Intinderea sanctiunii rezolutiunii sau a rezilierii

Intinderea sanctiunii rezolutiunii sau a rezilierii

Instanta de judecata poate sa respinga sau sa accepte in totalitate cererea de rezolutiune sau reziliere. De asemenea, cand este vorba de contracte principale si contracte accesorii, sanctiunea aplicata in legatura cu contractul principal se va intinde si asupra contractului accesoriu. Sanctiunea aplicata pentru neexecutarea obligatiilor din contractul accesoriu nu va afecta insa contractul principal.

Controversata este chestiunea rezolutiunii sau a rezilierii partiale. Altfel spus, cand este vorba de unul si acelasi contract, este posibil ca o asemenea sanctiune sa fie aplicata de instanta de judecata numai cu privire la unele obligatii din contract.

S-a considerat ca instanta de judecata poate doar sa respinga sau sa admita in intregime cererea de rezolutiune sau reziliere, neavand dreptul sa restranga aplicarea sanctiunii numai la obligatia neexecutata .

Ni se pare ca aplicarea acestei solutii, fara nici o nuantare, este excesiva. Solutia se justifica numai in acele cazuri in care obligatiile contractuale ale aceleiasi parti sunt strans legate intre ele, in mod obiectiv sau ca rezultat al vointei partilor, astfel incat sanctiunea rezolutiunii sau a rezilierii nu ar putea fi aplicata decat cu privire la intregul contract. Daca insa obligatiile contractuale pot fi departajate, mai ales in cazul unor contracte nenumite, credem ca puterea instantei de a cenzura dreptul de optiune al creditorului-reclamant este compatibila cu ideea unei rezolutiuni sau rezilieri partiale. Cu atat mai mult se justifica aceasta idee in situatiile in care, desi partile au incheiat un singur inscris (instrumentum), exista mai multe contracte (negotium).

Termenul de gratie

In functie de circumstante, instanta de judecata poate acorda un termen de gratie debitorului pentru executarea obligatiei. Altfel spus se acorda debitorului o perioada de timp in care sa-si indeplineasca indatorirea.

In caz contrar, dupa expirarea termenului de gratie, va opera sanctiunea rezolutiunii sau a rezilierii.

Termenul de gratie este o amanare a aplicarii sanctiunii dincolo de data la care hotararea judecatoreasca a ramas definitiva si irevocabila. Acest beneficiu acordat debitorului in vederea executarii in natura a obligatiilor asumate trebuie sa fie deci insotit de mentiunea inscrisa expres in dispozitivul hotararii in sensul ca, daca nu se executa obligatiile pana la expirarea termenului de gratie, va deveni eficienta sanctiunea rezolutiunii sau a rezilierii, dupa caz in absenta unei asemenea mentiuni, creditorul ar trebui sa introduca, dupa expirarea termenului de gratie, o noua-cerere de rezolutiune sau reziliere, ceea ce ar fi o sarcina prea impovaratoare .

Termenul de gratie nu trebuie confundat cu termenul de judecata acordat de instanta in vederea executarii obligatiilor asumate de catre parat prin contractul sinalagmatic. In acest din urma caz, daca paratul isi executa obliga­tiile pana la termenul ce i s-a acordat, instanta nu va mai pronunta rezolutiunea sau rezilierea si nici nu se mai poate pune problema acordarii unui termen de gratie. Aceasta situatie se incadreaza practic in ipoteza in care paratul isi executa obligatiile in timpul procesului, adica inainte de ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti. Ori, cum am vazut, aceasta imprejurare impiedica aplicarea judiciara a sanctiunii rezolutiunii sau a rezilierii[3].

Termenul de gratie poate fi acordat nu numai de catre instanta de fond, ci si de catre instanta de apel sau de catre instanta de recurs, in masura in care imprejurarile de fapt dintr-o anumita speta duc la o asemenea concluzie. Acordarea termenului de gratie este rezultatul aprecierii instantei de judecata asupra imprejurarilor de fapt. Aprecierea faptelor de catre instanta de fond este supusa cenzurii instantei de apel, tinand seama ca aceasta cale de atac este devolutiva. Mai mult, desi recursul nu este o cale de atac cu caracter devolutiv, totusi instanta de recurs poate casa o hotarare care se intemeiaza pe o greseala grava de fapt, decurgand dintr-o apreciere eronata a probelor administrate" (art. 304 pct. 11 C. pr. civ.).

Posibilitatea de a acorda termen de gratie era mentionata expres in finalul art. 1021 vechiul C. civ. Potrivit acestui text legal, instanta de judecata, "dupa cir­cumstante, poate acorda un termen partii actionate".

Dispozitia finala din art. 1021 vechiul C. civ. era o aplicatie particulara a dispozitiilor art 1101 alin. 2 vechiul C. civ., in acest text legal fiind prevazuta o exceptie de la principiul indivizibilitatii platii: "Cu toate acestea, judecatorii pot lua in considerarea pozitiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata si sa opreasca executarea urmaririlor, lasand lucrurile in starea in care se gasesc .

Acest text a fost interpretat nu numai ca o posibilitate oferita judecatorului de a esalona plata, ci si ca un beneficiu acordat debitorului pentru executarea obligatiei dupa scadenta.

Acordarea termenului de gratie trebuie sa se faca si in raport cu dispozitiile art. 1101 alin. 3 vechiul C. civ. Potrivit acestei dispozitii cu caracter general, termenele de plata aveau caracter exceptional: "Judecatorii insa nu vor uza de aceasta facultate decat cu mare rezerva".

Exista situatii in care nu este permisa acordarea termenului de gratie, cum era aceea reglementata in art. 1366 alin. 1 din vechiul Cod civ.: "Rezolutiunea vanzarii de imobile se pronunta indata, daca vanzatorul este in pericol de a pierde lucrul si pretul".

De asemenea, in materia contractului de intretinere, s-a decis ca, in caz de neexecutare a obligatiei debitorului intretinerii, creditorul poate cere rezolutiu­nea, fara ca instanta sa poata acorda debitorului un termen de gratie .

In motivarea acestei solutii, s-a precizat ca "datorita caracterului alimentar al prestatiunii la care se obliga debitorul si care trebuie sa fie efectuata in mod succesiv, in general termenele stipulate au caracter esential, debitorul fiind de drept in intarziere". Solutia a fost insusita si in doctrina, ideea ca debitorul este de drept in intarziere datorita caracterului alimentar al prestatiei ce se executa in mod succesiv fiind intemeiata pe dispozitiile art. 1079 alin. 3 vechiul C. civ.