Teoria eclectica a investitiilor straine directe

Teoria eclectica a investitiilor straine directe

O abordare care cauta sa integreze ideile esentiale si elementele comune ale principalelor curente de gindire in domeniul ISD si activitatile transnationalelor, respectiv teoria avantajului de monopol si teoria internalizarii, conferindu-le o dimensiune locationala o paradigma eclectica elaborata la sfirsitul anilor '70 de John Dunning. Conform lui, o teorie a activitatii firmelor transnationale se afla la intersectia dintre teoria macroeconomica a comertului international si teoria microeconomica a firmei, fiind un exercitiu de alocare macroeconomica a resurselor si de teorie organizationala. In cadrul modelului lui Dunning se da curs unei realitati in care structura pietei, costurile de tranzactie si strategiile firmelor au devenit determinanti importanti ai activitatii economice internationale.

Conform acestei teorii investitiile straine directe reprezinta un fenomen complex, care poate fi explicat in baza unor asa-numite avantaje:

avantajele de proprietate,

avantajele de internalizare,

avantajele de localizare.

Combinatia acestor motivatii si nivelul lor determina intensitatea si directiile fluxurilor de investitii straine directe.

Conform teoriei eclectice, firma investeste in strainatate in cazurile in care coincid urmatoarele trei premise:

a) firma poseda avantaje de proprietate in tarile respective;

b) pentru firma este mai convenabil sa utilizeze aceste avantaje pe loc (avantaje de internalizare);

c) firma poseda unele avantaje legate de conditiile specifice ale tariior-gazda, astfel ca pentru firma este mai convenabila utilizarea unor resurse in aceste tari decit in tara de origine a firmei.

In teoriile despre investitiile straine directe prezentate pana acum, J. Dunning include suplimentar avantajele legate de proprietatea investitorului strain. Dar avantajele de proprietate, la randul lor, reies din avantajele de monopol si oligopol. De aceea, acestea mai sunt numite si avantaje competitive. In opinia lui J. Dunning, avantajele de proprietate reprezinta detinerea de catre firme a unor active, considerate drept resurse, capabile sa genereze fluxuri de venituri. Avantajele de proprietate ale firmelor transnationale pot fi de doua categorii:

. avantaje de detinere in proprietate a unor tehnologii;

. avantaje de detinere a unor active complementare, cum ar fi ansamblul abilitatilor organizationale ale firmei, experienta si capabililatile antreprenoriale ale managerilor, reputatia, credibilitatea si bonitatea financiara ale firmei, contactele sale politice etc.

Toate aceste avantaje se intercaleaza si, in consecinta, formeaza competitivitatea firmei. Dar aceasta competitivitate se manifesta nu pur si simplu prin detinerea unor bunuri mai valoroase, ci prin abilitatea de a internaliza activitatile sale in cadrul structurilor ierarhice ale transnationalelor. Internalizarea activitatilor economice ale firmelor transnationale apare ca o necesitate de a exploata avantajele de proprietate si ocaziile oferite de imperfectiunile pietei. Prin internalizarea activitatilor in strainatate firmele urmaresc maximizarea profiturilor, atat prin reducerea costurilor de productie si de tranzactie, cat si prin asigurarea unei rente economice in urma valorificarii avantajului de proprietate. Astfel de avantaje si constituie avantajele de internalizare.

Dar fluxurile de investitii straine spre o tara sau alta se determina nu numai de avantajele de proprietate ale firmelor transnationale si de capacitatile lor de a internaliza aceste avantaje, ci si de existenta in tarile straine a unor conditii specifice si favorabile pentru desfasurarea activi-tatilor firmelor transnationale. Cele din urma sunt numite de J. Dunning avantaje de localizare, care includ: dotarea tarii respective cu resurse naturale si resurse economice creative, asigurarea cu forta de munca si nivelul ei de pregatire, costurile internationale de transport si de comunicatie, stimulente si bariere investitionale sau comerciale, sistemul economic si politica economica, diferentele politice, sociale si culturale intre tari etc.

