Algele marine ca noi surse de ingrediente si alimente functionale

Algele marine ca noi surse de ingrediente si alimente functionale

Introducere

Corelatia bine-cunoscute intre alimentatie si sanatate, demonstreaza mari posibilitati de tipuri de produse alimentare pentru a mentine sau chiar a imbunatatirii starea sanatatii noastre. Acest fapt a adus un interes mare pentru cautarea de noi produse, care pot contribui la imbunatatirea bunastarii si sanatatii noastre. Acest tip de alimente, in masura sa promoveze sanatatea noastra, a fost definit generic ca alimente functionale. In prezent, unul dintre principalele domenii de cercetare in stiinta si tehnologia alimentatiei este extragerea si caracterizarea de noi ingrediente naturale, cu o activitate biologica (de exemplu, antioxidant, antiviral, antihipertensiv, etc) care pot contribui la bunastarea consumatorului, ca parte din noi alimente functionale

Schimbarile care intervin in oferta de marfuri alimentare trebuie privite in contextul general al cresterii standardului de viata si al imbunatatirii continue a calitatii vietii, dar si al acumularilor stiintifice si tehnice care au permis aplicarea unor tehnologii si procese de fabricatie performante in obtinerea de produse alimentare.

Explozia sortimentala a bunurilor de consum alimentar care a inceput in ultimele decenii ale secolului XX si continua si astazi a generat, pe langa aparitia de noi produse, si o reinnoire completa a alimentelor traditionale, care dobandesc performante nutritive din ce in ce mai ridicate. Printre factorii care determina dinamica ofertei de alimente se numara si descoperirea de noi materii prime, mai mult sau mai putin conventionale, care intra in circuitul alimentar, generand un salt conceptual despre alimentatie.

O posibila solutie de suplimentare a surselor naturale de alimente este reprezentata de fabricarea unor inlocuitori ai produselor alimentare sau ai anumitor ingrediente mai scumpe sau mai greu de procurat, dar aceasta are un caracter limitat, iar alternativa folosirii unor resurse neconventionale la fabricarea produselor alimentare ofera multiple avantaje. Succesul pe piata al alimentelor netraditionale este conditionat si de abilitatea campaniilor promotionale cu care vor fi sustinute si care pot schimba atitudinea rezervata a consumatorilor. Inlaturarea barierelor psihologice, biologice, economice si legislative de care se lovesc produsele alimentare neconventionale se dovedeste un proces cu multiple implicatii si de lunga durata.

Cercetatorii din domeniul alimentatiei au descoperit si continua sa descopere noi resurse agroalimentare, care pot fi obtinute pe doua cai:

● fie prin extragerea unor parti din materiile prime traditionale, insuficient sau chiar nevalorificate anterior,

● fie prin relevarea potentialului biologic si tehnologic al unor resurse neconventionale: soia, plante din flora spontana, unele alge, moluste si crustacee.

Au fost astfel realizate produse noi obtinute din materii prime conventionale diferit valorificate si prelucrate ca pana atunci, dar si produse noi sau asemanatoare cu cele traditionale, obtinute insa partial sau integral din materii prime neconventionale.

Dezvoltarea economica, culturala si stiintifica a societatii noastre a dat nastere la schimbari importante in obiceiurile noastre alimentare si in stilul de viata. De exemplu, dietele in tarile dezvoltate sunt foarte calorice, bogate in grasimi saturate si zaharuri, in timp ce consumul de glucide complexe si fibre dietetice este scazut. Acest fapt, impreuna cu o scadere a activitatii fizice, a dat nastere la o crestere a problemelor de obezitate, si impreuna cu aceasta, o crestere a incidentei bolilor de inima, diabet zaharat si hipertensiune arteriala a populatiei. Cresterea numarului de lucrari stiintifice publicate in ultimele doua decenii coreleaza dieta si unele boli cronice si a demonstrat posibilitatile extraordinare de alimente pentru a sprijini, sau chiar sa imbunatateasca, sanatatea noastra. Ca o consecinta, in zilele noastre, exista un interes imens in randul consumatorilor si industria alimentara pe produse care pot promova sanatatea si bunastarea (Sloan, 1999). Aceste alimente au fost denumite generic alimente functionale.

Conceptul de produse alimentare functionale, ca un mijloc de a proteja sanatatea consumatorului a fost dezvoltat la inceputul anilor 1980 in Japonia, ca o modalitate de a reduce costurile ridicate de sanatate provenite de la o populatie cu asteptari de viata ridicat (Arai, 1996). In Europa, in a doua jumatate a anilor 1990, un grup de cercetatori coordonat de European Life International Science Institute (ILSI) si sprijinit de Comisia Europeana, a fost creat pentru a promova Programul de actiune FUFOSE (Stiinta alimentelor functionale) pentru a stimula studiul stiintific privind alimentele functionale. Din acest proiect a fost generata o definitie pentru alimente functionale. Anume, un aliment poate fi considerat “functional” in cazul in care, pe langa efectele sale nutritive, are un beneficiu demonstrat pentru una sau mai multe functii ale organismului uman, imbunatatirea starii de sanatate sau bunastarea si reducerea riscului de boala ( Diplock et al, 1999).. In aceasta definitie, este necesar sa subliniem trei aspecte importante:

(a) efectul functionala este diferit de cel nutritiv,

(b) efectul functional trebuie sa fie demonstrat in mod satisfacator;

(c) beneficiul poate consta intr-o imbunatatire a calitatilor fiziologice sau o functie in reducerea riscului de a dezvolta un proces patologic. In plus, alimentele functionale trebuie sa aiba o serie de caracteristici suplimentare ca, de exemplu, nevoia de eficacitate, de actiune benefica, consumate in doze normale.

In viitor, alimentele functionale vor fi reglementate de catre o noua reglementare aprobata in decembrie 2006, de catre Uniunea Europeana (Regulamentul (CE) 1924/2006 al Parlamentului European si a Consiliului, 20 decembrie 2006: ingrediente nutritionale si de sanatate inscrise pe alimente). In prezentul regulament ingredientele nutritionale si / sau proprietatile sanatoase ale noilor produse sunt reglementate, inclusiv prezentarea lor, etichetarea si promovarea.

Actiunea benefica exercitata de alimentele functionale (a se vedea tabelul 1 pentru cateva exemple), se datoreaza unei componente sau o serie de ingrediente care, fie nu sunt prezente in alimentele conventionale fie sunt prezente in concentratii mai mici.

Tabelul 1. Cateva exemple de alimente functionale si ingrediente functionale, impreuna cu posibilul lor efect asupra sanatatii umane

Aceste ingrediente sunt numite ingrediente functionale. Astfel, alimentele au fost initial imbogatit cu vitamine si / sau minerale, cum ar fi vitamina C, vitamina E, acid folic, zinc, fier, calciu (Sloan, 2000). Mai tarziu, abordarea de a imbogati mai multe alimente cu micronutrienti s-a schimbat, cum ar fi acizii grasi ω₃, acid linoleic, fitosteroli, fibre solubile (de inulina si fructooligozaharide, probiotice), etc, incearca sa promoveze sanatatea consumatorilor sau pentru a preveni diferite boli (Hasler, 1998 ; Sloan, 2002; Unnevehr & Hasler, 2000). De asemenea, alimentele pot fi modificate pentru a contine sau pentru a fi imbogatite cu microorganisme viabile, care pot fi benefice sanatatii umane; aceste produse sunt numite probiotice si sunt capabile, printre alte functii sa imbunatateasca activitatea in tractul intestinal si sistemul imunitar. De obicei microorganismele adaugate la produsele alimentare sunt bacterii lactice, inclusiv Lactobacillus acidophilus, Lactobacillus johnsonii, Lactobacillus reuteri, Lactobacillus casei shirota, etc (Sanders, 1999).

Algele sunt organisme fotosintetice, care detin structuri de reproducere simpla. Aceste organisme reprezinta un total de 25-30, 000 de specii, cu o mare diversitate de forme si marimi, si ca pot exista de la organisme unicelulare microscopice (microalge) la multicelulare de dimensiuni mari (macroalgelor). Algele pot fi o sursa foarte interesanta de noi compusi naturali cu activitate biologica care ar putea fi folosite ca ingrediente functionale.

De fapt, unele alge sunt organisme care traiesc in habitate complexe prezente in conditii extreme (de exemplu, schimbari de salinitate, temperatura, substante nutritive, iradiere UV), prin urmare, ele trebuie sa se adapteze rapid la noile conditii de mediu pentru a supravietui, produc o mare varietate din metabolitii secundari (biologic activi), care nu pot fi gasiti in alte organisme (Carlucci, Scolaro, si Damonte, 1999). De asemenea, avand in vedere diversitatea lor taxonomica mare, investigatiile legate de cautarea de noi compusi biologic activi din alge poate fi vazuta ca un domeniu aproape nelimitat.

Pe langa caracterul sau natural, alte aspecte importante legate de cultivarea algelor este legata de cresterea rapida si usoara a acestora (pentru mai multe specii), precum si posibilitatea de a controla producerea unor compusi bioactivi prin manipularea conditiilor de cultivare. In acest fel, algele si microalgele pot fi considerate autentice reactoare naturale, in unele cazuri, sunt o buna alternativa la sinteza chimica pentru anumiti compusi. Mai mult decat atat, unul dintre aspectele putin studiate, este dezvoltarea mai adecvata, proceduri de extractie rapida, cost-eficienta si metode ecologice in masura sa izoleze compusi de interes din aceste surse naturale.

Algele prezinta o importanta deosebita datorita continutului ridicat in proteine (43,8 – 65%), raportat la substanta uscata. Eficienta proteica este mai ridicata la masa de alge decat la majoritatea produselor vegetale, chiar si fata de faina de soia. Aceasta reprezinta justificarea utilizarii lor in industria alimentara ca surse de fortifiere proteica. De asemenea, proteinele din alge au si valoare biologica ridicata, in special in ceea ce priveste continutul in aminoacizi esentiali. Algele sunt utilizate ca adaosuri la diferite produse: biscuiti, macaroane, supe, chiftele, inghetate, testate in ceea ce priveste acceptabilitatea si valoare nutritiva.

