Hera sau Junona

Hera sau Junona

Fiica mai mare a lui Cronos si sora lui Zeus, Hera era sotia stapanului cerului.

Cand Zeus hotari sa si-o ia drept tovarasa de viata, ea nu era decat o fecioara cu fata blanda. Batrana ei doica, Macris, veghea asupra ei si nu o parasea niciodata. Dar iata ca, intr-o foarte friguroasa zi de iarna, s-a intamplat ca Hera sa ramana singura intr-un loc pustiu. Deodata, tremurand de frig si degerat, un cuc inspaimantat se aseaza pe umaru-i delicat. Cuprinsa de mila, Hera lua pasarea infrigurata si, ca s-o incalzeasca, o puse in san. Dar cucul era insusi Zeus, stralucitorul sau logodnic. Dupa ce si-a luat infatisarea fireasca, el a cerut-o in casatorie pe Hera, promitandu-i ca o va aseza in Olimp, pe un tron stralucitor.

Fecioara primi sa-i fie sotie si Zeus, pentru a-si sarbatori casatoria isi duse sotia pe varful impadurit al Citheronului. Pamantul le darui un pat mare moale de iarba ;florile s-au deschis in fatal or, si pentru a-i saluta, copacii si-au aplecat crengile iar izvoarele au raspandit parfum de ambrozie. La aceasta nunta divina au venit toti zeii. Apoi, dupa ce Hera a dat mana stapanului tumelelor, un nor aurit i-a dus pe amndoi in Olimpul plin de bucurii.

Aici, in mijlocul Nemuritorilor, carora le devenise regina, Hera cu parul frumos a impartit puterea divina cu sotul ei regesc. Zeita a cerului ea s-a bucurat, dar intr-o masura mai mica, asa cum se cuvine unei femei, de prerogativ ele si onorurile monarhului suprem. Ca si el, ea se infuria cateodata in inaltul agitat al etherului, dezlantuia vanturile ce ridicau marile, veghea la schimbarea anotimpurilor anului si isi extindea puterea pana si asupra stelelor ce-i stateau sub picioare.

Dintre toate zeitele ce locuiau in Olimp, ea era cea mai frumoasa, cea mai augusta si cea mai respectata. Cand intra in palatul divin, tori zeii se ridicau in picioare, candi i vedeau figura plina de noblete, o salutau inaltand cupele si venind in calea ei. Mania sa, ca si cea a lui Zeus, era demna de temut ;cand se agita pe tron, facea sa tremure intreg Olimpul. Pe scurt, demnitatea si puterea sa nu cedau decat in fata neasemuitei  maretii si neinvinsei puteri a celui ce organiza intreaga lume.

Convieturirea dintre Zeus si Hera, in sanul caminului lor, ne este infatisata de catre poeti, cand ca o bucurie fara umbra, cand ca o zgomotoasa neintelegere conjugala. Acest fel dublu de a concepe legaturile dintre ei era ca o imagine a opozitiilor ce apar in diferitele aspecte pe care le poate lua cerul. Intr-adevar, Zeus si Hera nu reprezentau numai cerul senin din zilele frumoase :tot ei vegheau si asupra furtunilor ce, adeseori tulbura atmosfera. Or, daca azurul unei dimineti luminoase de primavara trezaste sentimente de bucurie, de intelegere si de dragoste, vederea furtunilor de toamna si a cerului intunecat al iernii poate sugera, dimpotriva, sentimentul unei discordii sau al unei stari ciudate, dominate de capriciu. Iata de ce zgomotoasele certuri si desele furtuni ce interveneau intre cei doi soti ceresti nu erau fapte sa explice cauza nebanuita a schimbarile si capriciile cerului.

