mod obiectiv o violenta simbolica, in sensul ca raporturile de forta intre grupurile sau clasele constitutive ale unei formatiuni sociale sunt fundamentul puterii arbitrare care este conditia instaurarii unui raport de comunicare pedagogica, respectiv de impunere si inculcare a unui arbitrar cultural dupa un mod arbitrar de impunere si inculcare.” (Bordieu, Passeron, in Sociologia educatiei….,p.187). Efectul simbolic al actiunii pedagogice se exercita numai in cadrul unui raport de comunicare. Actiunea pedagogica are functia de mentinere a ordinii, de reproductie a structurii raporturilor de forte intre grupuri sau clase. Ea tinde, prin inculcare sau prin excludere sa impuna grupurilor dominante recunoasterea culturii dominante ca legitima. Orice sistem de invatamant institutionalizat produce si reproduce un arbitrar cultural al carui producator nu este el insusi si a carui reproductie contribuie la reproductia sociala a raporturilor dintre grupuri sau clase. Ierarhiile sociale sunt determinate de prestigiul capitalului cultural. Societatea se autoreproduce cultural in structuri culturale de legitimare, permanetizare si evaluare. La fel ca orice alt capital, capitalul cultural cere bani, munca si timp, adica investitii, iar societatea, fiind interesata de asigurarea functionalitatii ei, a ordinii si stabilitatii, creeaza permanent mijloacele necesare conservarii capitalului cultural mostenit, dar si crearii unor noi valori culturale. Capitalul cultural fiinteaza in trei forme: incorporat, obiectivat, institutionalizat. Capitalul cultural incorporat este suma de scheme de perceptie, de gandire, de actiune stabile integrate in societate sau in individ. Capitala cultural obiectivat este ansamblul de obiecte culturale – scrieri, monumente, picturi – in care se obiectiveaza capitalul cultural incorporat. Capitalul cultural institutionalizat este ansamblul institutiilor care legitimeaza capitalul cultural obiectivat.

Cele trei tipuri de capital cultural se regasesc in educatie, inclusiv cea scolara. Concluzia lui P.Bourdieu este ca educatia este un instrument de transmitere a puterii intre generatiile clasei dominante. Viziunea despre capitalul cultural si teoria violentei simbolice exprima realitati sociale concrete. Dar ancheta lui Bourdiei s-a oprit numai la examinarea unei generatii. Includerea in lot a generatiei bunicilor si indivizilor din clasa burgheza care nu obtin diplome universitare ar fi oferit o alta concluzie cercetarii amintite prin relevarea mobilitatii ascensoriale a categoriilor celor mai sarace spre pozitii sociale mijlocii sau superioare conferite de detinerea diplomelor, dar si a miscarii descendente a copiilor din familii instarite spre statusuri sociale de mijloc sau inferioare celor ale parintilor. O alta obiectie ce se poate aduce acestei teorii vizeaza accentul pus pe limba standard. Or, oamenii folosesc limba ca mijloc de comunicare in functie de trebuintele lor. Limbajul insusit in scoala nu acopera toata bogatia de semnificatii a comunicarii dintr-o societate. Apoi, intrebarea este daca nu este necesara modificarea relatiei dintre limbajul pedagogic si celelalte limbaje, cu adaptarea comunicarii din scoala la cerintele comunicarii in societate.

Am amintit despre existenta mai multor forme de educatie, asupra carora staruim in continuare. Una dintre ele este educatia institutionala, care determina fiintarea educatiei formale, educatiei informale si a educatiei nonformale. Educatia formala se desfasoara in cadrul institutiilor scolare sau in alte institutii de educatie publica, unde esential este procesul de educatie din sistemul scolar in temeiul unor programe prestabilite sub indrumarea unui personal specializat. Relatia educator –educat se desfasoara pe baza unor norme si regulamente stabilite de factorii de putere ai societatii. Educatia nonformala sau educatia extrascolara se refera la orice forma de instruire pe care educatorul si educatul o sustin deliberat, iar ambele parti accepta sa comunice intre ele in afara sistemului educativ scolar. Educatia informala sau educatia indirecta are loc fara o afirmare voita a educarii din partea educatorului si din partea educatului, ea actionand spontan in cadrul relatiilor si interactiunilor sociale.