Tipuri de alge

Algele marine sunt de-o bogatie nebanuita , sunt “intaia manifestare a vietii pe globul nostru”-(P.Gloess). Algele contin minerale si metaloizi din belsug: iod, magneziu, potasiu ,calciu, fier , aluminiu, mangan, fosfor, sulf, nichel, aur, zinc, cobalt, strontium, titan, vanadium, staniu, rubidium, siliciu. Ele contin vitamine, aminoacizi, glucide, materii grase ,multa clorofila, mucilagii, substante antibiotice, etc.

De aceea nu trebuie sa fim surprinsi de numeroasele lor indicatii: adenite, limfatism, astenii fizice si intelectuale, anemie, tulburari glandulare, reumatisme cornice, tulburari circulatorii, in tratamentul afectiunilor cardiace, obezitate, celulita, arterioscleroza, hipertensiune, alergii, rinofaringite, etc.

Algele, prin definitie sunt plante inferioare caracterizate prin prezenta clorofilei si raspandite in ape dulci, sarate si pe uscat. Algele sunt plante de o mare diversitate, care se gasesc in medii diferite de viata, au un corp unicelular sau pluricelular, simplu sau ramificat. Unele sunt vizibile doar la microscop, iar altele formeaza tufisuri intinse in apele marilor (cum este Marea de Sargassum din Oceanul Atlantic). Desi la prima vedere par a fi majoritatea verzi, dupa culoare, se impart in mai multe clase, dintre care amintim: algele albastre (Cyanophyceae), algele verzi (Chlorophyceae), algele rosii (Rhodophyceae) si algele brune (Phaeophyceae).

1. Algele verzi Chlorophyceae

Cele mai multe cloroficee sunt acvatice, dar unele alge verzi pot trai si pe zapada, pe trunchiurile copacilor, in sol sau pot forma simbioze cu protozoarele, hidrele sau cu lichenii. Exista in jur de 8.000 de specii, de la dimensiuni miscoscopice pana la ce am numi 'mari'. Culoarea tipica a acestor plante este data de pigmentii clorofilei, rezultand o culoare a marului verde sau a ierbii, chiar daca unele specii merg spre verde galbui sau spre verde inchis.

Algele verzi calcifiate, mai ales Halimeda sp., sunt importante datorita contributiei lor la formarea sedimentelor marine. Stralucitoarele bancuri de nisip ale Caraibelor si multe alte locuri din lume sunt formate din ramasitele erodate ale carbonatului de calciu din algele verzi.

Algele verzi filamentoase Chlorophyceae reprezinta un grup semnificativ si important din clasa algelor verzi de apa dulce. Aceasta clasa include unele dintre cele mai cunoscute specii precum si specii care sunt importante din punct de vedere ecologic si stiintific.

Exista aproximativ 350 de genuri si 2650 specii de alge verzi filamentoase, cu o varietate de forme si configuratii, inclusiv specii de unicelulare inotatoare, colonii, unicelulare neflagelate, filamente si altele. Cateva din algele din aceasta clasa sunt: Enteromorpha Ulva Bryopsis Codium si Cladophora

Fig. 1 Alge verzi: Chlorophyceae

Asemeni plantelor de uscat, algele verzi depoziteaza amidon (amiloza – amylose sau amilopectina – amylopectin) si au clorofila de tip si precum si pigmenti secundari: carotina, luten (lutein) si zeaxantin (zeaxanthin). Unele specii de Chlorophyta prezinta si sifonoxantin (siphonoxanthin). Membrana reticulara, endoplasmica cu cloropasta este absenta la algele verzi; peretii celulei sunt formati din celuloza, hydroxproline, glycosides, xilan (xylans), mannans sau uneori carbonat de calciu. Aceste alge se reproduc printr-o multitudine de procedee, desii toate au un ciclu de viata haploid, in care numai celula zigot este diploida. Zigotul va servi de cele mai multe ori drept spor-refugiu, capabil sa supravietuiasca in forma latenta in ciuda unor schimari de mediu nefavorabile (cum ar fi disecarea).

Algele verzi filamentoase includ trei grupuri principale care se diferentiaza in primul rand prin aranjamentul flagelilor:

● Volvocales   (Chlamydomonas), Chaetophorales, & Chlorococcales - impreuna reprezinta mai mult de jumatate din intreaga clasa de Chlorophyceae. Membrii acestor ordine au un aranjament flagelar echilibrat gen ora 1 - ora 7;

● Chlorellales (Pediastrum)- membrii acestui ordin au flageli opusi gen ora12 -ora 6, desi unii au doar flagelul rezidual si de aceea nu au fost inclusi definitiv in acest grup. Elementele comune cu membrii ordinului Chlorococcales fac si mai dificial distinctia.

● Oedogoniales (Oedogonium) - membrii acestui ordin restrans prezinta o 'coroana' de flageli pe sporii inotatori. Toti membrii sunt filamentosi, ogami si au cloropaste in forma de retea.

Fig.2 Alge verzi: Chlorophyceae

Poate cele mai faimoase si importante Chlorophyceae sunt cele din ordinul Chlamydomonas si Volvox. Ambele ordine de alge sunt importante pentru cercetare in laboratoare biologice. Volvox este un organism model pentru intelegerea mortii celulelor si a interactiunii dintre celule. Chlamydomonas , desi este un unicelular de dimensiuni reduse, si-a dovedit utilitatea in numeroase studii, inclusiv ecologia apelor dulci, diviziunea celulelor, fiziologia, structura genetica si functia celulelor precum si evolutia genomului.

Multe alte specii de Chlorophyceae sunt comune. Oedogonium creste in apa dulce, peste tot pe glob, de obicei atasata de alte plante sau alge; a fost subiectul mai multor studii pentru metoda unica de diviziune a celulei. Speciile de Chlorococcales pot fi gasite in sol sau noroi, iar unele, cum ar fi Apatococcus cresc in petele verzi de pe pereti sau copaci, acolo unde predomina conditiile de umezeala.

Nu mai putin importante sunt Chlorellales, in special Chlorella. Desi se cunosc doar aproximativ zece specii din acest gen, algele joaca un rol important ca endosimbioti, in interiorul tesuturilor altor organisme. Buretii, polipii, ciliatii si forams adapostesc toti Chlorella in interior, oferind casa acestei alge care ofera in schimb fotosinteza. Recent, aceasta alga minuscula a devenit cunoscuta drept „hrana sanatoasa” pentru proteinele si clorofila concentrate, iar acum este crescuta (cultivata) artificial, mai ales in Asia.

Caracteristici ale clasei:

Majoritatea cresc in apa dulce; exista o mare varietate de organizare; unicelulare care se deplaseaza sau flagelate coloniale; cocoide (coccoid); pluricelulare (cu filamente sau cu talusuri); sifonoase (siphonous - fara delimitari). Exemple de alge din aceasta clasa: chlamydomonas, pandorina, volvox (unicelulare mobile sau colonii).

Zoitii au un sistem tip cruce de flageli, cu o configuratie gen ora1-ora7 sau ora 12- ora 6 pe corpurile de baza (zoitii din ordinul Oedogoniales au o coroana de flageli, considerata a fi rezultatul unui tip mult mai simplu de cruciat). Mitoza este inchisa, telophase spindle nu este persistenta, iar citokinezia este adusa prin formarea unui sept transversal, care se dezvolta intr-o ficoplasta (phycoplast). Septul apare prin activitatile unui sant de separare (o invaginare a plasmalemma) sau prin fuzionarea veziculei (pustulei) din interiorul unei celule. Formele de non-flagelate au pereti din poliacaride (polysaccharide) –unii au si celuloza. La speciile motile peretii celulei este inlocuit cu un invelis glicoproteic.

Fig.3 Alge verzi: Caulerpa taxifolia

Fig 4 Alge verzi din Marea Mediterana

Fig. 5 Alge verzi din Marea Mediterana

Reproducere: celulele de reproducere cu flageli, de obicei doi sau patru flageli atipici sunt formate de obicei prin diviziunea unei celule vegetative. Unele celule de reproducere sunt lipsite de motilitate. Speciile care se reproduc sexual au un ciclu de viata haploid, incluzand o etapa de zigot ( un zigot reziduu cu pereti grosi). Copulatia poate fi izogama, anizogama sau ogama.

Uneori, ajung la cativa centimetrii lungime. Datorita luminii excesive sau a surplusului de substante nutritive, algele se inmultesc extrem de repede si devin la randul lor o problema. Daca sunt prezente in cantitati mici, indica o buna calitate a apei.

Chlorella este cea mai bogata sursa de clorofila (chlorella pudra), bogata in minerale, vitamine, enzime, aminoacizi,etc. Clorela este considerata un “super-aliment” intrucat pe linga o mare cantitate de clorofila contine si un spectru larg de nutrienti esentiali.

Beneficiile Chlorellei pentru sanatate. Unele studii sugereaza ca Chlorella poate ajuta la reducerea tensiunii arteriale la persoanle hipertensive. Alte studii arata ca luata in cantitati mai mari (pina la 8g/zi) Chlorella poate detoxifica persoanle afectate de cadmiu, mercur si alte metale grele. Chlorella prelungeste durata de supravietuire a persoanelor afectate de diferite forme de cancer (prin stimularea sistemului imunar). Chlorella prelungeste durata de supravietuire a persoanelor afectate de cancer la san si de leucemie. Recent (1998), s-a  determinat ca Chlorella contine o glicoproteina (denumita CSV) care inhiba metastaza unor forme de cancer. Chlorella faciliteaza producerea unui asa numit factor stimulativ pentru colonia de granulocite-macrofage (Granulocyte-Macrophage Colony-Stimulating Factor GM-CSF). Chlorella faciliteaza producerea de Gama Interferon si de Interleukin 1 (Alfa-Interleukin 1) care sunt componente esentiale ale sistemului imunitar.

Indicatii: puternic detoxifiant, curata tractul digestiv, favorizeaza absorbtia proteinelor, vitaminelor, mineralelor si altor nutrienti, anorexie, anemie, hepatita virala, astm bronsic, tuberculoza, viroza pulmonara, tensiune arteriala, ulcer varicos, tromboflebita, nevroze, insomnie, afectiuni dermatologice (acnee, eczeme).