Astfel, paradigma eclectica aduce o contributie considerabila la explicatia fluxurilor de investitii pe tari. Conform paradigmei eclectice a lui J. Dunning, pentru dezvoltarea investitiilor straine directe intr-o tara concreta este nevoie nu numai de dotarile specifice ale firmelor transnationale, ci si de conditiile specifice si favorabile ale acestei tari. Firma transnationala va lua decizia de a investi intr-o anumita tara numai atunci cand conditiile din aceasta ii vor permite sa obtina din internalizarea activitatii sale si din avantajele de monopol castiguri suplimentare. Daca in aceasta tara lipsesc astfel de conditii, firma transnationala poate alege pentru valorificarea avantajelor sale in alte tari.

Potrivit lui J. Dunning, pentru incurajarea si atragerea investitiilor straine in tarile care au necesitaie de ele, este nevoie de a elabora si promova politici in acest scop, prin care sa se creeze conditii necesare si favorabile pentru realizarea avantajelor de monopol si de internalizare a firmelor transnationale.

J. Dunning a elaborat si o explicatie a modificarii nivelului si structurii investitiilor straine directe in diferite tari receptoare de investitii, in functie de parcurgerea diferitelor stadii de dezvoltare. In acest sens, el utilizeaza conceptul de ciclu al dezvoltarii investitionale[1]. Ipoteza de baza a ciclului de dezvoltare investitionala afirma ca, pe masura dezvoltarii unei tari, configuratia avantajelor, care pot fi valorificate de firmele sale prin productia in strainatate, si a avantajelor firmelor straine, care ar putea investi in tara data, se schimba. In baza acestei ipoteze este argumentat ciclul dezvoltarii investitionale a unei tari, care include 5 stadii:

. Primul stadiu este cel de preindustrializare a tarii. In acest stadiu tara nu atrage ISD, din cauza ca in ea lipsesc avantajele de localizare. Tara nici nu genereaza ISD, deoarece firmele locale nu poseda avantaje de proprietate necesare.

. In stadiul al doilea tara respectiva a reusit sa-si amelioreze dezvoltarea economica, sa-si sporeasca dimensiunile pietei. Firmele transnationale incep sa realizeze investitii straine directe in economia acestei tari, in primul rand, in ramurile bazate pe resursele naturale existente, in ramurile prelucratoare si in cele intensive, in forta de munca, in domeniul comertului, al distributiei comunicatiilor, constructiilor si in alte ramuri.

. In stadiul urmator de dezvoltare economica, in functie de crearea in tara respectiva a unei infrastructuri fizice si comerciale satisfacatoare si a cadrului juridic corespunzator, de asemenea si de politica guvernului cu privire la ISD, cresc si avantajele de localizare a investitiilor straine si, in consecinta, pot spori si fluxurile de investitii straine directe. Cresterea avantajelor de localizare poate sa contribuie la dezvoltarea de catre firmele locale a propriilor avantaje de proprietate.

. Stadiul urmator apare pe masura ce tarile respective avanseaza pe calea dezvoltarii. O data cu avantajele dezvoltarii, combinatia avantajelor de proprietate - internalizare-localizare, atat ale firmelor straine, cat si ale celor locale - continua sa se modifice. Avantajele de localizare ale unor astfel de tari, care se exprima in primele stadii de dezvoltare prin preturile mai reduse ale fortei de munca si ale resurselor naturale, devin mai mici. In acelasi timp, cresc avantajele de localizare, determinate de factorii de productie creati, de capacitatea inovationala si de capitalul uman. In aceste conditii, firmele locale pot sa-si dezvolte avantajele proprii de proprietate si incep, la randul lor, sa faca investitii directe in alte tari.

. Ultimul stadiu incepe cand tara respectiva atinge un nivel inalt de dezvoltare si de maturitate economica. La acest stadiu investitiile firmelor locale in strainatate pot fi si mai mari decat investitiile firmelor straine in tara respectiva. Astfel, la un anumit nivel de dezvoltare si maturitate economica, orice tara poate deveni generatoare de investitii straine directe.

Ciclul de dezvoltare investitionala, prezentat de J. Dunning expune tendinta generala a schimbarii dependentei de evolutia nivelului de dezvoltare a unei tari si fluxurile de investitii. Rolul guvernelor continua sa ramina un factor major, dar impredictibil, in opinia lui Dunning.