In raport de ciclul de viata exista educatia prescolara, educatia scolara si educatia adultilor. Din acelasi unghi de abordare se recunoaste manifestarea educatiei de-a lungul intregii vieti a individului – educatia continua sau permanenta. Aceasta raspunde unor nevoi reale ale individului si ale societatii, expresie a schimbarilor ce se produc in viata sociala, in tehnologie si in economie.

Daca luam in discutie criteriul psihologic, educatia se diferentiaza in educatie intelectuala, educatie fizica, educatia afectivitatii etc..

Din punctul de vedere al domeniului in care actioneaza, exista educatie generala, educatie profesionala, educatie culturala, educatie pentru civilizatie.

Discutand despre varietatea tipurilor de educatie abordam de fapt, diversitatea actelor educative pentru ca educatia este, inainte de orice, o actiune a unui individ sau grup asupra altui individ sau grup. Rezulta ca prioritara in educatie este actiunea si, in subsidiar, influenta ei asupra individului.

2. Functiile educatiei

Educatia indeplineste anumite functii in viata sociala, ceea ce-i confera un statut in orice societate.

O prima functie consta in ingrijirea copiilor. Fara o ingrijire organizata sistematic si permanent din partea familiei si a institutiilor sociale, nu s-ar putea asigura cresterea si dezvoltarea fizica si intelectuala a copiilor. Trebuie aratat ca fiinta umana cunoaste cel mai indelungat proces de ingrijire si de crestere.

Functia de transmitere a experientei de viata si de munca exprima imperativul educarii noilor generatii in spiritul mostenirii lasate de generatiile anterioare. Continuitatea intre generatii si continuitatea istorica nu sunt posibile fara aceasta asimilare de catre tineri a experientei acumulate in timp. Prin asumarea acestei functii de catre actul educativ se realizeaza stabilitatea si echilibrul social, fara ca aceasta sa insemne o preluare mecanica a mostenirii, dimpotriva ea are loc in cadrul raporturilor contradictorii intre generatii (Shifimet, 1985).

Functia de pregatire a copilului ca membru al societatii cade in sarcina actului educativ. Viata sociala nu ar fi posibila daca omul nu ar cunoaste cum este organizata societatea, daca nu ar fi constient de locul lui in viata sociala, de drepturile si raspunderile ce-i revin.

Orice societate are un ideal de om catre care tinde si pe care-l construieste. De aceea, copilului i se formeaza o personalitate adecvata cerintelor societatii, iar acesta dobandeste fizionomia morala a timpului in care traieste. In acest fel, copilul devine o fiinta constienta de rolul si locul sau in societate, dar si de limitele procesului de integrare sociala, pe care cauta sa le inlature sau macar sa diminueze din efectele sale asupra evolutiei personalitatii lui.

Prin educatie se transmit valorile culturale, iar aceasta functie il ajuta pe individ sa-si insuseasca limba materna si, prin intermediul ei, valorile societatii sale concomitent cu asimilarea valorilor culturale de pretutindeni.

Educatia are ca scop dezvoltarea capacitatii de asimilare, intelegere si interpretare a valorilor culturale. Este semnificativ ca valorile transmise de la o generatie la alta au un impact mai puternic cu individul decat cunostintele transmise pe caile de comunicare in masa. Prin cultura, tanarul este introdus in societate si initiat in idealurile de viata, aspiratiile, mentalitatile comunitatii nationale.

3. Sistemul de invatamant

Am amintit ca educatia se desfasoara in institutiile scolare. In acest cadru, educatia este realizata de catre persoane specializate, cadrele didactice. In institutiile scolare copilul cunoaste un nou tip de socializare, diferita in continut si ca modalitate de cea din familie. Intrarea copilului in scoala exprima procesul de trecere de la cadrul interactiunii directe intre copil si parinti la integrarea sa in raporturile umane si sociale abstracte cu invatatorii si profesorii.

Pentru sociologia educatiei, sistemul scolar este obiect de analiza din perspectiva relatiilor acestuia cu societatea, cu componentele ei, cu procesele de mobilitate profesionala si sociala. Sunt studiate implicatiile scolii in schimbarea sociala, reproducerea inegalitatilor culturale si conservarea capitalului cultural de catre institutiile scolare, interventia factorilor sociali si de putere in continutul activitatii scolare, rolul scolii in asigurarea unui status profesional si social.

Sistemul scolar din Romania cunoaste, asemenea celorlalte institutii, ample procese de schimbare, declansate din necesitatea ca invatamantul sa devina o forta reala a dezvoltarii tarii.