2. Algele brune: Phaeophyceae

Sunt foarte raspandite in apele marine, unde pot forma frunze gigantice. Aceste alge constituie hrana multor animale marine. De asemenea, unele se folosesc ca hrana pentru animalele domestice si la prepararea unor produse alimentare. Din unele se extrag bromura de potasiu si iodul. Cantitati mari de alge sunt folosite ca ingrasamant pe terenurile agricole. Acestea se dezvolta pe elemntele de décor ( sau pe geamurile acvariului ) intr-un strat subtire si indica o lipsa de lumina sau un exces de silicati. Cateva dintre algele din aceasta clasa sunt: Cystoseira Egregia Macrocystis Pelvetia Postelsia Sargassum

Fig.6 Alge brune

Cele 1500 de specii de alge brune pot fi gasite in exclusivitate in medii marine. Algele brune includ specia cea mai mare dintre algele marine: Durvillea si Kelp (in romana varec) , care cresc in ape reci. Kelp prezinta anatomia cea mai complexa dintre toate algele cu hife trompeta si celule sita care contribuie la deplasare. Algele brune prezinta clorofila precum si caroten si xanthophylls. Peretii celulelor sunt formati din straturi de celuloza separate prin poliacaride – cum ar fi atat de pretiosul acid alginic. Celulele algelor brune au un singur nucleu, iar thylakoids din cloroplasma apar in benzi de cate trei. Majoritatea algelor brune produc o celula sexuata (zoospori sau gameti, sau ambele). Majoritatea algelor brune sunt alge marine aduse odata cu fluxul, cu exceptia varecului gigant si sunt perene. Toate sunt multicelulare cu talus filamentos, iar majoritatea celulelor sunt uninucleate. Fucoxatinul (fucoxanthin) este principalul pigment accesoriu al acestor alge, iar amidonul nu este niciodata folosit ca un produs de stocat. Talusurile cresc intercalat sau apical. Algele brune au etape de viata diferite si separate ca sporangi si gameti. Sporangii sunt monoloculari sau pluriloculari, in timp ce gametii sunt pluriloculari in majoritatea cazurilor.

Reproductia sexuala poate fi izogama, anizogama sau oogama. Zoosporii motili fac parte din lantul vietii si impreuna cu gametii masculini au de obicei flageli inserati lateral si invers. Zigotii algelor brune se dezvolta fara perioada de repaus.

Fig. 7 Alge brune

Fucus vesiculosus: Este o alga ce se gaseste cu preponderenta pe coastele Marii Nordice, la vest de Marea Baltica , Atlantic si Oceanul Pacific. Este o sursa naturala de iod , descoperita in 1811, folosita in mod intensiv in tratamentul problemelor glandelor , mai ales in hipotiroidia datorata deficientei de iod. In 1860 ea a fost declarata ca remediu pentru stimularea tiroidei, remediu impotriva obezitatii prin ameliorarea metabolismului si de atunci a fost introdusa in diferite formule homeopate.

Fucusul mai este cunoscut sub numele limba neagra, alga taioasa, stejar marin, laptuca marina, creste pana la 100 cm sau chiar mai mult si se recunoste foarte usor dupa micile basicute ce contin un nitrogen gazos localizate acolo unde alga se ramifica. Se gaseste pe arii extinse in zona insulelor Britanice.

In Japonia reprezinta o delicatesa culinara, folosita ca si condiment sau aditiv in diferite preparate. Componentul principal este cunoscut sub numele de Kelp conditionat sub forma de tablete sau pudra in suplimentele alimentare .Uneori este denumita pur si simplu Kelp (in mod gresit), dar acest termen tehnic se refera la cu totul alta alga. Compozitia chimica a fucusului este urmatoarea: mucilagii, acid algic, manitol, beta-caroten, zeaxanthin, iod, brom, potasiu, ergosterol, fucoida, laminarina, uleiuri volatile si foarte multe minerale .

Este folosita in medicina naturista ca sursa de iod, in hipotiroidie , regland functia tiroidei mai ales atunci cand este asociata cu obezitatea, fiind eficienta atunci cand se urmareste si scaderea in greutate. Mai are reputatia de a fi eficienta in reumatism, celulita, gusa, astm, guta, adenita, scrofuloza, artrita reumatoida, ateroscleroza, cresterea imunitatii, etc.

Varech este denumirea masei constituite din algele brune din genul Fucus aruncate de valuri pe tarm; intra in compozitia unor preparate tipizate. O alta alga bruna demna de amintit este alga Laminare cu toate varietatile sale : L.flexicaulis, L. cloustoni, L.saccharina .

Algele rosii: Rhodophyceae

Un mediu de cultura des intalnit in biologie este agar-agarul, obtinut din algele rosii. Locuitorii din Hawai folosesc alge rosii in alimentatie. Japonezii le intrebuinteaza in alimentatie, in cosmetica si in industrie, la apretat si pentru a da luciu hartiei.

Cateva exemple de astfel de alge: Porphyra Gelidium Corallinales, Mastocarpus, Mazzaella Prionitis Chondracanthus Gracilariopsis, Fauchea, Botryocladia, Plocamium, Microcladia, Polysiphonia, Delesseria, Botryoglossum, Bocciden

Referat: Turcia - populatia si economia Eseu: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Fig. 8 Alge rosii

Cuprinzand peste 4000 de specii, majoritatea din medii marine, algele rosii variaza ca morfologie de la simple unicelulare la filamente cu sau fara ramificatii si statiuni bipede multiaxial complexe.

Pigmentii includ clorofila si ficobiliproteine (phycobiliproteins), ficoeritrin (phycoerythrin) rosu (de cele mai multe ori este pigmentul dominant) si ficocianin (phycocyanin) albastru, precum si carotina, luten (lutein) si zeaxantin (zeaxanthin). Majoritatea algelor rosii au viata in trei faze: tetrasporofite (tetrasporophyte), gametofite (gametophyte) si carposporofite (carposporophyte). De fapt, dezvoltarea de dupa fertilizare a carposporofitelor reprezinta partea cea mai interesanta a ciclului de viata a acestei clase. Algele rosii nu au etape cu flageli; sperma non-motila este denumita – spermatia.

Fig. 9 Alga rosie

Algele rosii: (ceramium rubium), sunt plante preponderant pluricelulare, cu putine specii unicelulare sau cenobiale. Caracterele de ansamblu le definesc ca o linie evolutiva distincta. Celula este uni sau plurinucleata. Mitoza este de tip clasic. Contin clorofila mascata de ficobiline, cu dominanta ficoeritrinei. Formele marine sunt colorate in rosu-intens, de aceea se mai numesc si alge rosii, iar cele dulcicole in violet sau oliv.

Pentru a sti la ce pot fi folosite algele este nevoie, fireste , sa aflam care sunt componentele principale ale acestor plante si sa cunoastem natura chimica a compusilor lor.

Rezultatele analizelor chimice, care stabilesc proportiile intre glucide, proteine, lipide, saruri minerale si apa, vor fi (cum este usor de inteles) diferite de la specie la specie, iar in culturile de laborator ele vor oscila in functie de mediul de nutritie si de provenienta genetica a surselor.

Algele, in special cele marine, au un continut ridicat debpolizaharide, lucru foarte important, pentru ca specificitatea acestora le recomanda in diferite industrii.Cel mai remarcabil component algal este acidul alginic, la care se adauga sarurile sale, agarul si caragenul (polioza formata din doua fractiuni k si l

Acidul alginic, impreuna cu toate sarurile sale metalice si cu toti derivatii sai organici sunt cunoscuti sub numele general de alginati. Dintre constituentii polizaharidici ai algelor mai amintim glucanii (se prezinta sub forma unor granule rotunde, dispuse in straturi si formate in exteriorul plastidelor), fucoida (extrasa din Fucus si Laminaria), care este un amestec de galactoza, xiloza, acid glucuronic si fucoza.

Algele contin vitamine in cantitati care pot fi echivalente cu cele intalnite in legumele si fructele cunoscute noua. Analizele chimice au mai aratat prezenta riboflavinei (vit.B2), a vitaminei PP, a vitaminei B6, a vitaminei C (peste 3000mg/g), a vitaminei D (1000mg/g), a acidului folic, a biotinei si a vitaminei A ,adesea prezenta in cantitati mai mari decat cele continute de unt.

Fig. 10 Batrachospermum moniliforme

Algele sunt importante si pentru continutul lor anorganic, dintre metalele continute de alge mentionam cantitati mari de calciu -230mg/g in special la algele rosii ; magneziu-38mg/g; potasiu; mangan, etc.

Agarul este un copolimer al D-galactozei cu 3,6-anhidro-L-galactoza, esterificat intr-o anumita proportie cu acidul sulfuric,se extrage din algele rosii, in principal din specii de gelidium si eucheuma.

Fig.11 Agar-Agar

Cantitatile de agar extrase depasesc 2000 de tone anual, iar productia de alginati se evalueaza la peste 30000 tone, acestia se extrag mai ales din specii ca Laminaria, Macrocystis, Ascophyllum, etc. Agarul (numit inca agar-agar) este insolubil in apa rece in stare uscata, dar solubil in apa calda, diluat in solutie 1-2% ramane lichid la o temperatura care variaza intre 3-58 C. Gelul sau se topeste la 90-100 C.

Agar-Agarul este cunoscut si sub denumirea botanica de Gelidium amansii si face parte din familia N.O. Alge. Mai este cunoscut prin sinonimul de Japanese Isinglass, de la care se folosesc mucilagiile (uscate), dupa fierberea algelor. Se gaseste pe o suprafata foarte intinsa intre coasta de est a Indiei, pana in China si se prezinta sub diferite specii, cum ar fi: Sphaerococcus, Euchema si Gelidium. Cea mai cunoscuta specie este Japanese Isinglass, ce contine cantitati mari de mucilagii.

