Protectia plantelor

PROTECTIA PLANTELOR

Prevenirea poluarii si protectia plantelor presupune cu necesitate actiuni de cooperare intre state si adoptarea de reguli comune in acest sens.

Protectia mediului poate fi definita ca fiind o activitate umana ce are ca scop concret prevenirea poluarii, mentinerea si imbunatatirea conditiilor de viata pe Pamant.

Problema combaterii poluarii si a stabilizarii factorilor cu impact deosebit asupra mediului inconjurator si chiar asupra continuarii in bune conditii a vietii pe intrega suprafata a Terrei, au facut ca statele sa colaboreze intre ele pentru rezolvarea acestora.

Cooperarea internationala pleaca de la nevoia dezvoltarii si protejarii mediului, lucru ce nu poate fi realizat decat prin parteneriatul natiunilor lumii. Constietizarea pericolului degradarii si distrugerii elementelor mediului a inscris atat la nivel national cat si mondial, protectia si conservarea mediului printre prioritatile umanitatii.

Activitatea complexa de protectie a mediului trebuie sa inceapa cu lichidarea cauzelor si a  surselor poluarii, ceea ce consideram ca ar duce la prevenirea consecintelor acestui fenomen.

Protectia mediului reprezinta un obiectiv de interes national si international cu efecte (directe si indirecte) pe termen lung in toate compartimentele sistemului social.

Protectia mediului are ca scop inlaturarea influentelor negative asupra mediului natural si artificial, asupra ecosistemului ca un tot unitar, reducerea si eliminarea efectelor poluarii.

Protejarea ecosistemelor se face printr-un complex de activitati umane care au ca scop principal ocrotirea omului, ca parte integranta a comunitatilor de viata interdependente.

Pentru restabilirea echlibrului ecologic perturbat, este nevoie de interventia omului printr-o activitate complexa, rationala si stiintific fundamentala de protectie a factorilor de mediu naturali (sol, subsol, aer, padure, flora, fauna, rezervatii) si artificiali (asezari omenesti si lucruri realizate de om). Omenirea care "a mostenit" aceasta planeta este obligata sa o ingrijeasca, sa o pretuiasca si sa opreasca degradarea ei.

Problema protectiei mediului trebuie privita sub doua aspecte:

- avand ca sarcina generala descoperirea cauzelor si surselor poluarii, stabilirea modalitatilor de prevenire, reducere si inlaturare a efectelor poluarii;

- avand ca sarcina concreta, protectia diferitelor elemente componente ale mediului natural si artificial;

Protectia plantelor este o sarcina generala a intregii societati, sacinile concrete ale protectiei plantelor fiind stabilite prin reglementarile legale speciale referitoare la protectia celorlalti factori de mediu. Asadar, sarcina dificila si complexa de protectie a plantelor nu se poate realiza exclusiv numai de catre organele de stat, fiind necesar in acest sens si aportul organismelor nestatale, a persoanelor fizice si juridice. Aceasta activitate s-a generalizat in majoritatea tarilor lumii, devenind in prezent o adevarata "miscare ecologica".

In acest scop, in functie de locul de amplasare fata de sursele de emisie a bioxidului de sulf si oxizilor de azot putem enumera o serie de metode si utilaje de retinere a suspensiilor solide din gazele de ardere, si anume:     

1. Camerele de linistire gravitationale. Principiul acestor aparate impune trecerea gazelor printr-o camera cu sectiune foarte mare, cu viteza foarte scazuta, unde, sub actiunea gravitatiei, particulele de dimensiuni mai mari se separa din gaz. Eficienta acestor aparate este dependenta in foarte mare masura de marimea si densitatea particulelor.

2. Cicloanele. Eficienta acestora este marita in comparatie cu cea a camerelor de linistire. Din cauza introducerii tangentiale, cu viteza mare a gazelor, acestea capata o miscare elicoidala, iar particulele, sub actiunea fortei centrifuge, sunt separate langa peretele ciclonului, dupa care cad in partea inferioara conica a acestuia de unde se elimina.

3. Filtrele din materiale semipermeabile. Gazele incarcate cu praf sunt trecute printr-un mediu semiporos din materiale tesute sau pasla, care retine particulele de praf, gazul epurat trecand mai departe. Eficienta de retinere a acestor filtre, este foarte ridicata, insa utilizarea lor este limitata la temperaturi si unitati reduse.

4. Scrubere. In aceste aparate particulele sunt retinute prin spalarea cu un lichid, apoi acestea sunt separate in decantoare sau separatoare centrifugale.

5. Filtrele electrostatice. Acestea sunt probabil cele mai potrivite pentru retinerea prafului, utilizate atat pentru particule micronice, cat si pentru cele mai mari atat la presiuni, umiditati si temperaturi scazute, cat si pentru valori ridicate ale acestora.