Este important de mentionat in aceasta ordine de idei ca consideratiile lui Dunning pe marginea ISD generate si primite de o tara, in functie de stadiul de dezvoltare sunt convergente cu cele ale lui Michael E. Porter, incluse in modelul sau de generare a avantajelor competitive la nivel national si expuse in cadrul capitolului urmator al acestei lucrari. Este de remarcat faptul ca nivelul inalt de dezvoltare si de maturitate economica unei tari ii asigura si un grad inalt de competitivitate, reflectat atit de ISD generate, cit si de ISD primite. Totusi, dupa Porter, o crestere prea accentuata a ISD receptate poate constitui simptomul unui declin de competitivitate. Transformarea S.U.A. in principalul receptor de ISD in cadrul "triadei" a fost interpretata ca reflectind tocmai parcurgerea unei astfel de perioade.

De regula, insa tarile dezvoltate, cu un nivel inalt de competitivitate, au si cel mai inalt nivel de generare si de primire a investitiilor straine.

In unele tari ori in unele domenii, pot fi inregistrate si cazuri de dezinvestire de activitate, adica de punere capat a functionarii unor active productive controlate din afara spatiilor nationale de implantare.

Motivele care duc la luarea deciziei de dezinvestire de catre firmele transnationale intr-o tara anumita pot fi diferite. Iar examinarea acestora in functie de care firma-mama decide intreruperea operarii unei filiale din strainatate constituie o parte integranta a teoriei productiei internationale. Explicata in termeni generali prin ratiuni ce tin de  evolutia ciclului de viata al produsului, de reducerea competitivitatii firmei sau de evolutia nefavorabila a cererii din economia de implantare, dezinvestirea cunoaste si o serie de explicatii teoretice elaborate.

Astfel, dezinvestirea se produce ori de cite ori intervine una din urmatoarele situatii[2]

a)      firma straina isi pierde avantajele de competitivitate in comparatie cu firmele concurente;

b)      chiar daca mai detine astfel de avantaje, firma nu mai considera oportun sa le utilizeze in cadrul propriilor structuri, prin internalizare;

c)       firma nu mai aprecieaza ca este profitabil sa-si utilizeze avantajele prin internalizare, optind pentru exporturi si pentru servirea pietei de origine prin productia interna. Exista si posibilitatea renuntarii complete la productia data.

Schimbarile intervenite in mediul de afaceri strain, declinul cererii din tara de implantare exprimat in nivelul redus al vinzarilor sunt considerate un factor cheie al dezinvestirii. In capitolul trei ne vom axa asupra mediului de afaceri si asupra riscurilor aferente acestuia.

In concluzie, in literatura economica sunt expuse mai multe teorii ale investitiilor straine directe, dar fiecare explica in modul sau motivele fluxurilor de investitii straine directe. Imperfectiunile pietei sunt o conditie necesara si suficienta pentru existenta firmelor transnationale si a fluxurilor de ISD. Teoriile propuse in literatura de specialitate sunt argumentate de ipotezele puse la baza lor si nici o teorie nu o neaga pe alta, fiind complementare.

Paradigma eclectica propusa de J. Dunning a devenit cea mai potrivita, in cadrul ei fiind posibila explicarea motivatiilor investitorilor straini in cele mai numeroase cazuri de efectuare a investitiilor straine directe. O astfel de posibilitate este determinata de abordarea problemei fluxurilor de investitii straine cu ajutorul unei combinatii de avantaje, care tin atit de firmele transnationale, cat si de tarile receptoare de investitii. Paradigma eclectica presupune doua parti participante la desfasurarea fluxurilor de ISD. Prima parte reprezinta firmele transnationale, dotate cu unele avantaje specifice - de proprietate, de internalizare a productiei - care urmaresc sa-si realizeze aceste avantaje. A doua parte include tarile receptoare de investitii. Dar, pentru ca ele sa fie alese pentru investire de catre firmele transnationale, este necesar sa fie dotate cu factori specifici, care caracterizeaza avantajele posibile pentru realizarea investitiilor straine directe. Lipsa avantajelor necesare in tarile receptoare de investitii duce la reducerea si chiar la disparitia fluxurilor de investitii. Asa-numitele avantaje de localizare ale lui J. Dunning le vom aplica si analiza in cadrul acestei lucrari, in scopul de a aprecia atractivitatea mediului investitional al Republicii Moldova si posibilitatea de restructurare industriala a tarii.