In procesul de fabricare a agarului, algele rosii se trateaza preliminar cu o solutie de clorura de calciu, se spala si se pun in prezenta unei solutii diluate de agar, la 90 C, timp 6-12 ore, dupa care se filtreaza. Solutia bruta de agar obtinuta se marunteste si se pastreaza la -10 c, timp de doua zile, dupa care prin dezghetare in vase inchise (la o temperatura de +10 c) se elimina apa ramanand asa-numitii ,,fulgi de agar”, care se deshidrateaza si se albesc cu o solutie de1% hipoclorit de sodiu. Purificarea acestor ,,fulgi de agar” si uscare lor la aer cald duc la fabricarea agarului folosit in laborator.

Fig. 12 Agarul uscat

Colectarea algelor (agarului) se face din vara pana in toamna, cand inalbirea si uscarea se poate face cu usurinta, dar prepararea finala a Agar-agarului incepe cu luna noiembrie terminand pana in februarie.Varietatea japoneza deriva din cele mai pure specii de alge si ajung in Europa, in comert, sub doua forme: una in bucati transparente, preparata dupa o reteta din Singapore, prin tratare cu apa fiarta, iar alta cu o culoare alb-galbuie. Aceasta din urma fiind considerata cea mai potrivita pentru cultura de bacterie.

Agarul este cel mai puternic agent de ingrosare, el se precipita in solutie cu alcool. Contine carbohidrati, acid acetic, acid clorhidric si oxalic, care previn gelatinizarea agarului.

Agarul este folosit cu preponderenta in tratamentul constipatiilor, valoarea terapeutica depinde in mare masura de abilitatea agarului uscat in stabilizare si adezivitate, mai amintim ca are si o valoare nutritiva ridicata.

Agarul se administeaza in bucati mici amestecat cu fructe, lapte sau alt lichid. Nu este recomandabil sa se foloseasca sub forma de pudra, deoarece in unele cazuri provoaca iritatii.

Cu apa fierbinte, da un jeleu la care se poate adauga lamaie, poate fi un bun aditiv al gemurilor si jeleurilor.

Calatorul care ajunge in tarile Asiei invecinate cu apele Oceanului Pacific se va intalni, cu strania bucatarie orientala. Arta culinara nipona, de exemplu, il va face sa auda de Kombu, Amanori, etc. care nu sunt altceva decat numele japoneze ale unor alge folosite in alimentatie, constituind hrana traditionala. Din specia Gelidium cartilagineum s-a extras o substanta folosita in tratamentul oreionului, acidul kainic extras este antihelmintic. Algele contin in ele numeroase substante antibiotice, care pot opri dezvoltarea diferitilor microbi si virusi. Sunt recomandate in tratamentul obezitatii, datorita senzatiei de saturatie.

Algele albastre – Cyanophyceae

Algele verzi-albastre: Se intalnesc in sol, in apele sarate sau dulci si pot rezista la temperaturi foarte variate. Unele forme (Spirulina) sunt folosite ca supliment in dieta pentru continutul ridicat de proteine.

Cyanophyceae – algele albastre – sunt microscopice si se dezvolta pe plante datorita excesului de lumina si in ultima instanta duce la moartea plantei. Numele de alge albastre se refera la faptul ca aceste plante se prezinta in general de culoare albastra-verzuie.

Aceste plante primitiv organizate, sunt mult raspandite in natura, gasindu-se in locuri umede sau uscate, locuri saraturoase, in balti, in ape termale, putand suporta temperaturi pana la 80˚C (Phormidium limosa). Algele albastre in terenurile saraturoase, umede sau uscate, cu continut mare de saruri (ClNa, So­­­­­­­­­₄Na­­₂ etc.), sunt plante pioniere in procesul de transformare a solurilor neproductive in soluri accesibile pentru plante mai pretentioase in ceea ce priveste solul. Algele albastre contribuie in procesul geologic de formare a solurilor, ocupand intre primele vegetale stancile golase.

Sunt talofite unicelulare sau grupate in cenobii de forma filamentoasa, lamelara, sau intr-un tal in forma de masive celulare in trei dimensiuni, uneori globulos.

In cazul cenobiului, uneori se pot distinge 2 categorii de celule: alaturi de celulele de forma obisnuita, se gasesc alte celule mai mari, numite heterociste, cu membrana mai ingrosata si incolore, lipsite de pigmenti.

Fig. 13 Alge verzi albastre

Celula algelor albastre este formata dintr-o membrana dubla si un continut celular. Membrana interioara este o pelicula foarte subtire de natura pectica si celulozica, iar cea exterioara, comparativ mai groasa, este alcatuita din substante albuminoide mucilaginoase, care se pot umfla foarte mult in urma imbinarii cu apa. Aceasta patura gelatinoasa poate forma o teaca comuna de diferite grosimi in jurul talului.

In protoplast se deosebesc 2 zone, una externa numita cromoplasma, datorita pigmentilor clorofila, ficocianina, ficoeritrina si carotina. De cele mai multe ori predomina ficocianina, mascand ceilalti pigmenti, dand culoare albastra acestei zone, respectiv intregii plante. Uneori predomina ficoeritrina dand culoare rosie, cum se gaseste la Trichodesmium erythraeum, ce poate aparea in masa in unele mari – Marea Rosie.

A doua zona, centroplasma, este lipsita de pigmenti, contine insa anumite granulati cromatice, considerate ca un nucleu in stare difuza.

Schizoficeele sunt autotrofe. Produsul de asimilatie nu este amidonul ci glicogen si glocoproteine. Inmultirea algelor albastre se face prin diviziune directa, prin ruperea cenobiilor, de obicei in dreptul heterocistelor.

Fig. 14 Alge verzi albastre

Un alt mod de inmultire, mai bine zis de rezistenta la conditiile vitrege de trai, este prin formare de artrospori (spori de rezistenta). Artrosporii sunt celule din cadrul unui cenobiu care se inconjoara cu o membrana mai groasa si acummuleaza substante de rezerva. Ajunsi in conditii normale de viata, artrosporii se divid si refac cenobiul.

Spirulina - in natura exista creatii de-a dreptul uimitoare. Despre Spirulina se crede ca are o varsta de peste 500 milioane de ani. De-a lungul timpului, aceasta alga albastra a constituit hrana de baza pentru civilizatiile maya si azteca, ba chiar si pentru faraonii Egiptului antic.

Navigatorul James Cook, cand a ajuns pe coastele africane, a observat ca locuitorii din acea zona erau foarte sanatosi si energici, in ciuda varstei inaintate. 'Bunicii' tribului aveau par bogat, dinti sanatosi, o vedere agera, iar in timpul vanatorii parcurgeau distante foarte mari. Turtitele verzi pe care le consumau ca hrana principala erau preparate din faina obtinuta din alga numita Spirulina. Asa a-nceput legenda. Azi, Spirulina e cunoscuta si folosita in toata lumea, cu rezultate de exceptie in intarirea sistemului imunitar si energizarea organismului. (Rusii le-o administreaza sportivilor si cosmonautilor, o folosesc ca tratament impotriva radiatiilor de la Cernobil.)

Intr-o lume atat de poluata si de amenintata ecologic ca cea in care traim, Spirulina a devenit o componenta a vietii. Superconcentrat natural de exceptie, Spirulina este o minune a naturii. Cu cat vom profita mai devreme de ea, cu atat mai mult ii vom constata binefacerile la batranete. Spirulina, alga microscopica marina de culoare verde, este parintele a tot ce-i viu, cea mai veche planta de pe pamant (de 3,5 miliarde de ani). Spirulina (Spirulina Platensis) contine o puternica combinatie de substante esentiale pentru organismul uman, unele dintre ele fiind extrem de rare si neintalnite in hrana vegetala.

Microalgele se afla undeva la hotarul dintre regnul vegetal si cel animal, oferind avantaje nutritive unice. In stare deshidratata, pe langa clorofila, mai gasim si o bogata sursa de proteine, beta-caroten si acizi nucleici pe care le contin orice alte alimente din carne sau vegetale. Cantitatea foarte mare de ARN si ADN justifica increderea specialistilor in calitatile de regenerare celulara si incetinire a proceselor de imbatranire. Se remarca, totusi, ca excesul de acizi nucleici aduce si riscul cresterii nivelului acidului uric in organism, provocand astfel pierderea calciului, aparitia calculilor renali si instalarea gutei. De aceea, este nevoie de o dozare atenta in administrarea acestora.

Spirulina este foarte bogata in proteine: 100 g spirulina contin 60 - 70 g proteine (de 3 ori mai mult decat carnea de porc, de 2 ori mai mult decat carnea de vita si de 1,5 ori mai mult decat boabele de soia). In plus, toate proteinele din spirulina sunt asimilate foarte usor de organismul uman (pina la 80 %) deoarece contin 18 aminoacizi necesari omului dintre care 8 esentiali care, spre deosebire de ceilalti, nu pot fi sintetizati de catre organismul uman si trebuie obtinuti din hrana zilnica. Spirulina mai contine o multitudine de micro si macroelemente, inclusiv fier, calciu, magneziu, zinc, fosfor, seleniu, o mare cantitate de vitamine, inclusiv beta-carotenul, acizii nucleici (ADN si ARN).

Conform principiilor nutritiei si dietoterapiei chinezesti traditionale, spirulina are urmatoarele proprietati: mireasma usor sarata, energie racoroasa, creste secretia de fluide de tip Yin, foarte nutritiva, detoxifianta a rinichilor si ficatului, imbunatateste calitatea sangelui, inhiba dezvoltarea fungiilor, bacteriilor si fermentilor. Spirulina se asimileaza foarte bine, normalizeaza microflora intestinului, curata intens organismul, avand ca rezultat micsorarea continutului toxic rezultat din schimbul de substante in articulatii, muschi, limfa, care intoxica nu numai diferite organe ci si creierul. Actiunea benefica a spirulinei se manifesta sub forma de intarire a muschilor, imbunatatirii vederii, starea parului, elasticitatea pielii, normalizarea nivelului de colesterol in sange, imbunatatirea functiei ficatului, intarirea sistemului nervos, etc. Spirulina este folosita deja in 60 de tari ale lumii. Organizatia Mondiala a Sanatatii prognozeaza folosirea pe scara larga a spirulinei in calitate de tratament profilactic, drept componenta in hrana secolului XXI.