De asemenea, exista si procedee de reducere a oxizilor de azot din gazele de ardere. Exista cateva tehnici pentru impiedicarea formarii de NOx in cantitati mari, toate avand ca principiu arderea cu coeficienti de exces de aer foarte scazuti. Ele se numesc arzatoare de NOx scazut. Una dintre metode consta in montarea arzatoarelor in colturile focarelor astfel incat aerul secundar de ardere si combustibilul sa nu fie continute in acelasi jet. Jeturile de combustibil se intalnesc tangential in centrul focarului, formand o zona de ardere circulara. Tratarea oxizilor de azot din gazele de ardere poate fi efectuata prin mai multe metode, care pot fi grupate in doua mari categorii: uscata si umeda. Dintre procedeele uscate cele mai importante sunt cele cu reducere catalitica selectiva si cu reducere necatalitica selectiva. Procedeele umede includ retinerea atat a oxizilor de azot, cat si a celor de sulf, fie simultan, fie separat. Reducerea emisiilor de agenti poluanti din transporturi se refera mai ales la perfectionarea motoarelor cu ardere interna, care trebuie facuta in sensul asigurarii unei arderi complete a combustibilului, deci in sensul eliminarii hidrocarburilor nearse si al oxidului de carbon din gazele de esapament.

Motoarele alimentate cu hidrogen-cum ar fi, spre exemplu, actualele motoare-racheta au gazele de ardere formate numai din vapori de apa, pentru ca oxidul de carbon si oxizii de azot nu au de unde proveni, intrucat nici hidrogenul si nici oxigenul lichid - care serveste drept carburant in aceste motoare-racheta - nu contin carbon sau azot. Doar cantitati infime de oxizi de azot se formeaza la iesirea jetului de gaze fierbinte in atmosfera, care contine, dupa cum se stie, 4/5 din volum azot. Aceasta infima poluare se va produce si la motoarele cu ardere interna alimentate cu hidrogen, deoarece acolo arderea nu se va face cu oxigen lichid, ci cu aer atmosferic. Cu toate acestea hidrogenul este considerat la ora actuala combustibilul ideal din punct de vedere al nepoluantei.

In ceea ce priveste apa, ca element vital in cresterea si dezvoltarea plantelor, exista lucrari hidrotehnice pentru combaterea efectelor distructive ale acestora, cauzate de activitatea omului. Actiunile de prevenire a poluarii apelor si combatere a efectelor acesteia sunt coordonate in general in toate tarile, pe linie de stat, avand la baza o legislatie menita sa protejeze resursele de apa ale tarii respective.

Eseu: Citosolul Eseu: Controlul bioreactoarelor

Dupa scopul urmarit exista o serie de lucrari hidrotehnice de combatere a efectelor distructive ale apelor:

lucrari pentru inlaturarea deficitului de apa din sol;

lucrari pentru prevenirea si combaterea excesului daunator de apa prin: regularizarea cursurilor de apa,indiguiri,desecari si drenaje.

lucrari pentru combaterea inundatiilor prin acumulari, derivatii, indiguiri;

- lucrari de intretinere a cursurilor de apa: reprofilari, taieri de coturi, protectia malurilor, combaterea alunecarilor de teren.

Ca si in cazul lucrarilor de utilizare a apelor, si lucrarile de combatere a efectelor distructive sunt de mare amploare, dar cu un efect benefic in ceea ce priveste spatiul vegetativ. Metodele de epurare de clasifica in trei mari categorii: epurarea mecanica, epurarea chimica, epurarea biologica. Epurarea mecanica asigura eliminarea din apele uzate a corpurilor mari vehiculate de acestea, a impuritatilor care se depun si a celor care plutesc sau pot fi aduse in starea de plutire. In treapta de epurare mecanica se retin suspensiile grosiere si cele fine. Pentru retinerea lor se utilizeaza: gratarele, sitele, separatoarele de graasimi, deznisipatoarele si decantoarele. Epurarea chimica mai este cunoscuta sub numele de epurare mecano-chimica, deoarece este precedata, in cele mai multe cazuri, de instalatiile de epurare mecanica. In cadrul acestei epurari se folosesc reactivi pentru indepartarea prin coagulare a materialelor dispersate si a celor coloidale. Epurarea biologica este procesul tehnologic prin care impuritatile organice din apele uzate sunt transformate de catre o cultura de microorganisme in produsi inofensivi (CO2,apa) si in masa celulara noua (biomasa).

Dupa cum am explicat anterior, si solul este un factor esential pentru vegetatie, iar daca acesta are o compozitie necorespunzatoare, atunci plantele au de suferit. De aceea, voi enumera urmatoarele metode de depoluare fizico-chimica a solului:

- metoda prin excavare - se extrage pamantul poluat pentru a fi tratat si apoi se pune la loc.

- metoda prin injectare "venting"- se injecteaza azot, aer sau abur care va capta poluantii. Aerul este aspirat printr-un put de tragere si filtrat cu biofiltre sau filtre de carbune.

- metoda de plutire - dupa extragere pamantul este trecut printr-o sita. I se adauga apa si agenti tensioactivi. Aerul injectat in acest amestec capteaza poluantii.

