Proprietatea in economia de piata; libera initiativa

Proprietatea in economia de piata; libera initiativa

Proprietatea se defineste ca fiind o relatie intre oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, spirituale si de alta natura existente in societate sau obtinute din activitatea economica.

Atributele proprietatii sunt:

1.            dreptul de posesiune, dreptul de a dispune de bunurile economice iar in virtutea acesrtui drept obiectul proprietatii poate fi instrainat prin act de vanzare-cumparare, donatie sau mostenire;

2.            dreptul de utilizare, proprietarul putand sa-si exercite acest drept in mod autonom sau sa-l transfere pe baza de contract altei persoane fizice sau juridice;

3.            dreptul de dispozitie, dreptul de administrare si gestionare a bunurilor;

4.            dreptul de uzufruct, de insusire a rezultatelor productiei.

Atributele proprietatii pot fi instrainate:

a)     in totalitate:

pe baza de contraechivalent (de exemplu: actul de vanzare-cumparare);

fara echivalent (de exemplu: donatie si mostenire);

b)     partial:

instrainarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: instrainarea atributelor de posesiune si utilizare, pe diferite durate, genereaza relatii de inchiriere, arendare etc.).

Proprietatea exprima intotdeauna unitatea a doua elemente:

1.           obiectul proprietatii care il constituie bunurile economice care au o dubla determinare:

latura utilitara, concretizata in capacitatea bunului de a satisface o anumita trebuinta de consum;

latura valorica ce se masoara in expresie baneasca cu ajutorul preturilor.

2.           Subiectul proprietatii reprezinta anumite persoane fizice sau juridice ce detin anumite bunuri in proprietatea lor exclusiva (exemplu: indivizi, sociogrupuri, organizatii, statul).

Principalele forme de proprietate existente in cadrul economiilor moderne in raport de titularul subiectului proprietatii, se disting:

1.     proprietatea privata care poate fi:

proprietatea privata individuala se manifesta atunci cand proprietetarii nu sunt producatori, dar angajeaza producatori directi in calitate de salariati;

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

proprietatea privata asociativa se caracterizeaza prin faptul ca factorii de productie utilizati intr-o unitate de productie, apartin mai multor proprietari individuali, care pot fi salariati in acea unitate;

2.     proprietatea publica apartinand statului, este prezenta in sectoarele cu riscuri mai mari pentru intreprinzatori, pe care proprietarii particulari le suporta mai greu (cercetari nucleare si spatiale, exploatari miniere, constructii de cai ferate, drumuri, poduri, metrou etc.). Ea exista in toate tarile lumii, in diferite grade de dezvoltare. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite concretizate in:

poate frana concurenta prin utilizarea unor preturi de monopol de stat, afectand nevoile consumatorilor;

poate mentine unitati economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiaza de subventii bugetare de la stat;

3.     proprietatea mixta apartinand atat proprietarilor privati individuali sau in asociatie, cat si statului (administratiei publice), ia nastere prin asocierea proprietatii private si publice, in diferite variante:

in cadru national, intre agentii economici nationali;

in cadru international, intre agentii economici din state diferite.

Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenta in cadrul unei tari (economii) a principalelor forme de proprietate aflate in interdependenta si totodata intr-o permanenta evolutie.

Pluralismul genereaza competitie intre formele de proprietate pentru mentinere si afirmare, consecintele acestuia, care avantajeaza consumatorul, fiind:

reducerea cheltuielilor de productie;

ridicarea calitatii bunurilor;

sportirea volumului productie;

promovarea progresului tehnic.

Categoria de libertate economica reprezinta libertatea, dreptul agentilor economici de a actiona pentru realizarea propriilor interese, dar in asa fel incat sa nu afecteze cu nimic libertatea celorlalti.

Formele de concretizare a liberei initiative constau in dreptul agentilor economici:

de a dezvolta, mentine sau restrange actiunile;

de a se manifesta ca intreprinzatori;

de a adopta decizii privind actiunile si bunurile lor;

de a se angaja in mod liber in acte de schimb, asociatii si societati cu caracter economic.