Spirulina se foloseste ca mijloc de profilaxie si tratament impotriva anemiei feriprive si maligne, ca mijloc de intarire generala si detoxifiere in timpul si dupa radioterapie si chimioterapie, pentru minimalizarea riscului de a iradia celulele normale. In cazul persoanelor cu imunitate scazuta, boli inflamatorii cronice, hepatita, tuberculoza, bronsite cronice, spirulina adminstrata pe termen lung imbunatateste statusul imun. De asemenea este folosita pentru profilaxia si tratarea bolilor articulatiilor, miozita, stimularea cresterii in perioada adolescentina si ca mijloc profilactic, in tratarea miopiei progresive, cataractei si a altor boli ale organelor vizuale, leziuni ale irisului, ochiului, la diabetici, in completarea tratamentului de diabet.
Are efecte benefice in profilaxia si tratarea arterosclerozei, ischemiei miocardului, iar dupa infarct si accident vascular cerebral, ajuta la reglarea tensiunii arteriale la hipo si hipertensivi.
Regleaza tensiunea sanguina, ajuta la cresterea celulelor, preintampina procesele inflamatorii de orice gen, regleaza glicemia. Imbunatateste starea pielii, preintampina imbatranirea prematura, inlatura ridurile, ajuta la tratarea eruptiei acneice. In cazul bolilor cutanate legate de hipovitaminoza, ridarea precoce, uscaciunii pielii, hipercheratoza, efectele pot fi spectaculoase dupa cateva cure. Spirulina ajuta la dezvoltarea sistemului reproducator si la restabilirea microflorei normale in cazul disbacteriozei si al bolilor cronice ale intestinului gros.

Rezultatele in programele de scadere a greutatii corporale sunt foarte bune, mai ales daca se respecta recomandarea de a lua comprimatul de spirulina cu o jumatate de ora inaintea mesei pentru efectul de reducere al poftei de mancare. In acest sens, dar si pentru alte patologii, spirulina poate fi folosita timp indelungat dar ea nu trebuie sa substituie alimentatia, nici chiar in curele severe de slabire.

Spirulina in ciuda efectelor pe care le are ca adjuvant in multe situatii, nu trebuie insa considerata un panaceu, mai ales in cazul bolilor grave, acute. Ea se poate administra timp indelungat, cu conditia sa nu se depasesca 2 g pe zi. In conditii de convalescenta, efort fizic deosebit si pe perioade scurte se poate ajunge la maxim 6 g pe zi.

Compozitia chimica a unor alge

Specii de alge descrise in aceasta lucrare sunt macroalgele (si anume, Sargassum vulgare, Undaria pinnatifida, Himanthalia elongata, Chondrus crispus, Porphyra s spp Cystoseira. si Ulva spp.) si. au fost selectate avand in vedere potentialul lor ca surse naturale de noi ingrediente functionale. De asemenea, un factor important luat in considerare aici a fost toxicitatea redusa a soiurilor selectionate, presupunand ca orice ingredient functional ipotetic nou obtinut din acestea ar putea fi folosit pentru dezvoltarea viitoare a noi alimente functionale.

S vulgare

S. vulgare apartine grupului de alge brune care au fost consumate traditional in tarile de Est. Diferitele specii prezinta valori nutritionale bune ca surse de proteine, glucide, minerale si vitamine. Potrivit studiului realizat de Marinho-Soriano, Fonseca, Carneiro, si Moreira (2006) cu privire la compozitia chimica a S. vulgare, componentele majore ale acestui tip de alge au fost carbohidrati (67.80%), potrivit studiului mentionat mai sus, sinteza de carbohidrati parea sa fie favorizate de catre intensitatea luminii si a temperaturii in timp ce acesti factori determinau scaderea continutului de azot si proteine. Procentul de lipide in acest tip de macroalge a fost foarte scazuta (0,45%), pe de alta parte, S. vulgare au avut un procent ridicat de fibre (7.73%) si proteine (15.76%). Intr-un studiu elaborat de Dietrich et al. (1995), s-a demonstrat ca S. vulgare contine, de asemenea, polizaharide cu actiune antivirala formate in principal prin acid alginic, xylofucans si doua specii de fucans.

H. elongata, U. pinnatifida, Porphyra sp. si C. Crispus

Porphyra si C.crispus fac parte din grupul de alge rosii in timp ce U. pinnatifida si H. elongata sunt alge brune. In zilele noastre, aceste macroalge sunt foarte interesante pentru consumatori si industria alimentara, datorita continutului lor scazut in calorii si continut ridicat in vitamine, minerale si fibre dietetice.

Algele, H. elongata (deshidratate si conservate), U. pinnatifida si Porphyra (Deshidratat), au fost studiate de Sanchez-Machado, Lopez-Cervantes, Lopez-Hernandez, si-Paseiro Losada (2004). Acesti autori au aratat continutul de proteine valoroase din aceste alge ( 24%, dat fiind ca gram de proteine pe 100 g de alge) si procentul scazut de lipide (aproximativ 1% in toate cazurile). Interesant, desi aceste alge au un continut scazut de lipide, posedau un nivel ridicatde acizi grasi polinesaturati (PUFA) cum se poate observa in Tabelul 2 (Sanchez-Machado, Lopez-Cervantes, Lopez-Hernandez, si-Paseiro Losada, 2004). Astfel, aceste alge pareau sa fie o sursa interesanta de acizi grasi polinesaturati , ca de exemplu, acid eicosapentanoic (EPA). Acesti acizi grasi , au demonstrat efectul acestora asupra reducerii bolilor coronariene (Simopoulos, 2004). In plus, Kamat et al. (1992) au demonstrat ca unii acizi grasi din alge pot avea o anumita activitate antivirala. Potrivit Le Tutour et al. (1998), utilizarea unui extract care contine lipide solubilde la H. Elongata a crescut sinergic efectul antioxidant al vitaminei E, intr-un procent mai mare cu 45%.

H. elongata a prezentat, de asemenea, un nivel ridicat de α-tocoferol, cum sa demonstrat prin Sa'nchez-Machado si Paseiro-Losada (2002), de exemplu, continutul de tocoferol in H. elongata deshidratata (33,3 mg / g greutate uscata) a fost considerabil mai mare decat in H. elongata conserveata (12,0 mg / g greutate uscata), care indica in mod clar efectul important al prelucrarii pe acest compus. Alte substante care ar putea fi gasite in aceste alge au fost steroli (Sanchez-Machado, Lopez-Hernandez,Paseiro-Losada, si-Lopez Cervantes, 2004). Astfel, algele H. Elongata, U. pinnatifida si sp Porphyra., au variatii relativ mici in continutul lor, ceea ce pare sa indice un efect mult mai mic a conditiilor de conservare de pe acest compus (deshidratate sau conservate). Sterolul ce se gaseste predominant in algele brune (H. elongata si U. pinnatifida) a fost fucosterol (1706 mg / g de substanta uscata si respectiv 1136 mg / g substanta uscata), si pentru algele rosii (Porphyra sp.) α fostdemosterol (337 mg / g de greutate uscata). Colesterolul, in general, a fost prezent in cantitati foarte mici, cu exceptia cazului in sp Porphyra. care poate contine pana la 8,6% din continutul total de steroli ca colesterol.

Algele cu continutul general ridicat de fibre se gasesc in tabelul 3 (a se vedea tabelul 3). Astfel, in algele rosii fractiunile solubile au fost in principal formate din galactans sulfatate, cum ar fi agar sau caragenan, in timp ce in alge brune, fractiunile solubile au fost in principal compusi din alginati, fucans laminarin si, in ambele cazuri, fractiunea insolubila a fost formata in principal din celuloza (Sanchez-Machado, Lopez-Cervantes, Lopez-Hernandez, Paseiro-Losada, si Simal-Lozano, 2004).

Folati actioneza in calitate de cofactori ai vitaminelor si sunt esentiali pentru sinteza de purine si pirimidine, precum si pentru producerea de metionina din homocisteina. Ei joaca, de asemenea, un rol important in defecte de tub neural. Aceasta a fost demonstrat in studiile pe animale ca un nivel scazut de acid folic poate creste riscul imbolnavirii de cancer. Interesant este faptul ca, algele rosii si brune pot contine, de asemenea, niveluri ridicate de acid folic si derivati, inclusiv 5-metil-tetrahidro-acid folic, 5-formil-tetrahidro-folati tetrahidro-acid folic. Astfel, sumele la fel de mare ca 150 mg de acid folic total la 100 g de alge uscate au fost detectate in U. pinnatifida (Rodriguez-Bernaldo de Quirós, Castro de Ron, Lopez-Hernandez,

U. pinnatifida este o alga maro care se consuma de preferinta, in unele regiuni de pe coasta de Australia si Noua Zeelanda. Aceasta alga contine, de asemenea, un nivel ridicat de polizaharide sulfatate (fucans sulfatata sau fucoidans) care prezinta un potential de activitate antivirala (Hemmingson, Falshaw, Furneaux, si Thompson, 2006).

Compusi volatili, de asemenea, au fost identificati in esantioane de U. pinnatifida cultivate in conditii diferite (Shin, 2003). Anume, au fost identificati un total de 127 de compusi volatili, inclusiv 4 acizi organici, 34 aldehide, 19 alcooli, 34 cetone, 8 esteri, 12 hidrocarburi, 5 compusi cu continut de sulf, si mai multe substante de alta natura.

Algele maro U. pinnatifida si algele rosii C. crispus ar putea fi folosite ca un supliment alimentar pentru a ajuta la reuniunea aportul zilnic recomandat de minerale, macroelemente (Na, K, Ca, Mg, variind de 8.1 - 17.9 mg / 100 g), si oligoelemente (Fe, Zn, Mn, Cu, variind intre 5.1 - 15.2 mg/100 g) in conformitate cu Ruperez (2002). In acest sens, unele studii au fost directionate pentru a demonstra faptul ca consumul de U. Pinnatifida poate duce la calcifierea oaselor la sobolani (Yamaguchi, Hachiya, Hiratuka, si Suzuki, 2001), cu toate acestea, rezultatele obtinute nu au fost concludente in favoarea consumul de alge.