De cele mai multe ori, certurile erau motivate de gelozia Herei, ce rabufnea in chipul cel mai zgomotos. Dupa parerea sa, Zeus parasea des Olimpul ca sa vina pe pamant si sa viziteze Nimfele. Hera , socotindu-se parasita, era cuprinsa de furie. Cand sotul ei se intorcea acasa, ei ii fecea , in fata tuturor Zeilor reprosuri severe. Nu o singura data, infuriata foarte tare, Hera a parasit Olimpul. Intr-o zi mai enervata decat obicei, ea a coborat pe pamant, jurand ca nu se va mai intoarce in Olimp niciodata. S-a dus in marea insula Eubeea, in locul unde odinioara Zeus o intalnise pentru prima data. Dar regele, sotul ei,

intristat de aceasta plecare si despartire, nu mai dormea sub acoperisul instelat al camerei sale nuptiale. Prudenta si experienta sa il facusera sa recurga, pentru a o impaca pe Hera, la o strategie ciudata. Se hotari sa aduca pe culmi gelozia sotiei sale cu brate albe. Cobori si el pe muntii abrupti ai Eubeei. Aici, se facu ca se casatoreste cu nimfa cu ochi luminosi. Luand o papusa de lemn imbracata  in chip de logodnica divina. Apoi, injugand la un car cu niste boi mari si cornuti, puse in el acest somptuos manechin, asezat pe un tron stralucitor. Carul strabatu toate orasele Eubeei si ajunse pana in campie ;peste tot vizitiul spunea ca o plimba pe noua logodnica a stapanului tunetelor. Jignita de asemenea nerusinare, Hera, de indata ce afla vestea, veni inaintea carului triumfal. Imediat ce il vazu, se arunca asupra rivalei sale imaginare, ii sfasie hainele si cununile si ii smulse valul ce-i acoperea fata. Spre marea ei uimire, nu gasi decat un manechin inform.

Dezarmata, incepu sa surada si se urca impreuna cu sotul ei in fericitul Olimp.

Altadata Hera se intrista pe tronul ei din cer. Intr-adevat, Zeus cobora pe Ida si ramanea zile intregi langa Nimfele care salasuiau in izvoarele ce ii udau pantele. Vrand sa gaseasca un mijloc ca sa-l aduca lange e ape nestatornicul ei sot, ea se hotari sa cobooare pe acelasi munte si sa i se infatiseze precum cea mai frumoasa dintre regine. Se duse sa gateasca in odaile ei cu usi stralucitoare. Aici, dupa ce se incuie cu cheia, se imbaie in apa limpede si se dadu pe trup cu o esenta divina, al carei parfum se raspandi din cer pana in aerul pe care il respirau oamenii. Cu mana-i de fildes isi pieptana parul lung si isi impleti buclele stralucitoare care, cazand in cozi parfumate, ii incadrau albul unui ten inca si mai frumos gratie fardurilor celor mai scumpe.

Imbraca o rochie de culoarea azurului, isi incinse talia cu un codon si se impodobi cu bijuterii ce straluceau precum stelele ;apoi acoperindu-si capul cu un val de mare frumusete, cobori ca un astru stralucitor pe varful inverzit al Idei. De indata ce Zeus, uimit , isi vazu sotia, inima ii fu cuprinsa de dragoste. Ii intinse bratele si un nor aurit, prin care soarele nu putea patrunde, ii duse pe amandoi in ceruri.