Libera initiativa cunoaste cea mai mare dezvoltare in conditiile proprietatii private, determinand realizarea unei activitati eficiente pentru proprietar si pentru societate. Libera initiativa este ingradita sau eliminata, incetand sa mai fie sursa de eficienta si rentabilitate:

in tarile in care proprietatea este personalizata prin:

existenta unor monopoluri;

masuri dictatoriale;

in economiile unde exista un sector privat puternic si preponderent.

In conditiile proprietatii private si ale liberei initiative, veniturile sunt inegal distribuite datorita inegalitatii eficientei agentilor economici, determinata la randul ei de diferentele dintre oameni (exemplu: capacitatea intelectuala, puterea de munca, vointa, aptitudinile, etc.).

3 Modele si tipuri ale economiei de piata

Tipologia economiei de piata se face dupa criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic, adica, modul in care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru cand se produce o dezechilibrare. Dupa acest criteriu exista doua mari modele ale economiei de piata:

1.     Modelul neoclasic ce se caracterizeaza prin:

sistemul economic se autoregleaza, statul avand o interventie minima in economie;

fortele pietei asigura corelatia necesara sistemului economic, care, datorita raportului cerere-oferta va gravita in jurul punctului de echilibru;

rolul statului consta in asigurarea unei mase monetare in concordanta cu nivelul productie si necesitatile circulatiei;

variabila de comanda a sistemului economic este considerata a fi oferta, acest model vizand in special nivelul macroeconomic.

2.     Modelul Keynesian care presupune:

sistemul economic nu poate fi in echilibru la ocupare deplina ci poate exista un punct de echilibru la o anumita rata a somajului;

statul trebuie sa aiba rol activ in administrarea echilibrului astfel incat intre somaj si inflatie sa existe un raport optim in diferite momente;

variabila de comanda a sistemului economic este cererea agregata, acest model considerand ca este gresit sa se extrapoleze functionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic, care trebuie modelat conform propriilor legitati.

Michel Albert, in lucrarea "Capitalism contra capitalism", apreciaza ca in sistemul capitalist s-au diferentiat doua mari modele:

1.     Modelul neoamerican care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil si are tendinte de reducere;

piata are rol determinant in circulatia bunurilor de la producator la consumator;

preturile bunurilor economice inclusiv salariile depind de conditiile aleatorii ale pietei;

fiscalitatea este redusa, iar implicarea statului in economie este neglijabila;

intreprinderea privita ca centru al deciziilor economice este considerata ca fiind un bun comercial;

piata financiara si in primul rand bursa are rol decisiv in viata economica in raport cu alte forme de piata;

pe termen scurt se realizeaza o mobilitate ridicata in ierarhia economico-sociala;

un sistem de invatamant elitist, care tinde sa functioneze dupa regulile pietei;

grad redus de securitate economica fata de riscuri, protectia fiind o problema individuala.

2.     Modelul renan, se bazeaza pe cateva principii de baza:

piata are rol hotarator in viata economica impunandu-se interventia statului,  care trebuie sa fie aparatorul protectiei sociale si a liberei negocieri;

cea mai mare parte a bunurilor economice imbraca forma de marfa;

fiscalitatea este ridicata fiind impozitate atat veniturile cat si capitalul;

se realizeaza o redistribuire interzonala a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiasi tari;

sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt sa asigure finantarea acestora pe termen lung;

intreprinderea nu poate functiona in sfera dialogului social, nivelul salariilor depinzand atat de conditiile pietei cat si de alti factori;

un sistem avantajos de pensii si alocatii familiale, care asigura un grad ridicat de protectie sociala prin grija autoritatilor publice;

sistemul de invatamant este mai egalitar;

clasa mijlocie este numeroasa iar miscarea sindicala este foarte puternica.