Tabelul 2. Profilul acizilor grasi din diferite alge deshidratate si conservate in conformitate cu Sanchez-Machado, Lopez-Cervantes, Lopez-Hernandez, si-Paseiro Losada (2004)

Un alt studiu a investigat efectul de la U. pinnatifida privind bolile cardiovasculare (hipertensiune arteriala si hipercolesterolemie) (Ikeda et al, 2003.). In acelasi studiu (Ikeda et al., 2003), autorii discuta ca posibilul efect preventiv al acestei alge privind bolile cerebrovasculare ar putea fi partial datorita continutului sau in fucoxanthin, care ar putea proteja moartea celulelor neuronale. Alti autori au sustinut ca fucoxanthin din alge ar putea creste metabolismul, ajutand la controlul greutatii si reducerea obezitatii, insa aceste studii au fost facute pe animale (Maeda, Hosokawa, Sashima, Funayama, si Miyashita, 2005).

Tabelul 3. Uronici continutul de acid in fractiuni total fibre din unele alge in functie de Sanchez-Machado, Lopez-Cervantes, Lopez-Hernandez, Paseiro-Losada, et al. (2004)

Recent s-a studiat (Amano, Kakinuma, Coury, Ohno, & Hara, 2005), utilitatea unui amestec de alge brune: fusiformis Hizikia si sporophylls U. pinnatifida si alge rosii yezoensis Porphyra pentru a investiga contributia acestora in reducerea nivelului de lipide din sange si prevenirea trombozei. Acest efect a fost asociat cu prezenta de polizaharide in toate algele. In acest studiu, un grup de sobolani au fost hraniti cu un regim alimentar bogat in colesterol si acest amestec de alge (9e10% w / w) pentru 28 de zile. Nivelul seric de colesterol total, colesterol, trigliceride si au fost semnificativ reduse la 49,7%, 48,1%, 49,0% si 74,8%, respectiv, a celor de control. Cu toate acestea, HDL colesterol nu prezinta modificari semnificative, in timp ce plachetareagregare, de asemenea, a scazut semnificativ (Amano et al, 2005.).

Continutul de acizi grasi si steroli determinat in C. crispus alga rosie a aratat ca acizii grasi principali au fost acid palmitic, palmitoleic, oleic, arahidonic si acizii eicosapentanoic (Tasende, 2000). Acesti cinci acizi grasi reprezinta mai mult de 78% din continutul total de acizi grasi, care arata ca acizii grasi nesaturati sunt prezenti intr-o cantitate mult mai mare (80%) decat acizii grasi saturati. Sterolul major a fost colesterolul (94%), care contin cantitati mai mici de 7 – dehidrocolesterolului si stigmasterol si cantitati minime de campesterol, sitosterol si 22-dehidrocolesterolului (Tasende, 2000).

Cystoseira spp. and Ulva spp.

Cystoseira spp. apartine grupului de alge brune, in timp ce Ulva spp. apartine grupului de alge verzi. Aceste doua macroalge sunt bune surse naturale de proteine, glucide, minerale si vitamine, in timp ce contin un nivel scazut de lipide

Cystoseira spp. are, printre compusii acestora mai semnificative, diferite tipuri de terpene. Terpene care contin grupuri de aril au atras mai multa atentie deoarece ele prezinta o importanta majora in activitati farmacologice, si combina proprietatile curative cu valoare practica fara efecte secundare nocive. O analiza foarte cuprinzatoare cu privire la arylterpenes in alge a fost efectuata de catre Kukovinets si Kislitsyn (2006). Informatiilor existente despre continutul de terpene in algele pot fi rezumate dupa cum urmeaza.

Diterpenes mai reprezentative sunt de 3 tipuri care prezinta activitate antimicrobiana, si au fost izolate din alge marine Cystoseira spinosa var. Squarrosa. Pe de alta parte, algele maro Cystoseira usneoides, care continea usneoidone, au actiune antivirala si antitumorala (Kukovinets & Kislitsyn, 2006). Algele marine Cystoseira si Sargassum sunt surse bune de zosterdiol A, zosterdiol B, zosteronol si zosteronediol si a unui nou derivat toluquinol cu proprietati antibacteriene. Cu toate acestea, nici o activitate biologica a acestor compusi nu a fost raportata pana in prezent.

A fost investigata deasemenea activitatea antimicrobiana a mai multor extracte de alge (Özdemir, Horzum, Sukatar, si Karabay-Yavasoglu, 2006). Mai precis, hexan, metanol, diclormetan si extracte cloroform au fost testate pentru activitatile lor antimicrobiene impotriva a patru bacteriilor Gram-pozitive, patru bacteriilor Gram-negative si Candida albicans ATCC 10239 drojdie (Özdemir et al, 2006.). extractele de hexan au demonstrat activitate antimicrobiana mai mare decat metanol, diclormetan si extracte cloroform. Uleiurile volatile din aceste alge nu a inhibat remarcabil cresterea microorganismelor testate. In uleiurile volatile au fost identificate pe langa compusi de tipul hidrocarburilor si compusi cum ar fi docosane (7,61%) si tetratriacontane (7.47%).

Conform cercetarii efectuate de catre Kapetanovic et al. (2005), principali steroli din alga verde Lactuca Ulva au fost colesterolul si isofucosterol, in timp ce in algele maro Cystoseira Adriatica, steroli principali au fost colesterolul si stigmast-5-en-3 beta-ol, acesta din urma contine o concentratie foarte scazuta de fucosterol (Kapetanovic et al., 2005).

Polizaharidele sulfatate au fost identificate in algele moro Cystoseira canariensis (Ramazanov, Jimenez del Rio, si Ziegenfuss, 2003). Aceste polizaharide sulfatate cuprind un grup complex de macromolecule cu o gama de proprietati fiziologice importante in masura sa reglementeze bioactivitatea de factori de crestere si citokine, cum ar fi factorul de baza de crestere fibroblastelor, interferon si diferite enzime (Ramazanov et al, 2003.) .

Activitatile antifungice si anti-aflatoxinogenic a tamariscifolia din algele brune Cystoseira au fost studiate, de asemenea, impotriva tulpini patogene si toxicogene de drojdii si mucegaiuri (Zinedine, Elakhdari, Faid, si Benlemlih, 2004). Si anume, a fost investigat efectul antimicrobian al extractelor diferitelor alge (folosind metanol, etanol, dietil eter, hexan, cloroform si apa). Rezultatele din testele de inhibare a aratat ca doar extractele etanolice prezenta activitate antimicrobiana impotriva mucegaiurilor si drojdiilor.

Cresterea de doua tipuri de drojdii, C. albicans HSZ02 si C. albicans IP4872, a fost complet inhibata printr-o concentratie de 50 si 100 ppm de extracte etanolice al acestor alge. Cresterea speciilor de Sacharomyces cerevisiae S326 a fost afectata de 25 ppm de extract cu etanol. Pentru matrite, de crestere a tulpinii Penicillium cyclopium IP1231-80 a fost inhibat de 50 ppm, in timp ce cresterea tuturor tulpinilor Aspergillus folosit a fost inhibata de 100 ppm, a aceluiasi extract. Extractul etanolic de C. tamariscifolia a aratat, de asemenea, aptitude pentru a reduce productia de aflatoxina B1 de Aspergillus parasiticus NRRL2999. Rezultatele au aratat ca reducerea de aflatoxina B1 biosinteza a fost de aproximativ 25,4%, 37,6%, 75,8%, iar 96,3% cu 10, 25, 50, si 100 ppm a extractul etanolic.

Continutul de proteine, cenusa, umiditate si hidrati de carbon au fost determinate pentru macroalge diferite (De Padova, Fontoura, si Mathias, 2004). Sa observat ca Ulva oxysperma si Ulva spp. au aratat un nivel ridicat de minerale si calorii reduse, in timp ce U. oxysperma a prezentat niveluri mai scazute de proteine decat Ulva spp. (De Padova et al, 2004.). Ca un exemplu, compozitia algei U. oxysperma a fost determinata si contine urmatoarele: umiditate (16-20%), cenusa (17-31% baza uscata), proteine ( 6-10% s. uscata), lipide (0.5-3.2% de subst. uscata), fibre (3-12% subst uscata), si carbohidrati (46-72% la substanta uscata); care corespundeau 192- 270 kcal/100 g (de substanta umeda). Pe de alta parte, U.Lactuca (15-18% de baza uscata) si Ulva fasciata (13-16% la subst uscata) a relevat un continut ceva mai mare de proteine, dar cu un continut similar energetic (250-272 si 225-239 kcal / 100 g) (De Padova et al, 2004).

Continutul nutritiv al algelor

Bogatia lor in minerale acorda legumelor de mare o valoare dietetica superioara. Ele sunt in particular bogate in calciu si iod. Ele intaresc, hranesc si reechilibreaza corpul.Sunt o sursa importanta de vitamine solubile in apa; si precum orice leguma, algele marine contin doar putine calorii. Ele sunt bogate in proteine, enzime si unii indulcitori ce nu sunt asimilati de corp, prin urmare fiind un avantaj substantial pentru diabetici. Ele contin fibre dietetice si sunt foarte mucilaginoase si ajuta la scurtarea timpului de tranzit intestinal.Pe langa aspectele nutritive, legumele de mare au demonstrat in cercetari efecte remarcabile de vindecare. Cercetatorii de la Laboratoarele de Cercetare Biomedicala si Institutul de Cercetare in Glicotehnologie din Japonia au descoperit ca atunci cand fucoidanul, o polizaharida complexa din wakame si kombu, a fost adaugat celulelor canceroase dintr-un vas acestea au murit intr-un interval de 72 de ore. Conform revistei Vitality, un studiu efectuat de Tanaka Y in Japonia a descoperit ca atunci cand soarecii au primit alginat de sodiu (un derivat al algelor marine) in dieta lor a redus absortia de particule radioactive in oase cu 80 de procente. In general, algele marine din Atlantic si din jurul Japoniei sunt recoltate in zonele nepoluate si sunt supuse unui control strict si constant. Multumita substantelor lor antibiotice, antifungicide si antivirale ele se protejeaza de posibila poluare.

