Ulm de camp - inradacinarea, coroana, fructele

Denumire stiintifica:              ULMUS MINOR Mill

Alte denumiri stiintifice:      U. foliacea Gilib., U. campestris auct. non L., U. carpinifolia Gled., U. glabra Mill. non Huds., U. nitens Moench., U. vulgaris Pall

(sistematica confuza datorita existentei a numeroase forme deseori hibridate intre ele)

Denumire populara: Ulm de camp

Specie indigena, de marimea I, cu inaltimi ce pot atinge 30-35 m (exceptional 40 m) si diametre de 1-2 m (figura ).

Inradacinarea este pivotanta in primii 10-15 ani, apoi pivotant-trasanta, mult dezvoltata lateral.

Tulpina este dreapta, elagata, latita la baza.

Scoarta formeaza de timpuriu un ritidom cenusiu inchis, adanc brazdat longitudinal.

Lemnul prezinta alburn lat si duramen brun-ciocolatiu, cu raze medulare inchis colorate. Insusirile tehnologice sunt superioare, fiind un lemn cu numeroase intrebuintari.

Coroana este ovoid-alungita in tinerete si globuloasa la maturitate, cu ramuri ascendente.

Lujerii anuali sunt subtiri, geniculati, brun-roscati pana la verzi-maslinii, glabri, cu lenticele rare; cei de 2 ani au crapaturi fine longitudinale, galbui.

Muguri alterni, ovoconici, bruni-violacei, cu solzi stirbiti, pe margini albicios-ciliati.

Frunze de 5-9 cm, eliptice pana la obovate, acuminate, evident asimetrice la baza, dublu serate, cu petiol relativ lung (6-12 mm), la maturitate verzi inchis pe fata, glabre, netede, lucioase, pe dos glabre, cu smocuri de peri albi in axila nervurilor, uneori cu glande punctiforme rosii in lungul nervurilor secundare; pe exemplarele tinere sau pe cracile lacome frunzele sunt aspre, paroase.

Flori hermafrodite, apetale, grupate in fascicule sesile, brune-violacee, apar foarte devreme primavara (martie-aprilie), inainte de infrunzire.

Fructele sunt samare turtite, eliptice-obovate, 1.5-2 cm, cu varful aripioarei divizat, samanta fiind plasata excentric spre varf, langa crestatura ("atinge crestatura"). La 1 kg intra 110.000 bucati.

Maturatia este timpurie (mai-iunie), iar imprastierea are loc imediat; fructificatia - incepe la 10-20 ani, fiind anuala si abundenta.

Puterea germinativa este redusa (30-40%), fapt ce impune semanarea imediata.

Lastareste si drajoneaza puternic, avand uneori caracter invadant.

Longevitatea este de 300-400 ani.

Dintre daunatori, de semnalat ciuperca Ophiostoma ulmi care a determinat uscarea in masa in intreaga Europa (hifele obtureaza vasele, impiedicand circulatia sevei).

Analiza: Bombina variegata (buhai de balta cu burta galbena) Referat: Jonctiunile celulare a.	b.
Fig. . Ulmus minor: a. caractere morfologice (lujeri, muguri, flori, fructe, plantula); b. frunze, fructe.

Areal general este majoritar european: la vest ajunge la Oceanul Atlantic, la est se intinde pana la Marea Caspica, la nord ajunge la 55 latitudine, pana in Suedia (fara Marea Britanie), iar la sud trece in Africa de Nord si Asia (circa 30 latitudine nordica).

In Romania, ulmul de camp apare din silvostepa si pana in zona forestiera, fiind frecvent in padurile de campie si dealuri joase. El este specie de amestec, fiind in cvasitotalitatea cazurilor, specie diseminata in padurile de lunca si sleauri.

Ulmul de camp este putin rezistent la geruri, la cele excesive aparand gelivuri; prefera regiuni calduroase, ferite de vanturi uscate si prea reci de iarna. Se constituie ca specie termofila, rezistenta la seceta, ce nu sufera la ingheturile timpurii si tarzii.

Este pretentios fata de fertilitatea solului, fiind asemanator frasinului si paltinului de munte, ceea ce determina participarea diseminata, cu preferinte asupra solurilor bogate, profunde, afanate (specie eutrofa).

Ulmul de camp este o specie eurifita cu mari valente de adaptare la umiditatea solului:

pe soluri umede (sleauri de lunca), poate rezista la inundatii scurte, deosebindu-se ecotipul de lunca,

pe soluri uscate are port arbustiv, uneori cu adaptari morfologice (ex. aripi de suber), deosebindu-se ecotipul de soluri relativ uscate.

Temperamentul ulmului de camp este moderat de lumina. In cazul acestei specii se manifesta vizibil compensarea factorilor de mediu, astfel incat pe soluri fertile aceasta suporta bine umbrirea.

intraspecific - din punct de vedere morfologic se deosebesc:

U. minor var. suberosa, cu ramuri si lujeri de 2 ani cu aripi de suber, frunze scurt acuminate , aspre, apare in regiuni calde si silvostepa, avand port arbustiv;

U. minor var. minor, cu lujeri glabri si frunze pe dos cu smocuri de peri in axila nervurilor;

U. minor var. asperrima, cu lujeri glabri cu frunze pe fata scabre;

U. minor var. stricta, cu lujeri pubescenti la noduri, frunze fara glande rosii pe dos, ramuri ascendente, coroana piramidala;

U. minor var. umbraculifera, cu coroana deasa, globuloasa;

U. minor var. dampieri, cu coroana ingusta, piramidala, frunze lat-ovate dublu dintate;

U. minor var. dampieri f. Wredei, cu frunze galben-aurii;

U. minor var. pendula, cu lujeri pendenti;

interspecific (hibrizi naturali)

Ulmus ambigua (U. minor U. procera),

Ulmus hollandica (U. minor U. glabra).

conform clasamentului provizoriu al speciilor lemnoase (Nanson, 1996), genul Ulmus este creditat ca relativ rezistent la poluarea globala a atmosferei;

valoroasa specie de amestec in padurile de lunca si sleauri, stimuleaza cresterea si elagajul stejarilor;

se preteaza la cultura in terenuri degradate in zonele uscate din silvostepa sau stepa;

valoare ornamentala.