Finanțarea externa

Finanțarea externa

1 Finanțarea prin creșteri de capital

In afara de capitalul initial, necesar in momentul constituirii, intreprinderile au nevoie de capital nou pentru a-si finanta activitatile desfasurate, cresterea si pastrarea in echilibru a structurii capitalului. Alegerea surselor de finantare trebuie sa fie in concordanta cu obiectivele de finantat si cu mediul economic in care intreprinderea actioneaza. Spre deosebire de finantarea interna care are un caracter permanent, finantarea externa are un caracter discontinuu, determinand variatia incasarilor. Desi mai putin riscanta finantarea interna poate genera nemultumiri in randul actionarilor, intrucat sunt obligati sa opteze intre reinvestirea profiturilor in scopul sustinerii dezvoltarii intreprinderii si un castig cert si imediat din dividende. Ulterior randamentul din dividende poate fi inferior sau superior randamentului generat de cresterea de capital.

Cresterea capitalului social, prin noi aporturi banesti, constituie un mijloc de finantare si de consolidare a capitalului propriu. Aceasta se poate realiza fie prin cresterea valorii nominale a actiunilor existente, fie prin cresterea numarului de actiuni ale intreprinderii. Emisiunea de noi actiuni fie comune, fie preferentiale (in conditiile respectarii proportiei stabilite legal) creste capacitatea viitoare de indatorare la un cost mai redus. Emisiunea de noi actiuni se poate realiza prin:

plasament privat, adresat actionarilor intreprinderii;

oferta publica de vanzare, in scopul atragerii economiilor existente

de la alti investitori interesati existenti pe piata.

Decizia de a emite noi actiuni necesita stabilirea: pretului de emisiune (Pe) si primei de emisiune (pe).

In cazul intreprinderilor ale caror actiuni nu sunt tranzactionate pe pietele bursiere spot, pretul de emisiune (Pe) poate fi egal cu valoarea nominala (Vn) a actiunilor deja emise. In cazul societatilor de capital deschise (intreprinderi ale caror actiuni sunt listate pe o piata reglementata), pretul de emisiune (Pe) se alege intr-un interval limitat, pe de o parte de valoarea nominala (Vn) a actiunilor deja emise si pe de alta de pretul (cursul) pe piata (Cv) ale acestora.

Prima de emisiune (pe) constituie abaterea dintre pretul de emisiune a noilor actiuni si valoarea nominala a actiunilor intreprinderii, constituind pretul rezervelor acumulate pe seama capitalului existent. Daca prima de emisiune este zero numarul de actiuni emise si volumul dividendelor de platit in viitor vor creste, aspect care va fi reflectat in fluxurile de trezorerie.

In cazul cresterii capitalului prin aporturi banesti, actionarii vechi pot beneficia, de un dreptul de preferinta, care constituie un drept de prioritate in baza caruia pot:

subscrie un numar de actiuni noi, proportional cu numarul de actiuni pe care le detin pana la data emisiunii;

achizitiona actiunile noi la pretul de emisiune, care este inferior pretului (cursului) pe piata al actiunilor deja emise.

Valoarea teoretica a dreptului de preferinta se calculeaza pe baza:

pretului de emisiune a actiunilor noi: Pe

numarului de actiuni noi: Nn

numarului de actiuni vechi: Nv

pretului (cursului) actiunii vechi: Cv

Cunoscand ca

inainte de cresterea capitalului social, numarul de actiuni deja emise (vechi) este Nv, iar pretul (valoarea) pe piata al fiecarui actiuni este Cv;

decizia de crestere a capitalului pe seama aporturilor banesti genereaza emisiunea unui numar de actiuni noi Nn, la un pret de emisiune Pe,

atunci, dupa emisiune, vom avea

numarul total de actiuni este Nv + Nn;

valoarea teoretica a tuturor actiunilor este Nv x Cv + Nn x Pe;

valoarea teoretica Ct a unei actiuni este:

                          (3.17)

Valoarea teoretica a dreptului de preferinta (Vs) reprezinta diferenta dintre pretul (cursul) actiunilor inainte si dupa emisiune:

Vp = Cv - Ct                                             (3.18)

sau:

(3.19)

Proiect: Analiza productiei exrcitiului Proiect: CALIVITA INTENATIONAL - obiectivele firmei Calivita International

Intrucat fiecare actiune veche da dreptul la un dividend, atunci pretul (cursul) pe piata a vechilor actiuni include valoarea dividendului. Actiunile noi, in momentul emisiunii, nu dau inca dreptul la un dividend. In consecinta, valoarea teoretica a dreptului de preferinta,  devine:

  (3.20)

Actionarii vechi pot utiliza sau vinde drepturile de preferinta in timpul perioadei cat dureaza subscrierea. Pretul (cursul) pe piata al acestora depinde de fluctuatia cererii si ofertei. Dupa emisiune, valoarea reala a actiunilor si drepturilor de preferinta depinde de reactia pietei.