Componentele algelor au urmatoarele proprietati:

Mineralele:

Sulf: se gaseste in multe proteine si de asemenea in keratina din unghii si par.

Sodiu: se implica intr-o multitudine de procese biochimice la nivel celular, evitind deshidratarea corpului.

Potasiu: absenta acestuia din organism cauzeaza oboseala si lipsa de dinamism

Calciu: e fundamental pentru formarea oaselor, coagularea singelui si activitatea neuromusculara

Fosfor fundamental pentru elasticitatea muschilor.

Magnesiu: indispensabil pentru activitatea neuro-musculara

Iod: unul dintre cele mai importante elemente continute in alge: controleaza si echilibreaza metabolismul, revitalizeaza celulele, mareste puterea de eliminare a toxinelor, echilibreaza rezervele de grasime din organism si activeaza circulatia singeui.

Siliciu: pastreaza rezistenta tesuturilor si are rol in sinteza colagenului

Oligoelementele:

Fier: este elementul din hemoglobina continuta de hematii responsabil de transportul oxigenului in tesuturi

Cupru: catalizeaza keratinizarea celulelor si ia parte la sinteza colagenului

Zinc: echilibreaza secretiile grase si e prezent in peste 70 de enzime cu diferite actiuni, creste sinteza de colagen si keratinizarea stratului cornos.

Magneziu: e foarte important in sinteza proteinelor, acizilor grasi si a carbohidratilor. Catalizeaza actiunea superoxid dismutazei (enzima care catalizeaza neutralizarea radicalilor liberi, avand un rol fundamental in apararea pielii impotriva agresiunii externe)

Vitaminele:

A: echilibreaza procesul de keratinizare, imbunatatind textura pielii, intarind-o si netezind-o

B: B2, B3, B5, B6, si B9 cu diferite actiuni. Stimuleza metabolismul celular hidratand si regenerind tesuturile.

C: anti-oxidant, controleaza biosinteza colagenului si elastinei, conferind tonus pielii.

E: actioneaza asupra radicalilor liberi ,fiind in acelasi timp si un antioxidant, hidrateaza pielea prin capacitatea sa de a retine moleculele de apa, pastrind tesutul integru.

F: hidrateaza puternic tesuturile

PP creste rezistenta sintezei colagenului. Intareste pielea.

Discutie cu privire la potentialul unor alge ca surse naturale de ingrediente functionale

Unul dintre obiectivele principale ale stiintei alimentelor functionale este de a identifica interactiunile benefice intre un produs alimentar, sau ingredient specific, si unul sau mai multe functii ale organismului, obtinerea, daca este posibil, de dovezi definitive despre mecanismele implicate in interactiune. Acest obiectiv principal trebuie sa se bazeze pe cercetari in vitro sau ex vivo in linii celulare sau tesuturi cultura, mai tarziu, in modele animale si in cele din urma trebuie sa fie colaborate in studiile de observatie sau de interventie in uman (studiile clinice).

Proiectarea riguroasa a unui aliment functional trebuie sa cunoasca activitatea biologica la nivel molecular a componentelor lor, precum si bazele de boala (sau boli) sunt considerate ca tinta. Ramura recenta a stiintei este numit Nutritional genomice sau Nutrigenomic care studiaza interactiunile dintre tudiul genelor si ingredientele alimentare (Palanca et al, 2006;. Roche, 2006). Teoretic, am putea gestiona pentru a selecta un regim alimentar in functie de genomul nostru cu scopul de a reduce riscul genetic de a suferi anumite boli sau pentru a gasi pe piata produse concepute special pentru zile grele, pentru unele competitii sportive, etc (Marriott, 2000).

Orientarea principala de urmat in proiectarea unui produs alimentar functional nou este de a creste cat mai mult posibil raportul beneficiu / risc, care actioneaza simultan pe ambele fronturi: incercarea de a creste la maximum beneficiile si sa reduca la minimum riscul. Cresterea beneficiului implica cautarea larga pentru un efect fiziologic, asigurand biodisponibilitatea existenta si ca biodisponibilitatea mentionata urmeaza a fi pastrate de-a lungul tuturor proceselor utile produselor alimentare. In scopul de a reduce riscul, este necesar sa se efectueze studii de toxicitate, de a utiliza ingrediente functionale in doze minime eficace si pentru ca ingrediente natural gasit in produsele alimentare sau din surse naturale sa fie utilizate ca produse functionale.

Compozitia diferiteloe alge descrise mai sus arata ca aceste organisme pot fi o sursa interesanta naturala de ingrediente functionale (a se vedea tabelul 4). Astfel, in general, toate dintre ele au valori nutritive bune care le fac candidatii buni ca sursa de proteine, carbohidrati, fibre, minerale, vitamine si, in plus, acestea prezinta un continut scazut in lipide. Desi, in mod logic, aspectele toxicologice asociate cu unele dintre componentele lor trebuie sa fie luate in considerare. Este interesant de mentionat ca continutul lor in proteine, glucide, lipide, fibre, metabolitii, etc pot fi influentate de parametrii de crestere (temperatura apei, salinitatea, lumina si substante nutritive), concluzionand ca algele pot fi considerate ca un bioreactor magnific capabil pentru a oferi diferite tipuri de compusi in cantitati diferite.

Algele au fost folosite in principal in tarile vestice, ca materie prima pentru a extrage alginati (de la algele maro) si agar-agar si carragenan (de la algele rosii). Cu toate acestea, din descrierea de mai sus se poate concluziona ca algele contin, de asemenea, o multitudine de compusi bioactivi care ar putea avea proprietati antioxidante, antibacteriene, antivirale, anticarcinogenic, etc. Unele dintre ele sunt prezentate mai tarziu din cauza interesului lor special ca posibile ingrediente functionale.

Astfel, cea mai mare parte din algele descrise prezinta un continut ridicat de fibre, in care fractiunile solubile este compuse in principal din galactans sulfatate ca agar sau carragenan (in algele rosii) si de alginati, fucans si laminarin (in algele brune). Consumul de fibre dietetice are o influenta pozitiva asupra mai multor aspecte legate de sanatate, reducand riscul de a suferi de cancer de colon, constipatie, hipercolesterolemie, obezitate si diabet. In plus, multe componente din fibre dietetice au activitate antioxidanta precum si activitate imunologica (Suzuki et al, 2004.).

In acest sens, U. pinnatifida a prezentat unele efecte pozitive asupra mai multor boli cardiovasculare (hipertensiune arteriala si hipercolesterolemie) (Ikeda et al, 2003.); Aceasta alga contine fibre dietetice, practic, componentul principal fiind alginat. Acest acid alginic a demonstrat capacitatea de a reduce hipertensiunea arteriala la hipertensivi (Ikeda et al, 2003.).

O alta familie de compusi de mare interes, si care sunt comune pentru multe din algele descrise in aceasta lucrare, sunt polizaharidele cu potentiala actiune antivirala. De exemplu, S.vulgare contine acid alginic, xylofucans si doua specii de fucans (Dietrich et al., 1995), in timp ce U. pinnatifida (alga maro) contine un nivel ridicat de polizaharide sulfatate, in special, fucans sulfatata (fucoidans) (Hemmingson et Al., 2006) si sulfat de galactofucan (Thompson& Dragar, 2004). Acesti compusi au demonstrat o puternica activitate antivirala impotriva herpesului, virusului de tip 1 (HSV-1), HSV-2, si cu citomegalovirus (HCMV). Fucoidans, in plus, ar putea fi utilizate, de asemenea, ca agenti de anticoagulant si antitrombotice (Lee, Hayashi, Hashimoto, Nakano, si Hayashi, 2004), si au demonstrat, in studiile in vivo, de a avea un efect antitumoral la sobolani cu carcinogeneza mamare ( Maruyama, Tamauchi, Hashimoto, si Nakano, 2003). Pe de alta parte, alga rosie Porphyra sp. contine o polizaharida porphyran sulfatata care a demonstrat o oarecare activitate potential apoptotic (evaluate folosind celule AGS de la un cancer gastric uman) induce moartea celulelor cancerigene (Kwon & Nam, 2006).

Printre compusii cei mai relevanti gasiti in alge sunt antioxidantii care substante care au atras un interes major. Algele, ca organisme fotosintetice, sunt expuse la o combinatie a concentratiilor de oxigen si de lumina ceea ce induce formarea de radicali liberi si alti reactivi oxidativi. Absenta unei daune structurale in alge duce sa considere ca aceste organisme sunt capabile sa genereze compusi necesari pentru a se proteja impotriva oxidarii. In acest sens, algele poate fi considerate ca o importanta sursa de compusi antioxidanti care ar putea fi, de asemenea, adecvati pentru protejarea organismelor noastre impotriva speciilor reactive ale oxigenului formate de exemplu, de metabolismul nostru sau induse de factori externi (precum poluarea, stresul, radiatiile UV, etc .). In alge sunt substante antioxidante de natura foarte diferite, printre care vitamina E (sau atocopherol) si carotenoizi pot fi subliniate in cadrul fractiunii solubile in grasimi, in timp ce cei mai puternici antioxidanti solubli in apa gasiti in alge sunt polifenoli, ficobiliproteine si vitamine (vitamina C).

In algele brune tocoferolul principal este -tocoferol (0.052 mg / g in elongata H.), acest compus este foarte stabil la caldura si acizi, si instabil la substante alcaline, radiatii UV si oxigen. -tocoferol are o activitate antioxidanta, deoarece stabileste radicalilor liberi, datorita prezentei unui grup de fenol in structura sa. Carotenoidele sunt o familie de compusi importanti, de asemenea, ca urmare a activitatii lor ridicate de antioxidanti si de o mare diversitate structurala. Exista numeroase studii care asociaza activitatea antioxidanta ale diferitelor alge cu privire la continutul carotenoidelor. In acest sens, un tip de carotenoizi numit xantophylls obtinute din U. pinnatifida au demonstrat o anumita activitate impotriva bolilor cerebrovasculare (Ikeda et al, 2003.).