- metoda prin extragere electrica - solul trebuie sa aiba o buna conductibilitate (prezenta apei). Aceasta tehnica consta in crearea unui camp electric printr-o pereche de electrozi.Acest procedeu are avantajul de a limita riscurile de contaminare a muncitorilor cu poluantii respectivi.

- metoda extragerii prin incalzire - tehnica este aplicabila componentilor usori care pot fi transformati in apa si dioxid de carbon, precum hidrocarburile. Pamantul este excavat si tocat, apoi este incalzit la 600-800 grade C, iar gazele care ies sunt retratate pentru ca pot contine componente de sulf sau NOx toxice.

In ceea ce priveste pesticidele, s-au dat unele indicatii pentru reducerea riscului de poluare a mediului ambiant: utilizarea cantitatii minime de pesticid, perfectionarea echipamentelor tehnice de imprastiere a lor, modificarea formulei de administrare in sensul administrarii concomitente a unor aditivi care sa le mareasca persistenta pe sol.

O metoda care a dat deja rezultate bune este caracterizata prin utilizarea radiatiilor ionizante la sterilizarea masculilor de insecte daunatoare, iar, deasemenea se pot utiliza sterilizanti chimici, care se introduc in hrana daunatorilor sau in locurile lor de stationare. Alta metoda se bazeaza pe alterarea ritmurilor fiziologice. Astfel s-a studiat activitatea hormonului juvenil, care impiedica transformarea larvelor in pupe.

In contextul conceptelor si metodelor prezentate, practica inginereasca este chemata sa gaseasca solutii care sa intervina favorabil in relatia dintre activitatile umane si plante. Solutiile propuse de ingineria mediului trebuie sa dezvolte efectele favorabile si sa minimalizeze efectele negative.

CONCLUZII

Fundamentala pentru conceptul de dezvoltare durabila este necesitatea integrarii     obiectivelor economice cu cele ecologice si de protectia mediului, in special a plantelor.

Omul nu si-a pus mult timp problema de a proceda rational, in conditii normale de echilibru si dezvoltare a vietii. El a sesizat tarziu ca este creatia si creatorul mediului sau inconjurator care ii asigura existenta biologica si, totodat cea intelectuala. Exploatarea irationala si poluarea resurselor regenerabile (paduri, flora, fauna etc.) si a celor neregenerabile (bogatii minerale ale subsolului) au accentuat efectul nociv al actiunilor omului asupra naturii.

Poluarea indelungata a mediului natural, din care fac parte si plantele, a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o dizarmonie accentuata intre mediul creat de om si cel natural, ceea ce inseamna o deteriorare. Deteriorarea mediului de catre om nu inseamna, insa, numai distrugerea echilibrului ecologic, ci si aparitia unei reactii inverse din partea mediului, astfel modificat, asupra omului, in cadrul desfasurarii activitatii sale economice.

Activitatile umane au un mare impact asupra plantelor, de cele mai multe ori negativ, eventual indirect, prin intermediul poluarii factorilor principali cu rol de crestere si dezvoltare armonioasa a vegetatiei. Poluarea plantelor poate si un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi eruptiile vulcanice, furtuni etc., insa cea mai mare parte a substantelor poluante provine din activitatile desfasurate in mediul antropic.

Din dorinta de a avea o viata comoda, oamenii au poluat, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, ducand la disparitia multor specii de plante si animale. Oamenii sunt confruntati, la randul lor, cu diferite boli cauzate de poluare, iar interventiile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mari.

Intelegerile internationale au jucat un rol important in reducerea poluarii globale, in randul plantelor. Este esential sa intelegem ca lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a unei generatii, ci totul trebuie gandit la nivel universal, pentru a putea pastra echilibrul ecologic.

BIBLIOGRAFIE:

UNGUREANU IRINA, MUNTELE, I., GRUGU, V., GHEORGHITA, C.,

Geografia mediului. Omul si natura la inceput de mileniu, Institutul European, Iasi

LUCRETIA DOGARU Dreptul mediului inconjurator

VADINEANU, A., Dezvoltarea durabila, vol I, Teorie si practica Editura

Universitatii, Bucuresti

WOLFGANG N. - Planta, mediul si natura, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1963

UNGUREANU IRINA, Analiza si protectia mediului inconjurator Centru de

multiplicare al Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi

MANESCU, S., DIACONESCU, LIGIA, ANDRONACHE, ELENA ( Practica

igienei mediului, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 84 p.

IOANID, V. (1991), Urbanism si mediu, Editura Tehnica, Bucuresti.

SCHIOPU, D., VINTU, V. (coordonatori), (2002), Ecologie si protectia mediului. Editura

Ion Ionescu de la Brad, Iasi (pp. 29-40).

VISAN, SANDA, ANGELESCU, ANCA, ALPO, CRISTINA Mediul inconjurator.

Poluare si protectie, Editura Economica, Bucuresti, pp. 295-321.

PRIMACK, R., M., PATROESCU, L., ROZYLOWICZ, C., IOJA, Conservarea

diversitatii biologice, Editura Tehnica, Bucuresti.