2 Finanțarea prin indatorare

2.1 Finantarea prin imprumuturi obligatare

Decizia de a emite obligatiuni necesita stabilirea caracteristicilor financiare ale emisiunii. Acestea sunt:

■ valoarea sau suma totala a imprumutului obligatar. Aceasta nu poate depasi trei patrimi din capitalul social varsat, conform ultimului bilant contabil aprobat;

■ valoarea nominala, care reprezinta valoarea unei obligatiuni. Pe baza valorii nominale si a ratei dobanzii se calculeaza valoarea dobanzii, care este platita de societate pentru o obligatiune detinatorului acesteia;

■ rata dobanzii, care reprezinta venitul platit de societate detinatorilor de obligatiuni. Trebuie sa se precizeze, daca rata dobanzii este fixa sau are un caracter variabil. In ultimul caz, se precizeaza variabilele financiare pe baza carora se realizeaza actualizarea ratei dobanzii;

■ pretul de emisiune, care reprezinta suma platita de investitori pentru o obligatiune cumparata in momentul emisiunii, respectiv venitul incasat de societatea emitenta pentru o obligatiune;

■ prima de emisiune, care reprezinta abaterea dintre valoarea nominala si pretul de emisiune. Emisiunea se poate face cu prima sau fara prima de emisiune;

■ pretul de rambursat, care reprezinta suma incasata de investitori pentru o obligatiune detinuta, in momentul amortizarii imprumutului, respectiv venitul platit de societatea emitenta pentru o obligatiune amortizata;

■ prima de rambursat, care reprezinta abaterea dintre pretul de rambursat si valoarea nominala. Emisiunea se poate face cu prima sau fara prima de rambursat;

■ amortizarea imprumutului, care reprezinta rambursarea acestuia conform tabloului de amortizare. Se precizeaza procedurile de rambursare (prin tragere la sorti, prin rascumparare, prin rambursare anticipata) si metodele de amortizare (anuitati constante, transe egale, la sfarsit).

In cazul amortizarii prin anuitati constante, anuitatile (valoarea dobanzii plus valoarea amortizata) sunt constante. Deci, fluxurile de plati generate de serviciul datoriei sunt constante. In cazul amortizarii in ztanse egale, fluxul global al platii cuprinde fluxul de capital rambursat care este constant in fiecare an si fluxul valorii dobanzilor care descreste in timp. Prin urmare, obligatia financiara, reprezentata de serviciul datoriei, este mai mare la inceputul duratei de viata a imprumutului obligatar. In ambele cazuri, existenta unei clauze de rambursare anticipata influenteaza asupra marimii fluxurilor de plati la nivelul trezoreriei.

In cazul amortizarii la sfarsit, fluxurile dobanzilor platite in fiecare an sunt constante. In ultimul an de viata, apare fluxul capitalului rambursat. Pentru a diminua efectul rambursarii integrale, la sfarsit, la nivelul societatii se constituie un fond de rambursare (sinking fund), unde se capitalizeaza anual capitalul care trebuie sa fie rambursat la sfarsitul duratei de viata a imprumutului obligatar.

2.2 Finantarea prin intermediul pietei leasingului

A. Continutul leasingului

Accesibilitatea acestei forme de finantare pentru intreprinderile de dimensiuni mici si mijlocii, dublata de avantajele oferite, au contribuit la extinderea operatiunilor de leasing in practica. In Romania, contractul de leasing se prezinta sub doua forme: leasingul financiar si leasingul operational[2].

Leasingul are ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinatie, precum si bunuri mobile, aflate in circuitul civil, cu unele exceptii prevazute legal. Prin operatiunile de leasing o parte denumita locator (finantator), transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun (activ), al carui proprietar este, altei parti, denumita locatar (utilizator), la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing.

La sfirsitul perioadei de leasing locatorul (finantatorul) se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului (utilizatorului):

de a cumpara bunul;

Daca intreprinderea utilizatoare formuleaza o oferta ferma si irevocabila de cumparare, aceasta poate sa-si exercite dreptul de optiune, constand in cumpararea bunului (activului specific) pana la expirarea contractului, dar numai daca are toate obligatiile asumate achitate, iar finantatorul este de acord. Locatarul (utilizatorul) poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, daca partile convin astfel.

de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura

leasingului;

de a inceta raporturile contractuale.

Societatile de leasing finantatoare, cumpara sau preiau de la furnizori, la solicitarea intreprinderilor utilizatoare, active specifice (bunuri) pe care le inchiriaza acestora, pentru a fi utilizate o perioada determinata de timp (dar nu mai mica de un an). Activele sunt specifice, intrucat corespund nevoilor utilizatorilor. Acestea le pot utiliza, sau pot incheia un contract de leasing cu un alt locatar (utilizator) pentru aceleasi active, numai cu acordul prealabil al locatorului (finantatorului) initial.

Intreprinderile care doresc sa efectueze o operatiune de leasing prezinta unei societati de leasing o oferta ferma, insotita de lista activelor specifice care vor constitui obiectul contractului si de documente care sa reflecte situatia lor financiara. Intreprinderile utilizatoare au dreptul sa-si aleaga furnizorul, precum si societatea care va asigura bunul, cu acordul societatii de leasing.

Din cele expuse reiese ca, piata contractelor de leasing constituie o alternativa de finantare. Intreprinderile, fara a utiliza resursele proprii si fara a contracta imprumut, pot utiliza un activ specific, in baza contractului de leasing, in schimbul ratei de leasing platite. In cazul leasingului, achizitionarea si finantarea activelor se realizeaza in mod concomitent.

B Elementele contractului de leasing

Contractul de leasing constituie un contract de inchiriere-cumparare, finantat de o societate de leasing care cuprinde urmatoarele elemente:

■ clauza privind definirea contractului: financiar sau operational (element

comun)

■ denumirea si caracteristicile bunului care face obiectul contractului

(element comun);

■ valoarea de intrare (leasing financiar): valoarea la care a fost

achizitionat bunul de catre finantator, respectiv costul de achizitie;

■ rata leasingului operational, reprezentata de cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de partile contractante. Pentru stabilirea amortizarii incluse in rata de leasing se au in vedere valoarea de intrare a activului imobilizat, durata normala, regimul de amortizare convenit, conform dispozitiilor legale privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale;

■ rata leasingului financiar: cota-parte din valoarea de intrare a bunului si dobanda de leasing, care se stabileste pe baza ratei dobanzii convenite prin acordul partilor;

■ valoarea reziduala (leasing financiar): valoarea la care, dupa achitarea de catre utilizator a tuturor ratelor de leasing prevazute in contract, precum si a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator;

■ valoarea avansului (leasing financiar);

■ valoarea totala (element comun): reprezinta valoarea totala a ratelor

de leasing, la care se adauga valoarea reziduala;

■ clauza privind obligatia asigurarii bunului (element comun): cheltuielile de asigurare a bunului sunt deductibile fiscal de catre partea obligata prin contract sa plateasca primele de asigurare;

In cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre una din parti atunci este necesar a se determina:

■ valoarea daunelor-interese platite de finantatorul care nu respecta dreptul de optiune al utilizatorului prevazut in contract: valoarea reziduala a bunului sau cu valoarea sa de circulatie, calculata la data expirarii contractului de leasing;

■ valoarea daunelor-interese platite de utilizatorul care nu plateste timp de doua luni rata de leasing: se calculeaza asupra ratelor scadente la data rezilierii contractului de catre finantator. Utilizatorul este obligat sa plateasca ratele scadente, daunele-interese si sa restituie bunul.

Contractul de leasing asigura intreprinderilor utilizatoare dreptul de a utiliza activele specifice (de natura mobiliara sau imobiliara) de care au nevoie, fara sa efectueze o cheltuiala egala cu pretul de cumparare a acestora. Lipsa acestor cheltuieli se poate asimila cu un flux de incasari, in conditiile in care, intreprinderea utilizatoare plateste fluxuri periodice, reprezentate de valoarea ratelor de leasing. Deci, intreprinderea utilizatoare plateste costul finantarii activului, care ramane in proprietatea finantatorului (societatii de leasing), dar asupra caruia poate dobandi un drept de proprietate, in baza dreptului de optiune contractual.

C Tipuri de leasing

Variantele de leasing reglementate si utilizate in Romania se diferentiaza in masura in care riscurile si avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activelor specifice revin finantatorului (locatorului) sau utilizatorului (locatarului). Distinctia depinde mai mult de fondul tranzactiei, decat de forma contractelor.

Riscurile sunt reprezentate de posibilitatea de a se inregistra pierderi datorita:

■ gradului scazut de utilizare a activului specific (bunului);

■ efectului uzurii morale;

■ variatiilor de venit generate de modificarea conditiilor economice.

Avantajele sunt reprezentate de:

■ realizarea unei activitati profitabile pe durata de viata economica a activului. Aceasta reprezinta perioada in care activul este utilizabil economic si produce unitati de productie in favoarea intreprinderii utilizatoare;

■ castigurile rezultate din cresterea valorii sau din realizarea valorii reziduale.

Leasingul financiar reprezinta un contract de leasing care indeplineste cel putin una din urmatoarele conditii:

riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;

prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului catre utilizator la momentul expirarii contractului;

utilizatorul are optiunea de a cumpara bunul la momentul expirarii contractului, iar valoarea reziduala VR exprimata in procente este mai mica sau egala cu diferenta dintre durata normala de functionare maxima DNFmax si durata contractului de leasing DCL, raportata la durata normala de functionare maxima, exprimata in procente:

VR% ≤ (DNFmax - DCL)/DNFmax%;

perioada de leasing depaseste 80% din durata normala de functionare maxima a bunului care face obiectul leasingului; perioada de leasing include orice perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;

valoarea totala a ratelor de leasing, mai putin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egala cu valoarea de intrare a bunului.

Intreprinderea utilizatoare (locatara) selecteaza activul specific, negociaza pretul acestuia si termenul de livrare cu furnizorul. Ulterior incheie contractul de leasing financiar cu finantatorul (locatorul) care cumpara activul negociat prevazut in contract. Aceasta varianta de leasing are urmatoarele caracteristici:

■ nu asigura servicii de intretinere si service;

■ nu poate fi reziliat (decat daca utilizatorul nu-si respecta obligatiile asumate);

■ este complet amortizat, adica valoarea totala a ratelor de leasing incasate de finantator, acopera valoarea de intrare a activului inchiriat, plus dobanda care recompenseaza investitia acestuia.

Perioada de timp irevocabila pentru care utilizatorul (locatarul) a contractat activul specific, sau orice alte termene suplimentare pentru care acesta isi manifesta optiunea de a continua utilizarea bunului, au un caracter cert de la inceputul contractului. Aceasta acopera durata de viata economica a activului, chiar daca titlul (dreptul) de proprietate nu este transferat.

LeAsingul operational este un contract de leasing incheiat intre locator (finantator) si locatar (utilizator), prin care se transfera utilizatorului riscurile si beneficiile dreptului de proprietate, mai putin riscul de valorificare a bunului, la valoarea reziduala, si care nu indeplineste restul conditiilor specifice leasingului financiar. Riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala exista atunci cand optiunea de cumparare nu este exercitata la inceputul contractului sau cand contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirarii contractului.

Contractul de leasing operational asigura intreprinderii utilizatoare (locatare) finantarea activelor specifice de care aceasta are nevoie, pe seama resurselor societatii finantatoare (locator). De regula, aceasta varianta de leasing asigura utilizatorului servicii de intretinere si de service, ale caror costuri influenteaza asupra ratei leasingului operational. Finantatorul (locatorul) calculeaza si evidentiaza amortizarea activului specific pe care l-a inchiriat.

Perioada de timp, pentru care intreprinderea utilizatoare (locatara) a incheiat contractul, poate fi mai mica decat durata de viata economica a activului inchiriat. Contractul poate sa cuprinda o clauza de anulare, in baza careia utilizatorul (locatarul) poate sa renunte la activul inchiriat inainte de expirarea contractului incheiat. Finantatorul (locatorul) isi recupereaza costurile investitiei prin inchirierea activului, al carui proprietar este, prin reinnoirea contractului de inchiriere sau prin vanzarea activului. Aceste operatiuni se fac in baza contractului incheiat, a dreptului de optiune acordat utilizatorului si a deciziei acestuia din urma.