Algele sunt, de asemenea, o sursa magnifica de acizi grasi polinesaturati, ca acid eicosapentanoic (EPA) gasite in H. elongata, U. pinnatifida si Porphyra sp. Aceste acizi grasi 3 au demonstrat efectul acestora asupra reduceri bolilor coronariene, tromboza si arterioscleroza (Simopoulos, 2004).

Alti compusi de mare importanta, care pot fi gasite in cele mai multe alge descrise in aceasta lucrare sunt steroli. Diverse studii clinice au demonstrat ca dietele cu steroli (din plante) ar putea contribui la reducerea nivelului de colesterol in sange. In plus, ele au activitate antiinflamatoare, antibacteriene, antifungicidal, antiulcerative si antitumorale (Dunford & King, 2000; Kamal-Eldin, Ma ¨ A TTA °, Toivo, Lampi, si Piironen, 1998; Sanchez-Machado, Lopez-Hernandez,Paseiro-Losada, si-Lopez Cervantes, 2004).

In rezumat, in aceasta lucrare a fost efectuata o revizuire bibliografica cu privire la componenta si activitatea biologica a unor alge, s-a discutat posibilitatile lor ca surse naturale de ingrediente functionale. Astfel, este posibil sa se concluzioneze ca aceste organisme prezinta un potential ridicat ca surse naturale de ingrediente cu multe activitati biologice diferite. Cu toate acestea, odata ce utilitatea lor este demonstrata, va fi necesar pentru a aborda aspecte legate de altele noi, de exemplu, productia de componente la scara industriala, cresterea algelor, extractia ingredientelor, purificarea, etc In acest sens, dezvoltarea procesului de extractii ecologice pentru a izola compusul (sau compusi) de interes intr-un mod rapid si eficient si non-agresiv va fi unul dintre subiectele principale de cercetare. Este previzibil ca aceasta linie de investigatie (de exemplu, cautarea de noi ingrediente functionale din surse naturale) va fi una dintre provocarile fierbinti pentru Stiinta si Tehnologia alimentelor, in esenta, incearca sa dea raspuns la cererea sociala de noi alimente functionale cu proprietati sanatoase demonstrate stiintific.

Efectele benefice ale algelor asupra organismului

Dintre algele marine, mai valoroase sunt cele brune. Algele marine brune, din zonele nepoluate, contin substante extrem de valoroase pentru organismul uman. Mineralele, vitaminele continute de alge fac din ele unul dintre alimentele cu proprietati antioxidante deosebite, recomandate pentru scaderea colesterolului si pentru eliminarea din organism a metalelor grele si a toxinelor care provin din fumatul activ sau pasiv.

Alginatii, fibre alimentare care se gasesc in algele brune, sunt utilizati in industria alimentara ca aditivi naturali in diferite produse. Alginatii au capacitatea de a absorbi din organism metalele grele, substantele toxice (plumb, mercur, pesticide, micotoxine etc.). Dupa ce isi indeplinesc misiunea de detoxifiere, organismul elimina alginatii impreuna cu toxinele. Algele marine sunt incluse si in regimurile de slabit. Ele induc senzatia de satietate foarte rapid, in vreme ce aportul caloric este scazut. De aceea, consumul de alge marine este o modalitate de a slabi sanatos, contribuind la diminuarea tesutului adipos si la cresterea fermitatii si a elasticitatii pielii. In Orient, acolo unde sunt cei mai mari consumatori de alge marine, cazurile de obezitate sunt foarte rare.

Algele sunt recomandate pentru stimularea functiilor hepatice, pentru tratamentul afectiunilor glandei tiroide, al nodulilor limfatici si afectiunilor pielii, parului sau unghiilor. Alga bruna Laminaria este recomandata pentru proprietatile sale anticoagulante si pentru combaterea tulburarilor hormonale. De asemenea, rezultate foarte bune se obtin si in cazul hipertensiunii, anemiei, tulburarilor de deglutitie, afectiunilor prostatei, prevenirii cancerului si osteoporozei, precum si diminuarii efectelor devastatoare ale fumatului activ si pasiv. Laminaria este folosita in prepararea mancarurilor de legume (supe, salate), imbunatatind gustul acestora

Algele marine previn afectiunile cardiovasculare, renale, oculare, pulmonare si imbatranirea prematura. In acelasi timp, fibrele alimentare continute de acestea impiedica depunerea de grasimi pe peretii vaselor sangvine, reducand riscul de ateroscleroza si de infarct miocardic. Algele marine crude reprezinta un scut impotriva cancerului. Cercetatorii japonezi au descoperit o incidenta scazuta a cancerului in insula Okinawa. Dupa studierea obiceiurilor alimentare ale acestei populatii s-a stabilit o corelatie intre numarul mic de cancere si consumul de alge brune crude.

In compozitia acestora se gaseste o polizaharida (fukoidanul) care distruge celulele canceroase. Daca insa algele sunt fierte, aceasta substanta este distrusa. 'Suplimentele nutritive pe baza de alge marine sunt prescrise persoanelor care traverseaza perioade deosebite: in cazul sportivilor, persoanelor surmenate, cu lipsa de calciu, magneziu si iod.

Algele marine brune contribuie la restabilirea echilibrului lichidelor in organism, dupa efort fizic prelungit in conditii de temperaturi foarte ridicate. Nutrientii din algele marine blocheaza substantele radioactive, componentele cancerigene vehiculate prin fumul de tigara, apoi le elimina din organismul fumatorilor activi si pasivi. Din cele peste 150 de substante chimice care se regasesc in tigara, 30 sunt cancerigene. Astfel, consumatorii de alge marine sunt mai protejati impotriva bolilor cauzate de fumat.

In algele marine brune se gaseste iod intr-o forma foarte usor asimilabila. Motiv pentru care sunt indicate in profilaxia gusei (cresterea in volum a tiroidei) si hipotiroidiei (activitate redusa a tiroidei). Algele pot fi mancate fie crude, uscate, fie sub forma de suplimente nutritive. Atentie, suplimentele sunt contraindicate persoanelor cu intoleranta la iod, celor care sufera de hipertiroidie, cancer tiroidian, pielonefrita cronica acutizata sau de sindroame de malabsorbtie.

Importanta algelor pentru industrie

`In industria alimentara se utilizeaza ca agenti de ingrosare , gelificare , emulsionare , stabilizare si adezivitate,ei determina o mai buna cristalizare a zaharurilor,a apei si a sarurilor si functioneaza ca agenti antioxidanti.

Pentru toate acestea ,sunt utilizati la cresterea vascozitatii cremelor,a supelor,a sosurilor,la fabricarea bomboanelor ,a marmeladei si a gelurilor,la prepararea sucurilor de fructe,a lactatelor(lapte batut,iaurt),a mezelurilor,a diverselor conserve,la conservarea pestelui;cascavalului si cremelor de branza.Oferindu-le o elastictate si o rezistenta crescuta.Esterul propilen-gliconic al alginatului de natriu este utilizat la prepararea bauturilor acidulate,la fabricarea serbetului,a inghetatei si a aspicului.

Printre cei mai cunoscuti alginati se cunosc AL-SETT-S (amestec de alginat de natriu si fosfor,folosit ca stabilizator pentru inghetata)AL-CEEL (necesar la fabricarea sucuilor de rosii si a supelor) LAMIZELL-ul (amestec de alginati de natriu si de calciu,intrebuintat la preparare alimentelor carora le confera o fluidite adecvata) si MANITOLUL,folosit,intre altele,la prepararea hranei pentru diabetici si la fabricare gumei de mestecat.

Agaroizii cei mai cunoscuti in alimentatie sunt furcelarianul,obtinut din specii de FURCELLARIA si EUCHEUMA,si filoforanul,extras din specii de PHYLOPHORA , GLOIOPELTIS , IRIDEA si SUHRIA.

In industria textile, calitatea de impermeabilizator a alginatilor,alaturi de cea legata de posibilitatea de a stabiliza culorile,este cea mai folositoare.Aici,actioneaza ca agenti de ingrosare, de incleiere si de apretare.

In industria de hartie, interbuinteaza alginati in cantitati foarte mari, in primul rand ca adaosuri la fabricarea diferitelor tipuri de hartie,dar si pentru calitatile lor de ingrosanti de cleiuri,stabilizatori de emulsii,de suspensii si de pigmenti si de protectori ai suprafetelor pe care le acopera.

Industria farmaceutica utilizeaza alginatii bazandu-se in primul rand, pe proprietatea lor de a fi hemostatici, de a stabiliza suspensiile,de a avea actiune antibiotica si de a actiona ca agent de imbibare si ca liant. Sunt materii prime la fabricarea unor paste de dinti, a invelitorilor pentru tablete, a drajeurilor, a unor siropuri si pansamente. In tehnica dentara sunt utilizati in realizarea protezelor, mplanturilor. Pansamentele, vata hemostatica, preparate pe baza de alge, au calitati foarte apreciate care le fac sa nu se lipeasca de rani si sa se resoarba fara a fi necesar sa se extraga din plagile pe care le acopera.

Industia vinului si alcoolului gaseste in alginati decantori si clarificatori de importanta majora, iar industria electrica fabrica electrozii necesari sudurilor cu ajutorul alginatilor de tipul WELGUM. Am putea sa mai adaugam ca, in laboratoarele de microbiologie, agar-agarul este materialul de baza pentru pregatirea mediilor de cultura solide si el a devenit indispensabil pentru analizele medicale de rutina facute pentru probarea calitatii apei si a laptelui.

In cercetarea stiintifica, agarul este folosit ca substanta de incorporare pentru materialul ce urmeaza sa fie sectionat la microtom,ca vehiculator al fitohormonilor de crestere(testul standard AVENA),ca vehiculator al detergentilor si pesticidelor in diferite experimentari si drept coagulant pentru precipitarea sulfatului de bariu in laboratoarele de chimie si de medicina.

Efectele nocive ale unor extrate algale

Din alge se extrag rasini vegetale, emulsificatori si stabilizatori care sunt folositi si la noi Trebuie sa cunoastem, insa, si efectele mai putin benefice ale acestor produsi: