Determinarea pragului de discriminare tactila

Discriminarea tactila este exprimata prin distanta minima la care este posibila recunoasterea a doua excitatii.

Este variabila in funcite de diferite regiuni ale corpului.

Principiu:

Daca sunt aplicate simultan 2 excitatii, se percep 2 senzatii distincte, in cazul in care distanta dintre cele 2 locuri de aplicare a excitatiei este suficient de mare.

Cand cele 2 puncte sunt separate de o distanta mai mica, se percepe o singura senzatie.

Tehnica de determinare

Se foloseste un compas special (esteziometrul Weber) sau un compas obisnuit cu varfuri tocite.

Se aplica simultan ambele brate ale compasului pe zona de cercetat astfel incat actiunea excitatoare sa se exercite numai prin greutatea compasului. Se vor percepe 2 senzatii (pentru fiecare punct de contact al bratelor compasului cu tegumentul).

Prin apropierea bratelor compasului se va percepe la un moment dat o singura senzatie.

Se stabileste distanta minima la care sunt percepute doua senzatii distincte, prin masurarea pe tegument a distantei dintre punctele de excitare sau prin citire directa pe rigla gradata a esteziometrului Weber.

Daca se aplica o excitatie tactila intr-un punct de pe piele, un subiect normal poate localiza cu mare precizie excitatia. Aceasta capacitate se numeste topognozie si, desi, exista o baza anatomica privind proiectia tutuor punctelor cutanate pe scoarta cerebrala, aceasta capacitate este dobandita prin experienta si nu innascuta.

Capacitatea de localizare este variabila in diferite zone ale corpului si este modificata in unele afectiuni ale sistemului nervos.

Un subiect normal are capacitatea de a recunoaste obiectele puse in mana sa sau pe alta parte a corpului. Aceasta capacitate se numeste stereognozie ( gr. sterio =solid, gnosis = cunoastere). Lipsa acestui simt se numeste astereognozie.