Reglarea sociala pe termen mediu si lung

Reglarea sociala pe termen mediu si lung

Starea de echilibru a resurselor si capacitatilor umane nu poate fi atinsa fara practicarea unor anumite ajustari, care imbraca forma reglarilor sociale din intreprindere. Ele sunt complementare, in sensul ca accentul pus pe anumite variabile de ajustare poate compensa interventia mai lejera a altora.

Reglarile opereaza cu termene de reactie diferite: este posibil sa se distinga interventii operand la nivelul unei luni sau saptamani, iar altele, care necesita termene mai mari de implementare, sa opereze pe durata unui semestru sau a unui an.

Actiunea pe termen lung asupra sistemului productiv

Acest gen de interventii se inscrie in categoria celor pe termen lung (2 – 5 ani sau mai mult), care presupun investitii sau reorganizari ce modifica procesul productiv. Modificarea cantitatilor de productie si de comercializare precum si stabilirea termenelor respective intra in sfera de atributii a functiunii de productie (director tehnic) si a functiunii comerciale (director de marketing sau director comercial). De aceea, functiunea de personal, prin directia de personal a intreprinderii, este implicata in reglarile pe termen lung prin luarea in considerare a dezechilibrelor pe care modificarile ce apar in volumul si structura productiei le provoaca starii dinamice a resurselor umane.

Aceste reglementari constau in:

substituirea capitalului, muncii (mecanizare, automatizare, informatizare), in vederea compensarii insuficientelor de manopera, precum si inlocuirea capitalului prin munca, inlocuire care, in starea actuala a relatiilor sociale ramane inca pura teorie;

ajustari de productivitate, care sunt unilaterale intrucat castigurile de productivitate compenseaza capacitati umane deficitare. Este foarte putin probabil ca intr-o structura capitalista sa se inregistreze o scadere a productivitatii muncii in vederea absortiei unei forte de munca excedentare. Ameliorarea productivitatii  este o reglare care poate sa atenueze, pe termen lung, insuficienta fortei de munca.

Reglarile interne si externe

Echilibrul resurselor si cerintelor de personal poate fi obtinut prin punerea in practica a unui numar important de reglari. Aceste reglari constituie o componenta a politicii si strategiilor de gestiune a personalului pot fi:

interne – recurgand doar la fortele intreprinderii, si

externe, care necesita un apel la mediul in care intreprinderea isi desfasoara activitatea.

La ajustarile externe se recurge numai atunci cand prin reglarile interne nu se poate realiza echilibrul previzional al resurselor si capacitatilor. Ele constau fie in  recrutarea de personal suplimentar, fie in reducerea efectivelor prin pensionari anticipate, licentieri, somaj etc.

Se poate spune deci, ca explorarea ansamblului modalitatilor de reglare constituie esenta activitatilor de gestiune a personalului.

2. Ajustarea prin durata timpului de munca

Acest gen de ajustare (reglare) se poate face:

fie in sensul unei cresteri a resurselor disponibile prin recurgerea la ore suplimentare, prin cresterea duratei zilei de munca, prin cresterea duratei saptamanii de lucru sau prin reducerea duratei concediilor anuale de odihna;

fie in sensul diminuarii resurselor de munca prin reducerea duratei zilei de munca sau a saptamanii de lucru, prin cresterea duratei concediilor de odihna, sau chiar prin introducerea somajului partial.

In felul acesta, orice intreprindere isi poate defini campul de elasticitate al propriilor resurse de munca apreciate prin procentajul de variatie a activitatii corespunzand diferitelor tipuri ale timpului de munca. De asemenea, se pot determina variatiile costurilor de utilizare a fortei de munca asociate modificarilor timpului de activitate, tinand cont de existenta cheltuielilor fixe de remunerare (independente de timpul efectiv lucrat) si de existenta palierelor legale in ceea ce priveste orele suplimentare, de exemplu.

Acest mod de reglare – desi limitat la o plaja de activitate redusa, este preferat, intr-o prima instanta, pentru ca este in acelasi timp rapid si progresiv si nu introduce variatii ireversibile de structura.

3. Ajustarile prin reafectarea resurselor umane

Aceasta forma de reglare sociala reprezinta ansamblul miscarilor de realocare a resurselor umane intr-o organizatie. Aceste proceduri de reechilibrare interna ar trebui in mod normal sa fie privilegiate in raport cu interventiile in mediul unitatii. Cele mai practicate proceduri de realocare a resurselor umane sunt:

punerea in practica a formarii personalului in raport cu cerintele nivelului de inzestrare tehnica;

mutarile, respectiv punerea in practica a fluiditatii orizontale, mai precis realizarea transferurilor pe nivele ierarhice echivalente in alte unitati diferite din punct de vedere geografic;

promovarile, adica punerea in practica a fluiditatii verticale prin transferul catre posturi mai calificate.