Regina augusta a cerului, Hera, era modelul sacru al femeii implinite, protectoarea sanatatii, vietii conjugale si imaginea pura a sotiei credincioase. Desi, dupa Afrodita, ce mai frumoasa dintre Zeite, ea nu a cedat niciodata vreunuia dintre numerosii si insistentii ei admiratori. Unita cu Zeus prin legaturile casatoriei ea nu a cunoscut niciodata alta iubire decat pe a sa. Cel mai vestit dintre toti care , orbiti de farmecele sale, au avut insolenta si indrazneala de a-i declara dragostea lor, a fost Ixion. Cum trebuia sa se casatoreasca, ixion ii fagaduise tatalui sotiei sale tot felul de daruri minunate. Casatoria avu loc , dar sotul nu isi tinu fagaduiala. Socrul sau ii reprosa lipsa de cuvant. Sub pretext ca vrea sa se impace cu el, Ixion il pofti la un ospat, in clipa cand nefericitul socru se astepta mai putin, il arunca intr-o groapa unde fu inghitit de flacari necrutatoare. Aceasta nelegiuire starni indignarea oanilor si Zeilor. Nimeni n-a vrut sa-l ierte pe Ixion de omorul savarsit prin tradare. Alungat de tori, Ixion se adresa lui Zeus care avu pentru el multa mila. Nu numai ca i-a iertat crima, dar a mers pana la a-l primi la masa sa in tovarasia Zeilor. Dar, uitand de bunatatea lui Zeus, perfidul ixion nu se purta la masa stapanului sau mai bine dacat se purtase pe pamant. Orbit de un delir puternic, acest ucigas iertat a indraznit sa-i arate Herei, Zeita cerului si sotia lui Zeus, dorinta-i pacatoasa. Nemultuminde-se s-o privasca, intr-o zi el indrazni sa-i faca propuneri lipsite de buna cuviinta. Hera, jignita, nu-i dadu nici un raspuns. Lasandu-l sa planga si sa suspine, ea se planse sotului ei. Pentru a-l pune la incercare, Zeus dadu unui nor infatisarea sevarei Hera. Ixion imbatat de nectar, nu se temu sa se apropie de aceasta fantoma si sa o stranga in brate. Zeus, martor al acestei nelegiuiri, nu putea sa lase nepedepsita o atat de neagra ingratitudine. El il arunca pe vinovat in Infern si porunci ca acesta sa fie legat de roata de flacari.Mainile vinovatului sunt legate cu sfori de nedesfacut si torturile pe care le sufera pe roata, ce se invarteste la nesfarsit, reprezinta razbunarea dreapta a divinitatii.

Hera, zeita cu ochi mari, era, dupa cum am spus, imaginea sotiei credincioase si sprijinul mamelor de familie. Alaturi de ea, domnea in Olimp si o alta zeita, Hestia sau Vesta, a carei misiune era aceea de a ocroti flacara vetrei sacre si de a veghea la mentinerea virtutiilor familiale la barbati. Fiica a lui Cronos si a Rheei, sora cu Zeus si Hera,

Hestia ca sa ramana fecioara si sa traiascamereu singura, refuza mana pe care i-au oferit-o Apollo si Poseidon, cel ce zdruncina pamantul.

Zeus ii respecta dorinta de a sta retrasa si fagadui ca-i va da un tron in fiecare casa locuita de oameni. Ganditoare si tacuta, ea statea in Olimp,  in locuinta sa si ocrotea de aici toate locuintele unde ardea focul sacru. Dar, Hestia nu se multumea sa fie numai ocrotitoarea Vetrei Sacre.

Ea era chiar Vatra Sacra personificata si divinizata de flacara ce dovedea prezenta sa divina. Acasta flacara sacra era chezasia perpetuitatii familiei, a statorniciei sale, a intelegerii dintre soti si a prosperitatii sale. Intr-adevar, focul ce ardea pe vatra caminului fusese aprins de catre strabuni si alimentat de ei ;Urmasii lor aveau datoria sa vegheze la mentinerea si la pastrarea sa, caci stingerea lui insemna stingerea neamului. Ca si locuintele, cetatile isi aveau si ele altarul lor unde ardea flacara unei vetre comune. Sufletul cetatii isi lua viata de la acest foc;de fiecare data cand un oras pornea sa intemeieze o colonie,   curajosii cuceritori erau intovarasiti de acest foc sacru, luat din vatra comuna.

Hera, zaita regala, era reprezentata, adeseori, stand asezata pe un tron inalt. In mana dreapta tinea o rodie, imagine a fecunditatii si, in mana stanga, un sceptru ce avea un cuc. Figura-i nobila ii era infrumusetata de ochii cu priviri minunate. Parul imbelsugat, incununat intotdeauna de cea mai bogata diadema, incadra cu bucle ovalul perfect al fetei. Uneori, pentru a marca insusirea ei de sotie, purta un val ce-i acoperea partea din spate a capului. La Hera totul era cast, calm, majestuos si grav. Protectoare a femeii, ea veghea asupra tinerei fete, logodnicei, sotiei, mamei. Ii era consacrat paunul, caci se spunea ca penajul stralucitor si instelat al acestei mandre pasari era simbolul maretiei ce acopera cerul, asa cum am spus, era figura divinei Hera.